"Am ajuns in Elvetia doar din greseala"

Drumul spre libertate incepea la sarbi pentru romanii satui de mizeria comunista. Ajungeai pe malul sarbesc al Dunarii, te vedeai deja in Occident. Cei care au reusit sa plece din lagarele iugoslavilor spre Italia si de acolo unde voiau sau puteau se considera norocosi. Si unii chiar au fost.

Drumul spre libertate incepea la sarbi pentru romanii satui de mizeria comunista. Ajungeai pe malul sarbesc al Dunarii, te vedeai deja in Occident. Cei care au reusit sa plece din lagarele iugoslavilor spre Italia si de acolo unde voiau sau puteau se considera norocosi. Si unii chiar au fost.

Victor Soare e de loc din Chiojdu, judetul Buzau. Era un pusti cand a trebuit sa plece din sat ca sa-si faca un rost in viata. A ajuns in Bucuresti, a facut o profesionala si s-a angajat pe santiere, la munci grele, fiindca "astea se obtineau usor", umbland dintr-un camin in altul, fara sa creada pe atunci ca viata lui se va putea schimba in vreun fel. Vara mergea la mare sa munceasca. Era prin iunie ’82, la Eforie. Aici cunoscuse oameni veniti de prin Germania, Austria. Incepuse sa invete engleza, sa se poata intelege cu ei. "Abia atunci am aflat si eu ca exista o alta lume, alti oameni, si nu numai neajunsurile din Romania. Nemtii imi povesteau cum este la ei, ce bine e, dar pana nu vezi nu crezi. De fapt, la mine nu era dorinta de a vedea, ci de a avea", spune Victor Soare. Atunci, tot ce avea el era doar varsta, 27 de ani. Nici nu indraznea sa se gandeasca la insuratoare, ca n-avea ce sa-i ofere unei neveste.

CU DUMNEZEU INAINTE. Se hotarase sa fuga din tara, dar nu a stat sa piarda vremea cu planuri si socoteli. "Cred ca, atunci cand incerci sa faci ceva si iti spui "Cum o vrea Dumnezeu", sunt sanse mai mari sa reusesti. Asa a fost in cazul meu." Inainte de a pleca spre Orsova, unde auzise ca trebuie sa ajunga, a trecut pe la parinti sa le spuna ca vrea sa fuga din tara. Nu au incercat sa-l convinga sa nu faca asta. Mama lui i-a spus: "Sa aiba Dumnezeu grija de tine!". A luat trenul spre Orsova, avand la el o plasuta de 1 leu, in care pusese niste hainute, diploma de liceu si 100 de lei. Nu a ajuns bine la Orsova, in gara, ca militia l-a luat la sectie. Ca sa scape, le-a zis militienilor ca il cauta pe un fost coleg de-al lui… "Cred ca si-au dat seama ca mint si mi-au spus sa plec urgent din oras.
Cum stateam acolo, am vazut in ziarul Scanteia un anunt mare pe prima pagina: "Santier la Portile de Fier II". Mi-am zis ca acolo trebuie sa ajung si eu ca sa plec apoi in Iugoslavia." De la Turnu Severin erau autobuze ce duceau muncitorii pe santier. Binevoitori, oamenii l-au ascuns intr-o masina si asa a ajuns la Portile de Fier. "Se vedea bine ca eu nu aveam de gand sa stau prea mult. Stiti cum e, te uiti in ochi la om si iti dai seama cam ce vrea." La santier, s-a dus si Victor la sef si i-a spus ca vrea sa se angajeze. "Era pe atunci un capitan ori un general Soare. M-au intrebat: "Esti baiatul lui?" Am zis: "Da! Am venit sa ma angajez pe santier sa-i arat lui tata ca pot sa ma descurc si singur". Nu stiu de unde mi-a venit sa zic asta! Acum, minteam ori nu, soarta era tot aia, pentru ca nu eu puteam sa decid." A stat pe santier zece zile.

SOARE! FREE! Intr-o seara a plecat cu gandul de a trece Dunarea inot. Unde a vazut ca Dunarea nu este atat de lata - avea "doar" vreo 800 de metri - s-a dezbracat, si-a pus hainele in punguta si s-a aruncat in apa. "Cand am dat cu piciorul de malul sarbesc, numai sa ma bucur nu mi-a fost. O luasem la fuga si de frig, dar mai mult de frica. Dupa vreo 3 kilometri cred ca m-am oprit, m-am ascuns undeva si m-am imbracat. Am tot mers pana ce am ajuns intr-un sat de romani." A fost luat de militie, dar i-a prins bine, fiindca militienii i-au dat sa manance si i-au facut cadou o camasa nou-nouta. Cea veche se rupsese. Oamenii de aici l-au sfatuit sa mearga la Belgrad, de fapt la Padinska Skela, un lagar pentru refugiati, situat la vreo 20 km de Belgrad. Acolo erau oameni din toate tarile comuniste. In fiecare dimineata, la ora 6:00, veneau gardienii si strigau o lista cu nume. Daca erai pe lista aia, te-a lovit norocul. "Iti dadeau drumul spre Italia. Eu am avut un noroc… Cred ca au fost strigate vreo trei-patru liste, cand intr-o dimineata mi-am auzit si numele meu. Mi-au dat o hartie pe care scria: "Puteti circula liber in toata Iugoslavia"."

PRIMA ZI DE LIBERTATE. A plecat pe jos impreuna cu Sebastian, un baiat pe care l-a cunoscut in lagar. Stiau ca trebuie sa ajunga la Trieste, Italia, iar de acolo voiau sa plece in Germania. Noaptea au trecut frontiera si au calcat pe pamant italian. "Cand am ajuns pe fasia de frontiera, nu va pot spune ce moment fantastic a fost. Era prima zi de libertate." In Trieste, carabinierii, obisnuiti cu asemenea aparitii, i-au omenit la restaurant, apoi le-au cumparat bilete de tren ca sa ajunga la Latina, langa Roma, unde era campusul pentru refugiati. "Aici erau sute de baraci, mii de oameni. Era o stare de tensiune permanenta si mizerie. Mancarea era buna. Trebuia sa stai acolo pana cand vreo tara avea nevoie de tine. Veneau si ei cu liste si ziceau SUA au nevoie de 50 de oameni, Suedia, de 20 si tot asa. Cred ca verificau si ce meserie ai. Eu eram instalator." Vazand cum stau treburile pe acolo, si-a zis ca e posibil sa nu poata pleca prea curand. A hotarat atunci tot cu Sebastian sa fuga din campus si sa ajunga in Germania.

ELVETIA?! Au aranjat cu un baiat sa-i scoata de acolo, sa-i duca la Roma si sa-i urce in trenul care pleca spre Germania. Au stat ascunsi la toaleta. "Cand am auzit ca se vorbea germana, i-am zis lui Sebastian "Gata, la a doua statie coboram, suntem in Germania". Am coborat noi, dar eram in Elvetia. Acum, va rog sa ma credeti ca pe atunci nici nu auzisem de Elvetia. Noi am coborat din greseala." Ajunsesera in oraselul Schwyz. Nu au pus bine piciorul jos din tren ca politia era deja in dreptul vagonului. I-a luat, verificat, eliberat. I-au tinut noua zile in doua incaperi in turla unde avea sediul primaria. "Aici era deja lux. O curatenie peste tot, in viata mea nu mai vazusem asa ceva. Ne aduceau mancare de la restaurant, ne puneau muzica, apoi ne-au dus la un hotel si ne-au pus in legatura cu o doamna care lucra la asociatia ce se ocupa de refugiati, un fel de Crucea Rosie." La 21 septembrie 1982 obtine primul lui job in Elvetia ca mecanic auto si primeste carnetul de munca, pe care l-a pastrat ca amintire. Castiga lunar 800 de franci elvetieni. Ultimul lui loc de munca in Elvetia a fost la fabrica Estee Lauder, unde avea 3.000 de dolari (in franci elvetieni). "Mi-a mers bine. La cat am patimit, Elvetia a fost prea buna."

DUREREA. A muncit, si-a vazut de treaba, a fost cinstit, ca "altfel nu tine acolo". Dar nu s-a insurat. "Nu ma lua nimeni de sot acolo, fiind roman si neavand o situatie extraordinara. Eventual, una de vreo 500 de kile ori vreo drogata. Da’ parca din astea aveam eu nevoie!?" In ’90, s-a intors in tara, la sfatul unor prieteni elvetieni. "Daca vrei sa incepi o afacere, mergi in Romania", i-au spus. Tot ce agonisise el pe acolo a bagat intr-un microbuz si s-a intors in tara. Dupa doi ani a cunoscut-o pe Elena si a luat-o de nevasta. Au doi copii, pe Woody, 11 ani, si pe Ana, 12 ani. Sigur, nu regreta nici o secunda ca a fugit din tara. Singura lui durere de care, orice ar face, tot nu mai poate scapa este ca nu a fost la inmormantarea mamei lui. A aflat ca mama lui murise dupa doi ani de la un var la care s-a dus, in ’89, din Elvetia in Germania.