x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Raport oficial: cât a cheltuit Nicușor Dan ca să ajungă președinte

Raport oficial: cât a cheltuit Nicușor Dan ca să ajungă președinte

de Ion Alexandru    |    21 Noi 2025   •   08:00
Raport oficial: cât a cheltuit Nicușor Dan ca să ajungă președinte

Documentul oficial al AEP infirmă afirmațiile președintelui. Nicușor Dan a cheltuit în campanie  3,7 milioane de lei din donații, nu 2,5 milioane

Raportul final al verificării veniturilor și cheltuielilor electorale efectuate de președintele României, Nicușor Dan, în campania electorală prezidențială din luna mai a acestui an desființează afirmațiile făcute de la tribuna Palatului Cotroceni. Nicușor Dan a cheltuit, în campanie, 3.651,925,15 lei din donații, nu 2.500.000 de lei, cum a declarat președintele săptămâna trecută, și nu 3.601.000 de lei cât a transmis la AEP mandatarul financiar, în data de 20 mai. AEP a refuzat rambursarea sumei de 930.000 de lei și i-a aplicat lui Nicușor Dan amenzi de 85.000 de lei, dispunând, totodată, confiscarea sumei totale de 210.739 lei. Pentru aceste sancțiuni, președintele a dat în judecată AEP, iar procesul va fi reluat anul viitor, de Ziua Păcălelii, pe 1 aprilie.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut public raportul prin care a dispus să nu-i restituie lui Nicușor Dan integral cheltuielile efectuate în campania electorală prezidențială din luna mai a anului curent. Este vorba despre Raportul AEP nr. 11057 din data de 11 august 2025 privind verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale ale lui Nicușor Dan, candidat independent, cu ocazia alegerii președintelui României din anul 2025.

Potrivit acestui document, cifrele referitoare la veniturile din donații sunt chiar mai mari decât cele din raportarea depusă de mandatarul financiar și mult mai mari decât cele comunicate de către președintele României în cadrul ultimei sale conferințe de presă. Astfel, AEP arată că misiunea de control a fost desfășurată în perioada 6 aprilie – 1 august 2025, prilej cu care s-a constatat faptul că Nicușor Dan a încasat, în total, venituri electorale în cuantum de 61.076.876,72 de lei, din care 20.461.994,15 lei în campania electorală aferentă primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale și 40.614.825,57 de lei în campania electorală aferentă celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. 

 

Sumele reale încasate și cheltuite

În acest raport se precizează, negru pe alb, că, din totalul sumei de 61.076.876,72 de lei reprezentând fonduri de campanie atrase de Nicușor Dan, 57.324.921,57 lei au provenit din împrumuturi acordate de către persoane fizice și de către instituții de credit, respectiv 20.086.300 de lei pentru campania electorală aferentă primului tur de scrutin și 37.328,57 de lei pentru campania electorală aferentă celui de-al doilea tur de scrutin.

Ei bine, AEP arată clar că veniturile de campanie ale lui Nicușor Dan provenite din donații au fost în cuantum de 3.751.925,15 lei. Nu de 3.601.085,3 lei, așa cum este menționat în raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale înaintat, la data de 20 mai 2025, de către mandatarul financiar Mihaela Virginia Teleman, și nici de 2.500.000 de lei, așa cum a afirmat Nicușor Dan în conferința de presă de săptămâna trecută, susținută la Palatul Cotroceni. 

Mai departe, verificările AEP au mai relevat faptul că, în total, în campania electorală prezidențială, Nicușor Dan a cheltuit suma de 61.032.268 de lei, din care 20.422.498,53 lei în campania electorală aferentă primului tur de scrutin și 40.609.750,39 lei în campania electorală aferentă celui de-al doilea tur.

 

930.000 de lei nu au fost rambursați

Cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării, conform cererii de rambursare transmisă AEP de către Nicușor Dan, a fost de 60.881.409,7 lei. Adică cu 150.839,85 de lei mai puțin decât cuantumul integral al cheltuielilor declarate ca fiind efectuate.

Problema este că nici aceste cheltuieli solicitate la rambursare nu au fost lipsite de probleme. „În urma verificărilor efectuate pe baza documentelor justificative, s-a validat suma de 69.951.125,97 lei, conform prevederilor articolului 48 alineat 12 din Legea nr. 334/2006 (…), sumă care îndeplinește condițiile de rambursare către competitorul electoral”, se arată în raportul citat.

Articolul 48 alineat 12 din Legea nr. 224/2006, invocat, prevede faptul că AEP validează și rambursează, în limita plafoanelor stabilite de articolele 37 și 28 alineat 2, sumele aferente cheltuielilor efectuate în circumscripțiile electorale, precum și cele efectuate la nivel central, pentru care s-a constatat că respectă destinațiile prevăzute de lege și nu sunt finanțate din alte surse decât cele prevăzute de lege.

De asemenea, AEP a invalidat suma de 930.283,10 lei, în baza articolului 48 alineat 11, litera „b” și alineat 13. Conform acestor reglementări, nu se rambursează sumele de bani aferente cheltuielilor finanțate din alte surse decât cele prevăzute de lege și, de asemenea, „eventualele neconcordanțe și erori din documentele justificative pot fi corectate de competitorul electoral la finalizarea controlului AEP, iar, în cazul în care erorile nu sunt corectate din proprie inițiativă sau la cererea autorității de control, suma conținută în documentul justificativ respectiv nu va mai fi validată și rambursată de AEP”.

 

Sancțiuni, confiscări, avertismente

Nicușor Dan a primit sancțiuni pe bandă rulantă pentru modul în care și-a finanțat și desfășurat campania prezidențială. Mai întâi, a luat o amendă de 20.000 de lei pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la faptul că, în campania electorală, pot fi utilizate ca tipuri de propagandă electorală numai afișe electorale cu anumite dimensiuni și amplasate numai în locurile speciale pentru afișaj.

De asemenea, Nicușor Dan a mai luat o amendă de 20.000 de lei pentru că a încălcat prevederea conform căreia se interzice finanțarea în orice mod a campaniei electorale de către o autoritate publică, instituție publică, regie autonomă, companie națională sau societate care, cu 12 luni înaintea începerii campaniei electorale, a desfășurat activități finanțate din fonduri publice. A mai luat o amendă de 20.000 de lei pentru că nu a deschis în termen de cinci zile de la începerea campaniei electorale un cont de beneficiar la nivel național.

AEP a mai transmis un avertisment pentru că acest candidat nu a asigurat publicarea împreună cu fiecare material publicitar a indicațiilor că este vorba despre un material publicitar politic. A luat amendă de 15.000 de lei și i-au fost confiscați 150.839,85 lei pentru că nu a înregistrat contribuții electorale și nu a făcut plata cheltuielilor exclusiv prin intermediul contului bancar menționat în prealabil la AEP. A mai luat o amendă de 15.000 de lei pentru că a încălcat prevederea conform căreia contribuțiile candidaților pot proveni numai din donații primite de la persoane fizice, din venituri proprii sau din împrumuturi, precum și încă o amendă de 15.000 de lei pentru că nu a respectat limitele maxime ale cheltuielilor care pot fi efectuate în campania electorală. În sfârșit, a mai primit un avertisment pentru că a încălcat limita maximă a contribuțiilor de 20.000 de salarii minime brute pe țară.

 

Procesul cu AEP se reia de Ziua Păcălelii

Nicușor Dan, care a amenințat cu judecata Autoritatea Electorală Permanentă pentru că nu i-a restituit și cei 930.000 de lei, mai are un proces cu AEP pentru anularea sancțiunilor primite și descrise mai sus. 

Procesul a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 5 încă din data de 16 iunie 2025, după ce Nicușor Dan s-a instalat la Palatul Cotroceni, și a avut un prim termen de judecată la data de 26 iunie 2025. De atunci, s-au scurs trei termene de judecată, ultimul desfășurându-se pe 12 noiembrie 2025, soluționat cu o amânare.

Instanța a dispus reluarea judecății în data de… 1 aprilie 2026, de Ziua Păcălelii.

×