x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Ştrand la... polul frigului

Ştrand la... polul frigului

de Claudiu Sere    |    24 Feb 2009   •   00:00

"Trăim decenii de împliniri măreţe, trăim decenii de muncă şi avânt..." Acesta era sloganul cel mai des uzitat în perioada... "împuşcatului". E adevărat că sub acoperirea acestei celebre lozinci, activiştii comunişti au inventat la fel de celebra muncă patriotică.



La fel de adevărat este şi faptul că prin acea muncă "voluntară" în România s-au construit multe "stabilimente" pe care, cu "onor" le folosim şi astăzi, în dureroasa tranziţie către democraţie. Un astfel de "stabiliment" a fost construit, prin vestita muncă patriotică şi la Miercurea Ciuc. Este vorba despre ştrandul mezotermal din cartierul Patinoarului...

Ştrand la... polul frigului este titlul unei articol apărut în urmă cu două decenii în defunctul cotidian Scînteia. Obligat, în acele vremuri, autorul articolului scoate în evidenţă faptul că "locuitorii munici­piului Miercurea Ciuc au hotărât ca o bună parte din contribuţia lor în muncă şi la bani să o consacre construcţiei unui ştrand". Şi uite aşa, datorită faptului că "municipalitatea a fost receptivă la idee", a apărut, "într-unul dintre cele mai frumoase cartiere ale municipiului", mult-visatul ştrand. Ideea construirii acestui ştrand la Miercurea Ciuc părea una uşor hazardată, în condiţiile în care temperatura este de regulă una scăzută. De altfel, pe această temă s-au făcut numeroase bancuri. În ceea ce priveşte perioada estivală, se spune că aici "vara soseşte joia, după Miercurea Ciuc...". În aceste condiţii, apariţia ştrandului la polul frigului era chiar o ştire.

Alte strategii
Însă trecând peste micile răutăţi, în ceea ce priveşte modul în care a fost construit, ştrandul îşi merită pe deplin investiţia. Datorită proprietăţilor apei minerale, şi azi, ştrandul de la Ciuc îmbină foarte armonios agrementul cu adevărate cure de sănătate. Trebuie spus că apa minerală are o temperatură de 22-24 de grade şi este benefică în tratarea bolilor cardiovasculare şi a celor reumatice.

Chiar dacă şi în prezent ştrandul mai are căutare, modul în care se prezintă la două decenii de la inaugurare este unul destul de sumbru. Bazinul olimpic este neîngrijit, plaja este murdară. Am fi dorit să vă putem spune mai multe detalii, însă, la această oră, accesul în incinta ştrandului este imposibil de făcut. La intrare, pe poarta de acces tronează un lacăt mare. Acest fapt se datorează poate şi pentru că proprietarii acestui important "stabiliment" de agrement, Primăria municipiului Miercurea Ciuc, are o nouă strategie în ceea ce priveşte funcţionarea acestuia. Astfel, edilii ciucani doresc ca pe, şi în, locul ştrandului să construiască, prin programele UE, un alt bazin şi o piscină, precum şi să reabiliteze plaja.

×
Subiecte în articol: special miercurea ciuc