Ai bilet?!?

A venit in premiera la Jur-nalul National. Cine? Cara-giale, neicusorule! A fost invitat, iar el a onorat in-vitatia. Venerabililor, cititi despre "vizita" batranului domn. Care si-a gasit sa implineasca 155 de ani de la nastere tocmai in aceste vremuri bantuite de bilete si scrisori.

"S-o mai schimba ceva, nene Iancule?"

Nenea Iancu a venit in redactia Jurnalului National joi, 1 februarie. Cum de ce? Cum cu ce? Cu… biletul! Hahaha!
Hai, repede-repede! Luati un loc in picioare! Pe aici, pe unde puteti. In holul transformat in piata. In holul transformat in scena. Pentru spectacolul "S-o mai schimba ceva, Nene Iancule!"
Shuuuuu… Intra actorii.
Aplauze va rugam!
"BAIATUL CU ZIARELE: Ia gazeta! Ia gazeta! Moftul in fata opiniei publice. Natiunea romana si ce face ea! Oribila stagnatiune. Un incident de senzatie. (Il vede pe Caragiale.) Nene Iancule! Chiar matale esti?
CARAGIALE: Chiar eu, piciule! Dar fara rantas!
BAIATUL: Nene Iancule! Sa ne traiesti la multi ani! Tii!
CARAGIALE: Iarasi? O luam d’a capo?
BAIATUL: Sa traiesti, ca bine ne-ai mai zugravit. Se potriveste si astazi.
CARAGIALE: Ia stati, mai copii, in ce an suntem noi?
BAIATUL: 2007
CARAGIALE: (fluiera) Zau! Atata vreme! Se joaca toate mastile! Si care mai e politica zilei?
BAIATUL: Pai cum scriati si dumneavoastra.
EL: Intrunirile politice si pupat Piata Independentei. Lacrimile nationale.
BAIATUL: Discursurile politice. Nene Iancule, ca bine ne-ai mai zugravit.
CARAGIALE: Pai nu-i asa, monser! Eu, in timpul meu. Voi, in timpul vostru. Anul 2007. Pai cred ca s-au schimbat lucrurile, nu-i asa?
DAMA: Oare?
BAIATUL: Ce sa se schimbe, nene? (…)
CARAGIALE: Deci politica… Istoria se repeta… (…)

DISTRIBUTIE. Rodica Mandache - Coana Frosa, Eusebiu Stefanescu - Caragiale si studentii Meda Victor - Doamna Voalata, Alex Bogdan - Actorul, Silvia Pop - Reportera, Raluca Vermesan - Actrita, Dan Cernat - Baiatul cu ziarele, Andrei Dobrin - Chelnerul

Monolog Zoe. "In numarul de maine al foii noastre vom reproduce o interesanta scrisoare sentimentala a unui inalt personaj din localitate catre o dama de mare influenta. Originalul va sta de maine la dispozitia curiosilor in biroul nostru de redactie. Atat pentru astazi. A bon entendeur, salut! Ce mai e de facut? Trebuie sa alegem pe Catavencu. Nu mai incape vorba, nu mai e vreme de stat la ganduri. Cu un misel ca el, cand ne tine la mana asa de bine, lupta ar fi o copilarie, o nebunie. Fanica trebuie sa se-nvoiasca... trebuie. Ei si-apoi? Mai la urma, Catavencu poate fi tot asa de bun deputat ca oricine altul. Dar unde e Fanica? Unde poate sa fie? Fanica. Te asteptam. Ce-ai facut? Ai arestat pe Catavencu. Te-ai gandit bine la ce-ai facut? Cum ti-a venit sa faci una ca asta? Pentru ce-ai facut-o? Fanica, gandeste-te! Nu! In zadar, Fanica! Catavencu poate muri astazi, maine gazeta lui tot o sa publice scrisoarea noastra! Dumnezeule! Cum or sa-si smulga toti gazeta, cum or sa ma sfasie, cum or sa raza. O saptamana, o luna, un an de zile n-o sa se mai vorbeasca decat de aventura asta... In oraselul asta, unde barbatii si femeile si copiii n-au alta petrecere decat barfirea, fie chiar fara motiv... dar inca avand motiv... si ce motiv, Fanica!

Ce vuiet! Ce scandal! Ce cronica infernala! Si eu, Fanica, in timpul asta ce sa fac? Sa mor? Sa mor daca voiesti. Pentru ca dupa asta nu o sa mai pot trai. Inca o data iti spui - din doua una: ori tu ma iubesti si eu traiesc, si-atunci lupta e peste putinta cu Catavencu - trebuie sa-mi cedezi. Ori nu, si-atuncea mor si, daca ma lasi sa mor, dupa ce-oi muri poate sa se intample orice... Sunt hotarata. Da, sunt hotarata, dar nu voi sa mor pana nu voi fi luptat cu toate imprejurarile. Si am sa lupt. Si cu tine am sa lupt din toate puterile, om ingrat si fara inima. Da, sunt hotarata si trebuie sa biruiesc tot si pe tine. Si de aceea am facut ce am crezut ca trebuie sa fac. Daca tu nu vrei sa sprijini pe Catavencu, daca tu nu vrei sa-l alegi ca sa ma scapi - atunci eu, care voi sa scap, il sprijin eu, il aleg eu..." - Coana Frosa - Rodica Mandache
DAMA: Politica asta. (…)

Rodica Mandache, actrita si profesoara: "De ce acest spectacol? Pentru ca am studenti, pentru ca ei lucrau impreuna cu Diana, au nevoie de ceva sa-i si intareasca, dar sa le si placa. Pentru ca este ziua lui Caragiale si datorita domnului Valentin Silvestru, la care ma gandesc in fiecare luna ianuarie, pentru ca impreuna cu el faceam intotdeauna o manifestare Caragiale, ne pregateam ca si pentru Anul Nou. Pentru el Caragiale era cel mai important. Umbli cu scenariul si vezi daca cineva vrea sa te ajute sa-l faci si anul acesta a fost Radiodifuziunea. Oltea Parau, de la Cultural, ne-a intins mana si ne-a ajutat sa facem spectacolul acesta. Textele sunt importante, sunt atat de actuale, incat ti se face frica, e un fel de tomografie a caracterului nostru. Domnul Stefan Cazimir a spus atunci cand a vazut spectacolul: «Caragiale era mai sarcastic, mai dur», dar la ce se intampla acum, cred ca si pe el il depaseste. Textele lui sunt destul de puternice si nu mai este nevoie ca personajul sa fie si el dur. Cred ca el chiar are o mare dragoste si intelegere. El spune: «Sa se piarda oare neamul romanesc? Ei, fugi de aicea! Nu suntem mai stricati decat altii. Pur si simplu mocnim acolo cu junghietura franta acolo». E un popor puternic. El gaseste un raspuns la toate, si acest spectacol chiar raspunde la toate intrebarile. Sigur ca sunt toate textele din publicistica, din epistolar, din anecdotica, din povestiri, din amintiri, din iubiri, de la fiecare, din portrete facute de Nichita Stanescu sau Cioculescu. Mi se pare un spectacol extrem de important in viata mea, in care am jucat foarte mult Caragiale, chiar daca suna patetic si exagerat, nu este… Joc aici cu o parte dintre copiii nostri, studentii nostri, alaturi de celalalt profesor, Eusebiu Stefanescu, suntem si noi studenti langa ei, adica niciodata nu ne-am gandit ca ne inhamam la o treaba atat de grea, sa joci cu ei e foarte complicat. Si pentru noi, si pentru ei. Cu felul lor, altfel decat noi, ei sunt alta generatie. Altfel de a fi, de a gandi. Ne-am bucurat ca exista traductia aceasta prin Diana, care este intre noi. Ei se simt bine cu ea si tot ce nu indraznesc sa ne intrebe pe noi o intreaba pe ea. Ceilalti copii au suferit ca nu au fost in spectacolul acesta. Daca faceam un spectacol intre noi, actorii, era minunat, dar faptul ca il fac cu studentii ma face pe mine sa ma cred utila, si faptul ca-l fac cu fata mea ma face sa fiu extrem de fericita ca suntem impreuna intr-un lucru atat de frumos. Spectacolul de la Jurnalul National a fost o experienta extraordinara si toti mi-au spus cat de bine s-au simtit si ce fericiti au fost. S-ar putea ca publicul la ora asta sa nu mai fie in conditia lui de public, fiecare om in timp ce vorbesti mai mananca un pufulet, mai bea un suc, nimeni nu mai este in stare sa se aseze, sa vada ce vrea celalalt, sa se intrebe dupa aceea. De data aceasta cred ca era un public care avea nevoie de textul acesta. A venit, a stat in picioare o ora. Faptul ca au stat in picioare si nu s-au miscat, n-am auzit tusind, scartaind, miscand, au stat ca si noi, cei din fata, copiii sunt destul de cruzi ca sa greseasca, si n-au gresit. Dorinta lor de a da ceva a fost asa de mare si tare, cred eu ca a fost si primit. Astea sunt lucruri foarte rare. Un spectacol cu totul deosebit, ca asa imi vine sa ma gandesc ca sa umblu si sa ma lupt si sa nu-i mai chem la teatru pe oameni, ci sa ne ducem noi la ei. Astazi a fost o stare de gratie pentru cei care am fost acolo. La ora asta oamenii sunt singuri, nu stiu sa iasa din singuratate, sunt tristi, nu stiu sa iasa din tristete. Putini au curajul sa vina la astfel de spectacol, sa stea in picioare si sa vada ce vor acestia. Nu cred ca au venit de frica si raman indatorata lui Marius Tuca, a stat acolo si i-a tinut pe toti, banuiesc ca daca nu era el se mai si vantura lumea, dar el a stat cu mare atentie. Simteam atentia lui ca pe ceva fierbinte, asa, in ceafa. Textul este fabulos si cred ca ne face sa fim mai buni. Caragiale pare rau, i s-au reprosat multe, dar cred ca este o mare iubire de natie in textele lui. Tare ma tem ca nu ne-am schimbat".

Eusebiu Stefanescu, actor si profesor: "Scenariul ii apartine doamnei Rodica Mandache. Am plecat de la ideea ca orice scriitor universal, cum este si Caragiale, este contemporan cu orice prezent, cu fiecare prezent. Deci este contemporan cu noi. Se mai spune despre Caragiale ca este un scriitor foarte mare, dar foloseste prea multe citate. Citate au devenit in timp, pentru ca citate sunt replicile lui memorabile ce s-au impus in oralitate. In vorbirea de zi cu zi a oamenilor. E poate primul caz in care limba culta influenteaza limba populara, prin faptul ca a patruns foarte mult in popor. Acest spectacol este realizat dupa un scenariu care apartine Rodicai Mandache. Un spectacol despre Caragiale. Batranul Caragiale care vorbeste despre noi. Caragiale este atat de contemporan. Noi nu ne-am prea schimbat. Am ramas cu aceleasi «vitii» si cu aceleasi virtuti. Am invatat prin asta si sa facem un exercitiu cu acesti tineri, studentii nostri. Cum percep si cat de proaspat li se pare Caragiale. Am avut surpriza sa-i vedem foarte entuziasti in zona atitudinii lor vizavi de evenimentele de astazi prin Caragiale. Cu aceasta experienta ne-am apropiat de ei, i-am inteles mai bine. Bucuria de a se intalni cu un Caragiale viu, despre care ei invata la Istoria teatrului romanesc, ne-a facut pe noi mai increzatori, ne-a determinat sa le intelegem mai bine generatia. In acest spectacol sunt adunate toate replicile memorabile ale lui Caragiale si copiii si-au lasat amprenta prin cateva imixtiuni de genul rap, ca un fel de mijloace moderne de exprimare. Este vorba despre Facultatea de arte Hyperion, o facultate puternica, o facultate care a reusit sa se impuna in acesti 15 ani de cand exista, o facultate prodigioasa. Am luat cu studentii nostri patru premii la Festivalul Tanarului Actor de la Mangalia, de patru ori Marele Premiu inseamna argumente ca sa avem aceasta pretentie. De asemenea, am fost intr-un turneu in Portugalia cu acesti tineri si vom juca o piesa, «Casa cu un cap de cal pe perete», al unei autoare portugheze care va reprezenta Portugalia la Sibiu, capitala culturala europeana anul acesta. Ei oricum il respecta pe Caragiale, sunt studenti la facultatea de teatru, au in program analitica, Caragiale in semestrul urmator. Spectacolul acesta a fost un preambul. Un scenariu in care sunt adunate replicile remarcabile ale lui Caragiale. E complicat sa-l faci viu pe Caragiale, pentru ca el sufera patina timpului, iar performanta le apartine in totalitate. Tine si de talentul lor, dar si de entuziasmul lor. Cand joc alaturi de ei, trebuie sa fiu atent la altele, e greu sa gasesti o punte pana la ei si de multe ori sunt surprins de prospetimea lor".

Silvia Pop: "Atat el, cat si piesele pe care le interpretam reprezinta un mister, o realitate, o combinatie intre trecut si vesnicul prezent"

"Acesti tineri au incercat sa ajunga la nivelul actorilor profesionisti, de la care de altfel invata" "A fost un spectacol care s-a vazut nevoit sa se joace ocazional. Nu a existat un decor care sa-i inconjoare" Diana Maria Mihailopol regizor De cele mai multe ori, o clipa perfecta ramane prinsa pe filmul unui fotograf. Ei bine, tinerii actori de la Hyperion au avut un indrumator, o veriga lipsa, sa-i spunem asa regizorului acestui spectacol, "S-o mai schimba ceva, nene Iancule?", Diana Maria Mihailopol, care a reusit sa prinda o clipa perfecta si sa o pastreze. Aurel Mihailopol avea aparatul la gat, era stapanul lui si-l conducea cu o finete nemaiintalnita. Fiica lui a ales sa fie regizor si face acest lucru surprinzand viata in toate aspectele ei clare sau cele ascunse privirii oamenilor normali. "Caragiale este un autor care a scris pentru orice perioada de timp, spune Diana Maria Mihailopol. Aproape premonitoriu. Proiectul «S-a schimbat ceva, nene Iancule?» a fost o propunere a actorilor Rodica Mandache si Eusebiu Stefanescu, impreuna cu studentii lor. Provocator in acest proiect a fost ca acest text-colaj a fost inteles la fel de bine si de actorii profesionisti, si de cei care tocmai isi construiesc sistemul de valori. Dar importanta unui regizor intervine in momentul in care trebuie sa intelegi nu doar textul, ci si actorii si ceea ce se intampla in sufletul lor in momentul in care sunt pusi sa rosteasca texte, cuvinte. A fost un spectacol care s-a vazut nevoit sa se joace ocazional. Nu a existat un decor care sa-i inconjoare. Un actor simte nevoia unui spatiu si unor obiecte pentru a imprumuta din spiritul static. Acesti studenti au impresionat prin gradul de profesionalism de care au dat dovada, lucru vizibil din momentul in care, repet, au fost nevoiti sa rosteasca si sa dea valoare cuvintelor. Ceea ce a simtit si publicul. Acesti tineri au incercat sa ajunga la nivelul actorilor profesionisti, de la care de altfel invata. O ultima indicatie catre marii actori ar fi sa invete de la cei tineri. Cu aproape aceeasi dorinta ca de la un autor. Jurnalul National a facut propunerea, iar noi am onorat-o. Aceste spatii «improvizate» ajuta foarte mult un actor, dar, mai mult decat atat, publicul stapan al acestor spatii, publicul-gazda are foarte mare nevoie de aceste momente, care sa aminteasca importanta si ordinea cuvintelor."

CARAGIALE: Cum, mai copii, dupa 100 de ani nu s-a clintit nimic? TOTI: Nimic, nene! CARAGIALE: Dar va plangeti, mai copii! In balamucul de tesaturi si intrigi bizantine are romanul un fel de a se plange. Oricand, romanul este ingenuncheat sub flagel, isi nascoceste o trista mangaiere, atribuind cine stie cui cauza nefericirii in care se vede precipitat. Si nu e urmarea unei personale greseli sau rautati. E falimentul unor intregi sisteme. Si dezordinele astea sunt semnalul unor vremuri grele. Asa a fost pe vremea mea, asa-i si-n vremea voastra. EA: S-o schimba ceva, nene? (…) EA: Da, dar au trecut 100 de ani, nene, si mai bine. DAMA: Criza teribila, monser! BAIATUL: Eu chiar vreau sa vad pana unde merge miselia! EA: E o criza, nene, care poti pentru ca sa zici ca nu se poate mai oribil. Criza! (…)" Fragment din spectacol

Fotografii:Bogdan Iurascu/JURNALUL NATIONAL