Am avut baftă, ca de obicei

Mihai Neniţă - vioară, Berti Barbera - muzicuţă, drâmbă, percuţii, Adrian Flautistu - bass, Marcel Moldovan - tobe, percuţii. Aceştia sunt muzicienii care au fost alături de mine la acest album şi despre care voi vorbi în cele ce urmează.

Pe Mihai Neniţă l-am cunoscut la Valeriu Sterian în studio, în 1999. Înregistram "Romanţa", cântecul cu care am debutat şi a cărui înregistrare din '73 dispăruse, l-am întrebat pe Vali dacă nu ştie un viorist bun şi aşa mi l-a recomandat pe Neniţă. Mi-a plăcut foarte tare ce-a făcut şi l-am ţinut minte şi l-am mai solicitat la câteva înregistrări. Vreau să vă spun că Vali Sterian a fost singurul dintre noi care a reuşit să descopere oameni talentaţi şi să pună umărul în a-i forma şi îndruma spre o carieră. Mihai e unul dintre aceştia. Originar din Republica Moldova, ca şi Victor Panfilov, moştenind din familie un talent muzical ieşit din comun (cu sora sa Luminiţa Neniţă, tot vioristă, am colaborat la "Simphonicu") şi format la şcoala muzicală moldovenească, Mihai a păşit cu dreptul în showbiz-ul românesc, şi pe merit. Aşadar, hăruit, talentat, perfecţionist, sensibil şi vizibil bântuit de inspiraţie, face minuni cu vioara lui, semnătura Neniţă a devenit astfel una foarte valoroasă. În plus, mă bucur foarte tare pentru el că e proaspăt tătic. Se pare că exista ceva, undeva, pentru că şi el cântă cu vioara pe acest disc, la un cântec de leagăn. Recunosc că nu pot rămâne insensibil la astfel de coincidenţe. Mihai a cântat cu vioara la "Cântec de leagăn", "Cântec de piele", "Cântec de victorie", "Cântec de cowboy" şi la acel "Cântec de şemineu", unde se întrece pe sine!

Berti Barbera este unul dintre personajele foarte interesante în lumea muzicienilor români moderni. Cântă foarte bine cu vocea, cu muzicuţa, cu drâmba, cu kazoo, însă peste toate astea e un mare dibac al percuţiilor. Este un artist la care se simte că a ascultat multă muzică bună, că are o vastă cultură muzicală şi că e actor şcolit la clasa marelui Florian Pittiş. L-am urmărit cu mare atenţie în studio şi m-a impresionat prin tot ce făcea. Fiecare instrument cu care cânta era pus în slujba cântecului, a poeziei acestuia şi a solistului. Asta denotă har, dăruire, pasiune şi multă, foarte multă experienţă muzicală împletită cu şcoala de teatru. Urmăriţi-l în următoarele: "Cântec pentru ea", "Cântec de grădinar", "Cântec de iarnă", "Cântec de piele", "Cântec cu marinar", "Cântec de victorie", "Cântec de cowboy", "Cântec de iubire" şi "Cântec de şemineu".

FLAUTISTU DE LA CONTRABAS
Adrian Flautistu. Trebuie să vă povestesc două întâmplări care m-au amuzat foarte tare în legătură cu acest tânăr muzician. Prima întâmplare. Când l-am întâlnit prima dată, să-l cunosc şi să-i povestec despre acest album, ne-am dat mâna cum e obiceiul pe la noi şi ne-am prezentat. Eu zic: "Alifantis". El zice: "Flautistu". Eu fac pauză, el tace timid. Eu întreb: "Tu nu cânţi la contrabas?" El răspunde: "Aşa mă cheamă"... A doua întâmplare. Îl chem la studio pentru o probă, mă sună că a uitat numărul casei, i-l spun şi ies în stradă să-l aştept. Mă uit în dreapta, nimic, mă uit în stânga şi văd peste marea de maşini parcate în stil bucureştean, un gât de contrabas, care parcă plutea în aer. La un moment dat, zăresc şi purtătorul contrabasului. Adrian este un tip înalt. Îl purta în spate ca pe un rucsac. Mi-a venit să râd, dar în secunda următoare mi-a venit să ţip. Prea târziu. Venind în grabă spre mine a agăţat cu gâtul contrabasului o creangă a unui copac ce era aproape să-l dea pe spate! În studio eram eu, Victor Panfilov şi Mihai Neniţă. Am ales "Cântec de iubire", pentru probă, ne-am uitat unul la altul în timp ce înregistra Adrian şi aşa a rămas înregistrarea contrabasului. El era omul de care aveam nevoie. E tânăr, 23 de ani, are ton, are vână, are imaginaţie, e tot timpul nemulţumit de ceea ce face, dar se vede cu ochiul liber că-i place să cânte. Foc de talentat. Mai ales că e o penurie mare de contrabasişti. Vă veţi convinge dacă veţi asculta piesele "Cântec pentru ea", "Cântec de iarnă", "Cântec de leagăn", "Cântec de piele", "Cântec cu marinar", "Cântec de victorie", "Cântec de cowboy", "Cântec de iubire" şi "Cântec de şemineu".

MI-AM DUS MISIUNEA LA CAPĂT
Marcel Moldovan. Pe el mi l-a recomandat Panfilov, spunându-mi că e cel mai bun şi, deşi e tânăr - doar 24 de ani - a cântat cu multă lume. Şi cum îi dau întotdeauna crezare lui Victor, l-am sunat pe Marcel, i-am propus să ne întâlnim să-i povestesc ce vreau cu acest material. Zis şi făcut. După ce a ascultat câteva piese, l-am simţit un pic dezamăgit pe Marcel, că nu are pe ce se desfăşura, că nu poate să arate tot ce ştie. Exact asta nu voiam. Acest tip de virtuozitate, de care-l bănuiam capabil, nu era în vizorul meu. Voiam cealaltă faţă a muzicianului din el. Faţa sensibilă, să cânte la tobe, nu să bată la tobe. La înregistrare, ascultându-l pe Marcel, am fost mândru de mine că am făcut această alegere. De la Mişi Farcaş cu care am cântat în tinereţe, n-am mai întâlnit toboşar care să urmărească solistul şi versurile pe care le cânta acesta, aşa cum o face Marcel. Se pare că toboşarii din vestul ţării au ceva special, pentru că Mişi e din Timişoara, iar Marcel - din Arad. Foarte talentat acest Marcel Moldovan, îmi place că e şi un tip dintr-o bucată. Ascultaţi-l pe "Cântec pentru ea", "Cântec de iarnă", "Cântec cu îngeri", "Cântec de piele", "Cântec cu marinar", "Cântec de victorie", "Cântec de cowboy" şi "Cântec de şemineu".

Concluzia e că am avut baftă, ca de obicei, să am lângă mine muzicieni de valoare, talentaţi, deschişi la un astfel de proiect deloc simplu, care s-au implicat şi mi-au dăruit, cu deosebită generozitate, o parte din personalitatea lor artistică. Pot spune cu mâna pe inimă că am avut şansa de a lucra cu adevăraţi artişti. În rest, mi-am dus misiunea la capăt, acestea sunt cântecele de şemineu, ascultaţi-le şi decideţi dacă vă sunt pe plac sau nu. În ambele cazuri, vă respect şi vă iubesc şi mai jos mă iscălesc, Nicu Alifantis.

"Concluzia e că am avut baftă, ca de obicei, să am lângă mine muzicieni de valoare, talentaţi, deschişi la un astfel de proiect deloc simplu, care s-au implicat şi mi-au dăruit, cu deosebită generozitate, o parte din personalitatea lor artistică. Pot spune cu mâna pe inimă că am avut şansa de a lucra cu adevăraţi artişti. În rest, mi-am dus misiunea la capăt, acestea sunt cântecele de şemineu, ascultaţi-le şi decideţi dacă vă sunt pe plac sau nu. În ambele cazuri, vă respect şi vă iubesc"
Nicu Alifantis