A împins neobosit lucrurile înainte

Sursa foto: /Arhiva familiei Păunescu

Adrian Păunescu a vrut să lege nu numai poezia, ci şi politica de om. A vrut să o aducă, în săli de Parlament, la nevoile, la suferinţele şi la aşteptările oamenilor.

"Nu cred că putem face, aici, artă pentru artă, politică pentru politică", spunea senatorul Adrian Păunescu în susţinerea unei iniţiative prin care Executivul ar fi trebuit obligat să rezolve în 30 de zile probleme expuse de parlamentari prin declaraţii politice. "Să pledăm pentru ca statul român să fie obligat să se amestece în treburile interne ale statului român", cerea Adrian Păunescu.

Lege pentru oamenii de excepţie
Una dintre iniţiativele sale legislative – privind acordarea pensiei de merit – a devenit Legea 118/2002. În dezbaterile parlamentare, Adrian Păunescu şi-a explicat motivele pentru care a iniţiat un asemenea proiect. "M-a determinat să fac propunerea legislativă despre care este vorba situaţia nemeritat de grea a unei categorii importante a oamenilor în vârstă din România de azi, şi anume oamenii excepţionali, care s-au ilustrat de-a lungul întregii lor vieţi prin activităţi specifice, profund reprezentative pentru întreaga comunitate românească. (…) M-am oprit însă la categoria oamenilor de cultură, sport şi de ştiinţă, pentru că ei au purtat în deceniile subînţelese prin acordarea acestei indemnizaţii de merit coeficientul cel mai înalt de reprezentativitate. Ei ne-au adus cele mai înalte bucurii comunitare, ei au făcut să se vorbească nu numai despre persoanele lor, ci şi despre ţara din care veneau în atâtea ocazii internaţionale. Este vorba de marii creatori, de oamenii de ştiinţă excepţionali şi de sportivii care au făcut glorie ţării", le spunea în 2002 Adrian Păunescu colegilor parlamentari pentru a-i convinge să voteze legea. A mai iniţiat propuneri legislative pentru introducerea şahului în şcoli, pentru stimularea întoarcerii în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş a familiilor de români alungate de şovinii de etnie maghiară după 21 decembrie 1989, precum şi a sprijinirii familiilor tinere de români care doresc să-şi stabilească domiciliul în aceste judeţe, pentru instituirea pensiei de fidelitate pentru cercetătorii ştiinţifici din sistemul Academiei Române, pentru valorificarea declaraţiilor politice, pentru proclamarea Zilei Naţionale a Limbii Române.

În total, 18 propuneri legislative în perioada 2004-2008, şi alte şase în legislatura 2000-2004. Una dintre legile iniţiate de el, cea privind scurtarea Imnului de stat al României, a stârnit vii dispute, fiind în final clasată de Senat, în 2004. Adrian Păunescu pleda pentru scurtarea Imnului, "constatând neputinţa oamenilor de a cânta toate cele patru strofe ale Imnului. "Propun această formă de două strofe, luate tot din Imn, strofele I şi III, în ideea ca, prin însuşirea acestui Imn, oamenii să fie mai responsabili, mai implicaţi în destinul ţării, mai mândri de apartenenţa lor la o naţiune genială şi mai capabili, în orice moment, în care e nevoie de interpretarea Imnului, să-l mărturisească, să-l spună, să-l cânte", le spunea Adrian Păunescu colegilor senatori. "Aşadar, eu nu cer nimic altceva decât transformarea Imnului naţional într-un bun al poporului român", concluziona el.
LegaţI de realitate
Într-o altă şedinţă, senatorul Adrian Păunescu explica motivele care l-au determinat să iniţieze un proiect de lege pentru valorificarea declaraţiilor politice ale parlamentarilor. Păunescu dorea ca declaraţiile politice, instrument strict parlamentar prin care aleşii fac cunoscute, în plenul Senatului sau al Camerei Deputaţilor, diferite probleme constatate în activitatea lor din circumscripţii, şi nu numai, să devină obligatorii pentru Guvern. Executivul ar fi fost obligat să rezolve chestiunea semnalată în 30 de zile, dar iniţiativa a fost respinsă şi de Senat, şi de Camera Deputaţilor. "Domnilor colegi, după opinia mea, aceasta este una dintre cele mai acute dileme ale activităţii noastre şi ale mersului societăţii româneşti către clarificări, către descoperirea la vreme a necazurilor, a problemelor şi către rezolvarea lor. Această idee mi-a venit în vremea în care noi ne făceam datoria, emiţând declaraţii politice şi constatând ulterior că ele nu-şi ating ţinta, ele sunt doar rostite, problemele sunt expuse cu mai multă sau mai puţină dibăcie, cu mai mult sau mai puţin curaj, dar ceea ce doream noi cu adevărat era nu exhibarea unei anumite capacităţi verbale, ci punerea problemelor şi încercarea de rezolvare a problemelor. De aceea, susţin că este o chestiune raţională ca în raporturile noastre cu Executivul şi cu celelalte autorităţi ale statului, respectând, fireşte, separaţia puterilor în stat, să pledăm pentru ca statul român să fie obligat să se amestece în treburile interne ale statului român. De fapt, nu poate fi vorba de nici un abuz. Ce abuz este acela de a cere să ţi se răspundă la o problemă pe care o ridici într-un asemenea loc, de o importanţă naţională vădită, cum este plenul Senatului?
Eu pornesc de la ideea că dacă un cetăţean adresează o scrisoare unei autorităţi şi această autoritate are obligaţia, ca în 30 de zile de la venirea scrisorii, să-i dea un răspuns, să caute soluţia şi să-i comunice petentului, măcar în calitate de petenţi, noi, senatorii, putem fi consideraţi ca părţi ale mecanismului de punere şi rezolvare a problemelor în stat.

De aceea, împotriva zădărniciei multora dintre declaraţiile noastre politice şi pentru eficientizarea lor, că se dovedesc reale, că se dovedesc raţionale sau nu, trebuie să primim răspunsuri, conform atât Constituţiei, cât şi acestei legi pentru care pledez.
Nu este un moft, nu este o pledoarie de orgoliu, este vorba de căutarea de soluţii pentru ca problemele să fie luate aşa cum sunt spuse, să fie cercetate şi să li se dea un răspuns care să împingă lucrurile înainte.
Nu cred că putem face aici artă pentru artă, politică pentru politică.
De aceea, vă rog, domnilor senatori, să sprijiniţi această iniţiativă, care de fapt vă acutizează şi dumneavoastră simţurile deschise către realitate şi creează şi Executivului şi altor autorităţi obligaţia de a trăi în deplină relaţie cu realitatea", declara Adrian Păunescu în plenul Senatului.

"Aşa nu se mai poate "
În toamna lui 2008, când discuţiile despre criză erau tot mai dese, iar Guvernul refuza să aplice legea care mărea cu 37% salariile profesorilor aducând ca argument lipsa de bani, Adrian Păunescu cerea Senatului de urgenţă o lege "care să nu lase pe nimeni în România să trăiască la nivelul a 3 lei, şi nici la nivelul a 20 de lei". "Desigur, mă urmăreşte situaţia economică a ţării, mă urmăreşte criza ale cărei resorturi şi ale cărei consecinţe noi încă nu avem toate datele să le putem înţelege. În această perioadă în care premierul refuză să mărească lefurile profesorilor, aducând ca argument lipsa de bani, au apărut, iată, dezvăluiri grave cu privire la banii mulţi pe care îi primesc diverşi oameni din suprastructura inutilă a acestei ţări. De fapt, constatăm că o birocraţie groasă, mai groasă decât birocraţia socialistă, înlocuieşte ceea ce nouă ni se părea maximum în materie de nesimţire, aroganţă şi inutilitate agresivă. (..) Ceea ce se întâmplă în birocraţia românească trebuie să-şi găsească explicaţiile şi rezolvările în Parlamentul României. Noi suntem responsabilii cei mai înalţi. Acestea toate sunt nişte infecţii pe care le protejează nişte nemernici care sunt foarte grijulii cu salariile profesorilor. Situaţia actuală este intolerabilă. Să suportăm la nesfârşit această nedreptate, când s-a dovedit, de către o presă activă, că banii ţării există, dar sunt prost distribuiţi? Asta nu se mai poate. Oamenii sărmani din România nu pot fi batjocoriţi ca şi când ar fi stat degeaba în România", spunea Păunescu. "Aşa nu se mai poate,/ sunt prea urâte toate,/ n-avem nici dreptul unei pâini, trudind o viaţă-ntreagă,/ în ţara noastră dragă,/ suntem trataţi ca nişte câini. (…) Nu, ţara nu-i săracă,/ dar avuţia-i pleacă/ precum o pradă de război,/ hei, lideri de paradă,/ nu-i om să vă mai creadă,/ că prea vă bateţi joc de noi" era concluzia exprimată în versuri de senator.

"… Dar nu putem trăi fără Ardeal"
Despre situaţia românilor din Ardeal şi acţiunile considerate antiromâneşti ale liderilor maghiari, Adrian Păunescu a vorbit de multe ori de la tribuna Senatului. În octombrie 2008, Păunescu se arăta revoltat de declaraţiile liderului UDMR , Marko Bela, conform cărora copiii români din zonele în care trăiesc maghiari trebuia să înveţe ungureşte. "Mai bine s-ar ocupa domnul senator Markó Bela de copiii maghiarilor care trebuie să înveţe limba oficială a ţării în care trăiesc. (…)
Trebuie să învăţaţi ungureşte, pentru că altfel păţiţi ce au păţit ăia la Ip, de la Trăznea, de la Moisei, de la Mureşenii de Câmpie, de la Sucutard şi anume, li s-a băgat baioneta în piept, ca să fie cu toată convingerea ungurizaţi. Aşa ceva nu putem permite şi ar trebui să luăm o atitudine hotărâtă faţă de acestea toate", spunea Păunescu, care îşi încheia declaraţia politică cu câteva versuri. "De-ar fi să n-avem soră şi nici frate,/ De-ar fi să fim doar fuga unui cal,/ Fără crâcnire le-am răbda pe toate,/ Dar nu putem trăi fără Ardeal."