x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete CCR a dat dreptate parțial celor de la USR în legătură cu sancțiunile introduse pentru deputații scandalagii

CCR a dat dreptate parțial celor de la USR în legătură cu sancțiunile introduse pentru deputații scandalagii

de Ion Alexandru    |    05 Apr 2022   •   07:50
CCR a dat dreptate parțial celor de la USR în legătură cu sancțiunile introduse pentru deputații scandalagii

Sancționarea, in corpore, a unui grup parlamentar, cu retragerea logisticii auto, pentru o faptă săvârșită de un singur deputat sau de angajații grupului, introdusă, în forma modificată în luna februarie, în Regulamentul Camerei Deputaților, este neconstituțională.

 

CCR a dat, astfel, parțial dreptate celor de la USR, care au atacat aceste modificări. În schimb, Curtea a declarat ca fiind neconstituționale modificările aduse aceluiași Regulament cu privire la sancțiunile aplicabile pentru acțiuni violente, atât verbal, cât și fizic, ale parlamentarilor la adresa unor colegi sau a altor demnitari, precum și cu privire la interdicția de a întinde bannere în sala de Plen sau de a transmite live pe rețelele de socializare, din alte spații decât cele rezervate grupurilor parlamentare.

Scandalul izbucnit în luna februarie a acestui an, în Camera Deputaților, când liderul AUR, George Simion, a urcat la tribună și l-a ținut de ceafă pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, a condus la modificarea Regulamentului Camerei Deputaților, dar și al Senatului, fiind introduse noi interdicții. Unele dintre acestea afectau în mod direct posibilele acțiuni politice pe care cei de la USR le aveau în vedere pentru viitor, în Parlament, acțiuni pe care le-au folosit în mai multe rânduri în legislatura trecută. Motiv pentru care deputații USR au atacat la Curtea Constituțională aceste modificări.

Prima hibă a Regulamentului

Curtea a admis parțial contestația celor de la USR și a stabilit, prin decizie definitivă și obligatorie, că dispozițiile articolului 246, alineat 1, litera „i” și sintagma „ale deputaților și ale angajaților săi (grupului parlamentar – n.red.), din cuprinsul literei „j” ale noului Regulament modificat al Camerei Deputaților sunt neconstituționale. 

Motivarea acestei decizii a fost publicată ieri de către CCR. Astfel, este neconstituțională prevederea conform căreia se sancționează cu „reducerea la jumătate a timpului alocat cu ocazia moțiunilor, orei Guvernului, orei prim-ministrului sau ședințelor solemne grupului parlamentar din care face parte deputatul sancționat pentru săvârșirea abaterii disciplinare constând în violență verbală, injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar”.

Pedeapsa colectivă nu este permisă

De asemenea, CCR a declarat neconstituțională sintagma „ale deputaților sau ale angajaților săi”, din cuprinsul literei „j” a articolului 246, alineat 1, care prevede sancțiunea „retragerii și punerii la dispoziția secretariatului general al Camerei Deputaților, pentru o perioadă de până la 6 luni, a tuturor angajaților și a logisticii auto repartizate grupului parlamentar care, prin acțiunile sale, ale deputaților sau ale angajaților săi, pune în pericol buna funcționare și siguranța autorității publice, a demnitarilor sau angajaților acesteia în incinta Camerei Deputaților, începând cu data constatării afectării bunei funcționări a activității Camerei”.

În motivarea deciziei, Curtea arată că grupurile parlamentare sunt structuri organizatorice care reprezintă, în esență, reunirea parlamentarilor unui partid politic pentru a hotărî asupra unei atitudini. „Însă numai în măsura în care o astfel de atitudine comună ar fi de natură să încalce regulile instituite se pot reține răspunderea și sancționarea colectivă a grupurilor”, se arată în decizia CCR.

Curtea: „S-ar restrânge, până la anihilare, posibilitatea de exprimare a partidelor”

Curtea Constituțională reține că o faptă individuală a unui parlamentar nu poate atrage o sancțiune colectivă asupra întregului grup parlamentar, „dacă respectiva faptă nu este expresia conduitei sau a atitudinii comune a grupului, ci exclusiv a persoanei care a săvârșit-o”. 

„Or, prin modificările aduse, Regulamentul Camerei Deputaților nu face nicio distincție în raport cu atitudinea grupului față de fapta/conduita deputatului respectiv”, se mai arată în motivarea citată.

De altfel, magistrații constituționali subliniază că nici articolul 246, alineat 1, litera „j” din Regulamentul Camerei Deputaților modificat și completat nu definește cu claritate care este conduita integrală a grupului parlamentar, în toate ipotezele normative invocate prin sintagma „acțiuni ale deputaților sau ale angajaților”.

„Se creează, astfel, o reglementare confuză a regimului disciplinar parlamentar, contrară exigențelor de claritate a legii (…), prin restrângerea, până la anihilare, a posibilității de exprimare a partidelor politice organizate la nivelul Parlamentului în grupuri parlamentare, precum și a deputaților membri ai acestor grupuri”, se mai arată în documentul Curții Constituționale.

Progresiștii au atacat și interdicția de a „ataca verbal” sau de a desfășura bannere. Nu au avut însă succes

Dacă în legătură cu această generalizare cei de la USR au avut succes la CCR, cu alte modificări operate la Regulamentul Camerei Deputaților, nu. Și de această dată vorbim despre modificări care îi „ustură” pe progresiști cel mai mult.

Grupul USR a atacat la CCR în integralitate modificările articolului 158 din Regulamentul Camerei Deputaților. Mai exact, pentru că aceste modificări introduc interdicții cu privire la transmiterea în direct sau înregistrarea ședințelor Plenului, a ședințelor solemne, a ședințelor comitetului liderilor sau ale comisiilor parlamentare, prin alte mijloace decât prin cele puse la dispoziție de Secretariatul General sau prin intermediul reprezentanților mass-media, acreditați la Parlament.

Deputații pot însă filma și transmite live pe Facebook aceste ședințe, însă numai din locurile special rezervate grupurilor parlamentare din care fac parte. 

De asemenea, articolul atacat de USR la CCR interzice utilizarea violenței fizice, constând în gesturi agresive, violență verbală, injurii, invective sau calomnie la adresa unui alt parlamentar.

USR a mai atacat și articolul 245, indice 1, din regulament, care prevede că este interzisă participarea la desfășurarea unui banner în sala de ședință a Plenului sau în sălile comisiilor Camerei Deputaților.

Ambele sesizări au fost respinse de Curte. Prima, pentru că este asigurată transmiterea și stenografierea ședințelor, inclusiv prin intermediul presei, iar a doua, pentru că „nu poate fi reținută pretinsa neclaritate a sintagmei «injurii, amenințări, invective, calomnie», pe care o reclamă autorii sesizării”.

×