Tineretul cenaclist şi vibraţia lui pentru literatură

Strofa-ntâia, versu-ntâi: "Partidul e-n toate. E-n ce sunt". Strofa-ntâia, versul doi: "Şi-n cele ce mâine vor râde la soare". Strofa-ntâia versul trei: "E-n holda întreagă şi-n bobul mărunt". Strofa-ntâia versul trei: "E-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt". Strofa-ntâia versul patru: "E-n viaţa ce veşnic nu moare". Oh.

Am stabilit, deci că partidul e-n toate cele sunt. Am mai stabilit că partidul e-n toate cele ce mâine vor râde. Dacă stabilim că "mâine" a venit acum, asta înseamnă că partidul e-n toate cele ce râd chiar acum la Soare. Bun. Deci am stabilit că partidul e-n cele de-acum. Nu e departe de adevăr domnul poet George Lesnea, autorul acestui duios poem, parc-a avut gura aurită. S-ar putea aprecia, chiar, că dacă partidul e-n pruncul din leagăn, asta carevasăzică că partidul e-n adultul de azi. Dacă tot am stabilit c-a fost în pruncul de ieri. Pruncul de ieri îl avea, am stabilit deja, pe partid în el. Bun.

Într-o altă poezie de pionieri, se stabilea că întâiul cuvânt al copilului este "pionier". Normal, pentru că pruncul din leagăn, care-l avea pe partid în el, a crescut, s-a făcut mare, a învăţat să spună primul lui cuvânt, de "pionier". Pi-o-nier! Imediat după aceea a învăţat să spună "concupiscent" şi "sternocleidomastoidian" şi abia după aceea stereotipuri precum "mama", "tata", "papa", dar asta, stimaţi actuali adulţi şi foşti pionieri ai patriei, vom discuta într-o altă emisiune.

Pentru că-l avea pe partid în el, tineretul comunist era, de asemenea, animat de sentimentul patriotic al creaţiei pentru ţară. Poezie, proză, teatru, alea-alea, caricatură (dar numai cu colegii care nu-şi fac tema şi-şi lasă plete şi ascultă Pink Floyd pe şestache, să le fie ruşine, să le crape obrazul de ruşine pentru c-ascultă Genesis în loc să-nveţe la "Patriotism", sau, mă rog, cum era ora aia).

Tineretul comunist, deoarece îl avea în el pe partid, era animat, pe lângă patriotism, de literatură. Ce făcea tineretul comunist când nu-şi învăţa şi nu-şi făcea temele? Aţi ghicit! Literatură. Animat de sentimentul curat al creaţiei literare, tineretul comunist iubea şi el, avea şi el văicărelile lui interioare, se chinuia şi el cum putea. Între două cozi la carne şi una la portocale, între două ore de muncă patriotică, tineretul comunist îşi scria şi el elucubraţiile. Că era sentimental tineretul comunist. Înscris de bună voie şi nesilit de nimeni la cercul de literatură, elevul era gata să-şi dea şi două ore de sâmbătă ca să vină la cenaclu ca să-şi citească micul lui almanah dureros.

Pentru Mioara, de exemplu (Mioara era o fată care nu vorbea foarte mult şi era foarte introvertită), cenaclul li­terar era forma ei de a se exhiba. Certată cu colega ei de bancă, Mioara avea să vină la cenaclul literar ca să-şi ceară scuze: "Tu ştii că te iubesc ca pe un soare/Ce-şi varsă razele-ntr-o floare/Tu ştii că vorba ta mă doare/ Dar dac-ai ştii, ai plânge oare?". La sfârşitul lecturării, Mioara lăcrima uşor. Spusese în faţa cenacliştilor şcolii generale în care învaţă că-i pare rău pentru că s-a certat cu colega ei de bancă şi chiar emisese ipoteza, deloc de respins, că "vorba ei o doare" şi c-ar face bine s-o ierte că nu i-a dat şi ei să copieze. La urma urmei, Mioara era un elev eminent şi nu putea să iasă decât pe locul întâi. Locul doi ar fi distrus-o. Locul doi era pentru învinşi. Locul întâi era pentru învingători.

"M-am trezit într-o zi gândindu-mă la tovarăşa. La tovarăşa mea dirigintă. Cum ne învaţă ea istorie tovarăşa noastră dirigintă." Blondă, slăbuţă, cu ochelari mari, tovarăşa dirigintă avea dese schimburi culturale cu China, de unde venea mereu la cenaclul literar ca să povestească cum a vomitat ea carnea de câine, pentru că n-a ştiut ce mănâncă. La cenaclul literar. Tineretul comunist se ducea des la cenaclul literar. Era ceva deosebit. Nu era pentru oricine. Nu oricine venea la cenaclul literar. Sau la cercul de literatură. "Pe pomii înfloriţi scânteie luna". Asta e o d-aia, cum îi spune? Plagiat, ceva. Seamănă cu cineva şi merge undeva. Nimeni, însă, nu poate să puncteze clar şi atunci mimează admiraţia. În fapt, poeziile tineretului comunist ba exprimă admiraţia pentru vreun profesor, ba cum ninge iarna, ba cum înfloresc pomii primăvara şi ce bine e să reciclezi hârtia. Îţi dă aşa, un sentiment al apartenenţei la ceva. Elevul de la cercul de literatură era un elev deosebit. Admirat de tovarăşa, invidiat de colegii cu veleităţi de mascul alfa. În Olimpul său din şcoala generală, până şi clasa unde se desfăşura cercul avea ceva deosebit în ea. Parcă nu aducea cu nimic dintr-o sală normală de curs.

Dacă era la liceu, tineretul literar scria poezii biologice, ceva cu nişte scurgeri şi cu nişte seve. Unii au ajuns de-a dreptul poeţi. Se puneau în evidenţă alăturări bizare de cuvinte care nu exprimau ceva neapărat, dar care oricum, sunau neobişnuit. Uneori, se întâmpla ca elevul cercului de literatură dintr-un liceu oarecare să termine cititul în timp ce profesorul adormise picior peste picior, sprijinit în cot de bancă. O linişte încurcată se aşternea şi nimeni nu ştia ce să facă atunci. Se reglau voci din gât şi se priveau unii pe alţii cu un fel de disperare amuzată. Elevul cercului de literatură râdea în timp ce profesorul aţipise bătrânicios. Un sforăit discret acompania disperarea. Trezit probabil de liniştea însăşi, profesorul întreba tineretul literar ce părere are despre această poezie.

Fără să se ridice (elevul care scria literatură avea acest drept în faţa profesorului la cercul de literatură), se însufleţea cu patimă într-un comentariu nesfârşit care de altfel nu interesa pe nimeni. "Ce frumos vorbeşte ăsta... dac-aş putea şi eu să vorbesc aşa..." se mai gândea vreunul.

Cercul literar se spărgea de la sine. "Mai aveţi ceva de citit? Mai vrea cineva să citească ceva?". Pauză. Era semn că nu, nimeni nu mai voia să mai citească nimic. Complexat de multele poezii cu versuri bizare, elevul literar înţelegea că drumul lui nu e, totuşi, înspre literatură, dar e drăguţ să participe, pentru că-l dă şi la gazeta de perete, la "aşa da". În fond şi la urma urmei, cenaclul literar era... era totuşi, o enclavă a intelectualităţii liceului. Sau a şcolii generale. Sau a şcolii profesionale. Mai rar, dar au existat şi cercuri literare la şcolile profesionale. Partidul. "Partidul e-n toate cele ce mâine vor râde la soare". "Tu ştii că vorba ta mă doare. Dar dac-ai ştii, ai plânge oare?"