Succes fără precedent pentru atleţi la Campionatele Europene în sală

Ediţia jubiliară a Campionatelor Europene de atletism indoor, des­fă­şurată în zilele de 16-19 aprilie 1989, la Haga, a prilejuit repre­zen­tanţilor României obţinerea  unor rezultate remarcabile, de departe cele mai bune în cei 20 de ani de la crearea acestei competiţii.

Deşi la întrece­rile desfăşurate în capitala Olandei delegaţia tricoloră a numărat doar cinci sportivi, aceştia au reuşit să obţină nu mai puţin de patru medalii, dintre care trei de aur şi una de bronz. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului au urcat Paula Ivan, la 1.500 de metri, Doi­na Melinte, la 800 de metri, şi Ali­na Astafei, la săritura în înălţime, în timp ce bronzul a fost câştigat de vete­ra­na Maricica Puică (38 de ani), la 3.000 de metri. Nu departe de podium s-a clasat şi singurul băiat prezent la acest concurs, Sorin Matei, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Atletism, care a ocupat locul 5 la sări­tura în înălţime.

"Succesul realizat de Paula Ivan, net şi fără nici un dubiu, n-a stârnit nici un dram de surpridere printre specialişti, nici printre spectatori, toţi fiind, deopotrivă, în cunoştinţă de cauză cu victoria sa olimpică din 1988, cu maniera fără drept de apel  în care a obţinut-o. În finala Campionatului European, Paula Ivan s-a plasat în fruntea grupului de alergătoare încă din start. Cu excepţia unei porţiuni neînsemnate, de câteva zeci de metri, ea a fost mereu lidera cursei. Şi atunci când a trebuit, a apăsat pe accele­rator şi s-a desprins clar, timpul său reprezentând al doilea rezultat mondial al sezonului", a notat la vremea respectivă ziarul Sportul.

La fel de spectaculoasă a fost şi victoria Doinei Melinte la 800 de metri, campioana olimpică a probei în 1984, care a cucerit astfel a patra medalie de aur consecutivă la întrecerile continentale în sală. "În revenire de formă, Doina Melinte a imprimat un ritm rapid finalei, pe care a câştigat-o în 1 minut, 59 de secunde şi 89 de sutimi, timp ce constituie cea mai bună performanţă mondială a anului", a scris Sportul, reproducând un scurt comentariu al agenţiei APA Viena. În prezent director al DJS Bacău, Doina Melinte are întipărit în memorie tot ceea ce s-a întâmplat cu două decenii în urmă, la Haga: "Ţin minte că după concurs am stat foarte mult la controlul antidoping şi din această cauză era să pierd dineul oficial. Am ajuns la hotel foarte târziu, iar autocarele pe care gazdele le puseseră la dispoziţia sportivilor plecaseră. Eram lihnită de foame, aşa că a trebuit să iau un taxi ca să ajung la banchet. După trei zile a avut loc un nou concurs, în cadrul unei gale a campionilor. S-a concurat în aceeaşi sală în care avuseseră loc Campionatele Europene, iar eu m-am clasat pe locul al doilea. Atleţii aveau prime de start, a căror mărime depindea de palmaresul fiecăruia, dar noi, româncele, luam mai puţin decât americanii sau britanicii, de exemplu, care erau mai bine cotaţi. Eu am pri­mit 5.000 de dolari, bani pe care nu i-am văzut, pentru că erau băgaţi într-un cont şi nu puteai dispune de ei decât după retragerea din activitatea competiţională. Când am revenit în ţară, am fost premiată pentru me­dalia de aur cu 4.000 de lei, adică vreo două salarii medii, din care era reţinut impozitul". Dar cea mai plăcută amintire legată de Haga este un cadou primit din partea unui admirator olandez, a cărui identitate nu a aflat-o niciodată. "A doua zi după finală, am găsit la uşă un tablou cu lalele şi, alături de el, un buchet imens, tot de lalele. Nu ştiu cine le-a lăsat acolo. Acel tablou îl păstrez şi astăzi şi, de câte ori îl privesc, îmi aduc aminte de tot ce s-a întâmplat atunci", povesteşte fosta campioană.

La Haga, imnul României a fost intonat şi în onoarea colegei de cameră a Doinei Melinte, săritoarea în înălţime Alina Astafei. Aflată în primul an de seniorat, eleva antrenorului Constantin Dumitrescu a trecut peste ştacheta ridicată la 1,96 metri, performanţă care îmbunătăţea cu un centimetru vechiul record naţional în sală. Acesta a fost primul dintre cele două titluri continentale indoor câştigate de Astafei, celălalt fiind obţinut în 1996, pentru Germania, ţară în care se stabilise definitiv cu un an înainte.