x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Afacere de familie în Parcul Cişmigiu

Afacere de familie în Parcul Cişmigiu

de Andreea Cascaval    |    Petru Zoltan    |    18 Apr 2007   •   00:00
Afacere de familie în Parcul Cişmigiu

Fosta Intreprindere de Cofetării şi Răcoritoare a vândut acum 17 ani chioşcurile de epocă din Cişmigiu unei foste angajate, sub titulatura de fripteuze, cazane şi dulapuri.

Chioşcurile de epocă din Parcul Cişmigiu au devenit o afacere de familie. Fosta Întreprindere de Cofetării şi Răcoritoare le-a vândut acum 17 ani unei foste angajate a firmei. Jurnalul Naţional a solicitat Primăriei Capitalei informaţii cu privire la situaţia chioşcurilor. Primăria i-a solicitat pe "proprietari" să răspundă la întrebările noastre.

La data de 5 septembrie 1990, fosta Întreprindere de Cofetării şi Răcoritoare (ICR) i-a vândut Cameliei Temneanu, devenită Halas la scurt timp, mai multe bunuri: o fripteoză, un aparat de făcut floricele, un robot şi alte obiecte din aceeaşi categorie. Anexat la contractul de vânzare-cumpărare, ICR vinde printre alte bunuri mobile şi 12 chioşcuri situate în parcurile Cişmigiu, Herăstrău, Moghioroş şi la Grădina Zoologică. Anexa nu are nici o ştampilă de la notar. În anul 1992, Camelia Temneanu se căsătoreşte cu Vasile Halas, care fusese gestionar la ICR încă din anul 1981. Tot în acelaşi an, familia Halas înfiinţează SC CAPIVOX ALEXIM SRL. La sfârşitul anului 1990, ICR avea să se reorganizeze devenind SC Fraga SA, iar angajat ca gestionar avea să fie tot Vasile Halas, până în anul 1993. "Chioşcurile fac parte din mobilierul istoric al parcului. Noi le-am cumpărat ca mijloace fixe. Era o întreprindere de stat cu câteva mii de angajaţi. Mie mi le-a vândut o comisie. Soţul a mai lucrat la ICR 1 până în anul 1993. Ulterior ne-am căsătorit", ne-a declarat Camelia Halas. În anul 1993, Camelia încheie cu SC CAPIVOX ALEXIM SRL un contract de comodat prin care dă în folosinţă gratuit patru chioşcuri din Parcul Cişmigiu, situate La Pod, Debarcader, Fanfara 1 şi Fanfara 2, ca şi cum ar fi fost proprietară. Începând din anul 1996 şi până acum, soţii Halas, prin firma Capivox Alexim, au închiriat aceste chioşcuri la preţuri foarte mari. În anul 1998, Vasile Halas primeşte în urma unei solicitări către Direcţia Monumentelor Istorice un răspuns în care se specifică că: "Grădina Cişmigiu este nominalizată în lista monumentelor istorice şi este protejată împreună cu toate componentele de mobilier urban de către legislaţia în vigoare privind protejarea patrimoniului cultural naţional".

ILEGAL. La data de 17 noiembrie 1990 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea societăţilor comerciale 15/90, care urma să intre în vigoare la 30 de zile de la data publicării. Contractul de vânzare-cumpărare a chioşcurilor a fost încheiat la data de 5 septembrie 1990, cu mult înainte ca legea să apară. În Decretul 54 din anul 1990, la articolul 10 scrie că: "Unităţile de stat sau cooperatiste care deţin maşini, utilaje şi instalaţii disponibile le pot vinde sau închiria întreprinderilor mici, pe bază de contract, cu respectarea normelor stabilite de Ministerul Economiei Naţionale şi Ministerul Finanţelor". Deci ICR, unitate de stat, nu putea închiria sau vinde nimic persoanei fizice Camelia Temneanu.

"Actele noastre sunt peste tot. şi la Primăria Capitalei, şi la Administraţia Parcurilor şi Grădinilor. Chiria este de doi-trei euro pe metru pătrat. În Herăstrău e un pic mai ieftin", a declarat Camelia Halas. La întrebarea Jurnalului Naţional cu privire la chiria pe care o plăteşte firma Capivox la primărie, directorul executiv Lucia Gheorghe ne-a răspuns sec: "Capivox este proprietarul chioşcurilor din parc". Mai mult decât atât, Primăria Capitalei nu are date despre suprafeţele deţinute de soţii Halas în Parcul Cişmigiu. "Din actele pe care ALPAB le-a preluat de la Administraţia Parcurilor şi Grădinilor în 2004 rezultă că titularul contractelor de închiriere teren aferent chioşcurilor este Capivox Alexim SRL. Nu avem date exacte despre suprafeţele acestor chioşcuri", ne-a declarat Lucia Gheorghe.

"ANGAJAT" LA PMB. Jurnalul Naţional a solicitat în luna martie Biroului de Presă al Primăriei Municipiului Bucureşti informaţii cu privire la chioşcurile din Parcul Cişmigiu. Se pare că odată primită socilitarea, un angajat al Primăriei Capitalei l-a chemat pe Vasile Halas, patronul societăţii Capivox, să răspundă la întrebările adresate de reporterii noştri. Această informaţie ne-a fost furnizată chiar de patron: "La domnul director Cârstea (n.r. – directorul ALPAB) nu se poate intra. M-am întâlnit o dată cu el când am fost cu Camelia. Erau mai mulţi acolo. Mi-au spus: «Măi, vă caută cineva de la Jurnalul Naţional şi trebuie să răspundeţi la nişte întrebări»". Vasile Halas nu a vrut să ne spună cine i-a cerut ajutorul în rezolvarea dilemei la care au fost supuşi angajaţii primăriei de Jurnalul Naţional. Cert este că domnul Halas i-a scos din încurcătură, răspunsul a venit în termenul legal şi a fost semnat de directorul executiv, Lucia Gheorghe. Camelia Halas, prezentă la discuţie, a ţinut să precizeze: "Ne-am dus acolo să le ducem actele de la intabulare, că nu aveau copii. Mi-au spus că le trebuiau, pentru că se face o anchetă cu parcurile. Pe noi ne-au chemat, când ne-am dus să plătim chiria la Primăria Capitalei, şi ne-au spus că au primit o hârtie cu întrebări de la dvs. (n.r. – Jurnalul Naţional). şi ne-au arătat întrebările. Mi-a spus că v-a răspuns: "Suntem proprietari pe chioşcuri şi chiriaşi pe teren. Ne-au anunţat şi ne-au spus că se face o anchetă în legătură cu noi. Nu cunosc cine ne-a spus, era un angajat al primăriei". Într-adevăr, Jurnalul Naţional a făcut multiple anchete legate de situaţia parcurilor bucureştene.

ACUZAŢII. Faptul că nu le-au mai ajuns cei 6.000 de euro pe an, încasaţi legal, ne-a fost dezvăluit de cetăţeanul turc Alper Yollu, care a închiriat patru chioşcuri din Parcul Cişmigiu de la familia Halas: "Plătesc pentru patru chioşcuri 20.000 de euro anual. Oficial plătesc 6.000 de euro pe toate patru. 14.000 de euro eu nu îi pot dovedi. Am închiriat chioşcurile de la Halas în 1997. Am investit în cele patru chioşcuri cam 100.000 de euro. El îmi măreşte chiria în fiecare an. Acum vine în luna aprilie pentru un contract nou. Acum am să îi zic că, dacă nu îmi aduce să văd contractul de proprietar, nu am să îi mai dau banii". Se pare că Primăria Capitalei nu l-a informat pe Vasile Halas numai despre socilitările trimise de Jurnalul Naţional, ci şi despre alte demersuri făcute de cetăţeni. "Acum, nevasta lui Halas este proprietara, iar prin firma Capivox are contract cu noi. L-am dat în judecată, pentru că actele lui nu sunt legale. Am solicitat primăriei nişte acte pentru proces. A aflat imediat de la Primăria Capitalei. I-am cerut de zece ani actul de proprietate asupra chioşcurilor. Niciodată nu mi l-a arătat. Are el o hârtie de vânzare-cumpărare în care sunt trecute furculiţe, cuţite, boilere şi mese. După ce am investit în chioşcuri a zis că mă dă afară. Aşa face în fiecare an, ca să îmi mărească chiria. A venit la mine să ţipe că de ce mă interesez eu pe la primărie de chioşcuri."

Suntem curioşi dacă domnul Vasile Halas figurează pe statul de plată al Primăriei Capitalei. Cetăţeanul turc Alper Yollu susţine că: "Am fost la ADP, iar de acolo mi-a zis că nu există proprietari asupra chioşcurilor. Le-am zis atunci să facem contract şi mi-au zis că nu se poate". Camelia Halas ne-a confirmat că pentru chioşcurile din Parcul Cişmigiu încasează suma de 1.500 de euro pe trimestru: "Turcu’ e liber să spună orice. Pe băiatul ăsta până nu îl bag în puşcărie nu mă las", ne-a declarat aceasta.

PROPRIETARI PE CHIOşCURILE DE EPOCĂ DIN PARC
JURNALUL FOTO
BANI NEGRI. Chiriasii sustin ca neoficial platesc o chirie de 20.000 de euro anual
Chioşcurile din Parcul Cişmigiu deţinute de familia Halas au fost intabulate pe adresa Strada ştirbei Vodă numărul 37 A. Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti "admite intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Strada ştirbei Vodă numărul 37 A... în favoarea lui Halas Camelia", deşi terenul pe care se află cele patru chioşcuri este închiriat de la Direcţia Domeniului Public cu 8 RON pe metru pătrat. Chioşcurile de epocă, deţinute de familia Halas, sunt amplasate în

Parcul Cişmigiu încă de la începutul anului 1970. Camelia Halas ne-a declarat că: "Avem intabulare, număr cadastral pe adresa ştirbei Vodă, nu mai ştiu exact numărul. Aşa ni le-a dat de la judecătorie. Ce credeţi, că le-am făcut noi numerele cadastrale? Astea sunt demersurile primăriei, nu e treaba noastră. Aşa cere legea. Nu am cerut noi numere cadastrale. Noi am făcut actele pentru concesiune. Eu nu am avut nevoie de număr cadastral. Mie nu mi-a cerut nimeni nici un număr cadastral. Eu nu am alergat după număr. Am plătit o firmă care mi-a făcut intabularea şi cadastrul. Mi s-au cerut doar actele de proprietate, o confirmare de la primărie prin care sunt de acord cu intabularea proprietăţii. Actele au ieşit foarte greu pentru chioşcurile din Parcul Cişmigiu, în opt luni. Deoarece anul trecut, în vară, Primăria Capitalei a cerut printr-o hotărâre de consiliu ca Parcul Cişmigiu să trecă de la Sectorul 5 la Sectorul 1, pentru că era o greşeală. La Herăstrău ne-au ieşit actele într-o lună".
×