x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 20.000 de persoane, aşteptate la reînhumarea "apostolului secuilor", Nyírő József

20.000 de persoane, aşteptate la reînhumarea "apostolului secuilor", Nyírő József

de Istvan Deak    |    Marina Constantinoiu    |    17 Mai 2012   •   16:49
20.000 de persoane, aşteptate la reînhumarea "apostolului secuilor", Nyírő József

Biroul de presa al Parlamentului de la Budapesta a anuntat programul detaliat al ceremoniei de reinhumare a osemintelor pamantesti ale scriitorului Nyíro József, in cimitirul romano-catolic de la Odorheiu Secuiesc, subiect de controverse in Romania. Ambasadorul Ungariei la Bucuresti a fost invitat la Ministerul roman al Afacerilor Externe, pentru discutii, inclusiv pe tema reinhumarii scriitorului maghiar. La discutii a participat insa Adam Balazs, prim-colaborator al ambasadei.

Potrivit programului oficial, in data de 23 mai, sicriul va fi depus la Cimitirul National din Budapesta, intre orele 10:00 si 15:00. La ora 15:00, Uniunea Scriitorilor din Ungaria va sustine o conferinta de comemorare. Joi, 24 mai, sicriul va fi depus la ora locala 05:30 in vagonul 10 al trenului Nostalgia, care ii transporta pe pelerini la evenimentul anual de Rusaliile catolice de la Sumuleul Ciucului. La plecarea din Gara de Vest din Budapesta, sicriul va fi binecuvantat de viceepiscopul Szekely Janos. La ora 06:00, trenul va pleca in directia Miercurea Ciuc. In mai multe statii, sicriul va fi primit cu ceremonii de binecuvantare. Dupa trecerea granitei in Romania, o prima oprire va fi langa Lipova. In jurul orei 22:00, trenul va ajunge la Gheorgheni, acolo unde va fi intampinat de o delegatie condusa de primarul Mezei Janos. Ceremonia de binecuvantare a sicriului va fi tinuta de arhidiaconul Portik-Hegyi Kelemen.

Opriri pe traseu
Sicriul va fi depus intr-o procesiune la lumina tortelor in Biserica Sfantul-Stefan din Gheorgheni. Vineri, 25 mai, intre orele 09:00 si 16:00, credinciosii sunt asteptati sa aduca un ultim omagiu scriitorului. Sambata, 26 mai, la ora 09:30, sicriul va fi predat la Miercurea Ciuc unei delegatii conduse de primarul orasului, Raduly Robert. Viceepiscopul Tamas Jozsef va sustine o slujba de binecuvantare. Sicriul va fi depus la Biserica Sfanta-Cruce intre orele 10:00 si 18:00. De la ora 18:00, sicriul va fi condus de husari la granita orasului, urmand sa fie transportat de o masina funerara la Odorheiu-Secuiesc.

La Odorhei, in capela cimitirului
La ora 19:00, sicriul va fi preluat de husari la intrarea in Odorhei si dus la capela cimitirului catolic. La ora 20:30, sicriul va fi depus de membrii Uniunii Scriitorilor Maghiari in capela cimitirului romano-catolic Szent Miklos. Ceremonia va continua cu citirea unor fragmente din operele autorului.

Un ultim omagiu
Duminica, 27 martie, intre orele 12:30 si 14:00, sicriul va fi depus in gradina aferenta cimitirului, Papkert, unde credinciosii din Odorhei ii pot aduce un ultim omagiu scriitorului. Ceremonia va incepe la ora 14:00, in acompanierea muzicala a corului AllaBreve, a lui Balasz Ferenc si a Grupului Muzical Secuiesc. Ceremonia de inmormantare va fi sustinuta de preoti catolici, reformati, unitarieni si evanghelici. Pe parcursul ceremoniei vor canta artisti din toate zonele ungurimii din Romania. Un grup de elevi de la Scoala Generala din Odorheiu-Secuiesc va recita din opera lui Nyiro, "A Jezusfarago ember". Artistul Helvey Laszlo va recita ultimele cuvinte ale lui Nyíro József, asa cum se regasesc ele in cartea "A tulvilag kuszoben". De la ora 15.50, vor urma discursurile de ramas-bun tinute de presedintele Organizatiei Pro-Jimbor, Fulop Karoly, preotul reformat Nagy Tibor, presedintele fundatiei Pro-Odorhei, Szasz Jeno, si presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo. In pauzele dintre discursuri vor concerta violonistul Okros Csaba si Filarmonica de Copii din Odorhei.

In direct la Duna TV
Incepand cu ora 16:00, cortegiul funerar se va deplasa din Papkert spre locul din cimitir (in apropierea intrarii, in partea dreapta) unde va fi inmormantat sicriul, urmand sa fie depuse flori de peste 100 de elevi de la scolile generale din Odorhei. Inmormantarea propriu-zisa, care va incepe de la ora 16:30, va fi transmisa in direct de postul de televiziune ungar Duna TV. Incepand cu data de 16 mai, organizatorii au lansat un site oficial al evenimentului www.szekelyapostol.com.
Potrivit declaratiilor lui Miklos Molnar, purtator de cuvant al filialei Odorheiu Secuiesc a Partidului Civic Maghiar (PCM) si unul dintre organizatorii evenimentului, la reinhumarea sicriului cu ramasitele scriitorului maghiar sunt asteptate peste 20.000 de persoane.

O idee de acum 15 ani
Molnar Miklos a relatat, pentru Jurnalul National, care au fost etapele care au precedat organizarea acestor ceremonii, explicand, cu aceasta ocazie, si faptul ca scriitorul nu a fost niciodata declarat "criminal de razboi", asa cum s-a vehiculat in presa si de unii istorici, subliniind ca Nyíro József nu a fost membru al Partidului Crucea cu Sageti, fondat de Szalasi Ferenc, care urmarea refacerea Ungariei Mari.
"Nyíro József este pentru noi ceea ce este pentru romani scriitorul Ioan Slavici. Si acesta a fost acuzat de antisemitism, am citit despre asta. Nyíro a fost un antibolsevic convins. El a fost hartuit de Securitatea comunista, este normal sa se inventeze despre el tot felul de lucruri", ne-a explicat Miklos Molnar. "Ideea de a-l exhuma, repatria si reinhuma pe Nyíro József dateaza de acum 15 ani", ne-a marturisit sursa citata, explicandu-ne si de ce s-a ajuns ca abia in 2012 sa fie posibila punerea ei in practica.

Inmormantat la Madrid de statul spaniol
"Nyíro József a murit in saracie in Spania, fiind inmormantat de catre statul spaniol in cimitirul Almudena din Madrid. De ingrijirea mormantului sau s-a ocupat statul spaniol. Ca sa poata cineva sa il ehumeze pe scriitor, trebuia sa ceara autorizatie de la statul spaniol. Abia din 2010, de cand la putere a revenit partidul Fidesz, al premierului Orban Viktor in Ungaria, a existat o preocupare serioasa pentru aceasta idee, care a fost initial a domnului Szasz Jeno, liderul PCM din Romania si presedintele Fundatiei Pro-Odohei, care este co-organizator al evenimentului al carui organizator principal este Parlamentul ungar", ne-a explicat Miklos Molnar.

Un an jumatate de asteptare
"Din 2010, Ungaria a cerut oficial statului spaniol un drept de administrare a mormantului scriitorului, apoi de exhumare a acestuia, conform ultimelor dorinte ale lui Nyíro József", a mai spus purtatorul de cuvant al PCM Odorheiu Secuiesc. "Despre reinhumare n-a fost vorba pana nu s-a primit autorizatia de exhumare. Cum poti sa te gandesti la inmormantare, daca nu stii cand poate fi exhumat? La sfarsiul anului trecut s-a primit aceasta autorizatie din partea statului spaniol, care a fost transmisa Parlamentului ungar", ne-a explicat acesta.

De ce de Rusaliile catolice?
De ce de Rusaliile catolice, cand are loc si pelerinajul de la Sumuleul Ciuc? "Aceasta este singura zi in care ungurii si maghiarii de pretutindeni sunt impreuna in Tinutul Secuiesc. Acesta nu este un eveniment local, ci al tuturor maghiarilor, si de aceea s-a decis sa fie aleasa ziua de 27 mai. Toata lumea vorbeste acum ca data pica in campanie electorala. Dar atunci cand s-a decis data de 27 mai, alegerile erau programate pentru noiembrie. Intre timp, s-a schimbat data alegerilor, si s-a stabilit 10 iunie. Deci nu a fost nimic facut special pentru campania electorala", ne-a explicat Miklos Molnar, care ne-a mai precizat ca organizatorii au luat legatura cu Jandarmeria, Politia, Pompierii pentru a nu exista niciun fel de probleme cu ocazia ceremoniilor. Totodata, la Odorhei sunt asteptati din nou delegati de la Parlamentul ungar – Frater Oliver, care se ocupa de organizarea evenimentului – si de la firma care organizeaza propriu-zis ceremonia.

Controversele continua. Acum, faza diplomatica
Agentia ungara de presa MTI anunta miercuri ca Ministerul roman de Externe l-a convocat pe ambasadorul Ungariei in Romania, in urma unor declaratii critice facute de secretarul de stat in Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth privind noile politici ale Guvernului roman referitoare la minoritati. Potrivit Ministerului ungar de Externe, un oficial executiv din cadrul ambasadei, Adam Balazs, a dat curs convocarii, in lipsa ambasadorului Oszkar Fuzes.
"MAE confirma invitarea ambasadorului Ungariei la Bucuresti la 16 mai 2012. In contextul in care acesta efectua o deplasare in provincie, la MAE a venit domnul Adam Balazs, prim-colaborator al ambasadei. In cadrul intrevederii nu a fost abordat subiectul Universitatii de Farmacie si Medicina din Targu-Mures, ci doar cele referitoare la reinhumarea lui Nyíro József si declaratiile recente ale unor politicieni ungari", a precizat, la randul sau, MAE roman pentru Mediafax.

Critici de la MAE roman
"Un alt punct criticat au fost eforturile ungare de a organiza reinhumarea poetului maghiar Nyíro József in Odorheiu Secuiesc. Balazs a transmis partii romane ca Guvernul ungar considera reinhumarea o problema de respect pentru poet, precum si un eveniment cultural. El a adaugat ca Guvernul ungar este deschis cooperarii cu noul Executiv roman", se mai arata in comunicatul MAE.

Organizatorii nu vad vreun impediment
Liderul PCM, Szasz Jeno, in calitate de organizator al evenimentului din partea fundatiei Pro-Odorhei, a declarat ca nu exista niciun impediment fata de ceremonia care va avea loc la 27 mai in Odorheiu-Secuiesc. "Faptul ca autoritatile romane nu sprijina acest eveniment nu inseamna ca acestea au si dispus o interdictie in privinta lui. Obligatia noastra este sa avem o organizare demna de un asemenea eveniment si sa asiguram ca toata lumea care isi doreste sa participe este binevenita. Din informatiile mele, Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei a fost de acord cu solicitarile Ministerului de Externe al Ungariei. Pozitia de acum a ministerului roman este doar informationala si nu ar trebui sa exageram din acest punct de vedere. Nu exista nici o interdictie, iar partea romana ne-a transmis doar ca momentul ales nu e potrivit, in rest nu au gasit nimic altceva sa ne reproseze. Obiectivul nostru la Odorhei este sa fim gazde exemplare ale acestui eveniment si sa asiguram ca va fi o amintire memorabila pentru toata lumea", a spus Szasz. Legat de numarul de participanti la eveniment, acesta a adaugat: "Estimarile realiste sunt in jurul a 10.000, poate 15.000 de participanti. Suntem in grafic cu pregatirile, atat noi, cat si partea ungara. Sunt totusi doua aspecte ciudate ale cazului. Din informatiile mele, Parlamentul ungar a tinut legatura permanent cu autoritatile romane, inca de la exhumarea lui Nyíro din aprilie. Nu s-a formulat nici o plangere sau obiectie, de nici un fel. De aceea, e surprinzator ca problemele au aparut acum. Iar al doilea aspect este ca pozitia UDMR coincide cu cea a Ministerului Afacerilor Externe din Romania de acum". Organizatorii ii reproseaza actualului primar de la Odorheiu Secuiesc, Bunta Levente, ca nu a acordat autorizatie pentru desfasurarea ceremoniilor de reinhumare.

Primarul explica de ce nu a dat autorizatie
Edilul Bunta Levente ne-a explicat ca, "intr-o prima instanta, Fundatia Pro-Odorhei a solicitat, in calitate de co-organizator, din partea Primariei, o autorizatie pentru folosirea, timp de doua zile, a Pietei Marton Aron, din centrul orasului. Noi am convocat comisia care se ocupa de astfel de aprobari si am constatat ca nu s-au facut toate demersurile necesare Legii 60, anexa respectiva. Nu se specifica perimetrul pe care doreau sa-l foloseasca, ce numar de persoane ar putea participa, ce strazi urma sa fie blocate in aceasta perioada. Va dati seama ca noi nu putem bloca orasul intr-o perioada de pelerinaj, cand sunt asteptate mii de persoane. Intre timp s-au prezentat cei de la Ambasada Ungariei mandatati de binetul presedintelui Parlamentului ungar, Kover Laszlo, ca organizator. Noi le-am spus acelasi lucru. Am avut ideea de a moderniza piata respectiva, si trebuie vazut daca se poate muta ceremonia in alta locatie. La 4 mai s-a comunicat ca organizatorii nu mai doresc sa foloseasca spatiul public si vor organiza ceremoniile altfel. Au aparut o gramada de informatii false pe tema asta, spunandu-se ca m-am opus ceremoniilor. E un circ menit sa influenteze campania electorala, cu stirea potrivit careia primarul din Odorhei nu da autorizatie, dar nu spune nimeni ca nu s-au prezentat toate datele necesare obtinerii autorizatiei". Presedintele Fundatiei Pro-Odorhei, domnul Szasz Jeno, fost primar al orasului, este acum contracandidat in alegeri. "Omul acela, Nyíro, scriitorul, a vrut ca ramasitele lui sa se intoarca si sa se odihneasca in pace. Si la unguri, ca si la romani, cea mai respectata dorinta este ca acelora care au murit sa le fie tarana usoara, sa se odihneasca in pace, dar ceea ce se intampla aici este scandalos". "Eu am scris o scrisoare domnului Kover Laszlo, in care am spus ca secuimea este a secuilor, nu a altora", ne-a mai precizat primarul Bunta, care respinge amestecul intereselor politice intr-o chestiune care tine de un moment cultural si simbolic pentru maghiarime. La randul sau, primarul a precizat, in legatura cu acuzatiile de extremism aduse scriitorului, ca nu are cunostinta despre vreo eventuala condamnare a acestuia pentru "crime de razboi", reamintind, pe de alta parte, cazul lui Wass Albert, condamnat pentru crime impotriva umanitatii si declarat criminal de razboi.

Nepoata Judit, despre scriitor
Intr-o nota biografica adresata Fundatiei Culturale "Nyíro József" din Ungaria, unul dintre putinii urmasi ai familiei, Nyiro K. Judit, prezinta viata scriitorului asa cum i s-a povestit si ei de catre bunicul Gabor, fratele lui Jozsef. "Tatal lui Jozsef, strabunicul meu, Nyiro Mihaly, a fost directorul Scolii Generale Romano-Catolice din Jimbor. Era casatorit cu Incze Amalia, casnica. Au avut impreuna patru copii: doi baieti, Jozsef si Gabor (bunicul meu) si doua fete. Jozsef era primul nascut, la data de 28 iulie 1889, deci cel mai in varsta dintre copii. In 1900, tatal copiilor a decedat. Mama lor a ramas vaduva cu patru copii, avand doar o pensie de 16 coroane. Atunci s-au mutat la Odorheiu Secuiesc. Joszef si-a inceput studiile la gimnaziul catolic din Odorhei. Dupa bacalaureat, Jozsef a urmat cursurile teologice din Alba-Iulia si a absolvit Facultatea de Teologie Pazmaneum din Viena. In 1912 a devenit preot in Sibiu. El a predat religia in Sibiu si Bistrita-Nasaud. In 1915 a solicitat schimbarea parohiei si a fost mutat la Cluj. S-a instruit exemplar in literatura si a fost mereu interesat de filozofie. A parasit preotia in 1919, cand a hotarat sa o ia de nevasta pe Bedo Ilonka, iubirea tineretii sale. A contat si faptul ca dintr-un regim unguresc in Ardeal, s-a trezit in unul romanesc. Superiorii sai l-au acuzat de ego te suspendo a beneficio et a divinis. Au urmat trei copii in familia Nyiro: Reka, Ildiko si Csaba. Ca sa isi intretina familia, el a cumparat o moara. In 1941 a ajuns in Parlamentul Ungariei, ca reprezentant al maghiarilor din Ardeal. In 1945, loial cu colegii sai si cu Parlamentul ungar, a emigrat in Austria. La finalul anului 1945 a fugit in Germania. Activitatea si cariera sa publicistica sunt cunoscute, insa putini stiu ca intentia lui a fost, ca in 1949, sa ajunga in America de Sud. Este adevarat ca a depus mai multe solicitari sa fie primit si in SUA, insa toate i-au fost respinse. Impreuna cu sotia sa au asteptat viza mult timp, insa nu au primit-o, astfel ca in luna mai a anului 1950, au ajuns in Spania. In 1952 avea sa devina presedintele fondator al editurii Kossuth Lajos din Cleveland, desi nu a fost niciodata in Statele Unite. Tot in 1952, s-au mutat la San Lorenzo de El Escorial, la 50 de km de Madrid. In Spania avea sa isi dea ultima suflare, in prezenta sotiei sale, intr-un spital din Madrid, la 14 octombrie 1953. Ambasada Ungariei s-a ocupat de inmormantarea sa, intr-o duminica dimineata, la data 18 octombrie 1953. El a fost inmormantat la cimitirul Almudena, la 50 de km de Madrid, sicriul sau fiind transportat de studenti maghiari aflati in Spania. Din partea statului ungar, Marossy Ferenc a rostit discursul de ramas bun. In numele radioului spaniol, Francisco Garda Gomez a ales sa ii fie alaturi scriitorului pe ultimul drum. Pe piatra funerara i-au scris: Jozsef Nyiro scriitor, si perioada vietii 18 VII 1889-16 X 1953. La data de 30 iunie 1966, el a fost exhumat si transportat intr-o alta locatie a cimitirului, fiind inmormantat langa prietenul si colegul sau scriitorul Vaszary Janos, primind o piatra funerara cu inscriptie bilingva: Nyíro József szekely apostol- escritor hungaro (apostolul secuilor-scriitor maghiar)".

"Nici antiroman, nici antisemit"
Ambasadorul Ungariei la Bucuresti, Fuzes Oszkar, a declarat, miercuri, la Targu Mures, ca statul ungar are dovezi ca Nyíro József "nu a fost nici antiroman, nici antisemit", relateaza Mediafax. "Intrebarea este daca Nyíro a fost antiroman sau antisemit. Avem dovezi ca nu a fost nici antiroman, nici antisemit", a spus Fuzes. El a afirmat ca "nu intelege" intrebarea unui reporter privind oportunitatea implicarii statului ungar in acest demers, legat de o persoana controversata, in perioada de campanie electorala. "A fost un proces dificil si complicat, pentru ca Nyíro a fost inmormantat in Spania. Nu inteleg intrebarea. Si tatal meu a fost un apropiat al regimului Horthy, pentru ca viata lui a fost in timpul lui Horthy, iar eu nu pot sa schimb acest lucru", a spus ambasadorul Ungariei.

×