23 August, satul de la capatul tramvaiului

Cartierul de langa gara Catelu e mai degraba un sat, decat parte a unei capitale europene. Edilii isi amintesc de oamenii de aici in campaniile electorale cand promit sali de sport, drumuri si cate altele. Trenul bunastarii pentru acesti oameni intarzie de 14 ani si nimeni nu spera sa le mai intre in gara.

Soseaua Garii Catelu si gardurile sparte de beton ale intreprinderilor care au fost mandria Capitalei comuniste sunt hotarele intre care zac inghesuite cateva sute de case si sufletele lor. Cartierul 23 August s-a nascut in anii ’70, in vremurile cand intreprinderile Republica, Faur sau Progresul aveau nevoie de muncitori, iar taranii din judetele din jur erau manati de propanganda de stat catre zonele unde se nastea muncitorul de tip nou. Inundatiile de la inceputul anilor ’70 din judetul Ialomita au lasat pe multi fara gospodarii si multi dintre cei inundati au luat drumul Bucurestiului muncitoresc.

Cartierul de fantani

Cu cateva mii de lei, pretul unor salarii pe cateva luni, multi dintre nou-veniti si-au cumparat o bucata de pamant si si-au ridicat cu propriile maini case, in periopada ’65-’72, anii cand s-a construit mare parte a cartierului. Toata zona era un capat de Bucuresti cu doar cateva curti si gramezi de moloz ramase in urma contructiilor industriale.

Multe dintre gospodarii nu masoara mai mult decat un apartament spatios, intre 140 si 200 de metri patrati. Aici se ingramadesc proprietarii, tot ce le mai trebuie de pe o zi pe alta si cate o fantana. Apa curenta nu a ajuns nici acum in toate gospodariile, fie pentru ca teava s-a oprit la cativa metri distanta, fie pentru ca oamenii nu au avut bani. Oamenii se plang de gunoaiele aruncate chiar de vecinii lor prin colturi ferite de prima vedere si care duhnesc cate o saptamana pana vin cei de la salubritate pentru a le strange. Pe urma intreprinderilor falimentate au ramas oamenii someri, dar si cainii. Ei au raspandit in tot cartierul „gandaci de iarba", capuse, si femeile isi feresc copii ingrijorate pentru ochii micutilor.

Spatiul din curti n-ajunge nici macar pentru a intinde rufele la spalat, iar copiii bat mingea in strada. Batranii isi petrec ziua in fata portii, masurand trecatorii din cap pana in patofi.

„Te duci la al batran sa-i duci tamaia, arza-l-ar focu’ iadului?", il chestioneaza un batran imbracat intr-o salopeta rufaita si cu palarie in cap pe un copil. Descult si cu hainele rupte atat cat sa nu cada de pe el, baiatul calca atent sa nu se raneasca in pietre. Tine in mana, ascuns pe dupa nadragi un pachet de Snagov si zambeste vecinului fara sa-si arate dintii de lapte.

Drumul Satenilor din oras

Cartierul a avut un cinematograf pana dupa Revolutie. Nici discoteca pentru cei mai tineri nu este, iar seara, acestia se aduna ciorchine pe langa garduri. Comenteaza galagiosi, stau in picioare uitandu-se lung de fiecare data cand farurile unei masini le lumineaza coltul.

La o intersectie, intr-un gard de lemn si inalt cat statura unui om este deschis geamul unui chios si un bec lumineaza chior din interiorul cutiei de tabla. Un grup de barbati fac glume si rad zgomotos cu voci aspre. Fiecare isi tine in mana paharelul jegos de votca, uitandu-se din cand in cand cu atentie sa nu risipeasca licoarea.

Cartierul e impartit in doua de linia ferata si drumul mare. De aici, oamenii iau cate un microbuz pana in Bucur Obor cand cauta mai multe pentru camara. „Daca aici, in piata, la doua’strei, varza e cinspe’ mii, la Obor e zece", explica Florin Manea, unul dintre somerii care a invatat in cartier sa-si dramuiasca banii.

Drumul Satenilor este una dintre stradutele aliniate perpendicular cu Soseaua Garii Catelu. Drumul de pamant se infunda in fiecare primavara si toamna, dar nea’ Vasile Dobre, in cei 20 de ani de cand si-a cumparat casa, isi aminteste ca odata se putea merge cu picioarele goale pe aici. „Adusesera astia zgura de la 23 August si l-au facut ca lumea."

Gradina din amintiri

Sotii Dobre, fosti operatori chimisti, aduna 5 milioane din pensii, pe care trebuie sa-i imparta de la un 14 al lunii pana la celalalt. Trebuie sa plateasca 1,5 milioane de lei contractul pentru apa. In urma cu doi ani, oamenii au cumparat teava, au sapat santuri si s-au conectat la reteaua de apa. Au fost amendati cu cate 15-20 de milioane, dar nimeni nu a platit. Au facut contestatii.

De cateva saptamani insa, o echipa a regiei de apa lucreaza de dimineata si pana seara sa instaleze reteaua pe strazi uitate pana de curand. „Vin alegerile, si de aia", gaseste nea’ Vasile repede explicatia.

Nici gaz nu are omul. Reteaua e trasa pana la el in poarta, dar nu are de unde sa ia 30 de milioane de lei pentru „doua focuri" cat il costa toata instalatia si lucrarile.

Pana anul trecut, Vasile Dobre a fost fericit sa poata folosi un teren abandonat de Policolor in spatele curtilor pentru gradinarit. Nea’ Vasile a adus de la tara puieti de pomi si spera sa-si amenajeze chiar si o mica livada. „Vai de capu’ meu! Ziceai ca-i gradina botanica, asa era de frumoasa." Urmasilor boierului Cherciu le-a fost restituita insa proprietatea si toti cei care au avut un loc pentru a pune niste patrunjel sau un morcov in spatele casei au ramas sa cumpere din piata.

Muncitori se gasesc la piata

Altuia din mahala, Vasile Tanase, 51 de ani, ii tremura usor capul si mainile cand vorbeste de greutati. Are patru fete, dintre care una „la casa ei" si doua gemene care muncesc pentru un salariu minim pe economie. „Sa se imbrace si ele, ca eu nu le mai am", spune barbatul cu un rand de lacrimi de neputinta retinute in gat.

Munceste de la 16 ani cizmar la o intreprindere care lucreaza cu italienii. Sotia la fel. Si-au cumparat locul de casa in ’69. O groapa in care a pus pamant si peste care si-a facut locuinta. De ani buni nu mai are bani pentru intretinere si nici nu stie cand o sa le mai faca. O foaie de tabla e 165.000 de lei, ne lamureste omul apasand suma, despre care iti dai seama ca face cateodata cat viitorul unei familii.

De o luna de zile, de la intreprindere l-au trimis acasa, ca nu sunt comenzi. „Daca ii dau drumu’ acuma, eu nu mai imi revin pana in toamna", spune omul cu factura de la curent in mana.

Mai lucreaza cu ziua. Se duce in Piata 23 August si asteapta alaturi de alti tineri. Poate vine vreun barosan care are nevoie de mana de lucru pentru pus o placa de beton sau prasit o gradina. 250 - 300 de mii de lei pentru o zi de munca.

Vizita electorala

Strada Rulmentului a fost sparta in toamna trecuta de muncitorii veniti sa faca canalizarea. I-a prins iarna si muncitorii au disparut, lasandu-i pe oameni fara drum de acces in curti. De atunci, de patru ori au intrat pe strada gunoierii, platiti cu cate 30.000 de persoana pe luna. Ar fi trebuit sa-si faca treaba in fiecare luni si joi. Cu cateva zile in urma, o masina a oprit in fata drumului. Primarul Sectorului 3, Eugen Plesca, a coborat si a intrat in vorba cu unul dintre oameni, Anton Stefan. Sotia gospodarului isi aminteste ca primarul a telefonat pentru a se interesa de ce arata asa drumul si a promis ca anul asta toate strazile din cartier vor fi asfaltate. Vorbele primarului au fost intrerupte insa de un tigan care i-a iesit cu o bere in mana sa-i ceara ajutor social. „Barem daca ar mai fi stat sa-i spune si noi ce ne doare, da’ l-a fugarit asta. I-a zis primaru’ ca daca are bani de baut, inseamna ca are si de mancare si s-a urcat in masina si s-a dus dracului si asta", rabufneste femeia.

Rasaduri de ardei, tinute in cutii de conserva

Curtea lui Ion Lica, pensionat de la turnatorie, nu masoara mai mult de 180 de metri patrati. Pentru 6 persoane, 5 gaini, un cocos, si 2 porci, suprafata este minima. Gospodarii vor sa-si construiasca o bucatarie noua si de aceea fac boltari chiar in curte. Nisipul si cimentul il cumpara, dar munca nu o mai platesc si asa ies mai ieftin. Pe o suprafata de 4 pe 5 metri, Lica ingrijeste o gradina, inchisa cu gard sa nu i-o strice pasarile. Cateva fire de patrunjel, leustean, ceapa, dar si flori. Pe placi de scandura, legate de gardul gradinii, pensionarul tine 100 de cutii de conserve in care creste ardei. Plantele vor creste si vor da rod in cutiile de tabla cu eticheta de mazare. Uda in fiecare zi rasadurile si are grija sa nu le dogoreasca soarele. „Anu’ asta o fost cam frig", spune batranul cu grija pentru plantutele de un varf de deget.

Biserica din circiuma

Cartierul 23 August are 3 scoli generale si o singura biserica. Parohia „Sf. Nicolae Malaxa" foloseste pentru rugaciuni o fosta carciuma care a fost donata de propietar. Casa de rugaciuni functioneaza din ’48 si abia in ultimii ani credinciosii au reusit sa-si inalte o biserica adevarata, dar lucrarile nu au fost finalizate. Credinciosilor le ramane singurul loc de intalnire. Aceasta casa cu tricolor si peretii umpluti de icoane. Loc e in interior pentru 80 de persoane, dar unii dintre credinciosi se inchina in biserica din comuna Catelu.

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Romania mahalalelor

Bucurestenii de bordei

Popa Nan, mahalaua din inima Bucurestilor

23 August, satul de la capatul tramvaiului

Raiul cutitarilor cumintiti

Adio, Vadul Ungurului!

Copiii din Peninsula sunt facuti pentru alocatie

Tiganii au ajuns stapanii mahalalelor din Ploiesti

„Aici ne-am nascut, aici vrem sa murim"

Tiganii din Simileasca asteapta Marea Chefuiala

Mahalale vechi si noi in dulcili targ al Iesilor

A fost odata in Bucuresti...

„In mahala traiau si Bacovia si fratii Mafoame"