x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Acasă la nea Mărin este miere şi-n venin

Acasă la nea Mărin este miere şi-n venin

de Dana Andronie    |    29 Aug 2008   •   00:00
Acasă la nea Mărin este miere şi-n venin

FONDURI PROPRII ● Băileştenii au pus o "cărămidă" la Casa Memorială "Amza Pellea"
"Nea Mărine, nea Mărine,/ Mă-ntreabă Jiul de tine/ Că te-aşteaptă suspinînd/ Din Băileşti să vii rîzînd", îl jelea prin cîntec Tudor Gheorghe pe Amza Pellea. Primarul din Băileşti s-a gîndit că, în anul în care se împlinesc 25 de ani de la dispariţia marelui actor, sloganul citadelei olteneşti trebuie să fie "Acasă la nea Mărin".



FONDURI PROPRII ● Băileştenii au pus o "cărămidă" la Casa Memorială "Amza Pellea"
"Nea Mărine, nea Mărine,/ Mă-ntreabă Jiul de tine/ Că te-aşteaptă suspinînd/ Din Băileşti să vii rîzînd", îl jelea prin cîntec Tudor Gheorghe pe Amza Pellea. Primarul din Băileşti s-a gîndit că, în anul în care se împlinesc 25 de ani de la dispariţia marelui actor, sloganul citadelei olteneşti trebuie să fie "Acasă la nea Mărin".

Cu acceptul Oanei Pellea, duminică, la ora 10:30, se va inaugura la Băileşti, pe Strada E. Grigorescu nr. 32, Casa Memorială "Amza Pellea". Atenţie, acest proiect a fost realizat de băileşteni, nu de primărie, nu de consiliul local. "Pe vremea cînd Amza Pellea era copil, cînd unui băileştean i se întîmpla un necaz – spre exemplu, îi ardea casa –,  prietenii, vecinii îi săreau în ajutor. Îi dădea fiecare ce avea: ţiglă, lemne, cuie, cărămidă etc. ca să-şi acopere paguba – spune primarul Costel Pistriţu. Aşa s-a întîmplat şi de data aceasta, cînd am făcut apel la toţi prietenii băileşteni, şi fiecare a venit cu ce a putut pentru a aranja casa memorială «Amza Pellea»".

OLTENIA, PE PIEPT! "Nea Mărine, nea Mărine,/ Ce-a avut moartea cu tine?/ Că te-a scos din rod, din viaţă/ Rupe-i-s-ar coasa-n braţă/ Nea Mărine, nea Mărine!/ Amza, suflet de haiduc/ Se-ndulceşte frunza-n nuc/ Şi de verde-amărăciune/ Lacrimile cad pe strune./ Mi se-ncheagă glasu-n gură/ Ca sîngele-n tăietură.// Nea Mărine, Nea Mărine,/ Mă-ntreabă lumea de tine,/ Că te-a scos din rod, din viaţă,/ Rupe-i-s-ar coasa-n braţă...// Strîngeţi ceată călătoare/ Şi pe sub pămînt călare/ Rotunjeşte-ţi căutarea/ Pînă simţi pe frunte marea,/ Munţii ţării-n pumnul drept/ Şi Oltenia pe piept!.../ Nea Mărine, Nea Mărine,/ Mă-ntreabă Jiul de tine/ Că te aşteaptă suspinînd/ Din Băileşti să vii rîzînd/ Nea Mărine, Nea Mărine, Nea Mărine". Tudor Gheorghe îl pomeneşte mereu, prin cîntec, pe Amza Pellea, care prin ceea ce a făcut în viaţă şi-a asigurat nemurirea. "În decembrie se împlinesc 25 de ani de cînd tata a plecat puţin... Lumii îi e dor de el – spune Oana Pellea. Lumea mă întreabă de el. Trăim timpurile pe care le merităm. Iubim, uităm, ne aducem aminte, iar uităm... Oricum, trecerea timpului nu poate fi oprită. Oricum, praful se aşterne liniştit în urma noastră. Şi, totuşi, 25 de ani înseamnă ceva... În urma celor care au pus sămînţă bună, în trecerea lor pe acest pămînt, răsare ceva: Aducerea aminte... Amza s-a născut într-un loc pe care l-a iubit şi l-a făcut cunoscut în toată lumea: Băileşti."

ACT DE NORMALITATE. Oana Pellea are cui să-i mulţumească şi nu încetează să o facă: "Iată că a venit timpul, prin mila Domnului, ca Băileştiul să facă o plecăciune REALĂ pentru fiul său. Iată că după 25 de ani Băileştiul a investit şi a susţinut proiectul «Casa Memorială Amza Pellea». E un act de normalitate. Dar, cum ceea ce trăim e foarte departe de normal, actul primarului Costel Pistriţu devine un RAR şi EXCEPŢIONAL act de respect!!! Îi mulţumesc domnului primar pentru iubirea şi respectul arătat faţă de Amza, pentru sensibilitatea şi puterea lui şi a întregii echipe. Mulţumesc tuturor celor care au pus umărul cu o faptă, o idee, un gest, pentru ca acest vis să devină realitate. O casă mică, modestă – nimic spectaculos –, care anul acesta împlineşte 100 de ani... casa lui Amza... O casă în care orice călător grăbit poate intra şi petrece cîteva clipe alături de imaginea, vocea şi spiritul lui Amza. Atîta timp cît ne vom gîndi la el, vom aprinde o candelă, vom face semnul crucii pentru el, Amza va trăi. Vă mulţumesc tuturor. Vă mulţumesc, domnule primar Costel Pistriţu. Sînt bucuroasă că mai am rude în Băileşti. Mulţumesc Amza, Mihai, Liviu, Lila Dumitraşcu. Dumnezeu să-i odihnească pe Florica şi Ionel Pellea!".

Frumoşi oameni, oltenii! Frumoşi pe dinăuntru, ca şi Amza Pellea. De aceea le dedicăm acest distih: Acasă la nea Mărin/ este miere şi-n venin.

S-a făcut primar în numele culturii

În urmă cu patru ani, Costel Pistriţu împreună cu prietenii (printre ei se numără şi actorul Daniel Tudorică – alias Mărinică) au reuşit să înfiinţeze ONG-ul Civica Băileşti. Acest ONG are ca domenii de activitate cultura, educaţia şi protecţia mediului: "Pe partea de cultură, unele obiective sînt: reînfiinţarea Festivalului de Satiră şi Umor «Amza  Pellea», reamenajarea Casei  Memoriale «Amza Pellea» şi prinderea acesteia în circuitul naţional al caselor memoriale, iniţierea galei tînărului actor  umorist în cadrul festivalului mai  sus menţionat, care să se ţină în Băileşti, la «Grădina de vară», unde domnul Amza era prezent cu «De la o glumă la alta»". Aceşti oameni iubitori de cultură n-au găsit înţelegere la autoritatea publică locală şi atunci au trecut ei la fapte. "Am luat hotărîrea ca unul dintre noi să încerce să ajungă acolo unde trebuie, adică la primărie, pentru ca Băileştiul să poată beneficia de proiectele iniţiate de Civica", declară primarul Costel Pistriţu.

Oltenii promovaţi de nea Mărin

Între 27 şi 31 august, la Băileşti se "încing" piese de teatru, spectacole de muzică uşoară, muzică populară etc. "Băileştenii sînt oameni cu umor, cu înţelepciune. În fiecare dintre noi există această trăire, pe care domnul Amza a putut să o arate întregii ţări – spune primarul. Sperăm ca Băileştiul să devină Capitala Umorului Românesc. Oamenii să se bucure că a existat un om pe nume Amza Pellea, care este NEMURITOR". Merită să îi pomenim pe cei care au pus o "cărămidă" la Casa Memorială "Amza Pellea": Gabriel Stănică, Doru Cioană, Odi Ştefănache, Gigi Giani Ciochia, Petrişor Rotaru, Virgil Sanda, Ion Lazăr, Stan Petcuţ, Victor Ciuciulin, Zoltan Csepregi,  Gheorghe Becherescu, Florin Cojocaru, Mihai Negrea, Amza Dumitraşcu (fin al lui Amza Pellea), Elena Jianu, Gilda Ghiorghiu, Constantin Pascu, Petrică Pellea, Irinel Muşuroi, Ion Muşuroi, Florin Gota, Gabriela Grigore, Paul Mitroi, Aurelian Secu, Cristian Ţibreanu, Paul Vădeanu şi Costel Pistriţu.

×