1 mai, sarbatoarea furata

Frumoasa zi a lui Florar a fost folo-sita de-a lungul timpului in scop propagandistic de americani, comu-nisti si nazisti.

Prima zi din luna lui Florar are o poveste oarecum trista: a fost a tuturor si a nimanui. In prezent a devenit un excelent prilej de picnic la iarba verde sau de fugit la mare. Si motiv de marsuri cu diverse tematici. La romani este sarbatoarea de Armindeni, dar pe cine mai intereseaza?

Daca ar fi fost om, probabil ar fi plans. Deoarece precum un om, cu diverse calitati, ziua de 1 mai a fost sicanata de un tren al destinului. Deviata de la drumul initial, mutata cu miscari bruste din compartiment in compartiment, in functie de interese. Sa ajungi de la stadiul de nimfa greaca la cel de "stindard comunist" e ceva!

Luna mai a fost numita astfel in onoarea zeitei Maia, o nimfa greaca a muntilor, mai tarziu identificata cu cea mai frumoasa din cele sapte surori, Pleiadele. Parintii Maiei erau Atlas si Pleione, o nimfa a marii. Poate nu intamplator toata lumea se indreapta catre mare in aceasta zi!

1 mai isi are originile in sarbatorile Europei pagane, precrestine, cand se celebra reintinerirea naturii. Traditia pagana a intrat in conflict cu Biserica Catolica, dar ziua a fost sarbatorita pana la 1700.

FRUMUSETEA. Biserica respingea mai ales obiceiurile ciuda-te, care nu se deosebeau de ale Halloween-ului. Noaptea de 1 mai era cunoscuta in multe tari europene ca fiind a Vrajitoarelor. Traditiile celtice ale zilei vorbesc despre zeitatile vanatorii, Diana si Herne. Dar... Diana a devenit Regina lui Mai (simboliza viata campurilor) si Herne a devenit Robin cel Bun (simboliza tot traditiile vanatoresti), un predecesor al lui Robin Hood!

Sarbatorirea lui 1 mai in Europa a variat. Pentru mestesugarii medievali, era una dintre cele mai populare sarbatori. Obiceiul cerea sa fie aleasa o "Regina a maiului", cea mai frumoasa din toate femeile asezarii, pentru a conduce semanatul.

URATENIA. Sa coboram cu picioarele pe pamantul negru si aspru. La 1 mai 1886, Federatia Americana a Muncii declara o greva generala pentru a cere opt ore de lucru pe zi. 350.000 de muncitori de pe intreg cuprinsul SUA s-au alaturat grevei. Chicago a fost paralizat, o bomba explodand in Piata Centrala, chiar in mijlocul politistilor. Provocati, politistii au inceput sa traga la intamplare in multime. Au fost arestati opt lideri ai grevistilor. In absenta dovezilor, au fost condamnati la moarte. Europenii au recuperat simbolul jertfei muncitorilor americani si in 1889, Internationala Oamenilor Muncii (prima Internationala Socialista), declara 1 mai "Ziua Muncii". Steagul Rosu era numit "simbolul sangelui varsat de martirii clasei muncitoare in batalia lor pentru drepturi". Astfel, ziua a fost sarbatorita in intreaga lume inca din 1890. Sindicatele americane au inceput sa faca presiuni in 1890 pentru recunoasterea sarbatorii in SUA.

Victoria lor va fi partiala, pentru ca unele state au acceptat sa o celebreze, dar numai in luna septembrie. Dupa ocuparea Europei de Est de URSS, republicanii americani au redenumit 1 mai, pentru a o "cosmetiza": Ziua Loialitatii.

In 1947, datorita congresmanului Mc Carthy, ziua de 1 mai a redevenit in ochii guvernului american un pretext al sindicatelor infiltrate de comunisti pentru a organiza actiuni de propaganda. A venit randul presedintelui Dwight D. Eisenhower ca in 1958 sa redenumeasca ziua ca "Ziua legii". Ironia sortii este ca, in prezent, SUA au uitat aproape total aceste "momente": majoritatea americanilor iese la picnic. "Ziua renasterii poporului." Adica 1 mai la nazisti. Autor: Joseph Goebbels, ministrul nazist al Propagandei, in timpul lui Adolf Hitler. Nou concept: festival antic al regenerarii anotimpurilor - imagine a renasterii poporului, bineinteles. Simbol: o uriasa zvastica in fruntea steagurilor de mai.

ARMINDENI. Romania a preluat pe vremuri comuniste 1 mai ca un pretext de a mobiliza multimile. Daca e sa alegem un an comunist la intamplare, de exemplu 1981, iata ce se scria intr-un almanah al vremii: "In prezenta tovarasului Nicolae Ceausescu, secretar general al Partidului Comunist Roman, a tovarasei Elena Ceausescu si a celorlalti conducatori de partid si de stat, la 30 aprilie a avut loc, intr-o atmosfera sarbatoreasca, de vibrant patriotism, adunarea populara din Capitala consacrata zilei de 1 Mai - Ziua solidaritatii internationale a celor ce muncesc". Sa trecem peste asta. La romani, in termeni populari, 1 mai este sarbatoarea de Armindeni. Se serbeaza la aceasta data in amintirea prorocului Ieremia (in slava veche Eremin inseamna "Ziua lui Eremia". Se spune ca, daca vrei sa fii sanatos tot anul, trebuie ca in dimineata de Armindeni sa te speli pe fata si pe maini cu roua si sa-ti petreci toata ziua in aer liber.

La sate se mai obisnuieste ca, in aceasta zi, gospodarii sa bea pelin rosu, pentru a fi peste an sanatosi ca fierul. In unele sate, baietii puneau pe ascuns la portile fetelor copacei tineri numiti "pomi de mai". Oamenii obisnuiau in trecut sa puna de Armindeni la portile caselor cate o frunza verde de salcie, stejar sau fag. Obiceiul isi are originea intr-o legenda potrivit careia evreii care au vrut sa il prinda pe Iisus noaptea i-au insemnat casa cu o ramurica verde. Cand soldatii au venit sa il ia, au gasit la toate casele ramurele. Se spune ca, de Armindeni, "lucrurile se leaga" si ca ramura de la poarta trebuie pusa si in cuptorul in care se coace painea din graul cel nou. Frumos, nu? In prezent, la nivel mondial, 1 mai este pretext pentru aproape orice fel de marsuri: impotriva capitalismului, poluarii, clonarii, invaziei extraterestre etc. Rusii ies in strada pentru a-si aduce aminte de "tatuci", ungurii pleaca la iarba verde la Viena, romanii se duc la mare...

Asta-i tot. Lunga poveste a unei zile prigonite de soarta.

"Asculta-mi mana, iarba de armindeni, cum te mangaie cald si drag pe pantec, o, verde pur, tasnit de pretutindeni, din ziduri si din brazde si din cantec...

La noapte poate, in ultimul rasuflet, cu luna coborata lin pe mururi un pumn de-arginti ti-oi arunca in suflet.(...) Asculta-mi mana, iarba de armindeni" Nichita Stanescu, 1956