Sărbătoarea catedralei patriarhale, petrecută în discreţie maximă

Sărbătoarea Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena însemna pentru bu­cureşteni, printre altele, şi hramul catedralei patriarhale. Prăznuirea sfin­ţilor care, prin actele lor istorice, au ridicat creştinismul la rang de religie recunoscută de stat avea loc cu bu­curie, dar cu discreţia necesară acelor vremuri.

Părintele profesor Florin Şerbănescu, consilier patriarhal pe probleme de patrimoniu, ne-a spus: "Spre deosebire de astăzi, slujba de hram a catedralei patriarhale s-a ţinut în biserică, nu pe esplanadă, aşa cum se obişnuieşte în zilele noastre la marile sărbători. Aceasta şi pentru că nu era voie să fie o astfel de manifestare în aer liber, care să atragă atenţia. Din punct de vedere strict liturgic nu era nimic deosebit, slujba era ca şi astăzi, nu avea cum să fie altfel.

A fost slujbă arhierească, la care  a participat Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, mulţi preoţi, diaconi şi, bineînţeles, mulţime de credincioşi, în limitele în care aveau loc în biserică. Părintele Patriarh a ţinut un cuvânt de în­vă­ţătură despre viaţa şi activitatea Sfin­ţilor Constantin şi Elena, ocrotitorii catedralei. Nu exista mediatizare ca astăzi.

Singurele locuri în care se scria despre evenimentele religioase ale ţării erau revistele periodice Glasul Bisericii, fiecare episcopie avea va­rianta sa de revistă cu acţiunile, evenimentele şi temele sale, şi revista Biserica Ortodoxă Ro­mână". În aceste publicaţii erau făcute cunoscute şi agendele de lucru ale patriarhului şi ierarhilor, iar cititorii care aveau acces la acestea (erau comercializate prin unele biserici) aflau despre vizitele episcopilor la diferite biserici din arealul eparhial, aflau despre sfinţiri de biserici, citeau despre vieţile sfinţilor şi puteau lua cunoştinţă de articole cu teme mai profunde, cum ar fi studiile la diferite opere şi traduceri ale unor cărţi de bază ale creşti­nismului.

Dacă pe Dealul Mitropoliei, în sfântul lăcaş ridicat de Constantin Şerban Basarab la 1656, credincioşii îl slăveau pe Dumnezeu şi îi lăudau pe sfinţii Lui, în schimb, în forurile laice, To­va­răşa primea cinstirea unei zeiţe de ziua numelui unei sfinte în care nu credea.