x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Alba-neagra cu interlopii. România – o ţară sigură pentru Poliţia Română, un cuib de clanuri pentru SRI

Alba-neagra cu interlopii. România – o ţară sigură pentru Poliţia Română, un cuib de clanuri pentru SRI

de Mara Raducanu    |    01 Noi 2011   •   21:00
Alba-neagra cu interlopii. România – o ţară sigură pentru Poliţia Română, un cuib de clanuri pentru SRI

Chestorul Liviu Popa, seful Politiei Romane, declara, nu demult, intr-o conferinta de presa ca Romania este considerata cea mai sigura tara din aceasta parte a Europei. Ca celebrele clanuri de interlopi despre care se tot vorbeste ar fi mai mult de prin carti. Cat despre hartile facute despre aceste grupari, seful Politiei considera ca sunt realizate cu prea mare usurinta. Cu harti sau fara harti, cu diploma de interlop sau fara, realitatea din teren pare sa-l contrazica pe Liviu Popa. Paradoxul este ca descinderile aproape saptamanale ale politiei – cu operatiuni in forta, mascati si tot tacamul – la diverse grupuri de persoane specializate in camata, crima organizata, inselatorii, fals in acte – nu prea au efectul scontat. "Ne place sa inducem ideea ca Romania e o tara nesigura, o tara neagra. S-a dat eurobarometrul de toamna de la Bruxelles, iar Romania este considerata cea mai sigura tara din aceasta parte a Europei si una din tarile cele mai sigure din Europa. Contributia esentiala la aceasta liniste o au structurile Ministerului de Interne: Politie, Jandarmerie, Politie de Frontiera", a declarat chestorul Liviu Popa. "Cu atata usurinta fac unii harti... (...) Credeti-ma, operatiunile pe care Politia Romana le desfasoara atat pe teritoriul tarii, cat si afara sunt mult mai de anvergura decat aceste grupari. O sa vedeti si rezultate, sunt rezultate", sustine Popa.

George Maior, directorul SRI, contrazice teoria sefului Politiei Romane. Invitat in emisiunea "Vorbe Grele", la Antena 3, in contextul mortii baschetbalistului american Chauncey Hardy, la Giurgiu, seful SRI sustine ca Serviciul informeaza de ani de zile cu privire la fenomenul clanurilor. "Cred ca MAI se stra­duieste sa actioneze. Din punctul nostru de vedere, noi mergem mult mai profund in depistarea clanurilor. Avem chiar o harta cu dispunerea lor geografica", a mai spus seful SRI. "Serviciul informeaza de ani de zile asupra acestor fenomene, dar se intelege gresit ca informatia serviciului trebuie traduse in actiuni ale justitiei. Menirea serviciului e sa transmita informatii, nu probe, nu elemente, ci informatii. E sarcina procurorului sa transforme acele informatii in probe. Uneori nu se poate. Noi mergem spre zonele mult mai adanci si mai dure ale crimei organizate. Din acest punct de vedere, preocuparea noastra e legata de aceasta sfera, dar am strans mult mai multe informatii despre clanuri. (...) In primul rand e responsabilitatea Ministerului de Interne. Daca exista o interpunere de interese intre clanuri, politicieni si o zona administrativa, poate fi o amenintare la adresa securitatii nationale", a spus Maior.

In ciuda declaratiilor, "bubele" ies la iveala dupa ce tragedia este deja consumata. Clanul Camataru, Spoi­toru, Capatana, Butoane, Preda, Ge­menii, Duduieni – sunt doar cateva dintre numele grele care si-au facut de-a lungul timpului propria lege. A trebuit sa asistam la un asasinat in plina zi intr-o cafenea din Neamt pentru ca autoritatiler abilitate sa descopere ca seful Politiei Neamt pactiza cu interlopii zonei. A fost nevoie sa moara sportivul american pentru a descoperi, oficial, ca la Giurgiu cartile se joaca dupa cum dicteaza cei din clanul Butoane. Sa nu uitam nici cazul tragic al politistul Codrut Oprea (24 de ani), in coma de aproape un an, deoarece Daniel Uta, un membru de baza al gruparii Ghenosu, l-a lovit in cap cu o sticla. Cumatrul Bercea Mondial, alias Sandu Anghel, mare peste tot neamul oltenesc, nu mai are nevoie de prezentare... Iar exemplele au ajuns in atentia opiniei publice gratie hazardului si mai putin "contributiei esentiale" a structurilor MAI, cum ar vrea sa credem chestorul Popa.

31 octombrie 2011, Ialomita. Comisarul Constantin Greu, seful Biroului de Investigatii Criminale Urziceni si fostul sef al Politiei municipiului, a fost arestat de Curtea de Apel Bucuresti, alaturi de alti sapte membri ai gruparii de camatari Drabi. Potrivit anchetatorilor, Constantin Greu incadra faptele interlopilor la in­fractiuni unde erau necesare plan­geri prealabile ale victimelor, care insa refuzau sa mearga la Politie de frica membrilor gruparii de camatari sau dadea solutii de neurmarire penala.
9 octombrie, 2011, Giurgiu. Baschetbalistul Chauncey Hardy, conducatorul de joc al echipei de baschet CSS Giurgiu, a decedat dupa ce a ajuns la spital in stare grava in urma unui incident petrecut intr-un bar din localitate. Evenimentul s-a petrecut in clubul "Emotione" din Giurgiu. Primele informatii despre posibilii autori ai unei agresiuni au condus investigatia catre clanul Butoane, ai carui membri fac legea pe strazile din Giurgiu.

Septembrie 2010, Targoviste. Pentru politistul Codrut Oprea, in varsta de 24 de ani, noaptea de 4-5 sep­tembrie 2010 a reprezentat inceputul tragediei. In seara cu pricina, Codrut se afla intr-un bar de fite din Targoviste. Desi terminase programul de lucru, era acolo tot pentru munca. Mai exact, voia sa verifice o informatie conform careia in ba­rul respectiv s-ar fi consumat droguri. In jurul orei 4:30, pe cand se afla in grupul sanitar al clubului, Codrut a fost lovit in cap, din spate, cu o sticla. Agresorul, George Daniel Uta, zis si Danezu, de altfel un cunoscut al lumii interlope din Targoviste si membru "de baza" al gruparii Ghenosu.

Noiembrie 2010, Neamt. Un cu­noscut interlop, Gheorghita Mararu, este impuscat mortal de cinci ori intr-o cafenea din centrul municipiului Piatra-Neamt, unde se afla impreuna cu prietenii. Incidentul a avut loc in plina zi. Se pare ca atacatorul s-a apropiat de Mararu, l-a impuscat, dupa care s-a facut nevazut intr-un BMW negru. Agresorul, Cristian Chilat, zis Falau, in varsta de 38 de ani, care a mai fost implicat si in alte incidente.

Clanuri si suprematie!
● Sectorul 1: Clanul Gemenii si clanul lui Sadoveanu (numit si clanul Belgienilor).
● Sectorul 2: Clanul Duduienilor si clanul Caran.
● Sectorul 3: Clanul Chira si Clanul Pietroi.
● Sectorul 4: Clanul Sportivilor si Clanul Gruia.
● Sectorul 5: Clanul Stoaca, mai ales in Ferentari.
● Sectorul 6: Pana in 2010, clanul Luptatorilor.

×
Subiecte în articol: clanuri interlope