Alegerile din 2007 - Urmatoarea eliberare a Frantei

Intr-un editorial in exclusivitate pentru Jurnalul National, Brigitte Granville, profesor de economie internationala si politici economice la School of Business and Management Queen Mary Universitatea din Londra, explica miza prezidentialelor din 2007 din Franta.

Segolene Royal a intors in favoarea ei situatia din Partidul Socialist si a devenit purtatoarea sa de stindard pentru alegerile de anul viitor. Numai ca triumful ei este doar o parte dintr-o dezbatere politica indarjita cum n-a mai fost de zeci de ani in Franta. Din moment ce alegerile prezidentiale si parlamentare au loc anul viitor, miza este pe masura altor momente de cotitura din istoria moderna a tarii.

O trasatura speciala, unica a dezbaterii din aceasta perioada consta din cohorta de intelectuali din viata publica, asa cum sunt Jacques Marseille, Nicolas Baverez, Elie Cohen, si Stephane Rozes, dintre care niciunul nu se incadreaza in asa numita unicitate franceza. Filosofia lor este in avangarda unei teorii tot mai raspandite, potrivit careia Franta trebuie sa ia provocarile mondiale asa cum sunt, nu asa cum si le-ar dori. Cu alte cuvinte, sa invete sa faca fata globalizarii.

Cu siguranta, Franta dispune de instrumentele necesare pentru a face fata. Este a sasea in topul puterilor economice, cu o populatie ce reprezinta doar 1% din totalul populatiei globului. Este pe locul al patrulea la capitolul schimburi economice si pe al treilea in ceea ce priveste bunurile si serviciile exportate.

Peste 40% dintre cele mai mari companii inscrise la Bursa din Paris sunt pe mainile unor investitori straini. Intr-adevar, un muncitor din sapte este angajatul unei firme straine, fata de unul din 10 in Marea Britanie si unul din 20 in SUA.

Productivitatea este ridicata, 33 de dolari pe ora, fata de 27 in Marea Britanie. Mai mult, Franta se va bucura de castiguri insemnate din exporturile catre statele cu crestere economica rapida, din moment ce produce mai multe bunuri competitive cu valoare adaugata decat, de exemplu, tari din Europa de Sud, ale caror exporturi sunt mai apropiate de cele ale statelor cu crestere rapida.

Franta ar face fata globalizarii daca n-a fi statul francez. Mediul sau de afaceri relativ slab a fost scos in evidenta de cel mai recent raport al Bancii Mondiale. La sectiunea "Cum incepem o afacere", in care sunt identificate piedicile birocratice si legale de care se lovesc cei care vor sa creeze si sa inregistreze o firma noua, Franta se afla pe locul 35, intr-un clasament in care Marea Britanie se afla pe locul sase iar SUA pe locul al treilea.

Totusi, cel mai mare rau facut de politicile de stat este somajul. Daca exista o asa-numita "exceptie franceza", ea este ca, in ultimii 30 de ani, rata somajului n-a coborat niciodata sub 8,5%. Daca scoatem din calcul armata de functionari publici, rata se apropie de 15%. Somajul in randul tinerilor, inclusiv al femeilor, se situeaza la 23%, in vreme ce in suburbiile unde traiesc grosul imigrantilor, rata somajului este de 70%.

IMPAS. Mare parte a clasei politice si a opiniei publice scoate globalizarea - relocalizarea companiilor pe piete cu forta de munca mai ieftina - drept tap ispasitor pentru somaj. Numai ca principalul vinovat este chiar codul muncii din Franta, o increngatura de reguli si regulamente care ofera cea mai sigura protectie a muncii din lume. La sectiunea "Cum se fac angajarile" din raportul Bancii Mondiale, Franta se afla pe locul 134, fata de locul 17 ocupat de Marea Britanie si de pozitia fruntasa detinuta de SUA. Cand patronii nu sunt dispusi sa angajeze lucratori pe care nu ii pot concedia cu usurinta, tinerii francezi au tot dreptul sa se simta nesiguri de viitor.

Lipsa locurilor de munca este principala cauza a saraciei. Prima forma de protectie fata de saracie este obtinerea de venituri, - pentru care nici macar generosul sistem de protectie sociala din Franta nu poate fi un inlocuitor adecvat. Mare parte din impovaratoarele taxe destinate finantarii somerilor cade tot in sarcina companiilor, sub forma contributiei angajatorului la asigurarile sociale, ceea ce, din nou, descurajeaza firmele de la a face alte angajari.

Guvernele care s-au succedat la putere in Franta au lasat situatia sa se inflameze. Executivul, condus de Dominique de Villepin, a intors spatele acestei provocari si a adoptat pozitia "atriotsmului economic" - adica protejarea presupusilor "campioni" ai economiei nationale in fata preluarilor de catre firme straine. In ciuda unor episoade de-a dreptul comice, cum ar fi trecerea firmei de lactate Danone pe lista bunurilor de securitate nationala pentru a impiedica tentativa de preluare lansata de Coca Cola, regimul investitiilor straine din Franta nu e mai putin restrictiv decat cel al altor state dezvoltate, inclusiv SUA.

Scoaterea globalizarii drept tap ispasitor reflecta o alta problema importanta. Guvernele, si nu companiile, sunt vinovate de cea mai grava externalizare din Franta, cea a responsabilitatii. In loc sa le propuna alegatorilor reforme care sa fie apoi implementate cu toata autoritatea data de un mandat obtinut clar si democratic, cele cateva reforme serioase din ultimii 20 de ani au fost prezentate ca fiind impuse din exterior, in mare parte pentru a raspunde cerintelor UE.

SOLUTIE.In consecinta, reforma a ajuns sa fie considerata lipsita de legitimitate, ceea ce a intarit rezistenta. Pentru iesirea din impas este nevoie de restaurarea legitimitatii politice prin alegerea unui presedinte care, dupa ce a promis reforma, obtine mandatul de a o face. Ambii favoriti la alegerile prezidentiale din 2007, Segolene Royal si Nicolas Sarkozy, au in comun tineretea (in comparatie cu figurile geriatrice din ultimele decenii) si faptul ca iau in mod direct pulsul opiniei publice.

Abordarea lor comuna este intrarea intr-un dialog real cu poporul francez, bazat pe intelegerea faptului ca singura baza viabila pentru reforma este contactul politic ferm intre Guvern si cetateni. Aceasta abordare este in contrast evident cu "domniile" lui Francois Mitterrand si Jacques Chirac, cu elitismul, aroganta, paternalismul si stagnarea lor. Oricare ar fi rezultatul alegerilor, intoarcerea la vointa politica si la legitimitate nu vor intarzia sa apara.

Copyright: Project Syndicate, 2006.

www.project-syndicate.org