x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Achiziție la Primăria lui Ciprian Ciucu. Bolarzi retractabili și sistem de supraveghere de 700.000 de euro, în Centrul Vechi

Achiziție la Primăria lui Ciprian Ciucu. Bolarzi retractabili și sistem de supraveghere de 700.000 de euro, în Centrul Vechi

de Ion Alexandru    |    15 Apr 2026   •   08:00
Achiziție la Primăria lui Ciprian Ciucu. Bolarzi retractabili și sistem de supraveghere de 700.000 de euro, în Centrul Vechi
Sursa foto: Unsplash/De la începutul anului 2026, Administrația Străzilor București a mai parafat contracte de achiziție publică în valoare de peste 1,2 miliarde de lei

24 de bolarzi hidraulici retractabili noi vor restricționa accesul auto în zonele pietonale din Centrul Vechi al Capitalei. Afacerea aparține Administrației Străzilor București și costă bugetul instituției peste 3,5 milioane de lei.

În documentația de atribuire care justifică această investiție se arată că Centrul Vechi are montat un sistem de bolarzi retractabili, dar sunt cu acționare manuală și nu sunt integrați cu sistemul de „filaj”. 

Noul sistem are conectare cu 12 camere de recunoaștere a numerelor de înmatriculare, cu alte 12 camere de supraveghere, dar și cu sisteme acustice de detecție. De la începutul anului 2026, Administrația Străzilor București a mai parafat contracte de achiziție publică în valoare de peste 1,2 miliarde de lei.

La doar două săptămâni după ce actualul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a câștigat alegerile locale parțiale din 7 decembrie 2025, Administrația Străzilor București scotea la „mezat”, prin intermediul unui anunț de participare publicat, în data de 22 decembrie 2025, în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), un contract având ca obiect furnizarea de bolarzi retractabili.

Pentru această achiziție, instituția, aflată în subordinea Primăriei Municipiului București, a făcut cunoscut faptul că a pus la bătaie un buget estimat inițial la 2.922.283 de lei fără TVA, respectiv de 3.535.962,43 de lei cu TVA inclusă. Iar pentru atribuirea acestui contract, Administrația Străzilor București a organizat o licitație deschisă.

La această procedură concurențială au fost depuse două oferte de participare. Una dintre acestea a fost descalificată, fiind catalogată inacceptabilă, iar cea de-a doua a fost declarată admisibilă.

În aceste condiții, la data de 25 martie 2026, Administrația Străzilor București a încheiat cu SC Scope Systems SRL București contractul nr. 18/2026, la un preț final negociat de 2.893.060,17 lei fără TVA, respectiv de 3.500.602,8 lei cu TVA inclusă (714.408,74 de euro).

 

Caiet de sarcini: Manipularea umană crește riscul de acces auto neautorizat

Potrivit caietului de sarcini care a stat la baza acestei achiziții, zona Centrului Vechi a municipiului București este, în prezent, deservită de un sistem mai vechi de bolarzi hidraulici cu acționare manuală, instalați pentru limitarea accesului auto în perimetrul pietonal.

„Din cauza uzurii fizice, a depășirii duratei de viață tehnice și a unor defecțiuni repetate, o parte importantă a acestor bolarzi nu mai pot fi acționați în condiții de siguranță și de operativitate, astfel încât necesită intervenții frecvente și costisitoare de întreținere și nu mai asigură în mod real restricționarea accesului autoturismelor neautorizate”, se precizează în acest document.

Administrația Străzilor București menționează faptul că, mai mult, „sistemul actual nu este integrat într-o soluție ITS modernă”. „Nu există o corelare cu camerele LPR (de recunoaștere a numerelor de înmatriculare - n.red.), supraveghere video, software de management sau jurnalizare acces”, precizează autoritatea contractantă.

Această situație presupune, conform caietului de sarcini citat, intervenția fizică a personalului pentru operare (ridicare/coborâre manuală), ceea ce îngreunează fluxul operațional, generează timpi mari de reacție și crește riscul de erori și de acces neautorizat.

 

60 de centimetri înălțime și 20 de centimetri grosime

„În aceste condiții, se impune înlocuirea sistemului existent de bolarzi hidraulici manuali, nefuncționali sau parțial funcționali, cu un sistem nou, automatizat, fiabil și integrat, care să răspundă cerințelor actuale de siguranță rutieră și pietonală în zona Centrului Vechi, protecție a pavajului din piatră cubică prin control strict al accesului auto, monitorizarea și controlul centralizat al punctelor de acces (prin camere LPR, software de management, detectoare acustice pentru vehiculele de intervenție) și reducere a costurilor de mentenanță pe termen mediu și lung și eliminarea intervențiilor manuale frecvente”, se mai arată în documentația de atribuire.

Concret, în cele 714.408,74 de euro, cât este valoarea negociată a contractului încheiat, intră 12 camere LPR, cu senzor de imagine, lentilă și capacitatea de filmare pe timp de zi și pe timp de noapte.

Se mai achiziționează 12 camere de supraveghere cu preluare de imagini audio-video și de rețea, dar și 12 switch-uri de management.

De asemenea, se achiziționează 24 de bolarzi automați hidraulici și cutii de fundație. Bolarzii vor fi alimentați la 230 de volți, cu LED-uri integrate în cilindru, cu înălțimea de 600 de milimetri și cu diametrul de 200 de milimetri, având timpul de ridicare de trei secunde și timpul de coborâre tot de trei secunde. La acestea se mai adaugă 12 panouri de control pentru câte doi bolarzi și 12 detectoare acustice de sirene.

Durata acestei afaceri este de 12 luni de la data semnării contractului de către ambele părți.

 

Furnizorul, abonat la contractele primăriilor

SC Scope Systems SRL, compania care și-a adjudecat acest contract scos la mezat de Administrația Străzilor București, a fost înființată, conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), la data de 22 noiembrie 2019, în București, și se ocupă cu activități de realizarea softului la comandă.

Firma este deținută de două persoane fizice. Este vorba despre Constantin Ciprian  Tănase, din Sectorul 5, care îndeplinește și funcția de administrator, și despre Răzvan Andrei Gheorghiu, din Sectorul 6.

În baza de date a SEAP, SC Scope Systems SRL figurează, începând cu anul 2022, ca participant, în calitate de furnizor, în 13 contracte cu statul, în valoare totală de 92.170.829,5 lei cu TVA inclusă, încheiate cu Primăria Municipiului Buzău (două contracte), cu Primăria Municipiului Slatina (două contracte), cu Primăria Municipiului Alba Iulia (trei contracte), cu Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin (trei contracte), cu Primăria Orașului Horezu (un contract), cu Primăria Municipiului Slobozia (un contract) și cu Administrația Străzilor București (un contract).

 

Administrația Străzilor a încheiat, în 2026, afaceri pe bani publici de 1,2 miliarde de lei

De la începutul anului curent, Administrația Străzilor București a mai încheiat, în afară de contractul privind bolarzii hidraulici automați pentru Centrul Vechi, alte trei contracte de achiziție publică, a căror valoare totală se ridică la 1.018.110.699,63 de lei fără TVA, respectiv la 1.231.213.949,6 lei cu tot cu TVA (251.411.009,5 euro).

Primul dintre aceste contracte vizează achiziția de servicii de elaborare a Studiului de Fezabilitate pentru implementarea unui sistem inteligent de management pentru restricționarea temporară a traficului rutier cu stâlpi retractabili pe Calea Victoriei, între Piața Victoriei și Podul Națiunile Unite, în valoare de 329.000 de lei fără TVA.

Al doilea contract vizează proiectarea și execuția semnalizării rutiere orizontale și verticale pe străzi aflate în municipiul București, în valoare de 1.918.139,23 de lei fără TVA.

Iar al treilea contract se referă la proiectarea și execuția de lucrări de reparații străzi și trotuare în municipiul București, în valoare de 998.600.350,4 lei fără TVA.

×
Parteneri