Jurnalul National: Mai stiti cine sunteti?

Alexandru Darie: Pana foarte de curand eram un om care avea pasiunea asta de teatru, acum sunt un om la care de cativa ani se adauga aceasta enorma responsabilitate, a conducerii Teatrului Bulandra si mai ales acum si a Uniunii Teatrelor din Europa. Daca inainte Alexandru Darie era un artist, un boem, din pacate, partea asta devine din ce in ce mai mica, se subtiaza, si tocmai asta e motivul pentru care Alexandru Darie si-a propus sa lucreze in anii care urmeaza, sa faca chiar destul de multe spectacole cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru ca administratia este o treaba ce poate fi interesanta, dar pana la urma e o treaba extrem de frustranta, mai ales intr-o tara care inca nu are o legislatie care sa sprijine omul de teatru.

Ce credeti ca ati mostenit de la parinti?

Multe lucruri. Cred ca talentul, in primul rand, l-am mostenit de la ei, o anumita placere pentru cultura vizuala, pentru ca tata (n.r. - actorul Iurie Darie) desena si deseneaza si astazi. Am mostenit si defecte, in sensul ca mama (n.r. - actrita Consuela Rosu) era un om foarte ordonat, eu, ca si tata, am fost putin mai imprastiat. Ca si tata am un anume farmec, dar uneori in spatele acestui farmec se poate ascunde o anumita superficialitate. Amandoi am luptat impotriva acestui lucru. Din firea noastra suntem vorbareti... vorbim mult, dar facem mai putin. Pentru tata nu a fost foarte problematica chestia asta, pentru ca pana la urma un actor este cel care este cerut, e invitat intr-un sistem organizat, pus sa munceasca si munceste daca sistemul functioneaza, pe cand noi, in meseria noastra, suntem organizatori de sisteme, si atunci e putin mai dificil. Dar am mostenit din partea mamei o inteligenta analitica si asta a compensat putin calitatile si defectele de la tata.

La teatru de mic

Povestiti-ne despre cum s-a nascut pasiunea pentru teatru.

Am trait de la 3-4 ani in teatru. Casa mea a fost Teatrul de Comedie, pe care l-am slujit niste ani dupa aceea ca regizor. Aici am asistat la "nasterea" unor spectacole absolut memorabile. Bineinteles ca mi-am vazut parintii jucand in aceste spectacole si in cateva dintre ele am facut si eu figuratie, copil fiind, in "Capul de ratoi", al lui Mihail Sebastian... De la 14 ani am inceput sa iubesc foarte tare filmul si scriam scenarii scurte, cum poate scrie un copil de 14 ani, benzi desenate pe care le prezentam colegilor mei de la scoala, de multe ori ma scoteau in fata clasei si aveam un caiet pe care il tineam in mana si dadeam paginile si toata clasa urmarea povestea pe care eu o inchipuiam. Si am vrut sa fiu regizor de film. Am intrat la Institut, ultimul pe lista, cu media 5,23, am plecat in armata, asta a fost norocul, ca altfel nu intram, picam, erau putine locuri pe vremea aceea, taica-miu nu a vrut sa imi puna nici o pila, a spus: "Nu vorbesc cu nimeni, pentru ca cei care nu ma iubesc pe mine s-ar putea sa dea in tine in ricoseu. Mai bine esti bun, faci, nu esti bun, nu faci." Am intrat in anul I. Am facut doua filme de scurt metraj, pe 16 mm cum se facea pe vremea aceea, si care au fost bine primite de profesorii mei. Am facut si un spectacol de teatru care in anul urmator a fost premiat in Italia, si in felul asta mi s-a pus in fata dilema alegerii: "Ai note bune si la film, ai note bune si la teatru, ce vrei sa faci?". Profesorul meu de teatru, Dumnezeu sa-i dea sanatate!, domnul Dinu Cernescu, a insistat sa vin la teatru. Era anul 1980 si incepuse toata degringolada comunista cu filmul romanesc, care sigur ca si pana atunci era cenzurat, era o forma de propaganda, dar incepand cu anii ’80 capatase o alura absolut desantata si mi-am dat seama ca nu voi putea face film, ca nu am ce sa fac, ce sa fac? Filme cu UTC-isti, cu Canalul, cu pionieri, filme istorice, tembele, plus ca erau, cum sunt si acum intr-un fel, cateva nume care facea filmele mari si restul facea asistenta de regie. Mi-am zis ca nu pot sa ma duc la niste nulitati sa le fac asistente de regie. Am ales teatrul si a fost foarte bine. Acum sper, cu acest debut cinema, ca la anul sa fac un film onest.

De ce ati acceptat acest film?

Datorita scenariului. Este scris de Cristian Comeaga. Mi-a dat sa-l citesc, m-a mirat, pentru ca stiam ca lucreaza foarte mult cu Nae Caranfil, dar el a considerat ca e pentru mine filmul, deoarece din punct de vedere actoricesc presupune o anumita complexitate, e film de epoca... Acum suntem in plin proces de relucrare asupra lui. Am scris un concept si am luat concursul la CNMC. Acum se umbla dupa finantare, pentru ca e un film destul de scump, ce nu va putea fi finantat din banul public.

"Mamei i-ar fi placut sa fiu actor"

Parintii dumneavoastra nu isi doreau un fiu actor?

Mama si tata au avut calitatea suprema pe care am incercat si eu sa o aplic fiului meu, Serghei, care are 19 ani, si anume nu au incercat in nici un fel sa ma influenteze in sensul fa asta! Poate mamei i-ar fi placut sa fiu actor, mie cu siguranta nu, fiindca toata viata mea am fugit de rutina, pe urma am aflat ca un spectacol practic nu seamana cu celalalt si munca actorului e departe de a fi o rutina, dar la vremea aceea credeam ca e mult mai aproape de rutina: "Cum adica eu sa fiu la teatru si sa joc acelasi rol de doua sute de ori?". Toata viata am avut doua probleme: cu autoritatea, ca era paterna, scolara, securista, si cu rutina. Regia de teatru sau film iti da posibilitatea sa nu ai parte de rutina, nici un lucru nu seamana cu celalalt si la urma e un punct final, te pregatesti, iti aduni puterile, scoti o premiera, ai terminat-o, i-ai pus punct. Actorii cu care eu lucrez spun ca as avea talent de actor si ca pot sa explic ca un actor, e adevarat, pe distante scurte, pe respiratii scurte, intr-o repetitie. Ideea de a avea responsabilitatea unui rol, de a-ti baga-n cap acel text pe care sa-l poti domina, partenerii... E cu totul o alta meserie si cred ca trebuie sa ai dotarea necesara pentru chestia asta!

Mai aveti timp sa iubiti?

Da! Cred ca fara dragoste nu poate sa existe viata si cred ca este un lucru foarte important. Niciodata nu am renuntat la lucrul asta, si cand spun asta vorbesc si despre femei, dar si despre lucruri din jur. Cred ca din punctul asta de vedere sunt un om norocos.

In final, ce pregatiti la Bulandra?

O sa incep repetitiile luna aceasta la o piesa a lui John Ford, contemporan cu Shakespeare, se numeste "Ce pacat ca e curva". Spectacolul va fi montat la Sala Izvor, deci prima oara cand voi lucra la aceasta sala, toate spectacolele le-am facut la Gradina Icoanei.