A stat la un pas de Ceausescu si de Gaulle

Un maior de Securitate pusese pariu pe un kil de coniac pe capul arestatului, caci viata lui nu valora, pe atunci, mai mult decat gradele tariei. Cei care-i ticluisera dosarul, cu dovezi false si marturii mincinoase, il executasera deja pe Spoitu Constantin, inainte ca el sa fie condamnat la moarte.

L-au numit "spion sabotor platit de francezi" si un an l-au anchetat in beciurile din Calea Rahovei. Se pregateau sa-i dea sentinta si, o data cu ea, un glont in cap. Totul, pentru 40 de cuve de electroliza inghetate.

Intamplarea s-a petrecut cu mult timp in urma, insa batranul inginer povesteste de parca ieri ar fi iesit din arestul securitatii. Deschide o servieta plina cu documente, le rasfoieste, se incurca in ele, isi schimba ochelarii si ni le citeste de la un capat la celalalt, iar hartiile ingalbenite ii tremura in mainile ramase fara patru degete. Il intrebam de necaz. "Un accident din facultate, n-are nici o legatura cu nenorocirea asta."

FRANCEZII SI DOLARII. In 1966, Spoitu Constantin este numit director tehnic de productie la Uzina de Aluminiu din Slatina. Avansarea i-a adus automat carnetul rosu de partid si functia de membru in biroul judetean al PCR, dar si o specializare de trei luni in strainatate. De altfel, in acele vremuri, uzina de la Slatina era plina de specialisti francezi, veniti, de la cea mai mare companie de profil din lume, sa-i initieze pe-ai nostri. Vizita lui Charles de Gaulle pe malurile Oltului, in mai 1968, este cea mai elocventa dovada a bunelor relatii care existau intre regimul ceausist si democratii francezi.

Strainii erau bine veniti in Romania, aduceau cu ei tehnologie si experti care puneau umarul la "propasirea societatii multilateral dezvoltate". Numai ca, odata ramasi aici pentru o anumita perioada de timp, bagau sta-tul roman la cheltuieli, caci aveau asigurate casa, masa si salariu… in valuta. Probabil ca, la un moment dat, asta incepuse sa-i deranjeze pe unii din partid, de vreme ce directorului de atunci al uzinei i s-a pus in carca "colaborationismul cu agenturili franceze"...

NECAZURI TEHNICE. Spune ca pe atunci erau alte probleme care-l preocupau. "La inceputul lui â€^TM69 incepuse dezvoltarea nesabuita si fortata a economiei nationale. In uzina noastra se prevedea o criza de personal, pentru ca multi dintre muncitorii calificati plecau spre fabrici nou infiintate, dar, si mai grav, intrasem in criza de materii prime. Cele mai importante erau sarurile de flor, care veneau din import si fara de care cuvele de electroliza n-aveau cum sa functioneze. Am facut adrese peste adrese, la partid, la Ministerul Chimiei…, nu mi s-a aprobat nimic, se considera probabil ca aprovizionarea noastra ar fi insemnat o risipa de valuta. In disperare de cauza am recurs la reciclarea deseurilor, iar cuvele au inceput sa se deterioreze. Anozii se supraincalzeau, se desprindeau. O vreme, lucrurile au mers asa, carpite, pana intr-o zi, cand 40 de cuve, din cele 200 pe care le aveam in total, au inghetat."

In august 1970, Spoitu Constantin a fost destituit din functie. I s-a desfacut contractul de munca, iar el s-a angajat la uzina de prelucrare, pe aceeasi platforma industriala. Doua luni mai tarziu, fostul director e arestat de Securitate si dus cu masina la Bucuresti, in arestul de pe Calea Rahovei.

SALVAREA A VENIT DE LA BARBULESCU. A fost acuzat de sabotaj (art. 164, CP), de "detinere, in afara indatoririlor de serviciu, a unor documente secrete prin care se pericliteaza siguranta statului" (art. 169, alin. 2, CP) si de sustragere de inscrisuri (art. 241, CP). Pentru capul de acuzare, care facea parte din categoria "infractiuni impotriva oranduirii socialiste", nu se putea astepta decat la condamnarea la moarte. Era, cu adevarat, la o palma de moarte, il despartea de ea doar semnatura pe care ar fi urmat sa o puna pe sentinta presedintele instantei militare care-l judeca, in Dosarul 846/1971.

Sansa lui cea mare a fost familia. Sotia, pe care o lasase acasa, singura si fara serviciu, cu doi copii de liceu in grija. Induiosat de lacrimile femeii, unul dintre cumnati face un memoriu catre Gheorghe Oprea, consilierul lui Ceausescu pe probleme economice. Un alt memoriu, bine documentat, ii este inmanat lui Lica Barbulescu, ruda apropiata presedintelui. Spoitu Constantin nu stie nici acum care dintre ei a intervenit pentru el. Intr-o zi a fost scos din arest, urcat intr-o masina cu perdele la geam si dus intr-o cladire necunoscuta lui, din Bucuresti. Apoi a fost eliberat.

La 7 octombrie 1971, Spoitu Constantin se prezinta, alaturi de sotie, in fata Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, pentru a-si primi sentinta. Este achitat de toate acuzatiile care-i fusesera aduse, mai putin de una… "sustragere de inscrisuri". "Pedeapsa este in totalitate executata si totodata gratiata in intregime", se spune in hotararea instantei.


FAMILIE
Intors in Slatina, Spoitu Constantin s-a angajat la Centrala de la Uzina de Aluminiu, apoi, dupa sase luni, a trecut la Centrul de Cercetare. Despre acel an, pe care l-a trait cu ghilotina deasupra capului, povesteste astazi dupa o indelunga ezitare. Vorbeste cu teama, cantarind bine cuvintele, insistand mai mult pe cauzele care-au dus la inghetarea acelor cuve nenorocite, decat pe motivele din pricina carora viata lui a inghetat intr-un an. Sotia s-a imbolnavit de-atunci de inima, iar el a facut piatra la ficat. Dupa Revolutie si-a vazut dosarul. E voluminos, plin de declaratii mincinoase pe care acum stie cine le-a dat. II cunoaste bine pe toti, dar nu acuza pe nimeni.

Continuare: In justitia comunista era multa demagogie