x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Şcoala Leninistă de la Moscova

0
09 Iul 2009 - 00:00
Şcoala Leninistă de la Moscova Arhiva personală a familiei Brătescu/


Pregătirea teoretică a figurat încă de la începuturi printre obligaţiile de bază ale "bu­nului comunist". Imediat după înfiinţare, Cominternul s-a confruntat cu problema pre­gătirii oamenilor care să producă schimbarea de regim în Europa. Pentru "pregătirea ca­drelor", în 1926 a fost înfiinţată la Moscova "Şcoala Leninistă". Şcolile menite instruirii teoretice au evoluat în timp, o dată cu regimul.



După al doilea război mondial, instituţii de gen au apărut în statele gravitând pe orbita Moscovei. Indiferent care era denumirea de pe frontispiciu, numele profesorilor sau programa şcolară, ele reproduceau mo­delul Şcolii Internaţionale Leniniste înfiinţate la Moscova în 1926.

Majoritatea comuniştilor care s-au aflat la Moscova în perioada interbelică i-au fost cursanţi. Unii au ajuns ulterior funcţionari ai Cominternului, au deţinut funcţii în structurile PCUS, alţii s-au întors acasă pentru a aplica ceea ce învăţaseră în "patria socialismului biruitor". De altfel, acesta era şi scopul declarat al şcolii: pregătirea cadrelor de conducere ale partidelor comuniste, făcută sub supravegherea Cominternului.

Şcoala de cadre avea cursuri de opt luni, pentru activiştii de rang inferior, şi cursuri de trei ani, pentru membrii conducerii partidelor comuniste şi pentru cei care deţinuseră funcţie importantă cel puţin patru ani în partidele de provenienţă. Absolvenţii "cursului scurt" trebuiau să aplice noile cunoştinţe în afara graniţelor URSS, acolo unde Cominternul consideră că este nevoie de ei. Cei din a doua categorie erau şcoliţi pentru a deveni activişti ai Cominternului, urmând să-şi desfăşoare activitatea la Moscova. Programa şcolii conţinea cursuri de economie marxistă, istoria mişcărilor comuniste din fiecare ţară în parte, metode revoluţionare, spionaj şi sa­botaj. Totodată, cursanţii învăţau regulile de bază ale militantului comunist: conspirativitatea, critica şi autocritica, ce fel de relaţii trebuie să stabileşti cu ceilalţi colegi de şcoală şi de partid, metodele şi tehnicile de agitaţie şi propagandă recomandate de Comintern. Pentru a respecta întocmai regulile conspirati­vităţii, o dată cu admiterea la cursuri, fiecare elev primea un nume conspirativ. Din acel moment le era cu desăvârşire interzis să-şi folosească propriile lor nume. Era interzis, de asemenea, să lege prietenii. Loialitatea faţă de partid, faţă de "cauza revoluţionară" - şi "so­lidaritatea clasei muncitoare" în întregul său trebuiau să înlocuiască "burghezele" relaţii de prietenie sau dragoste dintre oameni. Elevilor li se insufla zi de zi sentimentul fidelităţii absolute faţă de Uniunea Sovietică, chiar în defavoarea propriilor partide - considerate de altfel secţii ale Internaţionalei a III-a. "Viaţa în Uniunea Sovietică era insuportabilă pentru revoluţionarii străini, scria comunistul po­lonez Hersh Mendel. Părea ca şi când se în­cearcă totul pentru a-i umili şi insulta pe absolut toţi socialiştii care nu trecuseră prin şcoala rusă. Nu-i mergea bine nici unui comunist care, de exemplu, îşi lăuda propriul partid, care susţinea că acesta este revoluţionar şi care, ca membru, se mândrea cu aceasta. În acele zile se ştia sigur că aceasta îţi poate aduce mari neplăceri. Ştabii sovietici găsiseră şi un nume pentru aceasta: «Subestimarea Uniunii Sovietice».

Secţiile Internaţionalei a III-a selectau şi trimiteau la studii pe unii dintre membrii lor. Recomadarea partidului de origine era obli­ga­torie pentru admiterea în rândul cursanţilor. Selecţia se făcea după anumite criterii. Într-un raport întocmit de Dori Goldstein în anul 1930, unul dintre liderii comuniştilor români între cele două războaie enunţa o parte dintre acestea. "Selectarea studenţilor pentru Şcoala Leninistă de la Moscova, scria Goldstein, trebuie să se facă în principal dintre muncitori. Totodată, ea trebuie să cuprindă toate cele cinci provincii ale României, şi, îndeosebi, centrele industriale." Partidul selecta studenţi pentru cursul general de la Moscova şi pentru cursuri de scurtă durată (trei luni), în limba română. "Pentru cursurile de bază, se scria în raport, partidul trimite tovarăşi dintre elementele conducătoare, cu singura condiţie ca trecutul lor să fie imaculat. Pentru cursurile de trei luni, Comitetul Central trebuie să încerce să trimită elemente muncitoreşti, care s-au dovedit a fi elemente fruntaşe în întreprinderi."

Cursurile de trei luni începeau la 1 septembrie şi se finalizau la 1 decembrie. Pregătirea era programată în nouă decade. Astfel, programa de la Şcoala Leninistă de trei luni cu­prindea următoarele materii: capitalism şi imperialism; planul cincinal; Leninism; materialism istoric; istoria Cominternului Partidului Comunist Român, Federaţiei Comuniste Balcanice; structura de partid şi activitatea ilegală; mişcarea sindicală; cursul agrar; pregătirea militară.

Au urmat cursurile Şcolii Leniniste şi "revo­luţionari de profesie" născuţi în România, ajunşi la Moscova în anumite împrejurări ale vieţii lor. Cea mai cunoscută dintre toţi a devenit Ana Pauker. "Tovarăşa Ana" a frecventat cursurile de trei ani ale "şcolii de co­mu­nişti" între 1928 şi 1930. Conform regulilor conspirativităţii, eleva Ana Pauker figura în actele şcolii cu numele de "Sofia Marin".

În dosarul de cursantă a Şcolii In­ter­na­ţioanale Lenin se regăsesc domeniile asupra cărora s-au orientat aprecierile profesorilor. Astfel, Ana Pauker a fost evaluată la capitolul muncă politică a partidului, munca teoretică şi munca practică, pregătirea politică, capa­citatea de a face legătura între problemele teoretice generale şi problemele politice actuale ale Internaţionalei a III-a şi ale propriului partid, gradul de însuşire a gândirii critice faţă de propria persoană; s-a monito­rizat de ase­­me­nea poziţia politică a cursantei în perioada diferitelor episoade fracţio­niste. Autorul sau autorii evaluării mai men­ţionau: "Aplică metoda marxist-leninistă co­rect. Are capacităţi pentru munca în colectiv. A participat activ la propaganda in­ter­na­ţională. A dirijat grupul naţional român ca şi grupul naţional de vară şi s-a achitat bine de sar­cinile sale. Este disciplinată. Este o bună to­varăşă. A primit un avertisment de la Co­mi­sia de Control. Este potrivită pentru o funcţie de propagandă".
Citeşte mai multe despre:   special,   Moscova,   scolii

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de