Vată medicinală la schimb cu unt proaspăt

Era într-un timp, mare lipsă de vată. Da, vată medicinală! Cum întrebai la farmacie de vată, farmacista te privea siderată şi-ţi spunea că n-a mai văzut vată de un an. Poate că aşa o fi fost, dacă spunea ea. Numai că eu, aveam o colegă, care avea o soră farmacistă şi care avea mare nevoie de unt adevărat, adică din cel fără sare, pentru ca să-i facă tort copilului ei, de ziua lui.

Şi, colega asta a mea, mi-a zis că dacă-i fac rost de unt, pentru sora ei, îmi dă vată medicinală "d'aia antâia". Mi-am adus aminte de o altă colegă, dar de liceu, care locuia la ţară şi avea vacă. Dau sfoară prin bărbat'său, navetist vechi, şi-i spun să pună de ceva unt adevărat, pentru ceva vată medicinală, din cea de care are nevoie soacră-sa (s-o toarcă). Sfoara s-a întins şi am primit un termen şi un preţ de schimb. De unde rezulta: o jumă­tate de kilogram de unt pentru farmacistă, contra 20 de pachete de vată şi pentru mine o vizită, de câteva zile, a colegei împreună cu mamă-sa, pentru controale la un medic specialist. Iată ce afacere făcusem! Acum ce naiba era să mai fac?! Doar nu era să nu le primesc şi să-mi stric relaţia cu fosta mea colegă numai pentru atâta lucru!

La câteva zile, mă trezesc cu cele două femei, cu multe anexe: un coş nou-nouţ, din papură, plin ochi, două sacoşe şi un rucsac. Le-am poftit şi le-am instalat în sufragerie pentru o perioadă nedefinită, întrucât nu ştiau cât o să dureze controlul medical. Pentru perioada de cazare, bietele femei au venit cu o mulţime de "atenţii alimentare". Aşa că, paporniţa a fost golită prima, de produsele alterabile adică: o gâscă, un curcan, două raţe şi patru puici. Nu-mi venea să cred cât de încăpătoare era! Mă uitam la ea cu jind, dar m-am liniştit pentru că nu aveam la ce s-o asortez şi nici nu cred că aş fi fost primită în birou, dacă îndrăzneam să o port ca accesoriu vestimentar.

A venit rândul sacoşelor, din care au ieşit patru slănini afumate, o trăistuţă cu făină, o sticlă de un litru cu ţuică, din aceea cu care ştergeau ele geamurile la sărbători, două cu vin şi un pachet cu untură de porc. Din rucsac au scos nişte ţoale, ca să aibă cu ce se schimba şi o oală de ciorbă, în care se aflau 60 de ouă în mălai, precum şi untul "de aur". Toate au fost puse la locul lor, urmând a fi folosite la momentul oportun.

A doua zi, cu noaptea-n cap, colega şi mama ei au pornit într-un tur de orientare pe un teren aproape necunoscut. S-au întors abia pe la ora şapte seara, frânte de oboseală şi moarte de foame. Şi-au făcut duş, au mâncat şi au adormit tun. Abia dimineaţa, au reuşit să-mi po­vestească pe unde au trecut şi cât de bine se descurcaseră. După-amiază au plecat iar, purtând sacoşe în care se aflau gâsca, curca­nul şi o raţă, pentru că reuşiseră să-şi facă programări la controale. Până la ora nouă, când s-a în­tu­necat, nu au venit acasă. Şi-au făcut intrarea triumfătoare, fericite că au terminat toate investigaţiile, ur­mând ca în patru zile să obţină şi rezultatele. Colega mă întrebă ce se aude cu vata? I-am spus că dacă a terminat cu doctorii să mergem să rezolvăm şi problema asta. Zis şi făcut! Ne-am prezentat, după cum a fost înţelegerea, telefonică, la farmacistă acasă, a doua zi, în zori.

I-am dat untul şi ea ne-a dat pachetele de vată, care au intrat ca prin farmec, în paporniţa cea nouă. Ne-am despărţit mulţumite, cu promisiunea unei colaborări fructuoase în viitor şi am tăiat-o către casă.

Pe drum, i-am zis că dacă tot sunt aici, până obţin rezultatele ana­lizelor să le duc prin oraş, că s-au schimbat multe. "Nici vorbă!", mi-a zis. "N-avem timp de pierdut! Cine crezi că se ocupă de casă? A rămas Gigi, că are liber, dar diseară intră la tură! Plecăm cu ăla (trenul) de opt! La patru să fim la gară să ne întâlnim şi cu Gigi că are să-ţi aducă ceva! A! şi nu uita, că mi-ai promis nişte ziare!", zise ea misterioasă.

Ne întoarcem acasă, mâncăm de prânz şi la ora trei după-amiază suntem gata de plecare. Colega îşi înşfacă paporniţa, în care băgase jumătate din pachetele de vată, oala şi trei sticle goale, pe care mi le ceruse de cu seară. Mamă-sa avea de cărat rucsacul în care băgase ţoalele şi trei pachete de vată, celelalte au fost băgate într-o sacoşă lângă un teanc de ziare, iar celălalt teanc îl băgase în sacoşa rămasă goală. "Măi, femeie! Când vii să iei rezultatele?", o întreb. "Păi nu mai vin, se duce Gigi să le ia peste patru zile!" "Păi trebuie să-mi zică din timp ca să scot de la cogelator ce trebuie să ducă la doctor!", încerc eu să lămuresc lucrurile. "Nu, dragă! Nu mai duce nimic! Am dat tot ce trebuia şi gata! Astea sunt pentru tine! Te văd după 10 ani şi mă primeşti ca pe vremuri, iar tu crezi că n-am cherestea? Ce, naiba, te-ai ramolit?", îmi zise râzând.

Nu-mi venea să cred! Nu aveau rost vorbele, aşa că am "lăsat-o moartă" şi ne-am încolonat spre ieşire. Curând am ajuns la Gara Progresul şi ne-am întâlnit cu Gigi cel vestit, care căra o servietă din piele ponosită, în care ţinea mâncare pentru cât avea să fie la serviciu şi o sacoşă pe care mi-a pus-o în braţe. Am stat puţin de vorbă şi apoi ne-am despărţit. Gigi a plecat către fabrică, iar eu către casă, plină de curiozitate. Când am ajus acasă, am găsit în sacoşă două borcane mari pline ochi cu miere de albine, adevărată!

M-am lăsat, fără vlagă pe scaun şi am derulat, am derulat... Apoi, mi-am zis: Uite, dom'le, că facerea de bine nu e întotdeauna...