23 august - Resemnificarea istoriei

Ce s-a petrecut la 23 august 1944? Ce semnificatie au evenimentele din acea zi, numita de initiatorii lor "ziua H"?

Ce s-a petrecut la 23 august 1944? Ce semnificatie au evenimentele din acea zi, numita de initiatorii lor "ziua H"? Aceste intrebari au primit raspunsuri contradictorii in decursul timpului. La sase decenii distanta, nu avem o monografie care sa le sintetizeze cu obiectivitate.

Cand trec pe langa o biserica, oamenii se opresc din drum si se inchina pios; de altfel a nu te inchina in fata unei icoane sau biserici e crezut aici un pacat mai mare decat a fura sau a minti.

Acesta este descrierea sintetica facuta de un reputat istoric francez comportamentelor derivate din credinta ortodoxa a moscovitilor din vremea ultimului tar al Rusiei. De obiceiurile amintite, voiajorul strain s-ar putea minuna si in zilele noastre, calatorind intr-un troleibuz care trece prin fata unei biserici din Bucuresti.

ELOGII NEMERITATE. Romanii scandau numele lui Ceausescu care nici macar nu se aflase in Bucuresti la 23 august 1944

A nu considera minciuna un pacat face parte, probabil, din atitudinile care au favorizat si favorizeaza falsurile practicate in istoriografia romaneasca. Tratarea evenimentelor de la 23 august 1944 este semnificativa in aceasta privinta si ilustreaza ceea ce Caragiale numea "liber schimbismul" "bunului roman".

Ultima zi a "razboiul sfant". 23 august 1944 poate conta, in planul interpretarilor istorice de pana in acel moment (si al unora de dupa 1990), ca finalul "razboiului sfant" purtat de armata romana condusa de maresalul Ion Antonescu impotriva "Satanei bolsevice".

Consultand productiile propagandistice ale vremii, am putea crede astazi ca, invadand alaturi de trupele germane granita de vest a Uniunii Sovietice, romanii plecasera in iunie 1941 intr-o sfanta cruciada. "Anul care incepe este un an de rascruce si de reinviere, se adresa maresalul Antonescu in Proclamatia catre tara rostita cu prilejul Anului Nou 1941. In rosturile viitoare ale lumii, legati cu onesta onoare de ziditorii ei, noi vom putea implini, cu fapta noastra, nu numai reinvierea romaneasca, dar un rost de civilizatie europeana. Scuturati fruntile de neliniste; pregatiti piepturile de jertfa; intariti inimile de credinta! Tara are nevoie de toate sufletele, de toate bratele, de toate puterile."

Asemenea texte tipice propagandei lui Antonescu, aduse la cunostinta soldatilor de comandantii lor si intarite prin binecuvantari de preotii regimentelor, au fost rostite si comentate de intregul cler ortodox roman in timpul slujbelor religioase din bisericile Romaniei. Astfel ca, pana in ziua de 23 august 1944, imaginea maresalului Antonescu va fi cea de "salvator al neamului". Mersul razboiului, pierderile inregistrate pe Frontul de Est, marile batalii pierdute au fost in acel timp necunoscute romanilor. Pe de o parte, datorita cenzurii, pe de alta parte, potentialului cultural redus - aproape jumatate din populatia Romaniei (conform ultimului recensamant interbelic) fiind analfabeta.

POLITICIENII TARII. Dupa 1990, au aparut felurite marturii despre actiunile si atitudinile oamenilor politici ai epocii. Cert este insa ca solutia unei retrageri cat mai putin costisitoare pentru tara i-a surprins pe politicienii romani nepregatiti. Iar solutia formarii unui bloc al partidelor democratice, in care au fost si comunistii inclusi, a fost una derivata din intelegerile intervenite intre Uniunea Sovietica, Marea Britanie si SUA in aceasta etapa a razboiului.

Informatii de "prim rang" asupra actiunilor acestora in respectiva perioada se gasesc in arhivele fostei Securitati, in dosarele "anchetei si procesului Patrascanu". Cu scopul incriminarii fostului lider comunist, reprezentant al PCdR in negocierile cu PNT, PNL si PSD, anchetatorii s-au deplasat in primavara lui 1953 la "inchisoarea demnitarilor" din Sighet. Acolo au fost anchetati in legatura cu evenimentul - desigur, fara obiectivul stabilirii logicii faptelor, ci doar al relatiilor si pozitiei lui Patrascanu - fostii semnatari ai acordului de colaborare intre cele patru partide si oamenii de legatura in intelegerile facute. Contextul in care se face respectiva ancheta - fara consecinte asupra situatiei anchetatilor - confera un supliment de veridicitate acestor declaratii. De observat sunt insa si resentimentele fostilor conspiratori. La data anchetei Securitatii despre 23 august, Iuliu Maniu nu mai putea vorbi. Astfel ca declaratii despre acesta a dat Nicolae Carandino, care statuse in prima parte a detentiei lor, o vreme, in aceeasi celula cu liderul taranist. Despre 23 august, Maniu nu mai voia sa vorbeasca, declara, in esenta, Carandino. Il injura insa pe regele care se lepadase atat de usor de ei, politicienii care-i fusesera sprijinul de altadata.

Din ancheta reiese ca la 23 august 1944 - "in cel de-al 12-lea ceas" cum numeste Ion Mihalache momentul in declaratia sa - liderii politici se mentineau in inertie. Pentru ca, fapt putin amintit in istoriografia romaneasca, la data scoaterii Romaniei din razboiul impotriva Aliatilor, trupele sovietice erau deja in tara: se aflau tocmai la Iasi. "Amanuntul" suspenda speculatiile privind posibilitatea unor avantajoase conditii in negocierile cu puteri ale caror armate intrasera deja pe pozitie de invingatori in tara.

FARA CUNOSTINTA SOVIETICILOR. Prin intermediul presei postcomuniste au fost difuzate diverse "amintiri" ale unor pretinsi "martori" ai evenimentelor. S-a acreditat astfel versiunea ca emisari romani informasera si primisera acceptul Moscovei asupra celor ce urmau sa se petreaca la Bucuresti.

Arhivele demonstreaza contrariul: sovieticii au fost surprinsi de evenimente. In sedinta cu ministrii comunisti din guvern din 23 aprilie 1945, Ana Pauker confirma aceasta. La cateva luni dupa consumarea faptelor, sunt apreciate ca un obstacol nedorit in impunerea, fara complicatii, a regimului comunist in Romania. 23 august, zice Ana Pauker, a fost "un act de salvare a burgheziei" datorita caruia s-a creat "situatia ca de la 23 august pana la 6 martie am avut guverne reactionare". Daca nu se produceau respectivele evenimente, "apoi cum ar fi intrat Armata Rosie in tara poporul s-ar fi ridicat si ar fi gonit armata germana si reactiunea". Ar fi fost impus, asadar, imediat un guvern comunist si luate "o serie de masuri importante de dare la cap fascistilor si o alta serie de masuri pentru a usura drumul".

Cand face asemenea afirmatii, Ana Pauker este mai mult decat ceea ce azi s-ar numi un credibil analist politic. Din 1941, pentru superiorii de la Moscova, Ana Pauker era cel mai important dintre comunistii romani. In spatele usilor inchise ale sedintei tinute in aprilie 1945, se emite o alta importanta informatie in raport cu mistificarile ulterioare. Numarul comunistilor din Bucuresti la 23 august 1944 - spune Ranghetz - impreuna cu "tehnicii" lor (nemembri de partid) fusese de numai 80!

Cu exceptia lui Patrascanu si Bodnaras, nici unul dintre ei nu fusese incunostintat inaintea evenimentelor despre continutul lor.

SEMNIFICATII COMUNISTE. In viitorul apropiat derularii sale, arestarea maresalului Antonescu si consecintele sale vor fi numite "lovitura de Palat". Inclusiv reprezentantul comunistilor, Patrascanu, numeste astfel evenimentele in ancheta sa (1948-1954).

In istoriografia oficiala se accentueaza insa continuu rolul jucat de comunisti. La 23 august 1946 deja generalul Sanatescu nota in jurnalul sau cu referire la sarbatoarea organizata: "Guvernul insinueaza ca la acest act au luat parte muncitorii, cand in realitate a fost opera Regelui si a armatei". Pe aceeasi tema, peste inca un an, acelasi martor consemneaza: "Ziua de 23 august s-a sarbatorit cu destul fast, dar nu s-a pomenit nimic de Rege si colaboratorii sai in savarsirea acestui act. Ziarul comunist Scinteia chiar releva ca toata actiunea de la 23 august se datoreste Partidului Comunist si ca Gheorghiu-Dej din inchisoare a condus operatiunile".

Pana la moartea lui Dej, in istoriografia romaneasca a circulat in exclusivitate fantasmagorica versiune conform careia doi proscrisi ai vremii - detinutul comunist in lagarul Tg. Jiu, Gheorghiu-Dej, si proaspat eliberatul din inchisoare, Emil Bodnaras, au organizat si dirijat o "insurectie armata" (solutia clasicilor marxism-leninismului in instaurarea "dictaturii proletariatului").

Dupa 1965 si numele lui Gheorghiu-Dej a fost sters din istoricul sarbatorii nationale a Romaniei. Sub Ceausescu, evenimentele din 23 august 1944 sunt denumite prin sintagme ca "revolutia de eliberare nationala, antifascista si antiimperialista a poporului roman", "opera a intregului popor, condus de partidul comunist roman", "aspiratia nazuintelor de veacuri ale intregii natiuni" etc. Elogiat ca erou al ei era Ceausescu, alt proscris al vremii care in acea zi nici macar nu se aflase in Bucuresti.

VIZIUNEA REGELUI MIHAI

Strategia Regelui a fost decisiva in timpul de rascruce in care se afla tara. Cel putin asupra acestui punct, dupa 1990 istoricii au cazut de acord. Tot in arhivele fostei Securitati s-a pastrat o lunga relatare scrisa in 1951 de baronul Ioan Mocsony-Starcea, fost mesager si om de incredere al regelui in pertractarile evenimentelor. "Suveranul - scrie Mocsony-Starcea - avea o conceptie proprie net diferita de aceea a unora dintre personagiile cu care inca din vara lui 1942 avea legaturi in vederea rasturnarii: 1. caracterul strict democrat pe care dorea sa-l aiba actul de rasturnare a dictaturii antonesciene si de iesire a Romaniei din razboiul alaturi de Axa; 2. concomitenta ambelor actiuni". Aceasta viziune a tanarului rege va fi generatoare de conflicte intre participantii la evenimente si va alimenta diversitatea interpretarilor istoriografice. Acelasi Mocsony-Starcea declara ca "partidele politice sunt acelea care paralizeaza progresul pregatirilor nefiind in stare sa gaseasca o formula de intelegere pe care coroana sa se poata bizui in mod definitiv". In spiritul "caracterului democrat", "regele refuza categoric sa ia in consideratie preferinta sefilor partidelor de opozitie pentru un guvern militar, sau de tehnicieni sau de compunere mixta, dar in orice caz sub presedintia unui general". Ar fi fost considerat un guvern regal - motiveaza regele - care angajeaza doar raspunderea sa. Desi in cele din urma are parte de promisiunile dorite, finalul de dupa arestarea Antonestilor este relatat de Starcea astfel: "Patrascanu a fost primul dintre cei patru reprezentanti ai partidelor de opozitie care a raspuns la apelul Suveranului (...) urmat, cred dupa un scurt timp, de catre dl Titel Petrescu, mi se pare ca dupa emisiunea de la orele 22, a radioului Bucuresti de dl C.I.C. Bratianu, iar abia in dimineata zilei de 24 august la ora 9:15, cand regele nu se mai afla in Bucuresti, de catre dl Iuliu Maniu". Pana la urma, regele reusise sa-si impuna punctul de vedere privind concomitenta celor doua actiuni, nu si in ceea ce priveste guvernul. In fruntea sa va fi nevoit sa numeasca tot un militar, pe generalul C. Sanatescu.

EROU, CALAU...

Erou, calau si martir al "neamului romanesc". Aceasta este neobisnuita metamorfoza pe care a parcurs-o in decursul unei singure jumatati de veac generalul Ion Antonescu. In prima etapa, "eroul" Antonescu (foto) nu paruse sa reactioneze la faptul ca soarta razboiului devenise vizibil decisa din 1943, dupa infrangerea armatei germane la Stalingrad. Nici macar debarcarea anglo-americana in Normandia, din iunie 1944, nu-l va trezi la realitate. Se crampona mai mult de "onoarea cuvantului dat" unuia dintre marile genii ale raului din istoria omenirii decat de consecintele dezastrului implacabil care ameninta teritoriul si cetatenii tarii a caror raspundere si-o asumase inaintea angajamentului fata de Hitler. Ultimul era un angajament nescris - lipsit, prin urmare, de orice garantii. "Actul de la 23 august" - in fapt, arestarea generalului Ion Antonescu si a ministrului sau de Externe, Mihai Antonescu - s-a petrecut in spatele usilor inchise ale Palatului Regal. Asupra prezentei lui Antonescu la Palat, pozitiile istoricilor sunt diferite, functie de preferinta pentru unul sau altul dintre personajele principale. Unii sustin ca venise cu gandul armistitiului, altii ca se-mpotrivea, fapt care l-a determinat pe tanarul rege si grupul de complotisti de la Casa regala, sa-l aresteze. Imaginandu-ne situatia din seara zilei de 23 august a fostului prim om al Romaniei, drama degenereaza in comedie: seful statului si al armatei, temutul Maresal Ion Antonescu (in lipsa altor forte), a fost preluat si pazit, pana la venirea sovieticilor, de trei neinsemnati oameni. Reusita actiunii este inclusa in meritele PCdR, cel mai mic partid comunist din Europa. Raportat la situatia internationala, "Procesul Marii Tradari Nationale" (iunie 1946) se incadreaza in logica Procesului de le Nürenberg. Sentinta executiei se aplica acum "calaului Antonescu", care tarase tara in "dezastrul razboiului impotriva Uniunii Sovietice". In criza de eroi de dupa 1990, pentru unii istorici maresalul Antonescu a devenit eroul-martir care a luptat impotriva comunistilor. Dintr-o asemenea interpretare, au fost eliminate orice "amanunte" ale personalitatii si faptelor personajului care stirbesc reprezentarea dorita.

STIREA FALSA DIN PROCLAMATIE

Oamenii au aflat despre arestarea lui Antonescu si sfarsitul razboiului impotriva Aliatilor din Proclamatia Regelui Mihai transmisa in seara zilei de 23 august 1944 la radio. "Romania a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii, declara regele. Natiunile Unite ne-au garantat independenta tarii si neamestecul in treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost rapita." In realitate, armistitiul cu Aliatii a fost semnat abia la jumatatea lui septembrie, iar problema Transilvaniei se va discuta abia la Conferinta de Pace din vara lui 1946. Primele consecinte ale acestui neadevar au fost confuziile de pe frontul de Est. Dupa proclamatia regelui, delegati ai unitatilor romanesti au luat contact cu comandantii sectoarelor sovietice la dispozitia carora au pus trupele. Dezorientati de neobisnuita initiativa, ofiterii Armatei Rosii au cerut instructiuni superiorilor. Nu se semnase nici un armistitiu cu Romania - a fost raspunsul primit. In consecinta, unitatile romanesti au fost inconjurate, dezarmate si facute prizoniere. In doar cateva ore au fost facuti circa 130.000 de prizonieri romani, scria ziaristul Pamfil Seicaru. In doua zile, totalul acestora depasise 175.000. Majoritatea au fost trimisi in zonele nordice ale Rusiei, de unde unii vor reveni dupa ani in tara.

CATI ISTORICI AVEM?

In ultimul deceniu al regimului comunist, numarul specialistilor in disciplinele socio-umane, considerati necesari, era de numai 200 pe an. Atatia erau, cu totii, absolventii facultatilor de istorie si filosofie. Iar destinatia lor (cu exceptia celor apartinand "elitei rosii") a fost in toata aceasta perioada invatamantul gimnazial si liceal. In raport cu trecutul, interesul actual fata de aceste specializari se afla intr-o inimaginabila proportie. In aceasta vara au devenit licentiati in istorie mai mult de 10.000 tineri! Cifra, cumulata celorlalte asemanatoare din ultimii zece ani, incita la reflectii asupra starii istoriografiei romanesti. De sperat ar fi fost ca aceste masive contingente de studenti si licentiati in istorie sa exercite, in primul rand, presiuni pentru democratizarea documentarii istorice. Nimeni n-ar putea rezista unui asemenea val de solicitari de punere in circuitul public a arhivelor comunismului si de normalizare a accesului la informatia de specialitate. Din pacate, nici in rafturile librariilor nu sunt indicii semnificative asupra progresului in cunoasterea istorica datorata dezideologizarii ei. Noutatile editoriale apartin, in marea lor majoritate, istoricilor consacrati inainte de 1990. Iar metodologia la care apeleaza a ramas, in general, aceeasi: culegeri de documente care sprijina un punct de vedere sau altul, "argumentat" prin omisiunea surselor care nu-l sustin ori contrazic. Cand si cati, din cele cateva zeci de mii de absolventi de istorie din ultimul deceniu, vor deveni istorici?

"REVOLUTIA NATIONALA SI ANTIFASCISTA"

Fara posibilitatea confruntarii cu alte surse, in anii regimului comunist a fost impusa o viziune asupra evenimentelor de la 23 august 1944 fara nici o legatura cu realitatea. Manualul de "Cunostinte social-politice" pentru clasa a X-a din 1983 sintetizeaza astfel semnificatiile ce-i erau conferite: "Procesul de transformare revolutionara a Romaniei a inceput in august 1944 prin rasturnarea dictaturii militaro-fasciste, care a marcat declansarea revolutiei de eliberare nationala si sociala, antifascista si antiimperialista. Fortele revolutionare, in frunte cu clasa muncitoare, sub conducerea PCR au asigurat participarea tarii, cu intregul sau potential uman si material, la razboiul antihitlerist pana la zdrobirea definitiva a Germaniei hitleriste, recucerirea si apararea independentei nationale, democratizarea vietii publice si desfiintarea ramasitelor semifeudale din agricultura. Concomitent, clasa muncitoare, aliata cu taranimea muncitoare si cu ceilalti oameni ai muncii, au cucerit treptat, prin batalii succesive, puterea de stat din mainile burgheziei".