x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Bișnița cu medicamente pentru cancer, afacere înfloritoare cu ramificații în Olanda și Bulgaria

Bișnița cu medicamente pentru cancer, afacere înfloritoare cu ramificații în Olanda și Bulgaria

18 Noi 2016   •   10:59
Bișnița cu medicamente pentru cancer, afacere înfloritoare cu ramificații în Olanda și Bulgaria

O anchetă jurnalistică scoate la lumină o rețea de traficanți de medicamente pentru bolnavii de cancer din care fac parte farmaciști, interlopi, bolnavi iar ramificațiile ”afacerii, ajung până în Bulgaria sau Olanda.


Povestea halucinantă a jurnaliștilor de la Rise Project îl prezintă pe un individ pe nume Andrei Dulcă, un fost poloist, reprofilat în traficant de medicamente și care își conduce ”afacerea” dintr-un apartament din Piața Victoriei.


Dulcă nu lucrează singur, beneficiază de ajutorul a doi ”locotenenți”, ca un adevărat cap al mafiei. Cei doi se numesc Ștefan Cirimpei și Iulian Gafton.


Din dicuțiile jurnaliștilor cu Dulcă reiese că acesta se simte intangibil astfel că a vorbit relaxat cu aceștia și le-a explicat că în cel mai rău caz îi poate da în judecată.


Rețeta nu este complicată, cei trei publică nenumărate anunțuri pe internet prin care spun că achiziționeaza medicamente de la pacienți sau chiar din spitale.


Medicamentele traficate sunt printre cele mai scumpe pe care Casa Națională de Asigurări le deconteaza. Pentru ca cineva să beneficieze de astfel de tratamente trebuie să treacă prin comisii de medici care stabilesc și fac un raport în baza căruia se pot obține.

×