Vrei carne? Dai ciorapi!

Eram ca o fiară. Furioasă cumplit şi hotărâtă să fac rost de ceva carne. Aveam o poftă nebună de o ciorbă de perişoare, iar când le-am spus copiilor n-am mai avut linişte. Aşa că era musai să fac rost de ceva carne. Am pus mâna pe telefon şi am început tatonările.

După cinci telefoane, norocul începea să-mi dea târcoale. Se părea că o vecină de-a cumnatei unei prietene tăiase un viţel, dintre cei ascunşi cu grijă. Acum trebuia să vândă carnea şi căuta clienţi siguri, care cumpărau cel puţin trei kilograme. Toată carnea trebuia adusă într-un singur transport şi dată imediat. Deci, doritorii trebuiau să fie pe fază, fără zgomot şi fără vânzoleală. Aşa că se stabilise un plan de bătaie. Conform listelor care cuprindeau numele mic al cumpărătorului, cantitatea şi valoarea, carnea a fost împăr­ţită pe pachete cântărite din timp. Listele au fost împrăştiate după zonele de cerinţe şi marfa la fel. Eu stabilisem că vreau trei kilograme de pulpă şi, cât vine la cântar, toată carnea de la gât. Făcusem socoteala că la 50 de lei kilogramul, aş fi dat pe toată cantitatea cam 250 de lei. Bucuroasă nevoie mare, aşteptam telefonul minune, care avea să mă cheme să-mi preiau marfa.

Şi stau, şi stau, şi... M-am umplut de nervi! Într-un târziu, primesc un telefon de la prietenă. Aceasta, cu o voce cât se poate de stânje­­nită, îmi spune că s-a întâmplat ceva nasol! O întreb ce, cu gândul că s-a dus la naiba ciorba mea de perişoare. Prietena îmi spune că vecina cumnatei ar dori în schimbul banilor să-i fac rost, pentru soacră-sa, de ciorapi de bumbac. Soacra ei avea război de ţesut şi făcea, normal că pe ascuns, preşuri. Preşuri pe care eu le ştiam foarte bine. Erau foarte frumoase, lucrate cu ta­lent şi bine bătute în ţesătură.

O să mă întrebaţi ce legătură aveau ciorapii cu ţesutul la război? Aveau! Ciorapii despre care vorbesc erau din bumbac natural, lucraţi dintr-un fir gros, bine tors şi, nimeriţi pe mâini pricepute, se puteau deşira astfel încât se obţineau fire lungi din bumbac numai bune de făcut iţe. Aceşti mi­nunaţi ciorapi costau 12,00 lei perechea şi se găseau numai la relaţii "pe sub tejghea". Adică, pasai vânzătoarei sacoşa, în care se aflau banii pentru ciorapi plus şpaga şi în timp ce te holbai aiurea pe rafturile de alături, ţi se strecura sacoşa cu atâtea perechi de ciorapi pentru câţi bani ai plasat. Îi înşfăcai şi-ţi făceai treaba.

Doamne! Iar trebuia să dau telefoane! Întreb mai întâi câte perechi vrea persoana şi-mi spune că de toţi banii pe care aveam să-i dau. Adică ciorapi contra carne! Fac repede so­coteala şi-i spun că nu pot să-i dau 20 de perechi virgulă 8 perioadă trei! La care ea îmi spune că sunt de ajuns 20 de perechi! E, uite cum fac eu economie, dacă-mi pun în mişcare aproape toate relaţiile de pe la magazinele de confecţii! Bine, îi zic şi cum rămâne cu carnea? A adus-o? Şi dacă a adus-o, unde o ţine? Nu vreau să o primesc stricată! Prietena mea îmi garantează că o va ţine ea la congelator, până a doua zi, când aveam să-i aduc ciorapii. Doamne! Aveam şi termen!

Cu o disperare imensă, am închis. Încep să sun, pe rând, la toate persoanele care-mi puteau face rost, sau care puteau să-mi dea o relaţie, pentru a obţine blestemaţii de ciorapi. Într-un târziu, când deja mi se instalase deznădejdea în suflet şi oboseala se făcea simţită, mă sună vecina de pe palier, într-o pauză în care căutam un număr de telefon. Mă destăinuiesc şi ei. "Ia, vino până la mine!", îmi zice ea. Şi mă duc.

Vecina mă întâmpină la uşă, mă invită în bucătărie şi-mi arătă o fată de vreo 20 de ani. "E nepoata mea! Lucrează la «Confecţia» de vizavi şi-ţi poate da ea ciorapi. Câte perechi vrei?" Îmi venea să leşin! Nici nu mă aşteptam la aşa ceva. I-am spus că vreo 20 de perechi şi am ieşit imediat, pentru a mă întoarce cu 240 de lei şi două borcane de dulceaţă de vişine. Ochii fetei scăpărară de mulţumire şi în timp ce vecina se fasolea cum că nu era cazul, eu i-am îndesat fetei borcanele în plasă. Am stabilit ca a doua zi, seara la ora opt, când se închidea magazi­nul, să o aştept pe fată, ca să-mi dea pachetul. Nici n-am îndrăznit să le spun copiilor ce luptă du­sesem şi că nici nu aveam convingerea că totul se aranjase. Doar mai aveam de parcurs o jumătate de drum până la final. Noaptea am visat numai bazaconii.

A doua zi am fost teribil de tensionată şi mi-am făcut tot felul de scenarii, care mai de care mai catastrofale. Pe seară, tensiunea era mare. M-am dus la magazin, la ora stabilită, îm­preună cu fiul meu cel mare şi am aşteptat până a ieşit fata, care mi-a pasat plasa cu ciorapi şi mi-a zis să i-o las la mătuşi-sa că trece ea mâine.

Strângând bine în pumn mânerele plasei, am plecat degrabă cu băiatul, luând direcţia către prietena mea. Ea locuia la etajul unu al unui bloc din apropiere şi, când noi ne îndreptam cu toată încrederea către intrare, o zăresc la geamul bucătăriei, făcându-mi semn să nu mă apropii. Am crezut că mor! Nu ştiam ce s-a întâmplat şi mă gândeam la bazaconiile pe care le visasem. Îi spun băiatului şi el mă încurajează zicându-mi că poate mai are un client, ceva care s-o împiedice să ne primească. "Să ne mai plimbăm puţin!", mă îndeamnă el. Şi... ne mai plimbăm! În gând, încep prin a face urări, de... şi de..., la toate neamurile, tuturor celor care-mi veneau în minte, din conducerea cea mai mare a ţării, pentru a mă răcori.

După aproape zece ture de alee, când se lăsase bine întunericul, la fereastra bucătăriei, acum luminată, prietena mea ne făcu semn să venim. Cu inima cât un purice, am urcat scările care păreau prea multe şi am ajuns să pun pe masa ei cele 20 de perechi de ciorapi care miroseau a ţoale stătute, neaerisite. Prietena i-a luat. Dintr-un sertar al congelatorului a scos două pachete mari de carne şi-mi zice: "Uite, ţi-a pus mai multă carne aici, la aia de la gât! Şi îţi mulţumeşte mult! A zis soacră-sa că dacă-i trimiţi ciorapi şi gheme, îţi face preşuri fără bani. Şi scuză-mă că te-am ţinut pe afară, dar venise şi miliţianul ăla de la trei să ia şi el nişte carne. S-a luat cu prostul ăsta al meu la o ţuică. Nu am vrut să vadă că mai dau şi la altcineva! E mai bine aşa!" În concluzie, erau sigure că voi face rost de ciorapi, din moment ce adăugase ceva la pachet! Am pus carnea în sacoşă şi am ieşit mulţumind. Fiul meu nu a avut nici o replică. Mai bine! Cine ştie ce impresie şi-ar fi făcut despre mine dacă mă stârnea!