Alunecari de teren - "Ne inghite pamantul"

Intr-un sat din Olt, chiar in acest moment, natura ataca pe flancuri. Din dreapta, pe versanti, apa se scurge de pe dealuri, amenintand gospodariile oamenilor, iar in stanga, pe malul Oltetului, alunecarile de teren sunt pe cale sa inghita 12 suflete.

Batrana Iulia Militaru s-a trezit luni dimineata in camaruta sa de unu pe doi metri cu gandul sa dea de mancare la pasari. Cand si-a miscat oasele batrane pana la marginea patului si a dat sa puna picioarele pe podea, a intrat in apa pana la genunchi. Si a tipat ingrozita. Cateva case mai la vale, paraul Oltet a mai muscat o felie din mal. A surpat pamantul nisipos, inaintand sase metri si in curtea tinerei cu doi copii, Vasilica Nicolae, si a vecinului Traian Nicolae, si in via "ananas" a lui nea Ion, de 73 de ani, pensionar. Satul Margaritesti, din comuna Voineasa, judetul Olt, e atacat de natura din doua directii. O parte e amenintata cu inundatiile si o parte e intr-o continua surpare.

BATRANA SI MAREA DIN ANEXA. O intalnim pe batrana Iulia carand in fata portii o galeata cu apa pe care o varsa in santul de pe marginea ulitei, deja plin ochi. E a 11-a caldare pe care o scoate din curtea care arata ca un lac. De dimineata pana la pranz s-a chinuit sa scoata singura apa din ograda. Cu galeata. Munca batranei, cele unsprezece galeti cu apa aruncate cu deznadejde la drum, pare la fel de inutila ca si incercarea cuiva de a seca o fantana scotand apa cu lingura. Femeia l-a rugat pe primar sa cheme pompierii. Primarul i-a aruncat o explicatie pe care nu si-o mai aminteste. Oricum, asta-vara, cand a fost apa cea mare, a stat pana toamna cu lacul in ograda fara ca nimeni sa-i dea o mana de ajutor. Parca Dumnezeu a vrut sa o pedepseasca de data asta numai pe ea. Apa adunata de pe versantii de la orizont balteste doar in curtea ei, ocolind cu o precizie ciudata ograzile vecinilor. Si pentru ca e singura lovita de ape, aici nu vine nici Tariceanu cu elicopterul, aici nu ajunge nici un reporter sa faca transmisiuni in direct din fata grajdului ei, nici un reporter care sa vorbeasca la microfon stand in apa pana la brau. Puhoiul i-a intrat in camera unde locuieste de-o viata si in grajd, dar a ocolit casa cea mare, ridicandu-se doar pana la penultima treapta din fata usii. Desi e numai apa si noroi in camaruta ei, femeia totusi incalzeste soba si doarme aici. Ii povestim ca l-am intrebat pe primar de ce nu a chemat pana acum pompierii, si ne-a dat un raspuns ciudat. Nu vin militarii sa scoata apa din anexe si din curti, ci doar din case. "Si daca e anexa, ne lasa sa murim? Eu nu pot sa plec din camera mea."

Oricum primarul uitase de batrana. Si-a adus cu greu aminte de curtea inundata a femeii. Are edilul alte probleme. La marginea satului sunt cinci case gata sa fie inghitite de pamant.

"FUGE CASA". "Mi-e frica. Vine Oltetul si ne ia", ne zice Flori, de 7 ani, stand in pozitie de drepti. Priveste cu ochii ei mari si caprui de sub caciula imensa pe care o poarta si in casa. Are o singura camera unde incape si fratele mai mare, si taica-su, "bolnav cu capu’", si maica-sa, insarcinata in luna a saptea. Oltetul a sapat douazeci de metri in gospodaria lor. Numai cu trei nopti in urma a ros sase metri din gradina familiei, singura palma de pamant pe care o au. Inmoaie rapa adanca de sapte metri si rupe felii din mal, mari cat sa ingroape un elefant. "Cand cade, cade cate un metru, doi si face fleooosc! Se zguduie si casa, si pamantul cand cade cate o bucata", isi aminteste mama. Casa de pe marginea rapei miscatoare a construit-o acum doi ani. A adunat un material de colo, un material de dincolo, si a reusit pana la urma sa incropeasca o camera. Traiesc aici patru suflete ingramadite. Au o suta douazeci de lei pe luna sa le ajunga de paine: saptezeci pensia de handicapat a sotului, plus cele doua alocatii ale copiilor. Numai ca aproape toti banii se duc la banca - anul trecut si-au achizitionat cea mai mare avere a gospodariei: gardul din lemn. "Am vrut sa intram si noi in rand cu lumea, sa avem gard. Si ne-am imprumutat cu zece milioane de la banca. Un milion trebuie sa dam pe luna. Dar am stiut noi ca ne mananca Oltetul?!" Acum doua saptamani nu au avut bani suficienti sa plateasca datoria si au vandut porcul care abia implinise cateva luni. Au mai ramas cu manzul din curte, cu ciotul acesta de gradina. Averea lor mai numara trei paturi in camera, cateva oale, farfurii, tacamuri, un brat de haine si-un caine lesinat de foame. Mai au si mitraliera fiului de 12 ani, facuta dintr-un cocean de porumb si agatata la coltul casei… Femeia povesteste cu voce calma cat de frica le e acum sa doarma in casa. Are doi copii mici si unul "pe drum". A vrut sa faca avort, cum a mai facut de sase ori pana acum, numai ca a aflat prea tarziu si asteapta sa nasca peste doua luni. Se cam rusineaza ca ograda e o mocirla imensa si nu ai loc uscat unde sa pui piciorul. In mijloc e un sant sapat, sa se scurga apa in parau. "As fi vrut sa fac o mica alee." In curtea femeii intra un tanar val-vartej. "Va dati seama in ce pericol stau oamenii astia aici? Cand vin puhoaiele se aude vuuuu! vuuuu! Ce e atunci in sufletul oamenilor astia?", striga tanarul, un vecin, iar langa el, Flori, copila cea mica, priveste ingandurata la petele rotunde de cerneala de pe bluzita ei roz.

DRUM RUPT. Pentru cateva ore comuna a fost izolata

Si omul de langa familia cu doi copii e amenintat de acelasi necaz. Surparile de teren i-au inghitit deja jumatate din via de care era mandru - un soi "ananas", zice el, foarte productiv. Apa s-a apropiat la 30 de metri de casa pe care a ridicat-o cu mana lui acum 40 de ani. Ofteaza cand inainteaza prin noroi pana la buza rapei. Urmele lasate in mocirla arata cat de des se duce batranul de 73 de ani sa studieze haul din gradina. Altui vecin, Traian Neculae, un barbat la 40 de ani, ii fug amandoua casele ridicate pe pamantul nisipos. A auzit ca vor sa ii mute de acolo, dar undeva in deal, unde nu pot sapa fantana. "Tu nu-mi farami casa sa ma duci unde vrei tu. Aici e cuibul meu, aici stau. Uite, de ce nu ne da acolo? Uite ce frumos e, se vede cu ochiul liber!", arata omul cu palma in zare un teren despre care zice ca e al primariei, inchiriat unei doctorite bogate numita de sateni "Boieroaica". "Nu vrea primarul! Eeeeee, nu vrea…", rosteste printre dinti barbatul si ne arata casa lui necrapata despre care zice ca "fuge".

Il intalnim pe primar in biroul sau, pufaind afectat o tigara. Zice ca e nefumator, dar incearca sa se calmeze si el cu nicotina, ca are atatea necazuri. I-a venit o idee edilului: nu-i muta pe oameni de acolo. Recunoaste ca vrea sa-i lase la rapa ca sa-i intimideze pe guvernanti. Sa-i convinga sa aloce fonduri pentru diguire si sa salveze astfel drumul judetean aflat langa locuintele amenintate. Asa ca prefera sa puna viata oamenilor in pericol. "Stiti cum e romanul, daca vede ca a scapat de oameni, zice: «Am scapat de oameni, lasa ca vedem ce se intampla mai apoi»", ne dezvaluie planul edilul Ion Vasile. Cand aducem vorba despre batrana Iulia cu curtea plina de apa, pe care el o numeste pe scurt "baba aia", Vasile incearca sa para baiat de treaba: "Daca eram rau, ii daramam anexele, ca sunt constructii fara aprobare". Il rugam pe om, fost tehnician la Osii si Boghiuri, sa dea un titlul reportajului pe care il scriem despre satul lui. Ne zice pe un ton grav: "Comuna uitata de Dumnezeu". Pe "baba aia", Iulia, cea cu apa in ograda, pana la Dumnezeu a uitat-o chiar el, primarul.

PLANURI SURPATE "Anul trecut am vrut sa intram si noi in rand cu lumea, sa avem gard. Si ne-am imprumutat cu zece milioane de la banca. Din cei un milion doua sute de mii de lei, un milion trebuie sa dam pe luna. Dar acum… Am stiut noi ca ne mananca Oltetul?!" Vasilica Nicolae amenintata de surparea terenului

FARA AJUTOR "Cand m-am trezit dimineata aveam apa pana aici, la genunghi. In grajd bietii mei ieduti pluteau pe apa. I-am dus la vecini. Sunt singura si primarul nu vrea sa ma ajute cu pompieri sa-mi scoata apa din curte" Iulia Militaru batrana cu ograda inundata

SANTAJ "I-as muta pe oameni acolo, de unde se surpa terenul. E simplu, iei de aici, ii pui dincolo. Numai ca nu e asta solutia. Solutia e diguirea. Ce rezolv daca ii mut de acolo si se continua surparea si imi distruge drumul judetean? Asa ca ii las pe oameni acolo, ca daca ii mut, stii cum e romanul. Zice: «Am scapat de oameni, mai vedem ce se intampla mai departe». Am depus documentatia la Guvern si astept fonduri" Ion Vasile primarul comunei Voineasa