x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Compania de Aeroporturi Bucureşti, “puşculiţa” lui Tiberiu Urdăreanu. 94 de milioane de euro în 10 ani

Compania de Aeroporturi Bucureşti, “puşculiţa” lui Tiberiu Urdăreanu. 94 de milioane de euro în 10 ani

de Ion Alexandru    |    24 Apr 2019   •   11:36
Compania de Aeroporturi Bucureşti, “puşculiţa” lui Tiberiu Urdăreanu. 94 de milioane de euro în 10 ani
Sursa foto: SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO

Compania UTI Grup SA, controlată de controversatul om de afaceri Tiberiu Urdăreanu, unul dintre denunţătorii de serviciu ai DNA, din ultimii ani, a primit, zilele trecute, un nou contract din partea Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, pentru retehnologizarea sistemului de monitorizare video de pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”. Atribuirea contractului, a cărui valoare depăşeşte 5,5 milioane de euro, este una controversată, având în vedere că doi dintre concurenţii care au participat la licitaţie invocă grave nereguli cu privire la modul în care a fost declarată câştigătoare oferta UTI, atât din punctul de vedere al preţului cerut de Urdăreanu, cât şi cu privire la încălcarea prevederilor din caietul de sarcini. CNSC a respins contestaţiile, nu pentru că ar fi fost inadmisibile, ci pentru că una dintre ele a fost depusă tardiv, iar cealaltă pentru că nu a fost constituită cauţiunea. UTI este un client aproape exclusiv al contractelor Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, valoarea afacerilor pe care această societate de stat le-a atribuit, în ultimii zece ani, companiei controlate de Tiberiu Urdăreanu ridicându-se la aproape 400 de milioane de lei, cu TVA.

 

Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti SA, care administrează aeroporturile Bucureşti-Otopeni “Henri Coandă” şi Bucureşti-Băneasa “Aurel Vlaicu”, a atribut, în 22 aprilie, prin negociere directă, un contract în valoare de 26.378.706,2 lei cu TVA (adică 5.563.250 de euro), pentru achiziţia de lucrări de modernizare, retehnologizare şi extindere a sistemului TVCI (monitorizare video) existent în incinta Aeroportului Otopeni. Contractul mai include proiectare, furnizare, instalare şi punere în funcţiune a componentelor sistemului TVCI, la care se adaugă întreţinerea şi reparaţiile în perioada de garanţie şi de postgaranţie, conform unui anunţ de atribuire postat pe Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP).

Deşi suma pusă la bătaie este una destul de mare, autoritatea contractantă nu a organizat o licitaţie deschisă, ci a ales să negocieze direct cu ofertanţii, precizând că principalul criteriu de atribuire este preţul cel mai scăzut. Valoarea iniţială a contractului a fost estimată la 7.668.000 de euro fără TVA. Fapt ce a atras nu mai puţin de cinci companii care să oferteze, în final rămânând în cursă doar două. Iar, la data de 22 aprilie, a fost declarată câştigătoare oferta depusă de SC UTI Grup SA, controlată de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

 

Acuzaţii grave cu privire la procedura de atribuire

Atribuirea acestui contract este, însă, contestată de către doi dintre competitorii UTI. În 18 martie, atât SC Telekom România Communication SA, cât şi Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii SRL, care este liderul asocierii din care mai face parte şi SC GTS Telecom SRL, au solicitat Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor anularea tuturor actelor de procedură emise de Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti, anularea raportului de atribuire a contractului către UTI Grup şi reluarea de la zero a negocierii.

Spre exemplu, SC Telekom România Communication a solicitat CNSC să constate că ofertele prezentate de UTI Grup şi de Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii sunt neconforme şi inacceptabile, drept care a cerut anularea actelor care au stat la baza emiterii rezultatului procedurii de atribuire. În întâmpinare, petentul contestator arată că o parte din documentaţia de atribuire a fost clasificată cu “secret de serviciu”, apoi că valoarea iniţială a proiectului era de 8.668.000 de euro fără TVA, din care prezentul contract era estimat la 7.668.000 de euro fără TVA. Şi, în aceste condiţii, UTI a oferit 4.675.000 de euro fără TVA, în timp ce asocierea condusă de Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii a solicitat un preţ final de 4.764.797,65 euro fără TVA. Ceea ce, conform contestatarului, în raport cu valoarea estimată a proiectului, este mai mult decât evident că ambele oferte financiare se situează mult sub pragul de 85%, potrivit prevederilor OUG 114/2011.

La rândul său, Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii contestă faptul că autoritatea contractantă a declarat câştigătoare oferta UTI Grup, în ciuda nerespectării cerinţelor din documentaţia de atribuire, şi a “încălcat flagrant condiţiile de testare, principiul egalităţii şi nediscriminării, prin încercarea de a truca rezultatele din sesiunea de testare”. Mai mult, Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti este acuzată că a încălcat principiul transparenţei şi al tratamentului egal şi că a declarat drept câştigătoare oferta UTI cu încălcarea articolului 177 din OUG 114/2011.

La data de 1 aprilie 2019, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a respins ambele contestaţii. Însă nu pe fondul lor, ci pe procedură. Astfel, contestaţia depusă de Telekom România Communication a fost respinsă ca tardivă, în timp ce contestaţia Centrului pentru Servicii de Radiocomunicaţii a fost respinsă pentru neconstituirea cauţiunii.

 

Un fel de SRI, combinat cu “Doi ş’un sfert”, pe “Henri Coandă”

Astfel încât UTI a rămas câştigător al contractului. Contract care, conform caietului de sarcini, are o durată de 48 de luni. Concret, afacerea vizează faptul că Aeroportul Henri Coandă are, în acest moment, instalate subsisteme analogice şi digitale TVCI la terminalele “Plecări Internaţionale”, “Plecări Extindere”, “Finger”, “Finger Extindere”, “Sosiri Interne”, “Sosiri Internaţionle”, precum şi la Corpul de Legătură AB, în Hala Auto, la Uzina Electrică şi în parcările publice.

Prin acest contract, se urmăreşte modernizarea subsistemelor TVCI digitale existente, care să mărească gradul de acoperire a supravegherii video, prin creşterea numărului de camere video existente. Se mai urmăreşte şi înlocuirea subsistemelor şi echipamentelor aferente şi mărirea gradului de acoperire video în toate aceste terminale. Concret, contractul constă în furnizarea şi instalarea unei soluţii de “recunoaştere facială”, în furnizarea şi instalarea unei soluţii de recunoaştere automată a numerelor de înmatriculare a vehiculelor, în furnizarea şi instalarea unei soluţii de “video-analiză integrată”, în modernizarea centrului de date video existent şi în extinderea sistemulu TVCI în zonele neacoperite video, cum ar fi zonele tehnice, platformele, zonele publice sau chiar Salonul Oficial.

 

UTI, abonat permanent la afacerile CNAB

Acesta nu este primul contract pe care compania controlată de afaceristul Tiberiu Urdăreanu îl primeşte de la Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti. În ultimii zece ani, UTI Grup SA sau UTI Facility Management, o altă societate din grupul UTI, a încasat de la această instituţie de stat cel puţin 16 contracte, în valoare totală de 394.502.549,6 lei cu TVA inclus, ceea ce, la cursurile leu-euro tranzacţionate la momentele în care au fost încheiate aceste contracte, înseamnă 94.069.801,3 euro.

CNAB a atribuit, în 3 iulie 2018, către UTI Grup SA, un contract în valoare de 5.643.366,2 lei cu TVA (1.254.081,4 euro) pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi lucrări de execuţie pentru modernizarea sistemului de sonorizare din terminalele Aeroportului Internaţional “Henri Coandă”, precum şi a serviciilor de întreţinere pentru sistemul modernizat. Tot anul trecut, pe data de 31 mai, UTI a mai primit un contract în valoare de 140.672,5 lei cu TVA (31.260,5 euro), pentru achiziţia serviciilor de expertiză tehnică pentru echipamentele şi instalaţiile sistemului centralizat de ventilaţie-climatizare aferentă terminalelor “Plecări Internaţionale”, “Finger” şi “Sosiri” de pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”.

În 8 noiembrie 2016, CNAB a atribuit, prin negociere, aceleiaşi UTI Grup, un contract în valoare de 8.327.161,8 lei cu TVA (1.850.480,4 euro), pentru prestarea de servicii de administrare, actualizare şi dezvoltare a soluţiei ERM ICAR, precum şi asigurarea consultanţei informatice specifică. Un alt contract a fost parafat la data de 16 noiembrie 2015, pentru care s-a organizat licitaţie, însă singurul ofertant a fost UTI Grup. Contractul, în valoare de 14.353.994,6 lei cu TVA (3.189.776,6 euro), a constat în servicii de întreţinere şi reparaţii destinate echipamentelor şi instalaţiilor existente în cadrul sistemului de balizaj de pe Aeroportul “Aurel Vlaicu”. Tot prin licitaţie şi tot cu UTI unic ofertant a fost atribuit, în data de 12 februarie 2015, un contract în valoare de 134.394.453,8 lei cu TVA (29.865.434,4 euro), pentru servicii de exploatare, întreţinere şi asigurarea garanţiei totale, reparaţii accidentale, gestionare energie şi consultanţă în managementul tehnic al sistemelor, echipamentelor şi instalaţiilor în funcţiune la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”.

În 13 mai 2014, UTI a mai primit un contract, în valoare de 881.484,9 lei cu TVA (200.337,5 euro), pentru furnizarea de echipamente de control-acces în vederea detectării explozibililor sub formă lichidă, aerosoli sau geluri, iar, la 7 octombrie 2013, a încasat un contract de 59.331.916,8 lei cu TVA (13.184.870,4 euro), pentru servicii de întreţinere cu asigurarea garanţiei totale, suport logistic integrat pentru instalaţiile de curenţi slabi şi instalaţiile de telecomunicaţii de pe acelaşi aeroport. Contacte cu acelaşi obiect au fost încheiate la 17 iunie 2013 (2.887.705,8 lei cu TVA – 6.421.712,4 euro), la 20 martie 2013 (2.156.912,4 lei cu TVA – 479.313,9 euro) şi la 15 ianuarie 2013 (154.984,9 lei cu TVA – 34.441,1 euro).

Alte contracte încheiate de UTI Grup SA cu CNAB au fost semnate la 13 iulie 2011 (39.934.689,9 lei cu TVA – 9.509.259,5 euro), la 18 aprilie 2011 (728.509,5 lei cu TVA – 173.454,7 euro) şi la data de 1 martie 2010 (6.896.320,3 lei cu TVA – 1.724.080,1 euro).

De asemenea, înainte de apariţia Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti, vechea Companie Naţională Aeroportul “Henri Coandă” a atribuit către UTI Facility Management SRL, în data de 27 noiembrie 2009, un contract în valoare de 91.094.746,4 lei cu TVA (26.027.070,4 euro) pentru expertiză tehnică, elaborare studiu de fezabilitate, proiect şi execuţia de lucrări de modernizare a sistemului de balizaj luminos al căilor de rulare, iar, la 14 ianuarie 2009, aceeaşi firmă a primit un contract de 1.196.923,6 lei cu TVA (341.978,2 euro) pentru prestarea de servicii informatice.

 

Urdăreanu, dedublat. Inculpat şi denunţător al DNA

Tiberiu Urdăreanu, care controlează grupul UTI, s-a remarcat, în ultimii ani, ca fiind unul dintre denunţătorii de serviciu ai DNA, în dosarele cu miză politică pentru această instituţie. Printre cei denunţaţi se numără fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, sau actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban. Însă omul de afaceri conectat la contractele cu statul are şi calitatea de inculpat, trimis în judecată de DNA, tot pentru contractele încheiate cu statul.

Încă din 2014, DNA a trimis-o în judecată, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, pe o anume Adina Roşu, angajată a unei companii, pentru complicitate la dare de mită. Ea este acuzată că, în perioada 2013-2015, în calitate de responsabil al firmei la care lucra cu derularea unui proiect privind sistemul traficului rutier în Iaşi, l-a ajutat pe Tiberiu Urdăreanu să dea mită fostului primar al municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, în schimbul semnării contractului şi asigurării desfăşurării în bune condiţii a acestuia.

Ulterior, în decembrie 2010, Udăreanu şi Nichita au fost trimişi, la rândul lor în judecată, pentru dare de mită, respectiv luare de mită, în acelaşi dosar. Procurorii notează în rechizitoriu o mită de 3.693.710 lei.

 

Compania controlată de Tiberiu Urdăreanu urmează să monteze, în toate terminalele de la Otopeni, în parcări şi în Salonul Oficial, camere video cu recunoaştere facială. Alte dispozitive trebuie să recunoască numerele de înmatriculare ale vehiculelor.

 

Din 2009, până în prezent, firmele din grupul UTI au primit de la Compania de Aeroporturi Bucureşti 16 contracte, în valoare totală de 394.502.549,6 lei cu TVA inclus.

×
Subiecte în articol: tiberiu urdareanu