Reprezentativa de rugby, învinsă la scor de Anglia

Ziua de 13 mai 1989 a însemnat o dată de referinţă în istoria rugbyului românesc. Aşteptată de generaţii întregi de iubitori ai sportului cu balonul oval, reprezentativa Angliei a ajuns, în sfârşit, la Bucureşti, pentru un meci-test cu naţionala ţării noastre.

La vremea respectivă, Ro­mânia era un nume respectat pe plan mondial, cu câteva luni înainte reuşise să învingă Ţara Galilor pe stadionul Arms Park din Cardiff, cu scorul de 15-9, şi chiar se vorbea despre primirea noastră în Turneul celor Cinci Naţiuni. Cele două echipe se mai întâlniseră o singură dată până atunci, în 1985, la Londra, atunci insularii impunându-se des­tul de greu, cu 22-15.

Meciul s-a disputat pe Stadionul "23 August", cea mai mare arenă a ţării, în tribunele căruia au luat loc peste 25.000 de spectatori, o asistenţă remarcabilă, mai ales că meciul a fost televizat. Daniel Neaga, unul dintre jucătorii de bază ai echipei, îşi aminteşte că nu s-a ştiut până în ultima clipă dacă partida va fi sau nu transmisă la televizor: "Sportul nu prea îşi găsea locul în programul televiziunii, în condiţiile în care emisia era de doar două-trei ore pe zi. Un meci cu An­glia era totuşi un eveniment major, dar nu se putea face nimic fără acceptul lui Ceauşescu. Şi cum se­cretarul general era în vizită de lucru la Scorniceşti, preşedintele fe­de­ra­ţiei s-a dus după el şi a reuşit să obţină aprobarea chiar în noaptea de dinaintea meciului".

În deschiderea partidei România - Anglia s-a disputat meciul de tineret dintre cele două ţări. Jucătorii noştri nu au rezistat decât o repriză, după care au dispărut complet din joc, permiţându-le oaspeţilor să obţină o victorie zdrobitoare, cu scorul de 54-13. Pe aceleaşi coordonate s-a desfăşurat şi întâlnirea seniorilor, deşi antrenorii Theodor Rădulescu şi Gheorghe Nica au tri­mis în teren cei mai în formă jucă­tori, printre care s-au aflat regreta­tul Florică Murariu, căpitanul echipei, Alexandru Rădulescu, Daniel Neaga, Adrian Lungu, Haralambie Dumitraş, Marcel Toader sau Gheorghe Leonte. Englezii s-au dovedit ade­văraţi profesionişti, nu ne-au lăsat pur şi simplu să respirăm şi ne-au administrat un sec 58-3, aceasta fiind cea mai usturătoare înfrângere su­ferită până atunci de echipa naţio­nală pe teren propriu.

A fost meciul care l-a propulsat în rugby-ul mare pe debutantul Jeremy Guscott, autor a trei eseuri, care ulterior avea să joace timp de zece ani neîntrerupt pentru Anglia. Victoria de la Bucu­reşti i-a surprins chiar şi pe insulari, fostul internaţional Clem Thomas, devenit apoi unul dintre cei mai respectaţi comentatori de rugby, recunoscând că niciodată nu a văzut un team englez jucând atât de bine.

În schimb, presa română a pus tunurile pe jucători, cărora le-a reproşat lipsa de angajament şi de dăruire. "Reprezentativa noastră a apărut depăşită la toate capitolele, nu în ultimul rând pe plan psihic şi fizic. Chiar şi specialiştii au rămas uimiţi de discrepanţa dintre jocul nostru de la Cardiff şi cel de acum, deşi echipa a fost aproape aceeaşi. Nu am văzut nici urmă de motivaţie şi de angajare în jocul echipei noastre, astfel că foarte valoroasa noastră adversară a făcut ce a vrut pe teren. Lipsa de dăruire în joc a celor mai mulţi dintre rugbyştii noştri nu este doar de neînţeles, ci şi de neacceptat", a scris despre acest meci cronicarul ziarului Sportul.

Evident, jucătorii noştri au fost foarte supăraţi după meci, dar a trebuit să le treacă repede, pentru că urma repriza a treia, adică banchetul oficial, care la rugby face parte din protocol. Îmbrăcaţi la patru ace, în costumele de prezentare, românii şi englezii s-au reîntâlnit seara la Hotelul Bucureşti. "După discursu­rile oficialilor şi schimbul de cadouri simbolice a început petrecerea. Am stat amestecaţi români şi englezi, iar prieteniile s-au legat repede.

La astfel de evenimente se serveau în ge­neral produse tra­di­ţionale, astfel că pe mese erau icre negre, sarmale, cârnaţi de Pleşcoi şi multe altele. Totul, stropit cu vin bun şi bere. Nu puteau lipsi dansurile şi muzica popu­lară, iar când atmosfera s-a mai încins au început să cânte şi jucă­torii. Un cântec noi, în română, un cântec ei, în engleză. De obicei, ban­chetul dura două-trei ore, dar atunci ne-am simţit foarte bine şi am stat până în zori. Englezii erau nişte domni şi s-au bucurat cu măsură de victorie, ca să nu ne jignească", şi-a adus aminte fostul internaţional Daniel Neaga, azi antrenorul echipei Dinamo Bucureşti.