x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Aleșii locali ar putea fi obligați, sub sancțiunea amenzii, să-și publice, pe lângă averi și interese, și CV-urile

Aleșii locali ar putea fi obligați, sub sancțiunea amenzii, să-și publice, pe lângă averi și interese, și CV-urile

de Ion Alexandru    |    22 Mar 2024   •   08:20
Aleșii locali ar putea fi obligați, sub sancțiunea amenzii, să-și publice, pe lângă averi și interese, și CV-urile

Cosmin Marian Poteraș, senator neafiliat, vrea ca aleșii locali să fie obligați, prin lege, să-și depună la instituția în care activează, în termen de o lună de la validarea mandatului, și Curriculum Vitae. Iar instituția respectivă să aibă obligația ca, în alte maximum 10 zile, să publice aceste CV-uri pe paginile proprii de internet.

Prefecții ar trebui să urmărească respectarea acestor reguli și să aplice amenzi contravenționale în caz de nesupunere. Guvernul arată, însă, că potrivit Constituției, studiile și experiența profesională nu reprezintă condiții pentru un candidat ca să poată fi ales în administrația publică locală, astfel încât a recomandat ca legea să nu fie adoptată în forma propusă. Lucru care s-a și întâmplat la Senat, unde proiectul a fost respins. În prezent, legea se află pe masa Camerei Deputaților, care este for decizional.

Senator neafiliat, ales, în decembrie 2022, pe listele USR-PLUS, Cosmin Marian Poteraș a depus, la finalul anului trecut, în Parlamentul României un proiect de lege care vizează modificarea și completarea OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, care vrea să introducă obligații inedite pentru aleșii locali. 

Poteraș explică, în expunerea de motive pe care se bazează această inițiativă legislativă, că „actuala legislație nu include o cerință explicită pentru aleșii locali de a-și face publice CV-urile după preluarea mandatului”. „Deși aceștia sunt obligați să depună declarații de avere și de interese, aceste documente oferă, în principal, informații financiare și asupra potențialelor conflicte de interese, nu și o privire asupra experienței profesionale și a calificărilor lor”, mai arată inițiatorul.

Astfel, parlamentarul neafiliat susține că „în contextul politic și social actual, există o nevoie crescută de transparență și de reprezentativitate din partea reprezentanților locali. Publicarea CV-urilor poate contribui semnificativ la acest obiectiv, permițând cetățenilor să obțină o înțelegere mai profundă a parcursului profesional al aleșilor lor”. Cosmin Marian Poteraș este de părere că, prin propunerea legislativă inițiată, „aleșii locali vor fi obligați să depună un Curriculum Vitae în termen de 30 de zile de la validarea mandatului lor și să își actualizeze CV-ul, anual, până la data de 15 iunie a fiecărui an”.

De asemenea, proiectul de lege propune ca instituția publică în care alesul local își desfășoară mandatul „să publice CV-ul acestuia pe site-ul propriu în termen de 10 zile de la depunere”. Mai mult, „prefectul va fi organul competent responsabil pentru aplicarea sancțiunilor, în situația în care aleșii locali nu respectă obligațiile legale referitoare la depunerea, actualizarea și publicarea CV-ului”.

Amenzi de până la 10.000 de lei

Conform proiectului de lege în discuție, ar urma să fie introduse sancțiuni pentru nedepunerea declarației de avere, a declarației de interese și a Curriculum Vitae de către aleșii locali care își desfășoară mandatul în instituțiile administrației publice locale. Iar nerespectarea acestor prevederi legale referitoare la perioada de depunere, actualizare și publicare a CV-ului aparținând aleșilor locali ar urma să fie sancționată de către prefect.

„Nedepunerea și neactualizarea CV-ului, la termenul prevăzut în această lege, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 de lei la 6.000 de lei. Nepublicarea CV-ului, în termen de 10 zile, pe site-ul instituției constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei”, se prevede în această inițiativă legislativă.

Proiectul a fost analizat de către Consiliul Economic și Social (CES), care a emis un aviz favorabil. La rândul său, Consiliul Legislativ a avizat legea, tot favorabil, dar cu unele observații și propuneri. Spre exemplu, instituția condusă de Florin Iordache apreciază că „nu este clar cui îi revine obligația publicării CV-ului” și menționează că „atât Consiliul Local, cât și Consiliul Județean sunt entități fără personalitate juridică, care funcționează ca organe colegiale, cărora nu le pot fi aplicate sancțiunile prevăzute de acest proiect de lege”.

Constituția nu impune condiția CV-ului pentru a candida și a ocupa o asemenea funcție

În schimb, în punctul de vedere transmis Parlamentului, Guvernul condus de Marcel Ciolacu nu susține adoptarea acestui proiect de act normativ, subliniind faptul că în articolul 37 din Constituția României se prevede că au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile articolului 16 alineat 3, dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice. „Candidații trebuie să fi împlinit vârsta de cel puțin 23 de ani pentru a fi aleși în organele administrației publice locale. Astfel, Constituția stabilește condițiile, conținutul și limitele dreptului de a fi ales, acest drept nefiind condiționat de îndeplinirea vreunei cerințe cu privire la studiile sau la experiența profesională a viitorului ales local, în funcție de care , ulterior, activitatea acestuia să poată fi monitorizată și evaluată”.

Guvernul semnalează și posibile vicii de neconstituționalitate ale proiectului de act normativ, constând în lipsa de accesibilitate, claritate și previzibilitate a aceste legi. „Având în vedere articolul 6 alineat 1 din Legea nr, 24/2000, proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă”, se mai arată în acest punct de vedere, Executivul apreciind că „soluția legislativă preconizată este susceptibilă de a nu îndeplini cerințele referitoare la necesitatea și eficiența acesteia”.

Inițiatorul, sprijinit, la vot, în Senat doar de foștii său colegi de la USR

Proiectul de lege al lui Cosmin Marian Poteraș a intrat în dezbaterea Senatului României, ca primă Cameră sesizată, în data de 19 decembrie 2023 și a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru Drepturile Omului. În schimb, la data de 5 martie 2024, Comisia Juridică a Senatului a înaintat Plenului un raport negativ cu amendamente respinse. Aceste amendamente au fost introduse chiar de către inițiatorul proiectului de lege, care și-a însușit criticile din avizul Consiliului Legislativ.

Spre exemplu, a completat textul inițial al legii, cu mențiunea că CV-ul ar fi trebuit să fie depus și actualizat la Primăria orașului sau la Consiliul Județean. Aceste instituții ar fi trebuit să aibă obligația de a publica aceste CV-uri pe site-urile proprii.

La data de 11 martie 2024, Plenul Senatului a respins, prin vot, această lege. Din cei 105 senatori prezenți, au votat pentru adoptarea raportului de respingere 78 (12 de a AUR, 24 de la PNL și 42 de la PSD). Pentru adoptarea legii și împotriva raportului de respingere au votat 20 de senatori (3 neafiliați și 16 de la USR). De asemenea, toți cei 7 senatori UDMR prezenți în sală s-au abținut de la vot.

În 18 martie 2023, proiectul de lege a fost transmis la Camera Deputaților, care este foru decizional. Aici, Comisia pentru Administrație Publică și Comisia Juridică au termen să depună raportul final până în data de 4 aprilie 2024.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: alesi locali averi mandat amenzi