Restituiri

Stenograma şedinţei de lucru din ziua de 10 mai 1989 privind discutarea anteproiectelor Programului-Directivă şi Tezelor Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român

Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul Nicolae Ceau­şescu.
La şedinţă au participat tovarăşii: Manea Mănescu, Ion Ursu, Constantin Olteanu, Radu Bălan, Dumitru Popescu, Mitea Constantin, Emilian Dobrescu, Ilie Văduva, Mihail Florescu, Fulea Gheorghe, Nicolae Ionescu.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Programul-Directivă nu trebuie să depăşească 40-45 de pagini, că aici pot fi câteva direcţii de bază.

● Tov. Manea Mănescu: Avem prezentate calitativ şi după aceea cu cifre.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Chimia la paginile 6-7, iar pe urmă, mai încolo, iar se repetă, mai apare undeva. De asemenea, mai sunt şi alte repetări.
De asemenea, aţi pus acelaşi ritm de dezvoltare.

● Tov. Manea Mănescu: Este o coincidenţă.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Este coincidenţă.
Ca un exemplu, cercetarea trebuie cuprinsă în 2 pagini.

● Tov. Ion Ursu: Inclusiv perspectiva.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Aici dăm câteva exemple orien­tative. Trebuie să-şi facă planul de cercetare; nu putem intra aici în toate amănuntele.
Aceasta este numai ca un exemplu.
Să dăm orientarea generală pentru întreaga dezvoltare industrială.
După ce se reduce materialul, îl citim. Să dăm pro­ble­mele de sinteză, problemele principiale, mai cu seamă.
În problema manifestărilor principiilor comuniste de muncă şi viaţă nu o să ne propunem acum să dăm soluţii, dar câteva orientări de bază trebuie să dăm, şi ea se regăseşte şi în Programul-Directivă.
Trebuie să vorbim foarte clar, mult mai clar pe pro­blema aceasta, a faptului că singurele venituri pot fi numai din muncă, a raporturilor dintre veniturile mari şi veniturile mici, care în perspectivă trebuie să se re­ducă, şi, probabil, în anul 2000, să ajungă de la 1 la 4.
Mai cu seamă, problema socială nu este formulată cel mai bine, adică faptul că noi trebuie să accentuăm sa­tisfacerea, în raport de necesităţi, a unor cerinţe pentru toţi membrii societăţii, în mod complet, şi aceasta pe calea satisfacerii cerinţelor sociale.
Să vedem cum formulăm mai bine toată această pro­ble­mă, începând, desigur, în primul rând cu în­vă­ţământul, că şi avem un lucru foarte bun, inclusiv gratuitatea şi organizarea lui, cu asigurarea locuinţelor, în condiţiile ca fiecare să dispună de locuinţă, problema sănătăţii, a ajutorului de copii, activitatea culturală.
Adică, câteva lucruri care în fond trebuie să fie rezolvate în general şi să crească ponderea problemelor rezolvate de societate - nu creşterea veniturilor indivi­duale, ci creşterea veniturilor sociale, în asigurarea de către societate, pentru că, în fond, aceasta trebuie să fie, că pe problema aceasta au fost şi făuritorii socialismului ştiinţific şi trebuie de acum să perfecţionăm şi să accentuăm acest lucru.
Un accent foarte mare trebuie să punem pe asigurarea condiţiilor de muncă pentru toţi cetăţenii în raport cu pregătirea, cu capacitatea lor, dar şi cu ridicarea pregătirii, pentru că, în orice caz, toţi cetăţenii şi întregul tineret trebuie să aibă asigurate condiţii de muncă.
Aceasta va necesita, probabil, treptat o reducere în continuare a săp­tă­mâ­nii de lucru, să ajungem prin anul 2000 probabil la 40 de ore şi sigur, în perspectivă, pot fi sectoare - şi acum avem sectoare cu şase ore pe zi -, dar unde săptămâna să coboare la 35-60 de ore, pe măsura automatizării şi mecanizării proceselor de producţie.
În orice caz, problema aceasta trebuie să se rezolve nu prin aruncarea în stradă a unui număr de oameni fără lucru, ci prin organizarea în aşa fel a activităţii şi zilei de lucru ca să asigure condiţii de muncă pentru toată lumea, pornind de la faptul că înţelegem prin muncă nu numai activitatea fizică în diferite sectoare, ci aceasta trebuie să constituie un factor hotărâtor asupra cerinţei esenţiale a asigurării personalităţii umane. Fără muncă, omul îşi pierde perso­nalitatea! Trebuie să punem nişte lucruri!
Nici nu se poate vorbi de drepturile omului, nu se poate vorbi de libertate, nu se poate vorbi de egalitate dacă omul nu are asigurate condiţii de muncă şi învăţătură.
Eu vreau ca aici să punem câteva lucruri în dezbatere că şi acestea şi pentru noi să le clarificăm şi să lucrăm asupra lor, dar şi pe plan internaţional sunt probleme.
Am văzut acum o ştire care mi se pare foarte importantă: este o organizaţie intenaţională "Drepturile şi li­bertăţile omului, popoarelor". Ţările capitaliste dezvoltate se întâlnesc la Paris între 14 şi 16 mai, cele şapte ţări, ca să discute ele economia mondială. Această organizaţie a hotărât să organizeze, tot la Paris, la 15 mai, deci  în aceeaşi perioadă, o conferinţă a celor şapte ţări cele mai sărace care să contrapună şi spun că de fapt obiectivele principale privind problema egalităţii în drepturi şi a celorlalte probleme privind drepturile omului nu s-au realizat; trebuie să se pună capăt monopolurilor marilor puteri împ­o­triva acestor şapte ţări.
Există o preocupare generală, pentru că realmente problema adâncirii inegalităţii este!
Noi trebuie nu numai să vorbim că vom crea condiţii de manifestare a personalităţii umane, dar să vedem şi în ce direcţie, cum să acţionăm, ca ele nu să se dezvolte de la sine, aşa cum procedează Ungaria, să se întoarcă la capitalism.
Deci aceasta ar fi o problemă.
În felul acesta să fie şi problemele acestea ale dezvoltării; trebuie să pornim nu numai de la cifrele acestea, ci de la orientarea calitativă, intensivă a dezvoltării.
Pe urmă - crearea condiţiilor de sa­tisfacere completă a necesităţilor oamenilor! În primul rând, dreptul la muncă, dar şi material, de trai!
Cel puţin principial pun problema să vorbim de satisfacerea unor cerinţe optime de locuinţă, de hrană, de îm­brăcăminte, ştiinţific determinate. În fond, un om nu poate să consume mai mult de trei costume pe an, ca să ai un costum pentru patru luni.
În armată, unde şi punem la muncă, trebuie opt luni! Iar patru pe­rechi de încălţăminte deja înseamnă risipă, pentru că şi posibilităţile naturale sunt limitate şi pe măsură ce creşte populaţia globului, po­si­bi­li­tăţile materiale se vor reduce, că oa­menii trebuie să folosească raţional resursele materiale existente.
Am mai pus problema aceasta principial şi am vrut să atrag atenţia din nou.
● Tov. Manea Mănescu: Şi consumul, aşa cum aţi spus dumneavoastră, este şi el limitat. Am ajuns la 3.200 calorii.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: De acest consum să beneficieze toată lumea, nu unul să aibă mai mult şi altul să nu aibă nimic şi propun să se asigure pentru toţi cetăţenii condiţii optime!
Dacă facem materialul mai scurt, unele, de la sine, ies clar în evidenţă, ca să poată şi oamenii să cunoască situaţia.
Tezele din aprilie de acum un an au pus câteva lucruri, dar au fost scurte şi au fost bune. Cuvântarea de 80 de pagini a fost prea mare, că noi am spus să fie luate ca Teze.
Tezele nu trebuie să depăşească  30-35 de pagini, că aţi preluat aici toa­tă problema, istoria. Trebuie numai să punctăm lucrurile acestea, că altfel nu mai sunt Teze.
Desigur, Tezele trebuie să atragă atenţia asupra căror probleme trebuie să ne concentrăm, nu să explice lucrurile. Un material dacă a ajuns la 70 de pagini, acestea nu mai sunt Teze. Problema realizării obiectivului de ţară socialistă multilateral dezvoltată nu trebuie s-o legăm numai de venitul naţional şi de baza materială, că, de exemplu, americanii au un venit naţional mare, dar au şi 32 de milioane de săraci şi în ultimii 10 ani au crescut cu 10 milioane.

● Tov. Manea Mănescu: Şi 20 de mi­lioane de analfabeţi.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci pro­blema venitului naţional mare nu caracterizează caracterul unei ţări. Arabia Saudită are un venit naţional foarte mare, dar este o ţară înapoiată, şi multe asemenea ţări!
Şi aici trebuie să spuneţi, să legaţi şi de ce am spus dincolo cu Tezele, ce trebuie să realizăm pentru a satisface necesităţile, să fie o ţară în care să asi­gu­răm condiţiuni corespunzătoare de muncă, de viaţă, de egalitate pentru toată lumea, de lichidare cu de­să­vâr­­şire a oricăror condiţii de ex­ploa­ta­re şi asuprire a muncii.
Eu m-am uitat la acestea, nu am citit. Într-o formă sau alta se găsesc toate problemele, dar sunt foarte diluate, lăbărţate. Teoretic, principial, în­făp­tuirea obiectivelor de transformare a societăţii nu se poate decât pe cale revoluţionară. Calea revo­lu­ţio­na­ră nu înseamnă neapărat vio­lenţă în sensul acesta, dar a renunţa la calea revoluţionară şi a te proclama un partid reformist înseamnă, de fapt, cum fac ungurii, o renunţare la concepţia revoluţionară de transformare a lumii, tocmai în epoca în care au loc cele mai uriaşe transformări re­vo­lu­ţio­nare, inclusiv în ştiinţă.
Noi trebuie de la început să spunem că partidul nostru este şi trebuie să rămână un partid re­vo­lu­ţio­nar, al luptei revoluţionare, al transformărilor revoluţionare, ceea ce înseamnă lupta, în condiţiile claselor, lupta de clasă, care rămâne factorul hotărâtor al dezvoltării sociale în so­cietate de clase, lupta împotriva con­tradicţiilor şi soluţionarea conştientă a acestora pe cale revoluţionară, lupta împotriva vechiului şi promovarea noului. Este bine şi teoretic, şi pentru noi să fie bine înţeles acest lucru, şi pentru a pune claritate în problemele care se discută astăzi în viaţa in­ternaţională.
Într-o formă sau alta, toate acestea se găsesc cuprinse în aceste materiale. De aceea am spus de Teze că trebuie să rămână omului întipărite şi să gândească asupra lor, că şi pentru partidul nostru este necesar a se clarifica multe probleme şi în viaţa internaţională.
În mişcarea comunistă sunt multe lucruri. Deja sunt organizaţii cum este aceea, despre care v-am spus, care spune că trebuie să lichideze acest grup de şapte state dezvoltate, care de fapt vor să continue vechea politică de inegalitate, care vine în contradicţie chiar cu principiile re­voluţiei burghezo-democratice. Nu trebuie luat în con­siderare ceea ce spun unii, care se vede că n-au avut de fapt nimic co­mun cu concepţia re­voluţionară, că merg spre o împăcare de clasă. Nu! Nu poate fi împăcare între bogaţi şi săraci. Cât timp vor exista bogaţi şi săraci, nu se poate vorbi de împăcare de clasă! Nu se poate vorbi de probleme general umane între bogaţi şi săraci. Trebuie vorbit de ţărani şi muncitori, de exploataţi şi exploatatori! După aceea ne aşezăm, şi chiar înainte să-l dăm tuturor tovarăşilor, să lucrăm împreună, ne retragem undeva la Snagov câteva zile şi pe urmă să-l dăm co­misiei, dar pentru aceasta să ajungem la ceea ce am spus.
Eu îl opresc, că dacă mai am timp, mă mai uit. Nu-l citesc.
De acord?
● Tov. Eugen Florescu: Dacă ne-aţi putea da un termen?

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Cât credeţi că aveţi nevoie?

● Tov. Emilian Dobrescu: Cam o săptămână.

● Tov. Nicolae Ceauşescu: Până în 18 mai, de mâine într-o săptămână. Mai uitaţi-vă şi voi, mai citiţi.

● Tov. Manea Mănescu: Foarte bine. Bun.
Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR - Cancelarie, dos. nr. 32/1989