Ucigasul baschetbalistului Chauncey Hardy a beneficiat de o reducere considerabila a pedepsei pentru ca judecatorul cauzei a retinut in favoarea acestuia cateva aspecte absolut halucinante. Astfel, in motivarea Tribunalului Giurgiu sunt expuse motivele pentru care Ionut Adrian Tanasoaia, cunoscut sub numele de Gipsy-Gypsanu, a beneficiat de reducerile prevazute de lege si care au condus la individualizarea pedepsei.
Judecatorul retine ca o circumstanta atenuanta faptul ca ucigasul a recunoscut fapta si ca o regreta, dar si alte aspecte, precum varsta, pregatirea profesionala, dar si faptul ca “nu este cunoscut ca fiind o persoana violenta, ci ca o persoana linistita si respectuoasa (caracterizarea Asociatiei de proprietari Bloc 504C - fila 92), si nu are antecedente penale'.
Presupuneri care il avantajeaza pe ucigas
Intre considerentele retinute de magistrat, se mai arata: “Trebuie avut in vedere si ca atat inculpatul, cat si victima, anterior, au consumat bauturi alcoolice, pe fondul acestui consum si pe fondul unor neintelegeri decurgand din comportamentul victimei care i-a pus pe cap sapca sa unei fete din discoteca si din bariere lingvistice ( victima vorbea limba engleza, iar inculpatul limba romana)'.
Din motivarea judecatorului nu lipsesc presupunerile, care sunt in favoarea lui Gipsy Gypsanu: “Banuind probabil ca prin gestica bratelor victima ar incerca sa-l loveasca, inculpatul a lovit-o puternic cu pumnul in dreptul buzelor. Urmare a loviturii primite, victima s-a dezechilibrat (se afla 1,20 m de marginea podiumului) si a cazut de la nivelul podiumului (32 cm), lovindu-se cu capul de pardoseala (a ramas cu partea inferioara a corpului pe podium) pierzandu-si imediat constienta'.
Dupa ce l-a pus pe Hardy la podea, Gypsanu a stat la baut inca 11 ore
Un alt element interesant care reiese din hotararea judecatoreasca se refera la conduita ulterioara a ucigasului. Practic, dupa ce l-a pus la podea pe baschetbalist, in jurul orei 4 dimineata, Gipsy-Gypsanu nu s-a mai oprit din baut pana in cursul zilei, ora 15: “Inculpatul s-a deplasat la Statia L. din apropiere, a fost contactat telefonic de catre D. G. si impreuna cu acesta, cu C.S.-I., B. L si G. F.-L. s-au deplasat la Statia R. de la iesirea din Giurgiu, unde au ajuns la orele 04.22, loc in care au mai ajuns si alte persoane care s-au aflat la discoteca, respectiv martorii N. O.-M., M. E., M. M., M. B.-A., N. G., S. A., G. M., etc. Acest aspect este probat si de imaginile surprinse de camerele de luat vederi de la benzinarie (filele128-165 - voi. II). O parte din martorii mentionati mai sus au reluat discutiile despre cele intamplate la club, iar C. S. -I. a afirmat 'ce sa se intample ma, i-a dat Gipsy un pumn americanului". Au continuat sa consume bauturi alcoolice pana in jurul orelor 06.30, dupa care inculpatul impreuna cu C. S.-l., D.G. sj B. L, s-au deplasat la domiciliul martorului Z. I. zis 'M." (declaratie filele 135-136 -voi.Ill) si au mai consumat bauturi alcoolice pana in jurul orelor 15.00'.