x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Statutul Pionierilor

Statutul Pionierilor

23 Iun 2009   •   00:00

Organizaţia Pionierilor este organizaţia revoluţionară de masă a copiilor, uniunea tuturor deta­şa­mentelor şi unităţilor de pionieri din Republica Socialistă România. Ea cuprinde şcolari între 7 şi 14 ani şi contribuie, împreună cu şcoala şi familia, la educarea şi formarea comunistă a tinerei generaţii.



Organizaţia Pionierilor îşi des­făşoară întreaga activitate sub conducerea nemijlocită a partidului Comunist Român.

Organizaţia Pionierilor îi ajută pe pionieri să cunoască şi să înţeleagă politica Partidului Comunist Ro­mân, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia.

Organizaţia Pionierilor educă pe şcolari în spiritul internaţionalismului socialist, al prieteniei cu co­piii din ţările socialiste, din întreaga lume, sub semnul păcii şi înţelegerii între popoare. Ea le dezvoltă sentimentul solidarităţii cu lupta popoarelor pentru libertate şi independenţă naţională, pentru progres social.

Prin activitatea sa, Organizaţia Pionierilor educă copiii în spiritul eticii şi echităţii socialiste, pre­gătindu-i pentru însuşirea şi aplicarea principiilor şi normelor muncii şi vieţii comuniştilor, le cultivă însuşirile morale înaintate, combativitatea re­voluţionară; le dezvoltă dragostea faţă de muncă productivă şi respectul pentru oamenii muncii, răspunderea pentru păstrarea cu grijă a bunurilor obşteşti.

Organizaţia Pionierilor se ocupă, împreună cu şcoala şi alţi factori educaţionali, de organizaţia acti­vităţii tehnico-aplicative şi ştiinţifice, de pregătrire pentru apărarea patriei, muncii patriotice şi productive, acti­vităţii cultu­ral-artistice şi sportive înscrise în cadrul Festivalului na­ţional "Cân­tarea României" şi în Competiţia sportivă naţională "Daciada", de activitatea turistică, de ocrotire a naturii pentru toţi elevii din clasele I-VIII; se ocupă de organizarea plăcută şi folositoare a timpului liber, sti­mulează curiozitatea şi setea de cu­noaştere, înclinaţia lor spre cântec, joc şi drumeţie.

Pionierii sunt organizaţi în grupe, detaşamente şi unităţi, conduse de comandamente pioniereşti. Ei îşi desfăşoară activitarea deferenţiat, în funcţie de particularităţile de vârstă, aptitudini şi interese specifice.

Îndrumarea activităţii pioniereşti se asigură de comandanţii instructori, de consilii ale Organizaţiei Pionieri­lor: Consiliul Naţional, consilii ju­de­ţene (al municipiului Bucureşti), mu­ni­cipale, orăşeneşti (de sector) şi co­mu­nale. Preşedinţii acestor consilii au loc­ţiitori aleşi din rândurile pionierilor.
Rostirea angajamentului şi legă­mân­tului se face cu mâna pe drapelul patriei.


Deviza pionierului:
"Pentru gloria poporului şi în­florirea României socialiste, pentru cauza partidului - înainte!
Răspunsul la deviză:
"Tot înainte!"
Deviza pionierului se rosteşte în adunările pioniereşti. Când răspunde la deviză, pionierul execută salutul pionieresc. Pionerul salută ori de câte ori întâmpină drapelul tricolor al patriei, când se cântă "Imnul de Stat al Republicii Socialiste România", "Internaţionala", precum şi cu ocazia ceremonialului pionieresc.
Drepturile şi îndatoririle pionierului
Drepturile pionierului:
- să participe la întreaga activitate a grupei, detaşamentului şi unităţii din care face parte;
- să aleagă şi să fie ales în organele de conducere ale Organizaţiei Pionierilor;
- să participe la forurile pio­nie­reşti şi la conferinţele Organizaţei Pionie­rilor;
- să facă propuneri pentru îmbunătăţirea muncii pioniereşti; să-şi exprime părerea cu privire la întreaga activitate;
- să participe la activitatea ce­rcu­rilor, cluburilor şi formaţiilor, la concursuri şi expoziţii;

Pionierul care obţine rezultate bune la învăţătură, în activitatea pionierească sau a făcut fapte demne de laudă este recompensat prin:
a) evidenţierea în faţa detaşamentului şi unităţii;
b) fotografierea lângă drapelul unităţii şi înscrierea numelui său în cartea de onoare a unităţii de pionieri;
c) acordarea de distincţii pionie­reşti.

Pentru stimularea colectivelor pioniereşti care obţin rezultate foarte bune, se acordă diplome de "Unitate fruntaşă", "Detaşament fruntaş", şi "Grupă fruntaşă". Diplomele pentru unităţi şi detaşamente sunt însoţite de eşarfe. În mod cu totul excepţional, unităţile de pionieri pot fi distinse cu "Diploma de onoare a Consiliului Naţional al Organizaţiei Pionierilor".


Îndatoririle pionierului:
a) Îndatoririle pionierului din clasele II-IV:
- îşi iubeşte patria şi se pregăteşte să o slujească cu devotament;
- învaţă cu sârguinţă şi este un bun prieten al cărţii;
- participă cu interes şi dragoste la activităţile grupei şi detaşamentului;
- îşi respectă cuvântul dat;
- este cuminte, îngrijit şi ordonat;
- spune adevărul;
- iubeşte natura, participă la înfrumuseţarea casei în care locuieşte, a clasei şi a şcolii;
- este un bun prieten, îi învaţă pe alţii să facă numai lucruri bune şi învaţă şi el de la ei;
- este respectuos faţă de vârstnici şi faţă de cei din jur, îşi iubeşte părinţii şi învăţătorii;
- are încredere în forţele sale şi ale tovarăşilor săi.

b) Îndatoririle pionierului, din clasele V-VIII:
- îndatorirea supremă a pionierului este aceea de a iubi cu ardoare patria socialistă, punând mai presus de orice interesele ţării; este gata oricând să-şi aducă întreaga contribuţie la apărarea ei; cinsteşte trecutul său glorios, tradiţile de luptă ale poporului nostru, ale clasei muncitoare;
- îşi exprimă prin fapte dragostea nemărginită şi ataşamentul profund faţă de Partidul Comunist Român;
- învaţă cu sârguinţă şi este un prieten statornic al cărţii;
- iubeşte şi respectă munca, participă activ la acţiunile de muncă patriotică, apără şi păstrează cu grijă avutul obştesc, cinsteşte pe cei care făuresc bunurile materiale şi spirituale ale ţării;
- în întreaga activitate de învăţătură, muncă şi pregătire practică productivă, pionierul dovedeşte interes şi pasiune, năzuinţă de a obţine o calitate cât mai înaltă a muncii sale, îşi cultivă aptitudinile şi talentele, ma­nifestând întotdeauna iniţiativă, spirit creator şi novator, cutezanţă;
- dovedeşte prin fapte ataşamentul faţă de organizaţie, manifestând iniţiativă şi răspundere în înde­plinirea sarcinilor şi îndatoririlor pioniereşti, participă activ la viaţa grupei, detaşamentului şi unităţii, răspunde fără şovăire la chemările organizaţiei;
- este disciplinat şi ordonat atât în şcoală, cât şi în afara ei, se îngrijeşte permanent de menţinerea sănătăţii şi călirea sa fizică;
- este cinstit, modest şi drept, spune adevărul şi luptă pentru triumful acestuia;
- este curajos şi demn, are încredere în forţele sale şi ale tovarăşilor săi; este un bun coleg şi prieten; luptă hotărât împotriva lipsurilor, pentru sporirea neîntreruptă a onoarei şi prestigiului colectivului din care face parte;
- îşi iubeşte învăţătorii şi profesorii, respectă pe cei mai în vârstă şi are grijă de cei mici.

Faţă de pionierul care nu-şi îndeplineşte sarcinile ce-i revin sau are abateri se pot lua următoarele măsuri:
- mustrarea în faţa grupei;
- discutarea lui în comandamentul detaşamentului sau în adunarea de detaşament;
- discutarea în comandamentul unităţii, mustrarea în faţa unităţii de pionieri.


Uniforma şi însemnele pio­niereşti
Pionierii poartă uniformă, cravată roşie cu tricolor, insignă şi însemne pioniereşti. Cravata de pionier are tricolorul pe marginea laturilor egale.
a) Uniforma pionierilor pe timp călduros:
- pentru băieţi: pantaloni bleumarin, bluză albă, bască albă (pentru cei din clasele V-VIII, bască bleumarin) şi ciorapi albi trei sferturi;
- pentru fete: fustă bleumarin, bluză albă, bască albă (pentru cele din clasele V-VIII, bască bleumarin) şi ciorapi albi trei sferturi.
b) Uniforma pionierilor pe timp răcoros:
- pentru băieţi: uniforma şcolară;
- pentru fete: o jachetă adaptată uniformei şcolare.
Statutul Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România, anul 1980

×
Subiecte în articol: special pionierilor pioniereşti pioniere