x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Alianta pentru izolarea Romaniei

Alianta pentru izolarea Romaniei

05 Dec 2004   •   00:00

SPECIAL
O rezolutie adoptata de Alianta PNL-PD nu exclude explicit o colaborare cu PRM, partid "nationalist, extremist, xenofob si antisemit", cum il caracterizeaza democratiile occidentale. O rezolutie adoptata la sfarsitul saptamanii trecute de Alianta PNL-PD nu exclude explicit o colaborare cu PRM. Aceasta posibilitate si efectele sale sunt comentate de actori si analisti politici.
GABRIELA ANTONIU , MARINA CONSTANTINOIU

CAUTARI. Traian Basescu a refuzat ieri sa precizeze daca ar putea face un guvern cu PRM, dar a recunoscut ca Alianta e in negocieri cu mai multe partide si incearca "tot felul de solutii"
Copresedintele Aliantei, Traian Basescu, a sustinut ca "nu puteam genera in rezolutie o contradictie. Eu ma adresez electoratului roman, indiferent de partidul pe care l-a votat in primul tur, deci nu vrem sa ne indepartam electoratul care ar putea avea optiunea sa voteze Traian Basescu la Presedintie. Din acest motiv, rezolutia vizeaza strict PSD".

El a mai explicat vineri ca un candidat la Presedintie nu se adreseaza unei singure forte politice, ci poporului roman. "Noi excludem posibilitatea colaborarii cu PSD ca structura, dar va asigur ca mi-ar prinde foarte bine in competitia pentru Presedintie voturile oricarui cetatean roman, indiferent de optiunea politica. Nu are nici o importanta daca un cetatean roman a votat cu PRM, cu UDMR, cu PNG cu PNTCD", a mai spus Basescu. El a spus ca, daca va deveni presedintele Romaniei, il va desemna prim-ministru pe Calin Popescu Tariceanu. Intrebat cum va reusi sa treaca un eventual Guvern prin Parlament, Basescu a amintit ca nici una dintre formatiuni nu a obtinut majoritatea absoluta in alegeri. "Alianta va cauta sa realizeze sustinerea parlamentara prin negocieri cu alte formatiuni, dar lucrurile precise din administrarea Aliantei sunt subiecte care nu pot fi negociate", a spus Basescu.

"GUVERN CU PRM". Liberalii discutasera tot vineri despre introducerea in rezolutie si a excluderii colaborarii cu PRM. Propunerea a cazut insa, dupa ce mai multe voci liberale au aratat ca Traian Basescu are nevoie de voturile peremistilor. Mai mult, liderul PNL Tulcea, Octavian Popa, a sustinut ca liberalii ar putea face si guvern cu PRM, pentru ca asta nu ar avea nici un efect in plan extern. "Daca facem guvern si cu PRM, trece in Parlament si intram si in Europa", ar fi spus liderul local, potrivit unor surse din partid.

POCAIRE. Liderul PRM, C.V. Tudor, a fost etichetat, de-a lungul timpului, drept "nationalist, extremist, xenofob si antisemit". Pentru a-si face o imagine "vandabila" in special in Occident, acolo unde "suferea" cel mai tare, Vadim Tudor a angajat anul acesta o firma israeliana de marketing electoral, reprezentanta de un reputat strateg, Eyal Arad, mana dreapta a premierului Israelului. Pentru a demonstra lumii ca s-a schimbat, Vadim a dat publicitatii o scrisoare in acest sens adresata lui Eyal Arad. Reactia pe care a starnit-o a fost aceea de neincredere, ba chiar de respingere, mai ales in Israel. Directorul general adjunct din cadrul Ministerului de Externe israelian, David Peled, i-a explicat lui Eyal Arad ca "Vadim Tudor este un antisemit cu vechime" si ca atat el, cat si PRM "trebuie boicotati". Ministrul de Interne israelian, Avraham Poraz, si deputata laburista Colette Avital (ambii de origine romana) au protestat public fata de intentiile lui Eyal Arad de a colabora cu PRM si C.V. Tudor. Si copiii fostului premier israelian Yitzhak Rabin, a carui statuie a fost ridicata de Fundatia Romania Mare la Brasov, au boicotat momentul inaugurarii si au trimis o scrisoare in Romania, prin care se delimitau de acest gest. Ulterior, Vadim Tudor a primit o lovitura dura din partea Ambasadei SUA la Bucuresti, care, in ciuda tuturor eforturilor sale de "pocaire", a catalogat PRM "extremist". Cu putin timp inaintea declansarii campaniei electorale din Romania, Ambasada SUA a facut public faptul ca si-a sistat legaturile cu BNS, in urma aliantei dintre partidul sindicalistilor si PRM.

UDMR
Laszlo Borbely, vicepresedintele executiv al UDMR, formatiune vizata la un moment dat de Alianta D.A. PNL-PD pentru o posibila colaborare postelectorala in vederea guvernarii, crede ca efectele pe care le-ar putea avea o asemenea alianta asupra imaginii externe a Romaniei ar fi dezastruoase.

"Ar fi lamentabil ca, atunci cand, in sfarsit, o formatiune extremista care a avut totusi peste 20% in 2000, a ajuns sa aiba in jur de 13% acum, deci a scazut ponderea lor in Parlament, ceea ce este bine, deci acum sa se gandeasca cineva la o eventuala alianta cu ei. Eu cred ca este pur si simplu speculatie si nu cred ca ar fi posibila o asemenea alianta. Efectele unei astfel de aliante ar fi negative si dezastruoase atat pentru imaginea Romaniei, cat si pentru stabilitatea statului de drept. Nici din punct de vedere matematic nu prea vad posibila o asemenea alianta. Chiar daca s-ar alia, nu ar fi probabil sa se formeze majoritate sigura in Parlament", ne-a declarat vicepresedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely despre o posibila aliere a PNL-PD cu partidul condus de Corneliu-Vadim Tudor. (Aniela Nine)

"Ar presupune probleme internationale"

"O alianta formala la nivel parlamentar intre PNL-PD si PRM imi pare improbabila din doua motive. Primul motiv tine de raporturile cu familiile politice europene ale PNL si PD, familii politice care sunt reticente in ceea ce priveste colaborarea cu partide nationaliste.

In general, partidele conservatoare, altfel spus partidele din familia populara, au fost mai tolerante cu acest gen de aliante, sa ne aducem aminte situatia din Austria dupa ce partidul lui Haider a castigat locul al doilea. Nu este insa cazul nici al socialistilor si nici al liberalilor care sunt ceva mai exigenti. Al doilea motiv pentru care este improbabila o alianta formala tine de contextul politic romanesc si de al doilea tur al alegerilor prezidentiale. Ar fi o linie de atac evidenta pentru Adrian Nastase si Uniunea Nationala PSD+PUR aceasta alianta, asa cum invers alianta intre PSD+PUR si UDMR devine o linie de atac pentru PNL-PD. In aceste conditii, nimeni nu-si va asuma riscul unei formule oficializate, dar relatii intre partidele Aliantei si PRM in vederea sustinerii reciproce in Parlament sunt posibile. Pe de alta parte, aceste relatii sunt la fel de posibile si cu PSD in functie de negocierile care urmeaza.

In momentul de fata, in Romania exista trei partide cu ceea ce politicienii numesc "potential de santaj", altfel spus partide care pot sa-si maximizeze pozitiile dincolo de rezultatele electorale si aceste partide sunt: PRM, UDMR (care este o formatiune si nu un partid propriu-zis) si PUR. Ele vor incerca sa obtina maximul de rezultate din pozitiile parlamentare pe care le detin si e de asteptat ca si grupul minoritatilor nationale sa fie mult mai activ din aceasta perspectiva.

O alianta a PNL-PD cu PRM eu o vad imposibila, pentru ca ar presupune foarte multe probleme internationale. Numai ca si coabitarea dintre PSD si Alianta in mai multe randuri, inclusiv intre 2000 si 2004, o coabitare care a presupus enorm de multe complicitati si sprijin reciproc inclusiv dupa alegerile locale, nu a avut aceste efecte. De aceea, cred ca politicienii romani sunt foarte atenti la contextul international si mai ales la contextul european.

Trebuie sa precizam ca cele mai multe sensibilitati sunt in zona europeana, de aceea e greu sa presupunem o asemenea alianta formala, dar una informala este posibila daca in orice forma de majoritate sau de guvernare UDMR are un cuvant de spus. Atunci, UDMR a fost foarte clar: nu accepta nici angajamente formale, nici informale cu PRM, deci in masura in care Alianta va miza pe o alianta cu UDMR nu va avea nici macar libertatea sa aiba formule de natura mai putin oficiala in colaborarea cu PRM", ne-a declarat analistul politic Cristian Parvulescu. (Carmen Vintila)

"EXISTA DISCUTII IN PARTID"
"S-a discutat, se discuta. La aceasta data nu s-a pus problema unor aliante, exista deschisa orice fel de optiune posibila in cadrul discutiilor care continua. O astfel de decizie se va lua in functie de politica pe care o vor urma celelalte partide. Foarte explicit pentru noi este ca urmarim consecvent numai interesul national, asta este mandatul alegatorilor nostri. In aceste conditii noi nu am fost mandatati sa facem o alianta cu unii sau cu altii, ci sa urmam si sa promovam propria noastra politica. Fara PRM nu se poate realiza nimic durabil. Asta inseamna ca daca nici unul din cele doua blocuri, Uniunea sau Alianta nu va intelege acest lucru, ne indreptam spre alegeri anticipate. Referitor la propunerea unei aliante din partea PNL-PD, exista discutii si hotararea va apartine Biroului Permanent al partidului. In zilele urmatoare ne vom pronunta exact, in functie de ceea ce urmareste fiecare partid", ne-a declarat vicepresedintele PRM, Lucian Bolcas.
SOMATIE DE LA NASTASE
Liderul PSD, Adrian Nastase, a cerut public Aliantei D.A. sa clarifice daca vizeaza o alianta cu PRM, avand in vedere ca PNL-PD a exclus orice colaborare cu PSD, informeaza Mediafax. "O analiza aritmetica foarte simpla indica faptul ca varianta ar fi doar o alianta a Aliantei D.A. cu PRM. Poate ca e un semnal al Aliantei D.A. fata de sustinatorii PRM si cred ca este datoria PNL-PD sa clarifice acest aspect", a declarat Nastase, adaugand ca opinia publica trebuie sa stie daca tentatia puterii este atat de mare pentru liderii D.A. incat sa afecteze interesele Romaniei pe plan extern.

"Sa spuna Alianta D.A. daca pentru ei aceste lucruri, ca integrarea in UE, nu conteaza", a spus Nastase, care a facut un apel la celelalte forte politice ale tarii "sa lase deoparte temele minore, menite sa dezbine", precizand ca nu problema castigarii alegerilor de catre una dintre ele este importanta, ci continuitatea reformelor si evolutiei Romaniei.
×