Lydia, baroneasa de Lovendal, si sotul ei, Mihai Papae, sunt personajele unei povesti de iubire care s-a nascut in urma cu 57 de ani si n-a murit nici o clipa. S-au cunoscut pe bancile Facultatii de Arhitectura din Bucuresti si nu s-au mai despartit niciodata. Intr-o casa cocheta, din centrul Capitalei, locuieste familia Papae. Ea, fiica pictorului George baron Lovendal, o femeie cu zambetul pe buze, mare iubitoare a frumosului, el poet vesnic indragostit de sotia sa. Greutatile vietii n-au reusit sa le indeparteze bucuria de a trai fiecare secunda impreuna. El, mult mai timid, a preferat tot timpul sa-si exprime sentimentele in scris, din acest motiv ea a fost cea care ne-a spus povestea cu un fat frumos si o printesa.

„Noi ne iubim de 57 de ani. Mihai a fost martisorul meu pe care l-am primit de fapt de Ziua Femeii. In 1947 eram studenti la Arhitectura. L-am vazut pe 7 martie la sedinta unde se stabileau ultimele detalii pentru acel eveniment. Am remarcat frumusetea lui fara sa ma gandesc ca vreodata acesta se va apropia de mine, pur si simplu, am admirat esteticul, eu fiind fiica de pictor imi placea sa disting ce e frumos in fiecare om, orice om are ceva frumos, dar la el s-au adunat foarte multe calitati. Am observat profilul lui, avea gene mari, era inalt, cu ochi albastri."

Nu era interesata de casatorie

In ziua aceea, Lydia Lovendal era foarte trista. Nu prea mai avea cu ce sa se imbrace, familia ei era foarte saraca. „Imi aduc aminte ca m-am imbracat aiurea. Am luat un basc al mamei din catifea, pantofii ei italienesti, o fustita si o jacheta pe care o aveam de la 12 ani, de pe vremea cand tata era director de teatru in Bucovina. La acea sedinta m-am asezat in ultimul rand sa nu ma vada nimeni. Ma gandeam chiar sa-mi termin viata. In fata mea erau studenti foarte inalti si eu nu vedeam ce se intampla, dar la un moment dat a aparut Mihai."

Tanarul i-a atras atentia si i-a alungat gandurile negre. I se parea ciudat ca prezenta unui barbat a facut-o sa tresare si sa-si puna o mie si una de intrebari. Pana in acel moment, barbatii care-i faceau curte n-o prea interesau. Avea 23 de ani, era in anul III de facultate si fusese ceruta in casatorie de multe ori. Insa nu era interesata. Aflase de prea multe certuri in familii si divorturi, asa ca se ferea cat putea de cuvantul casatorie.

Femeia vorbeste cu atata placere despre prima intalnire cu Mihai incat ai impresia ca totul s-a intamplat ieri. Cu ochii umezi, emotionata ca o scolarita, Lydia Lovendal se intoarce si mai mult in timp.

„Aveam 15 ani, eram eleva la Institutul Pompiliam si toate fetele radeau de mine ca n-am nici un prieten, eram pusa pe treaba, tata era un mare artist, mama la fel si imi era rusine sa ma gandesc la maritat. Mi-a trecut totusi prin cap ideea sa-l desenez pe Fat Frumos. Pe marginea unui caiet am desenat barbatul vietii mele. Trebuia sa aiba ochii albastri si gene lungi."

Socant este ca dupa zeci de ani, femeia a gasit prin casa caietul in care-l creionase pe Fat Frumos. Acela de pe foaia ingalbenita seamana foarte mult cu cel de langa ea. L-a desenat la 15 ani, dar l-a cunoscut la 23 de ani.

Dupa Ziua Femeii s-au intalnit din nou in sala de proiecte a Facultatii de Arhitectura. „Eram foarte pasionata de arhitectura. Stateam de dimineata pana seara si desenam. Muncitorii de acolo imi spuneau «gradinita vesela», eram tot timpul cu zambetul pe buze, desi am trecut prin razboi, cutremure si atatea necazuri, pastram buna dispozitie si speranta ca totul va fi bine. Sotul meu a venit in acea sala exact in momentul in care eu aveam o probleme la o schita de imbinare a unor barne pentru ca desenasem o vila la munte. M-am uitat la el, era foarte preocupat i se vedeau numai genele. Mi-am luat inima in dinti si i-am cerut ajutorul. Asa am reusit sa iau examenul."

A fost declarata regina balului de la Arhitectura

A urmat balul Falcutatii de Arhitectura, un eveniment foarte important la vremea aceea. Era un bal renumit. „Eram foarte saraci. Am reusit sa gasesc o rochita din catifea pe care am primit-o cand aveam 12 ani. Am avut noroc ca-mi veanea bine, eram foarte subtirica. Cum am ajuns la bal, Mihai m-a invitat la dans. Eram foarte emotionata. Nu-mi placea sa dansez cu barbatii, mi se parea inestetic sa te stranga la piept. El a fost foarte elegant, am dansat tango si vals. La un moment dat, din cochetarie, a spus unui tanar care-mi facea mare curte ca vrea sa scape de mine. Voia sa danseze cu altcineva. A fost prima oara in viata cand cineva imi spunea asa ceva. A vrut sa ma testeze." Lydia nu s-a lasat intimidata, a dansat toata seara. Mai mult, a fost aleasa regina balului de Sergio Malagamba, care venise la bal cu trupa sa de jazz. Insa spectacolul nu fusese vazut pana la capat de Mihai Pape. „A doua zi ma trezesc cu un telefon de la dansul. Primul apel. Eram uimita. L-am recunoscut imediat. Mi-a spus: Domnisoara nu vreti sa va fac cunostinta cu primavara?"

Lydia a facut cunostinta si cu celelalte anotimpuri si i-a placut atat de mult compania incat a ramas in preajma ei.

A inceput o frumoasa poveste de iubire care n-a incetat niciodata. In fiecare zi, Mihai o conducea pe mica lui printesa de la facultate spre casa. Nu prea stia foarte multe lucruri despre familia ei, era foarte curios sa afle daca este sau nu ruda cu celebrul pictor.

„I-am spus ca sunt fiica lui. A fost uimit. Era pictorul lui preferat. Mi-a spus ca este indragostit de opera lui tata si ca s-a lasat de pictura in momentul in care i-a vazut lucrarile. Mi-am spus ca nu poate ajunge niciodata la perfectiunea lui." Nu prea a fost incantata de ce auzise. Devenise sceptica, nu stia daca Mihai ii face curte pentru ca era fiica pictorului Lovendal sau pentru ca era indragostit de ea. Era rezervata. Confuzia n-a durat foarte mult pentru ca Mihai a stiu cum s-o cucereasca.

„Imi spunea ca-i place cum surad. Aveam discutii interesante, despre arhitectura, univers, mila, dragoste, ne spuneam poezii. Eu sunt si putin nebuna, iubesc animalele si nu pot sa vad cand oamenii infig cutitul intr-o fiinta care abia s-a nascut si care se uita cu ochii curiosi in lume. De 65 de ani n-am mancat carne si l-am convins si pe el."

Dupa lungi plimbari pe strazile Capitalei a urmat intalnirea lui Mihai cu familia Lovendal. N-a fost nimic protocolar. Mihai a nimerit in casa artistului in momentul in care acesta picta un model.

„Eram foarte emotionati. Tata picta un taietor de lemne care locuia la o vecina bogata, noi stateam in frig, nu prea aveam bani. Mihai cand a venit n-a indraznit sa-l deranjeze pentru ca tata tocmai se uita la model si cauta ineditul. El trebuia sa redea interiorul oamenilor, frumusetea sufletului taranului roman, a ridicat mult nivelul acestor oameni simpli aratand ca poporul roman este un popor iubitor."

Mihai n-a indraznit sa-si deranjeze viitorul socru, asa ca a stat cuminte la usa pana cand pictorul si-a terminat tabloul. „Tata picta de la distanta fara sa-si sprijine mana de ceva, facea totul cu o precizie extraordinara. L-a pictat pe acel om simplu in 45 de minute. Lucra cu viteza mare. Mereu spunea ca viata este scurta."

Prietenia dintre tatal Lydiei si sotul ei a fost foarte mare. Dupa moartea artistului, Mihai Papae a incercat sa adune toate tablourile pictate de-a lungul vietii de Lovendal. N-a fost usor. „Erau zile cand mancam numai iaurt cu paine. Rabdam de foame pentru a cumpara un tablou. Cand ne-am casatorit am primit doar 12 tablouri. Restul pana la 649 de tablouri le-am cumparat", povesteste Mihai Papae.

„La nunta de argint, sotul meu mi-a citit o poezie in fata preotilor"

Pe 20 iulie 1997, cei doi au implinit 50 de ani de casatorie. Prietenii le-a facut o surpriza la care nici nu visau. „Ne aflam la Bucovina. Era Sfantul Ilie. Ne-am imbracat in straie romanesti si ne-am dus la biserica. In fata bisericii toate personalitatile Bucovinei erau prezente. Cand am intrat in biserica am auzit cantecul miresei, doi preoti in haine festive ne-au facut slujba exact ca la nunta. Mihai era atat de emotionat, mai ales ca n-aveam inele, ni le furasera. La un moment dat, preotul a strans un pumn de inele de la cei prezenti la slujba si asa am facut nunta de argint. Sotul meu a cerut permisiunea sa-mi recite in fata celor prezenti versurile pe care mi le scrisese cu o seara in urma. In mijlocul bisericii a inceput sa recite, s-a inecat in lacrimi dupa primele versuri si n-a putut sa continue. Totul s-a terminat cu sampanie."

Momentele fericite au fost putine la numar, mai ales pe vremea lui Ceausescu. „M-am descurcat foarte greu pentru ca eram baroneasa. Toata lumea stia ca tatal meu a fost baronul Lovendal. Am patimit mult la liceu, la facultate, la scoala de muzica unde am predat canto. Erau tot felul de acuzatii, ca am exploatat poporul." Cu toate astea, dragostea lor a rezistat. La 80 de ani, Lydia si Mihai Papae se iubesc ca in prima zi. Aceleasi priviri, aceleasi imbratisari, aceleasi amintiri, o singura reteta: „Sa treci peste tragedii cu zambetul pe buze si sa-i respectii munca celui de langa tine. Sa nu-l injosesti niciodata".

George Lovendal, pictorul taranului roman

Tatal Lydiei Lovendal era de origine parterna stranepotul regelui Danemarcei si Norvegiei, Frederick al III-lea. „Este greu sa va povestesc despre familia mea, ar trebui sa traim sute de ani. Totusi m-am documentat foarte mult pentru ca eram curioasa sa aflu din ce familie ma trag. Mi-am bagat nasul in tot felul de biblioteci, am studiat in Finlanda, in Norvegia, Danemarca, Rusia, Germania, mi-am cheltuit tineretea in studii. Am in sange toata Europa in afara de Albania." In 1752, familia Lovendal a plecat din Suedia si a ajuns in Rusia. George baron de Lovendal a fost a noua generatie dupa Frederick al III-lea si fiica sa a zecea. „Bunicul meu a murit jupuit de viu, mai rau ca Iisus. Mi s-a spus de catre un mare general, prieten cu Regina Maria, care era refugiat in Romania. Era ofiter in armata tarului. Toti erau ofiteri, era o traditie la nobili. Exceptie a facut tata care a studiat pictura la Sankt Petersburg. Era rusinea familiei. Toti erau generali, numai tata voia sa fie pictor." Pictorul Lovendal a profitat de inceperea primului razboi mondial, in 1914, si a fugit de acasa ajungand la Soroca, in Basarabia. Acolo a cunoscut-o si pe Ambrozieva, viitoarea lui sotie. Pentru ca amandoi erau iubitori de arta, au format o trupa de teatru.

La un moment dat, au primit o invitatie de la un evreu din Bucuresti care organiza spectacole. Ghinionul insa a fost de partea lor pentru ca evreul care era bancher a dat faliment si nu a mai avut cu ce sa-i plateasca. Au ramas doar cu hainele dupa scena. Dupa ce au fost goniti de politisti din Parcul Cismigiu au ajuns la o croitoreasa de pe Calea Laptelui, din Capitala. Pentru ca nu mai putea sa indure mizeria in care traiau, baronul de Lovendal voia sa-si puna capat zilelor impreuna cu sotia sa. Sansa lor a fost Alexandru Niculescu, un tigan mai instarit, le-a dat o mana de ajutor, i-a angajat la un teatru din Capitala. Astfel, George Baron Lovendal a devenit unul dintre cei mai talentati creatori de decoruri, multe piese celebre de teatru si opera fiind puse in scena sub bagheta sa. Insa pictura a fost prima si ultima iubire. Rapiditatea si modul in care reusea sa patrunda in sufletul oamenilor simpli i-a adus celebritatea. El a fost considerat unul dintre cei mai mari artisti care au reusit sa faca din taranul roman un nobil.

Dupa patru luni Lydia a fost mireasa

Cei doi indragostiti au facut nunta dupa patru luni de la prima intalnire. Rochia alba de mireasa a fost creionata de Lydia cu mult inainte de fericitul eveniment. De fapt, trebuia sa ajunga la un bal al Ambasadei Suediei si trebuia sa se imbrace cu ceva deosebit. „Asa a fost sa fie. Nu m-am mai dus la bal, am mers la nunta mea. Am imprumutat si un voal lung de 10 metri. A fost splendid." Cununia civila au facut-o la Primaria Sectorului 1 (foto stanga), iar in fata altarului, Mihai a sarutat-o pentru prima data pe sotia sa. „Ne respectam foarte mult. I-am spus dumneavoastra pana in ziua nuntii, si ne-am pupat prima oara in fata altarului, pe 20 iulie 1947."

Cererea in casatorie a fost una inedita. Practic, femeia nici nu stie daca a fost ceruta in casatorie.

„M-a intrebat daca poate sa-mi cunoasca familia, atunci mi-am dat seama ca este serios. Intr-o zi cand ma ducea acasa, si-a scos lantisorul de la gat pe care avea si cruciulita de botez si mi l-a pus mie. Eu am fost atat de emotionata de acest gest incat am interpretat gestul ca pe o cerere in casatorie. Am venit la mama si i-am aratat ce am primit. Imi era frica sa nu fie o farsa, asa ca am plecat imediat si am dus lantul la cel mai bun bijutier de la acea vreme. Bijutierul ne-a linistit spunandu-ne este aur pur de cea mai buna calitate. Asa l-am verificat."

ALINTATA CU VERSURI

Timp de 57 de ani, Mihai Papae i-a scris sotiei sale mii de poezii. Nu le mai stie numarul. „Eu nu sunt poet, eu am scris doar scrisori de dragoste sotiei mele", ii place sa spuna ori de cate ori este intrebat despre creatiile sale. A publicat pana acum doua volume, iar al treilea sta intr-un sertar. Nu are inca bani sa-l publice si pe al treilea. De fiecare data cand ii citeste poeziile sotului ei, Lydia Lovendal se emotioneaza si se opreste dupa primele versuri. A fost impresionata de felul in care Mihai a asternut pe hartie sentimentele si dragostea pe care i-a purtat-o din prima clipa. In timp ce rasfoia volumele de versuri, isi aducea aminte ca pe vremea comunistilor era membra a Uniunii Compozitorilor si a primit sarcina de a scrie despre Lenin si Stalin. Pentru ca nu avea inspiratia de moment, l-a rugat pe sotul ei sa o ajute. Ii era teama sa nu-si piarda serviciul. In prima faza a refuzat-o, iar cand a venit a doua zi de la serviciu a primit un buchet mare de flori si urmatoarele versuri:

„Asta este fericirea" Sa te cant, sa-mi cant iubirea
Asta-mi este fericirea,
Sa te cant din zori in noapte,
Sa-ti ingan duioase soapte,
Sa te alint, sa te sarut
Si s-o iau de la inceput
Pana cand m-oi imbata
Adorand faptura ta,
Pana cand uitand de mine
Sa ne contopim in fine
Si sa fim una suflet - gand
Doua corzi la fel vibrand,
Sa fii sora, sa-ti fiu frate,
Doua spice ingemanate,
Sa-mi fii mama, sa-ti fiu tata
Si amant si sot deodata,
Tu icoana sa-mi fii mie,
Zeul zeilor eu tie,
Tu sa-mi canti pe strune amorul,
Eu in versuri sa-ti spui dorul,
Sa te cant, sa-mi cant iubirea,
Asta-mi este fericirea.

SUMAR EDITIE DE COLECTIE

Iubirile celebre ale romanilor

Marea dragoste a unui sangeros voievod

Iubire regeasca pentru o domnisoara de onoare

Dragoste cu nabadai intre Ion si Maria

Cateodata, adevarul poate ucide

"Printesa iubita"si Enescu

"Vreau sa-mi gasesc un loc langa ea, in Rai"

Marga Barbu: "Il tot astept, si el stie"

„De 57 de ani, ne iubim ca-n prima zi"

Ilie Nastase, invins de „General"