x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tragedie la Vulcan: 29 de morţi Şi 9 răniţi!

0
Autor: Monalise Hihn 18 Sep 2009 - 00:00
Tragedie la Vulcan: 29 de morţi Şi 9 răniţi! Arhiva personala Virgil Cazan/


Moto: "Şi moartea vine tot mai des/Să vadă ce-are de cules!" (Imnul minerilor)



18 septembrie 1989. Ora 10:18. La Întreprinderea Minieră Vulcan, în Sectorul I, la orizonul 360 de metri are loc o puternică explozie. În urma tragediei, 29 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte nouă au fost rănite. Printre victime - cinci militari în termen.

Urmează opera­ţiu­nile de căutare a opt cadavre rămase în subteran. După câteva săptămâni de anchete, patru persoane sunt puse sub acuzare şi arestate. Un răspuns clar la ceea ce s-a întâmplat atunci vine abia la data de 25 martie 1991, când toţi cei patru inculpaţi sunt achitaţi. În presa vremii nu a apărut nici măcar un rând despre dezastrul de la Vulcan. De altfel, în ziua de 18 septembrie 1989 mili­ţienii i-au legitimat şi controlat pe toţi cei care intrau în oraş. Totul trebuia ţinut secret.


DOSARE "TOPITE"
Tragedia de la Întreprinderea Minieră Vulcan din data de 18 septembrie 1989 i-a adus în faţa instanţei pe patru dintre angajaţii de la Sectorul I: Andrei Fodor (şeful Sectorului I), Gheorghe Popescu (maistru mecanic principal), Gri­gore Pop (maistru minier) şi Şte­fanache Pricop (şef de brigadă). Toţi patru au fost arestaţi, în baza rechi­zitoriului întocmit de Procuratura Judeţeană Hunedoara, iar în data de 4 decembrie 1989 au fost trimişi în judecată în Dosarul nr. 1780/1989. Ei erau acuzaţi pentru săvârşirea, din culpă, a unor abateri de la normele de protecţie a muncii, dar şi pentru "distrugere din culpă în paguba avutului obştesc". Cei patru au fost arestaţi la o lună după producerea accidentului colectiv de muncă. Din dosarul celor patru a mai rămas astăzi doar sentinţa. Legea prevede că după un timp anumite dosare pot să fie date la topit. Pe baza sentinţei, se poate totuşi clarifica după ani ce s-a întâmplat în acea zi.


CE A SESIZAT PROCURATURA

Prin rechizitoriul Procuraturii Judeţene Hunedoara s-a specificat că "în data de 18 septembrie 1989, în Sectorul I, stratul 5, bloc I, orizontul 360 de metri, s-a produs o explozie a prafului de cărbune şi concentra­tului de metan, ceea ce a determinat un accident colectiv de muncă cu 38 de victime, dintre care 29 au decedat, precum şi distrugerea unor utilaje şi instalaţii. S-a conchis prin actul de sesizare a instanţei că cei patru inculpaţi au săvârşit din culpă diferite abateri la normele de protecţia muncii, unele dintre acestea aflându-se în raport de cauzalitate cu explozia din 18 septembrie 1989".

De asemenea, prin rechizitoriu, şefului de sector i se imputa că "nu s-a preocupat de luarea mă­su­rilor de prevenire a formării prafului de cărbune prin asigurarea stropirii deversărilor de cărbune şi a benzilor transportoare şi nu a înfăptuit lu­crările de şistificare cu praf inert, că nu a îndeplinit mă­surile de îm­bunătăţire a aerajului, ceea ce a permis formarea unor concentraţii pe­riculoase de metan, şi că nu a verificat corespunzător locurile de muncă, permiţând astfel perpetuarea unor acte de indisciplină din partea personalului".
PRIMA PISTĂ: SUDURA ÎN SUBTERAN
Cea mai gravă acuzaţie care li s-a adus celor patru a fost că "au permis muncitorului Maidik Ladislau să efectueze fără program de lucru special aprobat şi fără a se lua mă­surile de securitate legale, în subte­ran, lucrări de sudură, iar în plus au permis branşarea la instalaţia de alimentare cu energie electrică a tran­sformatorului de sudură rămas sub tensiune de mai multe zile". În acelaşi timp, în rechizitoriu s-a scris că, "invocându-se raportul comisiei tehnice care a efectuat cercetări de specialitate, s-a arătat că explozia s-a declanşat din locul în care se exe­cuta sudura, după care procesul de ardere s-a transmis cu o viteză foarte mare. În anumite locuri ale zonei în care se aflau cantităţi de amestec exploziv fenomenul de aprindere s-a transformat în explozie". Dan-Iosif Surulescu era în acea perioadă inginer stagiar la Întreprinderea Minieră Vulcan.

El spune că în mină, ca să se pri­mească autorizaţia de sudură, trebuie să existe nişte condiţii şi acte speciale: "Cu o zi înainte de accident fusese duminică. Au făcut actele pentru duminică, dar pentru ziua de luni le trebuia o semnătură pe care nu avea cine să le-o dea, pentru că per­so­nalul TESA nu lucra. Poate că greşeala şefului de sector a fost că a întocmit acel program, dar pe el nu exista semnătura directorului. Ori­cum, era o simplă formalitate, pentru că directorul ar fi semnat. Era o chestie de rutină. Se făcea programul, care era dus apoi la semnat. Actul a existat, semnătura nu era şi de aici a pornit controversa dacă au sudat sau nu în ziua de 18 septembrie.

A fost nevoie de vreo două săp­tămâni să se lămu­rească, pentru că apăruse într-o evidenţă un aparat de sudură. Aparatul pornise pe traseu şi se vorbea că s-a dus la locul respectiv". Pe de altă par­te, în zona în care s-a produs accidentul două echipe "service" lucrau la o combină de îna­intare. Acesteia i se rupsese un bolţ, care trebuia înlocuit. Surulescu adau­gă că, iniţial, s-a cre­zut că me­ca­nicii respectivi au avut nevoie de apa­ratul de sudură, dar apoi s-a do­vedit că nu le-a fost necesar.

"În final, s-a clarificat. Semnalistul declarase că ţine minte că a dat un aparat de sudură, dar nu ştia pentru ce şi cui. Apoi, în final, s-a ajuns la concluzia că aparatul s-a folosit la siloz, dar aco­lo era aer proas­păt. Nu avea trea­bă cu explozia", povesteşte astăzi Dan-Iosif Surulescu. El s-a în­tors din concediu la câteva zile după accident: "Când m-am întors eu din concediu era vehiculată ideea cu apa­ra­tul de sudură. Zona era plină de se­curişti. Chiar un general de Securitate de la Bucureşti ne-a spus: «Dacă voi îmi găsiţi aparatul acela, toată via­ţa n-o să mai aveţi probleme. N-o să mai lucraţi la mină şi oameni veţi fi!»".
"AR FI MURIT MAXIMUM 12!"
În septembrie 1989, în subteran se executau lucrări pregătitoare pentru deschiderea unui nou abataj. Virgil Cazan era în acea perioadă normator la Sectorul I. El povesteşte că în luna septembrie 1989 se lucra pentru ca să se ajungă la un nou zăcământ, ce urma să fie exploatat cam în cinci ani: "Erau două galerii, două aripi. Ştiţi, noi în mină suntem ca în blocuri. Practic, de la vatra lucrărilor se făcea un plan înclinat de 50 de metri, de acolo se bifurca, co­borau două planuri înclinate un­de se muncea. Acolo erau 39 de mun­citori. Pe un plan se stricase combina de înaintare şi au venit muncitorii de la Service să o repare. Aceasta a fost neşansa! În urma exploziei nu ar fi murit mai mult de 12!".

La ora 10:18 explozia i-a surprins pe toţi aceştia în zonă. Comisia de specialişti care a cercetat accidentul a concluzionat că "explozia s-a produs pe fondul unor încălcări anterioare ale nor­melor de protecţie a muncii şi că declanşarea ei a fost o consecinţă a unor abateri săvârşite de cei patru inculpaţi". Aceştia nu ar fi luat mă­surile pe care le impuneau funcţiile pe care le aveau şi i-ar fi permis lui Maidik să sudeze, fără să verifice exact ce a făcut acesta.

Pe de altă parte, în rechizitoriu se arăta că: "Deşi probele referitoare la împrejurarea dacă în momentul exploziei Maidik Ladislau suda efectiv sunt contradictorii (...) este cert că i s-au creat toate condiţiile pentru a executa asemenea lucrări. (...) Inculpa­tul Pricop ştefanache a recunoscut că în dimineaţa de 18 septembrie 1989 a observat lumina arcului voltaic pro­venind de la sudura electrică".


CAUZA: SURPAREA TAVANULUI GALERIEI
Virgil Cazan avea peste 20 de ani de experienţă în minerit la data producerii tragediei la mina la care lucra ca normator. El spune că accidentul nu se putea produce de la sudură: "Era simplu, şi oricine putea să spună că de la sudură a avut loc explozia. Numai de la metan se putea să se producă, dar sursa nu s-a determinat. Nici în ziua de azi nu ştiu dacă au sudat sau nu. Acolo unde se presupune că s-a sudat era aer curat. De acolo şi până la locul exploziei au fost o sută şi ceva de metri. A explodat şi s-au surpat cele două galerii, care i-a prins pe cei din partea stângă şi i-a blocat.

S-a mers pe o pistă falsă de anchetă, cu sudura. A ieşit adevărul la suprafaţă, că a fost o rupere de strat, că au pornit cu două galerii paralele,  n-au avut sus­ţinere prea mare şi s-a rupt blo­cul de cărbune. Zona era plină de metan, producându-se explozia, a fost şi praf de cărbune, cele două produc nor de praf împreună, de aia sunt oamenii carbonizaţi. Cauza cred că a fost rupere de strat, banc subminat".

 Pe de altă parte, în timpul procesului au fost avansate mai multe variante, iar în final au fost efectuate, la cererea instanţei, alte două expertize tehnice.
Specialiştii au concluzionat: "Principala cauză care a provocat dezastrul de la Întreprinderea Minieră Vulcan a fost surparea masivă a tavanului galeriei de bază pe o lungime de 110 metri, ca urmare a detensionării şi surpării unui strat - pod din acoperişul ga­leriei, sub efectul unor forţe exterioare, care ţin de domeniul me­canicii rocilor şi unor factori locali specifici zonei".

Mai mult, înainte de 18 septembrie 1989, în zona afectată "au existat fenomene deosebite de creşterea presiunii". Tot specialiştii au pus la îndoială şi faptul că la ora exploziei - 10:18 - s-ar fi executat lucrări de sudură. Cei patru inculpaţi au fost achitaţi. Trei dintre ei locuiesc şi astăzi în Vulcan: Andrei Fodor (după 1990 a lucrat în conti­nuare la mină, ajungând în condu­cerea acesteia), Grigore Pop şi Gheorghe Popescu sunt pensionari, iar Ştefanache Pricop a decedat în urmă cu câţiva ani. Persoanele decedate în accidentul colectiv de muncă de la Întreprinderea Minieră Vulcan de la data de 18 septembrie 1989
1. Amironesei Petru - vagonetar galerie
2. Afrăsinei Florentin - electrician
3. Buţu Viorel-Petru - lăcătuş
4. Crăciunescu Constantin - vagonetar front
5. Creţu Alexandru - măsurător gaze
6. Dîrdără Petruţă - miner
7. Dinea Gheorghe - inginer
8. Danciu Teodor - vagonetar galerie (militar în termen)
9. Drăgoi Marin - electrician
10. Fărmuş Constantin - lăcătuş
11. Gertner Zoltan - vagonetar
12. Haiducsi Arpad-Albert - maistru
13. Ivan Radu - electrician
14. Ilieş ştefan - electrician
15. Morariu Gheorghe - miner
16. Matei Ştefan - vagonetar (militar în termen)
17. Măstan Mircea - vagonetar (militar în termen)
18. Mirică Ilie - lăcătuş
19. Maidik Ladislau - lăcătuş
20. Norocea Dorel - vagonetar galerie
21. Norocea Toma - vagonetar front
22. Poidan Vasile - lăcătuş
23. Pandanciuc Marius - electrician
24. Poenaru Ioan - lăcătuş
25. Şipoş Nicolae - electrician
26. Simoniac Daniel - electrician
27. Stanciu Gheorghe - vagonetar (militar în termen)
28. Tărîţă Constantin - lăcătuş
29. Toth Alexandru - vagonetar (militar în termen).


Nouă persoane cu incapacitate temporară de muncă
1. Sîrbu Marin - miner
2.  Durneac Vasile - miner
3. Albu Marin - vagonetar
4. Filipciuc Modest - maşinist
5. Rusu Vasile - vagonetar
6. Gîţă Gheorghe - vagonetar
7. Pop Grigore - maistru
8. Pricop Ştefanache - miner
9. Pitea Viorel - maşinist
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de