x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Sovieticii au înfiinţat "Fronturile populare"

Sovieticii au înfiinţat "Fronturile populare"

08 Oct 2009   •   00:00

Dispunem astăzi de un număr suficient de mărturii concordante pentru a putea afirma cu certitudine că KGB-ul şi partidul au jucat un rol catalizator în organizarea comitetelor de iniţiativă ale diferitelor Fronturi po­pulare. După cum va scrie Nakatin, "Gorbaciov considera KGB-ul mai puţin ca o ameninţare, cât ca un sprijin pentru reformele sale".

Cronologia evenimentelor dove­deşte în egală măsură că este vorba de un fenomen orchestrat care depă­şeş­te graniţele URSS-ului. În martie 1988, A. Iakovlev reuneşte un mic grup de experţi şi de responsabili ai partidului într-o vilă de la periferia Mosco­vei, pentru a pune aici la punct o politică naţională coerentă. La 6 martie, un apropiat al echipei lui Iakovlev, juristul Boris Kuraşvili publică în Nouvelles de Moscou un articol intitulat "Trebuie să formăm fronturi naţio­nale?"

În aprilie 1988, Plenul Uniunii scrii­to­rilor estonieni formulează pentru pri­ma dată ceea ce va constitui plat­for­ma viitorului Front popular esto­nian. Ideea unui front popular este lan­sată în Estonia la 13 aprilie, de Ed­gar Sa­visaar, în timpul unei emisiuni televizate. Ideea are un succes imediat şi este acceptată de PC estonian în­cepând cu 30 aprilie. La 1-2 iunie este rândul Letoniei: planurile Uniunii scriitorilor lansează mişcarea na­ţio­na­lă.

A doua zi (3 iunie), moldovenii creează mişcarea democratică de spri­jinire a perestroikăi în Moldova. Şi acolo "re­voluţia a început ca o re­vo­lu­ţie a scrii­to­rilor", constata viitorul prim-minis­tru, Mircea Druc. În iunie se formează, de asemenea, mişcarea na­ţională li­tua­niană Sajudis. La 11-12 iu­nie, re­pre­zentanţii a şase mişcări na­ţio­­nale democratice, neruseşti (Ucraina, Litua­nia, Estonia, Letonia, Ar­menia, Geor­­gia) se reunesc la Liov pentru a crea Comitetul de coordo­na­re al Miş­cărilor patriotice ale po­poa­re­lor din URSS.

La  7 iulie este creat la Livo Frontul democratic pentru peres­troi­ka; Asociaţia Helsinki ucraineană îi pu­blică programul, preconizând chiar "restabilirea statului ucrainean ca­re acum nu există decât pe hârtie". Din 2 până la 12 august are loc fai­moa­sa călătorie a lui Iakovlev în Ţările Bal­tice (Riga şi Vilnius), în cursul căreia Mo­s­cova dă undă verde Fronturilor populare. La Riga a declarat în mod spe­cial: "Pro­blemele dezvoltării socio-econo­mi­ce pot fi cel mai bine so­lu­ţionate prin intermediul formelor na­­ţio­nale".

Tot în august, în Azerbaidjan se consti­tuie un centru de iniţiativă însărcinat cu ela­borarea programului Frontului popular. În octombrie asistăm la crearea partidului naţional democratic georgian, care va juca un rol crucial în revenirea lui Şevarnadze la putere, la Tbilisi.

La sfârşitul anului 1988, Fronturile po­pulare şi mişcările naţionale vor căpăta conştiinţa puterii lor, atunci când vor organiza campanii de proteste faţă de proiectul de amendament la Constituţia sovietică, în virtutea căruia Prezidiul Sovie­tului Su­prem federal i s-ar fi permis să declare starea de urgenţă în republici: reacţia cea mai violentă se înregistrează la Tbilisi, cu manifestaţii enorme.

În acelaşi an 1988 s-au organizat fronturi po­pulare în întreaga URSS: la sfârşitul lui noiembrie 1988, la Gorki; la Moscova (60% din membrii săi sunt în PCUS - de altfel, miş­carea nu pare a reuşi să demareze); în Tataria; la Krasnoiarsk; la Stavropol; la Kuibîşev, unde Frontul popular cere liber­ta­tea presei, spre marea nemulţumire a au­torităţilor locale; la Leningrad, la Celia­binsk, în Karelia etc. Frontul popular din Leningrad se formează la 15 martie 1989, cu oca­zia primului Forum al democraţilor din Leningrad. Congresul de constituire are loc la 17 iunie 1989. O asociaţie "Pentru un Front popular" exista deja din septembrie 1988.
Pentru a completa tabloul, să amintim câteva "noduri" în evoluţia democraţiei populare din timpul acestui faimos an 1988. În martie, Gorbaciov se pronunţă pentru independenţa partidelor înrudite, punând în mod oficial capăt doctrinei lui Brejnev. În mai, partidul comunist ma­ghiar convoacă plenul, lansând cu această ocazie operaţiunea Perestroika şi îndepăr­tându-l pe Kadar de la conducerea partidului. La 20 iunie, Poszgai creează Comisia de reevaluare a istoriei, o adevărată maşină de război împotriva aparatului. În Polonia, ultraperestroi­kistul Rakowski recomandă într-un discurs pronunţat la cel de-al VI-lea Congres al PMUP să se acorde un rol mai mare organismelor afiliate la acest partid. Partidul democratic, Partidul Ţărănesc Unificat, pax, deoarece această "coaliţie" va fi o "metodă eficace, per­miţând limitarea bazei adversarilor noştri". În iulie, Gorbaciov declară că PMUP nu poate guverna fără sprijinul Solidarităţii; în Ungaria se discută proiectele unei legi asupra asocierilor. În august, după o vizită a lui A. Lukianov, responsabil pe atunci al organismelor administrative ale PCUS, generalul Kiszczak anunţă o masă rotundă, după un val de greve care a dus la legalizarea Solidarităţii. În Cehoslovacia, Dubcek revine la suprafaţă.

La 8 noiembrie, Biroul Politic maghiar acceptă existenţa asociaţiilor politice. Să semnalăm de asemenea călătoria la Moscova întreprinsă de Marcus Wolf şi de Silviu Brucan în timpul acestui an 1988 şi deplasarea lui Iakovlev la Budapesta, în cursul căreia acesta declară că sistemul multipartit poate exista în re­gi­mul socialist. În Bulgaria, po­tri­vit măr­turiei cineastului Georgi Avra­mov, membru fondator al Comitetului de apă­­rare ecologică de la Ruse, "e foarte bizar că ­respon­sa­bilul Securităţii de Stat, Cavdar Te­­pe­şa­nov, a fost trimis la Ruse pentru a asi­gura Comitetului accesul liber în Casa Cine­matografiei - n-ar fi fost nimic mai simplu decât să se închidă localul şi am fi plecat... Existau indivizi care voiau să schimbe regimul şi au dorit să profite de toate posibilităţile... Aş putea spune că între S. Rusev şi domnul Lilov contactele s-au multiplicat după crearea acestui Comitet... Mai mult de jumătate din membrii Clubului pentru Glasnosti şi Prestroika provin din Comitetul de la Ruse... Aceste sisteme nu puteau fi distruse printr-o simplă decizie, însă opoziţia a fost pregătită o perioadă îndelungată de timp. După mine, procesul a fost dirijat de undeva din exterior".

Atât anticomuniştii, cât şi partizanii vechiului regim cad de acord asupra unui punct: răsturnările au fost orchestrate în sfere foarte înalte. Este părerea colonelului Alksnis, unul dintre cei mai înflăcăraţi apărători ai imperiului sovie­tic: "Posed documente care do­ve­desc că procesele care s-au desfăşurat în Europa de Est erau teleghidate tot de ţara noastră. Noi am influenţat cursul «revoluţiilor de catifea», noi le-am dirijat în aspectele lor esenţiale. Noi am fost conducătorii lor în unele ţări, le-am indicat noilor lideri ai noilor forţe politice ce au de făcut şi i-am susţinut într-o manieră oficioasă. Iată de ce nu cred în mişcările «spontane». Posed dovada că s-a produs exact contrariul. Un bulgar care ocupa un post foarte înalt în echipa conducătoare mi-a mărturisit recent că Jivkov s-a retras la ordinele Moscovei. Mi s-a raportat că în timpul ultimei sale vizite la Honecker, Gorbaciov i-a ordonat acestuia din urmă să înceapă imediat o Perestroika. Potrivit martorilor la întrevedere, Honec­ker ar fi spus: "Dragă tovarăşe Gorbaciov, URSS-ul este o ţară mare şi de aceea Perestroika avea nevoie de zece ani s-o distrugă; RDG-ul e mic şi nu vor fi necesare mai mult de zece zile. Iată de ce spun nu".

Acelaşi lucru e valabil şi pentru fronturile populare baltice, care "au fost create la iniţiativa CC al PCUS". Vă amintiţi, în 1988 existau plângeri precum că Perestroika venea de sus, că nimic nu se producea în rândurile de jos, că masele populare rămâneau pasive. Iată de ce s-a luat decizia să se creeze fronturile populare în Ţările Baltice. Dacă ar fi să-l credem pe colonelul Alksnis, iniţiatorul Frontului popular din Letonia nu e nimeni altul decât Boris Pugo, pe atunci prim-secretar al partidului leton.

Aceeaşi declaraţie o face şi un agent al KGB-ului, care se confesează ziarului Den; "Când i-am amintit unui prieten participarea sa la crearea Frontului popular leton... m-a lăsat siderat măr­turisindu-mi că nu executa numai or­dinele KGB-ului, ci şi pe ale lui B. Pugo şi chiar Gorbaciov - ceea ce mi se pare absolut credibil, deoarece am asistat la o întâlnire cu membrii Biroului Politic, A. Iakovlev şi V. Medvedev". Rolul KGB-ului este la fel de evident şi în Ucraina: dacă e să dăm crezare spu­selor generalului Kalughin (ale cărui afirmaţii sunt desigur discutabile), trei dintre membrii marcanţi ai mişcării naţionale ucrainene, D. Pav­lîciko, V. Iavorivski şi I. Iuhnovski sunt agenţi KGB. Tocmai sentimentul că exista o aprobare tacită a autorităţilor este cel care îi împinge pe iniţiatorii Frontului popular din Azerbaidjan să acţioneze, după cum lasă să se înţeleagă că, singure, republicile bal­tice nu ar fi creat niciodată această breşă: deci exista încuviinţarea de sus şi acest fapt ne-a hotărât. Speranţa că vom profita de breşă a pus stăpânire pe noi".
Fragment din Françoise Thom, Sfârşiturile comunismului, Iaşi, Editura Polirom, 1996, p. 62-67

×
Subiecte în articol: special