x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Străinii preferă Bulgaria

Străinii preferă Bulgaria

de Diana Scarlat    |    19 Sep 2023   •   08:40
Străinii preferă Bulgaria

România nu se poate compara cu țara vecină, Bulgaria, în privința turismului, mai ales pentru că nu avem „incoming”, adică nu aducem străini în România. În prima jumătate a acestui an, în țara noastră au fost cazați 870.000 de străini, iar în Bulgaria au fost peste 4 milioane. Chiar și așa, specialiștii din acest domeniu spun că nici jumătate din cei care apar în statisticile INS nu vin ca turiști, ci cu alte treburi. Statul ar fi trebuit să dea o primă pentru atragerea străinilor în România, dar singurul ordin de ministru care s-a dat vreodată a fost imposibil de aplicat, din cauza birocrației.

INS prezintă anual date din care reiese prezența unui număr crescut de străini, dar este vorba mai ales despre persoane care se cazează pentru că au alte tipuri de activități în țara noastră, în timp ce Bulgaria are din ce în ce mai mulți străini care vizitează țara, alegând-o ca destinație. „Nu avem de unde să știm cu exactitate care este numărul turiștilor străini care vin pentru vacanțe în țara noastră. Din datele de la INS reiese câți străini s-au cazat, dar sunt multe situații. Pot fi persoane cu dublă cetățenie care la recepție declară că sunt străini, dar au venit în țară să-și vadă familia. Pot fi persoane care vin aici pentru afaceri sau conferințe, iar dintre ei sunt și unii care vizitează o destinație din țară, o zi sau două. Anul trecut au fost 1,5 milioane de străini în România, dar probabil nici jumătate nu au fost turiști”, a explicat, pentru Jurnalul, Adrian Voican, proprietarul agenției Bibi Touring.

 

Destinațiile cele mai populare plătesc

 

Numărul persoanelor din alte state care se cazează în România a scăzut la jumătate față de anul 2019. Agențiile de turism ar fi trebuit să primească subvenții de la stat pentru fiecare străin adus și cazat în România cel puțin 4 nopți, dar este foarte greu de aplicat legislația, spun touroperatorii. Alte state precum Turcia sau Grecia plătesc astfel de prime, pentru a încuraja „incoming-ul”, ca formă de export.

„Avem un ordin de ministru care prevede ca statul să dea o primă de 40 de euro pentru fiecare turist străin cazat în România, dar nu se aplică. Ordinul este de anul trecut. S-a stabilit să se acorde pentru cei care se cazează mai mult de 4 nopți în țara noastră, pentru că media înnoptărilor este de 2 nopți. Dar la finalul anului trecut au aplicat doar 6 firme, pentru că nu au avut turiști sau pentru că au fost condiții greu de îndeplinit pentru acordarea primei. Ca atare, sumele acordate de stat au fost nesemnificative și nestimulative. În trimestrul II am depus și noi dosare și nu avem niciun răspuns, din iulie până acum. Am discutat despre ce ar trebui să se schimbe în legislație, pentru a fi mai puțin birocratic, dar nu s-a schimbat nimic până în prezent”, mai spune Voican.  

 

Se estimează o creștere mică

 

Anul acesta ar trebui să ajungă mai mulți străini în țara noastră, conform estimărilor bazate mai ales pe eliminarea restricțiilor din timpul pandemiei, însă și războiul din Ucraina face ca atragerea turiștilor din alte țări să se îngreuneze. „Pentru cei care au afaceri în industria ospitalității contează fiecare turist străin care se cazează cel puțin o noapte în România. În 2019 aveam aproape 3 milioane de turiști străini și peste 10 milioane de persoane din alte țări care se aflau în tranzit. Anul acesta ne așteptăm la numai 1,7 milioane de turiști străini în țara noastră. Avem nevoie de promovare puternică pe piețele țintă”, a explicat, pentru Jurnalul, Traian Bădulescu, consultant în turism.

În afară de faptul că primele pentru „incoming” nu s-au acordat niciodată, chiar dacă avem și legislație în vigoare pentru acest lucru, banii pentru promovare sunt și ei foarte puțini. Târgurile de turism la care România a participat în ultimii ani au fost aspru criticate de cei din industria ospitalității, mai ales din cauza ineficienței lor.

 

Specialiștii din domeniu spun că pentru a atinge performanțele Bulgariei, România ar trebui să acorde prime pentru „incoming” și un buget semnificativ pentru promovare. Deocamdată nici legislația nu ne ajută. 

×
Subiecte în articol: agentii turism bani stat lege