„Ma numesc roman"

Dumnezeu o mai ingaduie pe pamant, insa timpul nu este la fel de milostiv. I-a imputinat trupul, i-a furat puterea si i-a sters amintirile. I-au mai ramas cateva povesti, secvente neclare, ca dintr-un film cu pelicula distrusa, aduceri-aminte care se incapataneaza, ca si ea, sa nu moara. Dintr-un secol de viata, un pumn de amintiri. Un singur lucru a pastrat cu sfintenie, in cel mai ascuns colt al gandurilor, sa nu fie la vederea timpului: „Tatal nostru", rugaciunea pe care o spune in fiecare seara. De 102 ani, in fiecare seara...

Ilinca Nicoara a venit pe lume pe 14 iunie 1902, in satul Cudalbi, raionul Covurlui. Cand era mai tanara, spunea celor din jur ca se trage din neamul lui Nicoara Potcoava, celebrul personaj al lui Sadoveanu. Insa nici ea, nici altcineva din familie n-au avut vreme sa mearga pe firul legendei, reconstituind arborele genealogic. Ilinca, in nici un caz nu ar fi avut stiinta pentru a face astfel de cercetari. S-a nascut intr-o familie de plugari, din Nicoara Toader si Nicoara Balasa, a doua ramasa in viata dintre copiii familiei. Tatal ei avea 26 de ani, mama - 24. Dumnezeu i-a daruit cu 11 copii: 9 fete, din care doar 5 au trait, si 2 baieti, care au murit de mititei.

N-au avut vreme sa-si jeleasca prea mult pruncii, munceau de dimineata pana seara, sa se capatuiasca. Plecau la camp inainte de cantatul cocosului si se intorceau cand se intuneca cerul. Mama Ilincai ramanea acasa, sa se ocupe de gospodarie, si, cum trebuia sa se trezeasca inaintea tuturor, sa le pregateasca merindele pentru camp, dormea cu capul pe pragul usii, sa nu o fure somnul prea tare. N-a avut vreme, biata de ea, sa-si rasfete copiii, Ilinca a luat sapa in mana de cum s-a inaltat primavara deasupra porumbilor. „Tata era un om sever, isi aminteste ea. Iar noi, fetele, nu stiam cum sa ne purtam in preajma lui, nicicum nu era bine. Daca taceam, striga la noi: «Ei, ce-ati amutit!», daca vorbeam incet: „Ei, ce tot sopotiti voi acolo?»... O singura data in viata lui s-a imbatat si el, s-atunci a vrut sa se spanzure a doua zi, de rusine!"

„Fata batrana"

N-a facut decat patru clase primare Ilinca, mai mult nici nu-i trebuia sa dea cu sapa... Parintii stransesera avere, aveau vreo 50 de falcii de pamant (n.r. - 100 de ha) si o visau la casa ei, ca zestre aveau de unde. Numai ca Ilinca era nazuroasa, ii placea de-un singur baiat din sat, care nu era pe gustul parintilor ei. S-atunci, s-a resemnat. Avea 22 de ani si ramasese nedata, „fata batrana" - cum ii spuneau cei din sat, cand i-a fost harazit sa-si cunoasca alesul. Vasile era cu un an mai mare si venise din satul vecin, in petit. I-a placut de cum a vazut-o si, cand a intrebat-o daca si ea il place, Ilinca i-a raspuns asa cum fusese invatata: „Toate placerile mele sunt la dispozitia parintilor mei". Iar parintii ei, afland ca Vasile avea patru clase de liceu la agronomie si era perceptor, i-au dat dispozitia sa se marite. Au inzestrat-o cu o casa, care valora pe atunci 160.000 de lei - o avere!, i-au facut nunta mare in Codalbi, iar Ilinca devenita Munteanu s-a dus dupa sot. L-a urmat in Basarabia, acolo unde el fusese transferat cu serviciul si, o vreme, au locuit in satul Chioselia. Acolo era nevasta perceptorului, asa ca a pus sapa in cui, a mers vreo cateva luni la niste cursuri si s-a facut invatatoare. Vreme de noua ani a pus creionul in mana copiilor desculti din sat, invatandu-i sa scrie...

De doua ori refugiata

La un an de la maritis, Ilianca a ramas pentru prima oara grea. O saptamana s-a chinuit in durerile facerii si, din aceasta cauza, copilul, o fetita, i-a murit imediat dupa nastere. A jelit-o un an, apoi si-a intors fata la Dumnezeu si L-a rugat sa o binecuvanteze din nou. Avea 26 de ani cand a adus-o pe lume, cu bine, pe Iulia, singura ei fiica. Era soare in viata ei, toate-i mergeau bine, desi s-au tot mutat cu casa, dupa serviciul lui Vasile De la Chioselia la Visinesti si, de aici, la Mingir. Acolo, aproape de Romania, i-a gasit cumplita veste care a cazut peste basarabeni in seara zilei de 28 iunie 1940. Prin radio erau anuntati ca aveau „patru zile la dispozitie, incepănd de la ora 14, dupa ora Moscovei, sa evacueze teritoriul Basarabiei". Familia Ilincai nu a asteptat sa treaca nici o ora. Si-au incarcat totul in doua carute, cu haine, covoare, o canapea... si-au plecat spre Prut. „Am lasat acolo casa, pamant, tot ce agonisiseram, spune fiica Ilincai. Aveam o vaca de rasa, 12 litri de lapte dadea pe zi. Cand a vazut ca plecam fara ea, s-a tinut dupa carute pana la Prut, ca un caine, mergea dupa noi si ii curgeau lacrimi din ochi, va jur..." Au trecut Prutul cu bacul si abia cand au ajuns pe mal au indraznit sa priveasca inapoi. Nici rusii nu asteptasera sa treaca patru zile, ajunsesera deja in sat... Cei care nu au apucat sa fuga din calea lor, au luat drumul Siberiei.

Ilinca si ai ei s-au oprit in Galati, unde aveau casa primita ca zestre. Si cum ea isi cumparase, in rate, o masina de cusut Singer, s-a apucat de croitorie. A cusut cearsafuri, sute, pentru Uniunea Femeilor Democrate din Romania. Nu facea politica, trebuia sa manance. N-au stat decat un an la Galati, in 1941 s-au reintors in Basarabia, „fara de care Vasile nu putea sa traiasca, spune batrana. Zicea ca numai aici poate sa respire". Ea era din nou casnica, el - tot perceptor. Erau la Iagara cand au primit, in ’44, ordinul de evacuare in Oltenia. Au plecat din nou pentru ca stiau ca sub rusi nu se poate supravietui...

Fiica i-a devenit mama

Femeia a luat-o inainte cu fetita, Vasile a ramas sa vina dupa ele la Calafat. Pe drum sau dinainte, nimeni nu stie, s-a incurcat cu cumnata lui. Nu s-a mai la Ilinca, dar ii trimitea, aproape lunar, bani pentru fetita si intreba de ea... Dupa 23 august ea s-a urcat pe vapor cu Iulia si s-au intors in Galati. Aici, si-a crescut copila inchirind camere din casa primita de la parinti.

In 1956, a divortat si a redevenit Nicoara. Nu s-a mai recasatorit niciodata, nu i-a mai trebuit barbat. Palma pe care o primise fusese mult prea grea. Iulia a fost singura ei familie. Apoi, cand fata s-a maritat, a fost „adoptata" de tanara familie. A fost „mama" nepotului ei, Ucu (Nicolae, care acum are 38 de ani si e stabilit in Australia). La 102 ani, Ilinca a redevenit copilul tuturor. Asa a rostuit Dumnezeu lucrurile pentru ea. Isi striga fiica prin casa, atunci cand are nevoie de ceva, „mama". Fiica ei are aproape 76 de ani. „E tanara!", imi explica batrana, cu mandrie in glas. Tanara a ramas si ea, la suflet, de vreme ce gaseste in el puterea de a merge la vot, la fiecare alegere. „De ce faceti acest efort, la varsta dumneavoastra?", o provoc eu. „Ma numesc cetatean roman! E datoria mea!", imi striga batrana. De vreo doi-trei ani nu mai vede sa citeasca... Aude greu, iar radioul o plictiseste. Dar vine in fiecare seara in sufragerie, la televizor, unde le cere fetei si ginerelui sa-i explice tot ce se intampla prin lume. Se bucura daca aude vreo stire cu cineva care a trait mai mult decat ea, caci inca nu s-a plictisit de viata. „O mai aud spunand «nu mai mor odata...», zice fiica, dar ma uit la ea si-o vad ca zambeste poznas". Si-n fiecare seara, cand spune „Tatal nostru", se roaga la Dumnezeu sa-i dea sanatate.

---

Mult peste si ... o cafeluta pe zi

Singura ei placere este cafeluta pe care o soarbe in fiecare dimineata. Pe furis, fiica i-o „masluieste" si ii adauga naut in cafeaua naturala, nu cumva inima batranei s-o ia razna. La fel de tare se bucura si daca primeste ... ceai cu paine si declara, pe un ton categoric, ca acesta este felul de mancare care-i place cel mai mult. „Nu-mi place carnea, spune ea. Nici porc, nici vita sau oaie, nici de pui. Nu mi-a placut niciodata si, de aceea, nici nu am mancat." Nici painea nu ii place foarte tare, a mancat intotdeauna putina, cat sa-i tihneasca mancarea.

Daca ar locui intr-o cherhana, ar fi cea mai fericita, caci ar manca peste zilnic. „E bun pestele, foarte bun, marturiseste batrana si inchide ochii de placere. Cel mai bun crapul, ca are carnea dulce.... " In afara de peste, Ilinca n-a avut alte slabiciuni in viata. N-a pus niciodata tigarea in gura iar de baut... „n-am baut decat apa, mama", marturiseste ea. N-a fost niciodata grav bolnava. Nici acum, la 102 de ani, desi se vaita ca o dor toate, nu are grave probleme de sanatate. Si rudele Ilincai au trait mult: tatal ei a murit la 90 de ani, iar surorile s-au stins dupa ce depasisera aceasta varsta. Numai mama, saraca, a murit intr-un accident, la 64 de ani: scutura un dud, ca sa manance ratele si s-a deplasat totul intr-insa...

---

INEDIT Chemata la armata

Cand tatal s-a dus sa o declare la starea civila, functionarul de acolo era cam ambtiguit, asa ca i-a trecut in certificatul de nastere... „sex masculine". Asa i-a ramas scris in acte, si dupa ce si-a innoit actul, in 1958... N-a avut probleme cand si-a scos buletinul, dar prin ’42 Ilinca s-a pomenit chemata la politie, ca, deh, avea 40 de ani si, barbat fiind, trebuia sa-si serveasca patria si sa plece pe front, la datorie. Degeaba a incercat sa le explice celor de-acolo ca e o greseala de scris... Au trimis-o sa aduca de la medic dovada ca... e femeie. Si numai asa a scapat Ilinca de incorporare.

---

CV

Ilinca Nicoara

Data nasterii: 14 iunie 1902

Locul nasterii: comuna Cudalbi, Raionul Covurlui, actualul judet Galati 102ani

In 1940, Ilinca este obligata sa se refugieze din Basarabia in Romania, lasand in urma toata agoniseala. In 1941 se intoarce, iar trei ani mai tarziu e deportata din nou in Oltenia. In 1958 divorteaza si isi creste singura copilul. Astazi traieste in Bucuresti.

---

CONTINUARE: A fost vandut de bulgari unei familii de boieri