x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete CFR-ul, gaura neagră din buzunarul românilor

CFR-ul, gaura neagră din buzunarul românilor

de Iulia Barbu    |    20 Feb 2011   •   19:08
CFR-ul, gaura neagră din buzunarul românilor
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional
152926-dargosstoica-20100208142740017.jpgCFR-ul zace de mulţi ani în datorii istorice. În fiecare an, zerourile adăugate la pierderi se lasă cu negocieri acerbe şi promisiuni de reformare, fără vreun rezultat concret. În ciuda restructurărilor din 2010 şi cu toate promisiunile Guvernului, anul 2011 a găsit tot sistemul feroviar înecat în datorii. Facturi neplătite şi alte datorii către furnizori. Potrivit datelor CFR SA, compania a terminat anul cu datorii de 5,36 miliarde de lei, din care 2,76 miliarde de lei reprezintă obligaţii către furnizori şi 2,59 miliarde lei, restanţe către bugetul de stat.

Una dintre cauzele facturilor uriaşe din conturile sistemului fe­roviar românesc o reprezintă energia electrică. CFR-ul, unul dintre cei mai mari consumatori de energie electrică din ţară, îşi permite să achi­zi­ţio­neze energia la preţ de lux! Aşa se face că facturile către energie sunt plătite la suprapreţ, ajungând la o medie de 0,4815 bani/kW/h. Categoria de lux în care CFR preferă să îşi plătească facturile nu este decât o altă dovadă a răsfăţului şi nesimţirii cu care se gestionează visteria ţării. În fiecare an, restanţele CFR-ului sunt achitate din buget, mai exact din banii românilor de rând. Mai departe, "atenţia" cu care politicienii au gestionat sistemul feroviar au făcut cu mult mai uşoară viaţa băieţilor deştepţi din energie.

CFR SA, compania care răspunde de infrastructură, este şi deţinătoarea contractelor pe energia electrică. Mai departe, CFR Marfă sau CFR Călători sunt consumatorii finali, cei care îşi plătesc atât cât consumă în contul contractelor deţinute de CFR SA.  Jurnalul Naţional a încercat să afle care este motivul pentru care CFR SA are statut de "consumator captiv". Cum se face că un sistem feroviar care înoată în datorii îşi permite să consume energie în sistem de lux, un sistem pe care nici o altă companie de stat nu şi-l permite. Practic, contractul pe care CFR SA îl are cu furnizorii de energie electrică este cu 25% mai scump decât orice al contract al consumatorilor normali de energie electrică. Statutul este clar: CFR-ul nu este consumator eligibil şi plăteşte 0,4815 bani/kW/h. Este un consumator captiv, prins în datorii şi penalităţi. "Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA este consumator captiv de energie, ceea ce înseamnă că din conside­rente tehnice, economice sau de reglementare nu-şi poate alege furnizorul. Pentru a deveni consumator eligibil (consumatorul eligibil este cel care poate să aleagă furnizorul şi să contracteze direct cu acesta energia electrică necesară, având acces la reţelele de transport şi/sau distribuţie) compania trebuie să-şi achite datoriile pe care le are la furnizorii de energie electrică. CNCF CFR SA achiziţionează energie electrică la preţurile reglemetate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), iar tariful pentru energia de tracţiune consumată în luna decembrie a fost de 0,4815 bani/kW/h", a precizat biroul de presă al CFR SA. Demersul Jurnalului Naţional a început în luna decembrie, moment în care Ministerul Transporturilor virase fonduri de la buget ca să acopere datoriile pe care CFR Călători le avea la plata energiei electrice, datorii care trec automat în contul CFR SA, ca deţinător al contractului de electricitate. Am întrebat atunci dacă o dată cu plata acestor sume restante nu se poate negocia statutul de consumator eligibil al CFR Călători. Modul în care sunt legate însă cele trei sectoare fe­roviare, CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă ar face însă imposibil orice demers de acest fel.  

Solicitarea trimisă CFR SA, la sfâr­şitul anului trecut, cerea ur­mă­toa­rele informaţii: "Care este datoria CFR Călători către CFR Infrastructură privind plata energiei electrice; Care este suma pe care aţi primit-o în acest an de la Ministerul Transportu­ri­lor pentru plata ener­giei electrice." Ni s-a transims astfel că pentru plata energie la CFR Călători a fost alocată suma de 111.209.793,06 lei. Banii au fost daţi pentru acoperirea datoriilor la energia electrică. "Această sumă a fost virată de CFR Călători conform prevederilor legale în conturi distincte deschise la Trezoreria Municipiului Bucureşti pe numele SC E.ON Gaz România SA şi al SC E.ON Gaz Distribuţie SA în vederea plăţii utilităţilor restante ale CFR Infrastructură, astfel: 76.007.480,62 lei – SC E.ON Gaz România SA şi 35.202.312,44 lei - SC E.ON Gaz Distribuţie SA", a precizat biroul de presă al CFR SA. Mai târziu, în luna ianua­rie, am solicitat din nou, tot Companiei care administrează infrastructura feroviară, să ne precizeze dacă în urma plăţii datoriilor restante ale CFR Călători s-a reuşit o negociere a contractului astfel încât măcar CFR Călători să devină consumator eligibil. Am cerut de asemenea să ni se precizeze care este preţul pe care CFR îl dă pe KW în acest moment. Răspunsul ne-a trimis înapoi la CFR Călători: "Reprezentanţii SNTFC CFR Călători vă pot furniza informaţii complete dacă îndeplinesc sau nu condiţiile necesare pentru a devenit consmator eligibil. Referitor la preţul/kW plătit, vă informăm că CNCF CFR SA achiziţionează energie electrică la preţurile reglementate de ANRE". A urmat o nouă adresă, de această dată către CFR Călători cu aceeaşi întrebare, iar răspunsul a venit în 10.02.2010: "CFR Călători – în calitate de beneficiar – utilizează energia electrică de tracţiune pe baze contractuale încheiate cu CNCF CFR SA, achitând lunar facturile emise de CNCF CFR SA. În ceea ce priveşte preţul pe care CFR îl plăteşte pe KW, această informaţie poate fi obţinută de la CNCF CFR SA". Practic, nici compania care are contractul cu energia, CFR SA, nici cea care îşi plăteşte facturile, CFR Călători nu ştiau exact sau nu voiau să explice statutul de "consumator captiv". În cele din urmă însă, CFR SA a explicat că nu ne poate da date despre statutul CFR Călători, dar că la urma urmei statutul întregului sistem feroviar românesc este acela de captiv în plata energiei.

Fără strategie, dar cu datorii de 5,36 miliarde de lei
CFR SA a încheiat anul trecut cu pierderi de 1,04 miliarde de lei, în creştere cu 12,5% faţă de 2009, şi cu datorii de 5,36 miliarde de lei, nivel de peste două ori mai mare faţă de cel înregistrat în anul anterior. În timp ce datoriile curg de la un an la altul, sistemul feroviar are dificultăţi chiar şi în asigurarea unei strategii concrete pentru consumul energiei electrice. Practic, în condiţiile în care facturile pentru energie sunt plătite la suprapreţ, CFR-ul a avut grijă ca orice punct de pe calea ferată să aibă curent nonstop. Chiar şi liniile care nu au trafic într-un anumit interval orar beneficiază de energie în orice orice minut! În consecinţă, energia CFR-ului ne costă de ne usucă buzunarele. Toate acestea în condiţiile în care, din cei aproape 10.000 de ki­lometri de cale ferată, numai jumătate sunt electrificaţi, pe restul ope­rându-se ca acum 50 de ani! Mai mult, în condiţiile în care CFR Călători se zbate de la un an la altul pentru supravieţuire, România din bugetul ei "bo­gat" nu uită să îşi subvenţioneze operatorii privaţi. Aceştia sunt singu­rii care par să înţeleagă sistemul feroviar românesc din moment ce au costuri mici şi profituri mari. De cealaltă parte, CFR Călători are costuri uriaşe şi pro­fit zero. Statutul privilegiat pe care Ministerul Transporturilor îl oferă ope­ratorilor privaţi de cale ferată nu se regăseşte în nici o altă ţară europeană!

×