Acei tineri şi destinele lor

Cine îşi pierde copilăria îşi pierde visul, deci capacitatea de a trăi cu adevărat. “Liceenii” era un film autentic, de aceea dădeau năvală elevii, pentru că s-au recunoscut în film, în întâmplările lui….

Cine îşi pierde copilăria îşi pierde visul, deci capacitatea de a trăi cu adevărat. “Liceenii” era un film autentic, de aceea dădeau năvală elevii, pentru că s-au recunoscut în film, în întâmplările lui…. Tonul filmului era sincer, cald, colorat. În prima săptămână filmul rula doar la Scala, unde vibra o masă compactă de oameni, mereu alţii, unii fericiţi posesori ai biletului, alţii în căutarea lui, şi unde rândul începea de la cinci dimineaţa.

Secretul succesului acestei serii? Francheţea. Prospeţimea. Sinceritatea. La capătul seriei se află valul de simpatie, interesul. Prin­tre liceenii de atunci s-a numărat şi directorul de azi al Teatrului Tineretului Metropolis, George Ivaşcu. “Eram destul de bine văzut ca recitator, actor”, rememorează cunoscutul actor acele vremuri. “Eram pe vremea aceea în clasa a XII-a şi am dat o serie de probe. La proba finală ţin minte că domnul Corjos mi-a spus că eram cât pe-aci să fiu în rolul principal. Dar din diverse alte considerente a fost ales altcineva. Atmosfera de la filmări a fost absolut senzaţională.

În primul rând, am reuşit să ne împrietenim foarte bine, cu Ştefan, cu Mihai Constantin, Tudor Petruţ. Eram chiar o echipă bine sudată. Succesul a venit pentru că e important actorul într-un rol. Înnobilează mult orice tip de vorbe am spune.

A fost emoţionantă revederea de la 20 de ani de la premieră, la Cinema Eforie din Capitală, mai ales că eu nu am fost la cea din 1986, pentru că eram în armată. A fost trist pentru mine. Toată lumea îmi povestea, iar eu nu apucasem să văd, pentru că eram la perioada de început şi ştiţi că nu ţi se permitea să ieşi din unitatea militară. Nu am avut bucuria premierei, decât acum, după 20 de ani. Dacă ar fi făcut astăzi, când ştim cu toţii cum este atmosfera de liceu, cred că doar povestea de iubire ar funcţiona. Cred că este la fel ca şi Romeo şi Julieta, poate fi pus în orice”, afirmă George Ivaşcu.

CONTINUĂ! “Îmi sunt dragi tinerii actori de astăzi, cei care cu adevărat sunt preocupaţi de a face din actorie o profesie şi nu doar o întâmplare”, spune directorul Teatrului Metropolis. Entuziasmul cu care faci profesia şi apoi creativitatea, dorinţa de a te afirma sunt atuuri absolut esenţiale. Din păcate nu există atâtea oportunităţi ca odi­nioară. Se făceau mai multe filme, dar avem în continuare o şcoală bună de actorie. Dacă ar fi să mă reîntâlnesc cu George Ivaşcu de atunci i-aş spune să continue ce a început. Toţi spun: “Măi, poate e greu, nu reuşeşti”. Dar eu aşa mi-aş spune, să continuu. Uşor societatea românească se norma­lizează. Publicul a revenit la teatru şi sălile sunt arhipline, ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că tinerii actori îşi vor găsi locul”, a încheiat George Ivaşcu.

ÎNTRE EI, ROCKIŞTII… Colaborarea dintre regizorul Nicolae Corjos şi compozitorul Cornel Fugaru a “născut” o adevărată bijuterie cinema­tografică. Cornel a fost cel care a compus mu­zica pentru “Liceenii rock’n roll”, prilej cu care a desco­perit un alt mare talent – Monica Anghel. Vocea ei a fost cea care şi-a pus amprenta pe coloana sonoră a filmului. “Ohoho… «Liceenii rock’n roll»… un film minunat. Eu şi Nicolae Corjos ne cunoaştem de foarte mult timp, de pe vremea când eram studenţi la Conservator, prin anii ’60”, îşi aminteşte Cornel Fugaru. “Nicolae îşi dorea foarte tare să facă un film muzical şi, ştiind că şi eu eram «rockist», mi-a propus să facem împreună bucata asta de serial, unde m-am ocupat, evident, de partea de compoziţie muzicală. Am colaborat excelent, şi în fa­cultate ne-am înţeles foarte bine, numai că fie­care a luat-o pe drumul lui, el în direcţia filmului, eu în cea a portativului – ca să spun aşa”, ne-a po­vestit Cornel Fugaru, adăugând: “Pe atunci aveam şi o formaţie care se numea «Sincron» şi care s-a lansat în ’64. Cred că după asta s-a ghidat regizorul Corjos, a făcut legătura cu partea asta muzicală şi s-a gândit să «orienteze» acel episod din «Liceenii» în sensul ăsta. Aşa că ne-am apucat de treabă, am luat şi o fetiţă care s-a lansat atunci, pe Moni­ca Anghel (râde, n.n.) – ea a fost cea care a cântat de fapt în film, şi a cântat minunat, iar Cesonia Postelnicu, actriţa, mima. Textele pieselor au fost făcute de Dan V. Dumitriu, eu compunând în funcţie de scenariu. Dan era, de fapt, profesor de sport, însă îi plăcea muzica, şi cu el am lucrat foarte mult în cariera mea”, mai spune Fugaru.

UN MODEL. Compozitorul crede că dacă s-ar “reedita” filmul “ar fi iarăşi un mare succes. Cu si­gu­ranţă, că ar bate toate aceste dulcegării care in­toxică astăzi micul ecran. Şi atunci când a fost fă­cut, în ’92 parcă, «Liceenii rock’n roll» a fost filmul cu cele mai mari vânzări. Adolescenţii au nevoie de astfel de modele, prima iubire tot aceea este, re­laţiile sunt aceleaşi”, conchide muzicianul.

Aşadar… Formaţia de muzică rock a liceenilor urmează să participe la un concurs. Succesul depinde de un cântec nou, pe care membrii ei ar trebui să-l compună. Dar, pe lângă activitatea artistică, adolescenţii au şi una şcolară, al cărei “gardian principal” este neînduplecata Isoscel. Credeţi că acest scenariu ar putea fi “reeditat”? Viitorul o va demonstra.