Criminalul le scria rudelor victimelor

În perioada mai 1998-februarie 2000, Ţi­gănilă Iulian şi Barbu Ion au omorât cinci oameni. Patru bărbaţi şi o femeie de 31 de ani, gravidă în luna a V-a. Există suspiciuni că cei doi au "înecat" cu şuncă în 1996 şi un bărbat de 63 de ani.

Toate crimele au fost co­mise cu premeditare. "Creierul ac­ţiunii" era Ţigănilă, zis Ţiganu, care avea meşteşugul de a se apropia de victime, câştigându-le încrederea la un "pahar de vorbă". Înainte de a tre­ce la fapte, Ţiganu afla detalii despre tre­cutul, anturajul şi despre planurile de viitor ale victimelor sale. Ştia să obţină confesiuni. Deşi are o in­te­li­genţă medie (expertiza psihiatrică a stabilit un QI de 104), mediul în care a crescut şi experienţa de viaţă l-au învăţat să "citească" oamenii, să se apropie de ei şi să-i "vrăjească".

În 1995, Ţigănilă a fost condamnat pentru prima oară la 3 ani de închisoare pentru omor din culpă şi 1 an şi 6 luni pentru părăsirea locului ac­ciden­tului. Pedeapsa era executorie, iar  Ţigănilă a executat-o la locul de muncă, o societate de transport din Piteşti, unde era angajat ca... paznic. Poate că pentru el asta a fost prima dovadă că societatea e indulgentă şi că ar putea scăpa nepedepsit.

Barbu Ion s-a ales cu porecla de Chioru în august 1998, când calul lui Ţigănilă i-a tras o copită în cap, iar el a rămas cu un defect la ochiul drept. Pe Ţigănilă îl ştia din copilărie, amân­doi sunt din Ungheni şi locuiau pe uli­ţe paralele. În tandemul format cu Ţi­ganu, Chioru avea rol de executant, pentru că, deşi e mai mare cu şa­se ani, are cu şapte clase mai puţin... Nici unul dintre ei nu avea vreun loc de muncă sau alte mijloace materiale de trai.

Există indicii că prima lor victimă ar fi Ţârcu Gheorghe (63 ani). Pe Ţigănilă îl ştia de la ITSAIA Piteşti, unde acesta lucrase, ca şofer, până-n ’94, iar victima – ca mecanic auto. Pensionat, Ţârcu începuse să dea bani cu camătă în pieţe, la ţigani. Lo­cuia singur într-o garsonieră din Pi­teşti şi îi plăcea băutura.

În dimineaţa zilei de 27 februarie 1996, Ţârcu a fost găsit mort în locuinţa sa. Decesul nu a trezit nici o suspiciu­ne la acea dată, legiştii conclu­zionând că el s-a datorat "asfixiei me­ca­nice cu un bol alimentar". Şunca nemestecată care-i rămăsese bărba­tului în gât avea însă dimensiunile de 8x4 cm. La necropsie s-a stabilit o alcoolemie de 2,4 gr. ‰ care, corobo­rată cu vârsta înaintată a victimei, demonstrează acum că uriaşa bucată de şuncă i-a fost îndesată pe gât omului aflat în imposibilitatea de a se apăra.

La acea vreme, Ţigănilă se număra printre puţinele persoane aflate în anturajul victimei. În 2002, nora lui Ţârcu a predat poliţiştilor un bilet de ameninţare găsit, la data decesului, în locuinţa victimei. Ţârcu se pare că a fost primul omor al lui Ţigănilă şi singurul în care, consi­derând probabil că ingeniosul mod de operare nu va trezi niciodată suspiciuni, nu a ascuns cadavrul.

Următoarea lui victimă este Oprea Ion (39 ani). Era zidar şi locuia singur într-o garsonieră din Piteşti. Fratele lui a declarat poliţiştilor că "în mai 1998, Ion a plecat la Piteşti cu Ţigănilă, spunând că plăteşte în­treţinerea şi că vine înapoi, dar nu l-a mai văzut nimeni de atunci".

La rându-i, Ţigănilă avea să mărtu­ri­seas­că: "Îl cunosc pe Oprea Ion de mai mult timp, întrucât acesta a copilărit îm­preună cu mine la Ungheni, loca­li­tate unde domiciliază şi părinţii lui", adăugând că l-a văzut ultima oară pe bărbat într-un restaurant din Piteşti în vara lui 1998 şi că acesta i-ar fi spus că vrea să plece la muncă în Grecia. Imediat după dispariţia bărbatului, Ţigănilă s-a mutat în locuinţa lui, iar pe 16 iunie 1998, dându-se drept Oprea Ion, a vândut garsoniera (a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru înşelăciune şi fals privind identitatea).

Deşi dispariţia lui Oprea a fost se­si­zată la Poliţie abia un an mai târziu şi, prin urmare, la acea vreme,  Ţi­gă­nilă nu avea nici un interes să tulbure apele, în octombrie 1998 şi-a rugat un amic să scrie, la dictarea lui, o scri­soare pe care a trimis-o părinţilor dis­pă­rutului, ca venită din partea acestuia. La destinatar era trecut numele ma­mei. În scrisoare, dispărutul îi in­forma că munceşte în Grecia, ca zi­dar, şi că-i dăduse bani cu împrumut unuia, Barbu.

În 1999, un vecin de-al părinţilor primeşte o altă misivă com­pusă de Ţigănilă, prin care Oprea Ion, conform numelui trecut la ex­pe­di­tor, îl informa că s-a însurat în Grecia cu o fată din Moldova şi că are şi-un copil. Dovada era fotografia din plic. "Poza cu copilul nu semăna cu el deloc", avea să declare fratele la Po­liţie. "Este posibil să fi fost vreunul din­tre copiii lui Barbu sau nu ştiu al cui o fi."

În septembrie 1998, Ţigănilă l-a ucis pe Albu Cornel (47 ani), în sco­pul de a-şi însuşi maşina acestuia (un ARO 10). În ianuarie 1999 a vândut ma­şina, prezentând noilor proprie­tari o chitanţă de mână încheiată între el şi Albu. În realitate, un fals reali­zat de acelaşi amic care-i redacta scrisorile. Interesant este că, pe acea chitan­ţă, la martori apar două personaje fic­tive: Popescu Gheorghe şi Căpita­nul.

"Popescu Gheorghe", nume sub care Ţigănilă avea să se prezinte, ulterior, celorlalte victime (mai folosea pseudonimele de Gigi Popescu sau Gheorghiţă Vasilică), avea, în des­crie­rea lui, "vârsta de 60 de ani, înăl­ţime 1,80 m, păr cărunt, dat pe spate, nu ştiu unde locuia, dar îmi amintesc fap­tul că a lucrat pe o macara în Pe­tro­chimie". Despre "Căpitanul", Ţi­gă­nilă spunea că "este un bărbat de aprox. 45-50 de ani, atletic, chelios, 1,70 m înălţime, purta mustaţă. Am au­zit că acesta a lucrat în cadrul ar­matei şi atunci locuia într-un bloc de garsoniere din cartierul Prundu şi avea o tarabă în Piaţa Prundu, unde vindea diverse produse". Albu avu­sese şi garsonieră, şi o tarabă în Piaţa Prundu...

Ţigănilă memora detalii legate de victimele sale şi recompunea, cu aju­to­rul lor, personaje fictive care aveau drept rol susţinerea nevinovăţiei sale.
Expertiza psihiatrică realizată în 2002 a relevat, "în sfera vieţii afective, opresie isteriformă aproape de panică". "În psihiatria judiciară se cunoaşte faptul că istericii mint cu o expresie de nevinovăţie totală. Pentru ei, ceea ce spun în acel moment este un adevăr şi de aceea pot avea o atitudine destinsă. Unii dintre ei, chiar şi lăuntric, nu sunt conştienţi de minciună. Ei îşi arogă nume şi titluri false". (Karl Leonard – "Personalităţi accentuate, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979"). Ţigănilă păstrează însă "capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi are discernământ".

În decembrie 1998, fraţii săi îl văd pentru ultima oară în viaţă pe Buco­ve­anu Janea (42 ani). Locuia singur într-un apartament din Piteşti, fuse-se mecanic auto şi intrase în şomaj. Probabil că în această crimă Ţigănilă a procedat la fel ca în cazul Albu Cornel: şi-a păcălit victima, convin­gând-o să se mute în altă localitate unde, ul­terior, a ucis-o. Un martor, fost chiriaş al lui Janea, susţine că l-ar mai fi văzut pe acesta prin Piteşti în februarie 1999.

Pe 8 decembrie ’98 însă, un frate de-al dispărutului a mers în apar­tamentul acestuia, având cheia de la intrare, şi l-a găsit acolo pe Ţigănilă. Era în sufragerie, îşi făcea pantofii... Când l-a întrebat de Janea, Ţigănilă i-a arătat un bilet în care acesta spunea că e plecat la o adresă din Piteşti, însă fratele nu a recunoscut scrisul. Ţigănilă avea două sacoşe, cu care a şi ieşit pe uşă. Într-una erau haine, în cealaltă – o plapumă. O dată cu Janea a dispărut şi buletinul lui. Actele casei, rămase într-un sertar din sufragerie, au fost luate de fratele care se temea ca Janea să nu-şi vândă casa din pricina vreunei femei, cea la care Ţigănilă îi spusese că s-a mutat. În acest punct probabil că s-a împotmolit şi planul lui diabolic, iar singurul profit al asasinului a rămas plapuma cu care a ieşit pe uşă.

De următoarea victimă, Spătaru Elena (31 ani), Ţigănilă s-a apropiat folosindu-se de slăbiciunea ei pentru alcool şi pentru bărbaţi. I-a de­ve­nit tovarăş de băutură şi partener de sex. Femeia a dispărut pe 9 martie 1999, iar în septembrie 2002, bucăţi din cadavrul ei au fost găsite într-o conductă pentru irigaţii. Imediat după dispariţia femeii, Ţigănilă s-a mutat în apartamentul ei şi, cum nu găsea actele de proprietate ale casei (fuseseră ascunse sub covorul din dormitor), a încercat să-l închi­rie­ze. N-a reuşit, pentru că sora Elenei a intrat la bănuieli, văzând anunţurile de închiriere într-un ziar local, a alertat Poliţia şi a schimbat yala.

Elena fusese văzută adesea în compania lui, însă Ţigănilă se prezentase tuturor ca fiind "Popescu Gheor­ghe". Pentru ca suspiciunile cu­nos­cuţilor Elenei să nu se îndrepte nici asupra lui "Popescu", Ţigănilă i-a dictat amicului, la câteva luni după dispariţia femeii, un bilet care începea cu "Draga mea" şi prin care-şi cerea scu­ze că nu mai trecuse pe la ea şi l-a lă­sat în uşă.

Burcică Ion (66 ani), ultima dintre victime, era din Ungheni, avea casă, maşină, bani. Locuia singur şi era cunoscut drept cămătarul satului. Ţigănilă l-a ucis, dându-i să bea, ca şi lui Albu Cornel, un cocteil din ţuică, antigel şi somnifere. Apoi i-a aruncat cadavrul într-o fântână părăsită. Aparent, mobilul crimei este tot jaful: Ţigănilă a luat din casa lui Burcică 300 de bonuri de pâine şi un televizor color. Televizorul l-a dat concubinei, bonurile – le-a vândut prin sat. Din primii bani încasaţi pe ele şi-a cumpărat patru pâini şi a trimis pensia alimentară fiicei lui, minoră.

În acest moment, Ţigănilă se află în detenţie la Penitenciarul Colibaşi, ispăşind pedeapsa pentru două omoruri. Barbu Ion, servilul şi cre­dinciosul lui prieten, a fugit în Italia după ultima crimă, însă a fost reţinut şi extrădat în decembrie 2004. Astăzi e în acelaşi penitenciar, condamnat pentru un omor. Pe 30 decembrie 2010, Parchetul General, Secţia de urmărire penală şi criminalistică i-a trimis pe cei doi în judecată şi pentru uciderea lui Albu Cornel.

Ţiganu şi Chioru, criminali în serie hedonişti
Prin definiţie, criminalul în serie este acel individ care are la activ două omoruri – şi intenţia probată de a continua şirul lor – comise într-un interval de timp (zile, luni, ani). Ţigănilă Iulian şi Barbu Ion se înscriu în categoria hedoniştilor, ucigaşi în serie care acţionează în parteneriat şi pentru care, în sens larg, "plăcerea" este răsplata asasinatului (în cazul lor, câş­tigul material). În istoria criminalisticii româneşti, primul tandem de criminali în serie, pomeniţi de Dumitru Ceacanica în cartea sa, "Însemnările unui criminalist", era format din doi ţigani care în anii 1945-1946 atacau, înarmaţi cu mitraliere, căruţaşii întâlniţi pe drum, omorându-i în scop de jaf. Ultima dintre victime a fost ucisă în pragul casei. În 1999, cinci tineri (Petru Basaraba, Cristi Nicuşor Agape, Florin Miu, Nicuşor Lenghel şi Adrian Bucur) au omorât, unul câte unul, patru bărbaţi (valutişti), de la care au furat peste 10.000 de mărci germane, jumătate de kilogram de aur şi alte bunuri de mare valoare.