Scrisoare ciudată, pretextul arestării lui Václav Havel

În dimineaţa de 9 ianuarie, dramaturgul ceh Václav Havel găsea în cutia de scrisori un mesaj ciudat. Atât prin conţinut, cât şi prin consecinţele produse: peste nici o săptămână, autorităţile aveau să-l folosească drept pretext pentru arestarea disidentului.

Destinatarul scrisorii se ştia deci, cu nume şi prenume: Václav Havel – cunoscut disident, fondator al Cartei 77. Epistola, scrisă nu se ştie de cine, era semnată, misterios, "Torţa numărul 1". Unui om obişnuit, inedita semnătură i-ar fi putut părea o glumă, ori plăsmuirea unei minţi zdruncinate. Dar Havel a înţeles iscălitura, şi nu pentru c-ar fi avut talent de detectiv. Pentru praghezi, imaginea unui om arzând de viu trezea încă amintiri dureroase.

Episodul la care făcea aluzie semnătura de pe scrisoare se petrecuse în urmă cu exact 20 de ani. Jan Palach, un tânăr student, îşi dăduse foc în Piaţa Venceslas din centrul Pragăi în ianuarie 1969, în semn de protest faţă de intrarea trupelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia. Gestul extrem al tânărului Palach produsese o vie impresie la momentul respectiv. Cu trupele sovietice în ţară, zeci de mii de praghezi au luat parte la ceremoniile funerare ale unui om ce protestase tocmai împotriva ocupaţiei.

Precum în 1969, şi după două decenii tot oamenii obişnuiţi au fost seduşi de schimbările începute de Mihail Gorbaciov, secretarul general al PCUS. Ca şi în alte capitale est-europene, praghezii au scandat la manifestaţiile organizate de opoziţie numele liderului sovietic. În 1989, asociaţii precum "Copiii Boemiei", "Clubul pentru Pace John Lennon", "Asociaţia Pacifistă Independentă a Prietenilor Statelor Unite", împreună cu Carta 77, pregăteau pentru 15 ianuarie o mare adunare în piaţa Venceslas, pentru a omagia memoria lui Jan Palach.

Conţinutul scrisorii primite la 9 ianuarie a dat fiori reci destinatarului. A încercat să răspundă, printr-o scrisoare deschisă. Ruga semnatarul, oricine va fi fost el, să nu comită ireparabilul. Televiziunea publică a refuzat difuzarea ei, însă textul a fost citit la Radio Europa Liberă şi la Vocea Americii. "Domnule Havel, a citit dramaturgul, suntem întru totul de acord cu activitatea Cartei 77, care reprezintă o lumină în această societate întunecată, şi apărăm, deopotrivă, drepturile omului, libertatea de exprimare şi libertatea confesională. În mare majoritate studenţi, noi suntem decişi să vă sprijinim activitatea prin acte importante şi suntem gata să ne batem pentru ca dreptul dumneavoastră politic de-a o continua să fie recunoscut. Pentru a ne dovedi sinceritatea afirmaţiilor, în după-amiaza zilei de 15 ianuarie 1989, se va aprinde din nou o torţă umană. Suntem convinşi că acest act va trezi naţiunea din letargia ei socială şi politică şi îi va incita pe toţi cetăţenii să-şi manifeste public identitatea naţională, la fel ca în urmă cu douăzeci de ani. Semnat: Torţa numărul 1."

Václav Havel s-a născut în 1936, într-o familie din marea burghezie pragheză. A abandonat studiile la 15 ani şi a reluat liceul la seral. Între timp, a practicat mai multe meserii, toate având legătură cu pasiunea sa pentru teatru: mecanic de lumini, regizor. Consacrarea a cunoscut-o ca dramaturg. În 1963 i s-a jucat pentru prima oară o piesă, "Petrecerea în aer liber", la Praga. Cinci ani mai târziu a intrat în dizgraţia regimului. În ianuarie 1977 s-a aflat printre cele cinci persoane care au protestat în scris faţă de arestarea membrilor formaţiei rock Plastic People of the Universe. Protestul, intitulat Carta 77, critica în fapt nerespectarea de către Guvernul cehoslovac a legilor interne şi internaţio­nale referitoare la drepturile omului. Celor cinci semnatari iniţiali li s-au mai adăugat peste două sute, iar textul a fost publicat de un ziar vest-german. Ulterior, Carta 77 a devenit o adevărată mişcare pentru drepturile omului. Pentru întreaga sa activitate opoziţionistă, Václav Havel a făcut în total peste cinci ani de închisoare. Ultimele opt luni – chiar în 1989. Abia ieşit din temniţă, a ajuns preşedinte al Ce­hoslovaciei în decembrie 1989, după "Revoluţia de catifea".