Relaţiile cu Ungaria, aproape de explozie

România şi Ungaria erau în 1989, teoretic, două ţări surori, animate amândouă de propăşirea socialismului. În realitate, tensiunile dintre cele două state se amplificau, iar în anul respectiv s-a ajuns în cele din urmă la represalii dinspre Bucureşti, precum închiderea consulatului maghiar de la Cluj-Napoca şi expulzarea unor diplomaţi ai ambasadei ungare pentru spionaj.

Presa de la Budapesta acuza tot mai intens politica Ro­mâ­­niei faţă de minoritatea maghiară, pe care o califica şovină. În capitala ţării noastre, campania antiromânească părea de neînţeles, în condiţiile în care totul trecerea prin stilourile cenzorilor Partidului Comunist, însă diplomaţii maghiari invocau libertatea presei. Singura explicaţie pe care şi-o formaseră autorităţile ro­mâ­ne era că Budapesta pornise un atac concertat, mai întâi propagandistic.

Şi cele două armate ocupaseră tacit poziţii de adversitate. Partea română considera că problema atât de intens prezentată, chiar şi în mediile occidentale de Budapesta, privitoare la soarta minorităţii maghiare era de fapt un pretext pentru ca Ungaria să intervină în Transilvania, într-un galop revizionist faţă de Tratatul de la Trianon din 1920, şi să pună astfel comunitatea in­ter­na­ţio­nală în faţa faptului împlinit.

În capitala Ungariei, îngrijorările căpătau, oficial, alte valenţe, dar care arătau că folosirea forţei nu era eli­minată din planurile responsabililor maghiari. "Noi am interpretat manifestările antimaghiare şi încurajările acestor manifestări că au scopul de a contrabalansa nemulţumirile din rândul populaţiei şi, cunoscând poli­tica lui Ceauşescu, nu am exclus posibilitatea că aceste manifestări ant­i­ma­ghiare vor duce la o stare de posibil conflict între cele două state, adică re­laţiile dintre cele două ţări au cu­noscut o degradare accentuată", ne-a spus într-un interviu acordat Jurnalului Naţional fostul ministru ungar al Apărării, generalul Ferenc Karpati.  

La începutul lui 1989, diplomaţii români au purtat o serie de discuţii cu Ferenc Csaszar, consilier la Ambasada Republicii Ungare, care anunţau, programatic, desfăşurarea relaţiilor bila­terale dintre cele două ţări pe tot parcursul anului. Redăm o notă de audienţă şi una de convorbire, existente în Arhiva Diplomatică, care reproduc dialogurile dintre reprezentantul maghiar şi diplomaţii români Gh. Junescu şi D. Năstase.

---

Ministerul Afacerilor Externe
Direcţia I Relaţii
Direcţia Cultură şi Presă
Notă de convorbire
La 18 ianuarie 1989, D. Năstase, ata­şat la DR I, a avut o convorbire oca­zio­nală cu consilierul Ferenc Csaszar, de la ambasada ungară.
F. Csaszar a arătat că a solicitat o audienţă la Direcţia Cultură şi Presă a MAE, secretarului I Gheorghe Junescu, cu care doreşte să discute despre punctul de vedere al părţii române cu privire la propunerile MAE ungar din iunie 1988 privind colaborarea cultu­rală bilaterală, în lumina celor stabilite la întâlnirea la nivel înalt de la Arad (august 1988).
D. Năstase nu a comentat pe marginea intenţiei exprimate de diplomatul ungar, arătând că, în măsura posibilităţilor concrete oferite de programul CDP, convorbirea solicitată va avea loc şi, în cadrul ei, diplomatul ungar va putea să abordeze pro­blemele pe care şi le-a propus.
NOTÂ: Propunem să se răspundă diplomatului ungar că încă la 13 iulie 1988, în audienţă la MAR, DE I a fost exprimat punctul de vedere ro­mânesc privind propunerile ungare, subliniindu-se necesitatea finalizării programului de aplicare a Acordului cultural până în 1990, pentru care partea ungară trebuie să trimită propuneri de perioadă.
Se va putea sublinia şi că, pentru buna desfăşurare a raporturilor bila­terale, inclusiv pe plan cultural, este nevoie de un climat adecvat care în prezent este viciat de manifestările ostile, la adresa României care au loc în Ungaria.

---

Ministerul Afacerilor Externe
Direcţia Cultură şi Presă
Notă de audienţă
La 19 ianuarie 1989, Gh. Junescu, secretar I la DCP, l-a primit pe Ferenc Csaszar, consilier la Ambasada RP Ungare. A asistat D. Năstase, ataşat la DR I.
F. Csaszar a arătat că anul 1988 s-a încheiat fără rezultate pozitive pe planul relaţiilor culturale bilaterale. Având în vedere că nu a fost conve­nit un program de colaborare până în 1990, adjunctul ministrului Aface­rilor Externe ungar, Jozsef Benyi, a transmis ambasadei ro­mâne la Budapesta, în iulie 1988, un mic plan pentru organizarea unor acţiuni culturale.
În legătură cu acest plan, MAE român a arătat ambasadei ungare la Bucureşti că îl va studia, dar nu a răspuns la iniţiativa ungară. Între timp, partea ungară a căutat să asi­gure, pe cât posibil, o anumită continuitate a colaborării culturale bila­terale, adresând invitaţii unor persoane şi instituţii româneşti la di­verse manifestări din Ungaria: re­în­humarea lui Bela Bartok, reluarea convorbirilor pentru o nouă sesiune a comisiei mixte de istorie, pregătirea schimbului comercial reciproc de carte în 1989. La aceste invitaţii, partea română nu a răspuns.
A exprimat dorinţa de a cunoaşte intenţiile părţii române pentru 1989, menţionând că doreşte să întoc­mească o informare pe aceas­tă temă pentru adjunctul ministrului de Externe ungar J. Benyi. A întrebat dacă printre intenţiile părţii române, în anul care a început, se numără şi convocarea comisiei mixte culturale, în cadrul căreia ar putea fi abordate problemele unui program bilateral în acest domeniu.
Gh. Junescu a precizat că la pro­punerile adjunctului ministrului de Externe ungar, MAE român a răspuns la 13 iulie 1988, arătând că este necesară încheierea negocierilor pentru convenirea programului de colaborare culturală până în 1990 şi, în acest scop, partea un­gară trebuie să pro­pună data unei noi întâlniri.
A subliniat, totodată, că mani­festările ostile la adresa României care se desfăşoară în Ungaria îm­piedică asigurarea atmosferei necesare dezvoltării unei bune colaborări bilaterale, inclusiv pe plan culural.
F. Csaszar a arătat, în context, că partea română ar trebui să încerce să înţeleagă "specificul" presei ungare, precum şi "îngrijorarea" opiniei pu­blice ungare, în rândul căreia multe persoane au rude în România, faţă de "situaţia ma­ghiarilor din Tran­silvania". A menţionat că pă­rinţii săi, care nu mai trăiesc, erau originari transil­văneni. El, personal, nu a avut deocamdată prilejul să călătorească în Transilvania.
Gh. Junescu a subliniat că nu poate fi acceptată invocarea "specificului" presei ungare, ca explicaţie a clima­tului antiromânesc cultivat în Un­garia. I-a cerut, de asemenea, diplomatului ungar să folosească prilejul acre­di­­tării sale în România pentru a cunoaşte direct adevărul despre politica naţională a ţării noastre şi pentru a înţelege că aşa-numita "în­grijorare" a cetăţenilor ungari nu este justificată.
Audienţa a durat 20 de minute.