x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Crinuţa face casă bună cu samsarii* 230 de milioane de euro în 6 dosare de retrocedare

Crinuţa face casă bună cu samsarii* 230 de milioane de euro în 6 dosare de retrocedare

de Oana Stancu Zamfir    |    14 Apr 2015   •   11:37
Crinuţa face casă bună cu samsarii* 230 de milioane de euro în 6 dosare de retrocedare
Legături strânse între capii mafiei din despăgubiri
Samsarul de drepturi litigioase era până mai ieri o unealtă, un paravan al vreunei feţe ultracunoscute în hăţişul corupt al afacerilor cu statul. Samsarul era Stelu-săgeata-lui-Cocoş. Imediat ce depozitul despăgubirilor a fost alimentat de domnul Boc şi gaşca lui penală cu miliarde de euro, s-au făcut samsari şi constructorul şi brokerul şi ginerică şi finanţatorul din fotbal, ba chiar şi preşedintele Depozitarului Central. O lume mică, în care legăturile sunt strânse şi duc la aceleaşi şi aceleaşi personaje politice care au patronat mafia ultimilor ani.

O mână de indivizi au încasat de la ANRP despăgubiri de 230 de milioane de euro din doar şase dosare de revendicare. Prejudiciul calculat de DNA în doar trei dintre ele este de 155,8 milioane de euro: 62,5 milioane în dosarul Bica-Stelian-Cocoş, 84 de milioane de euro în dosarul Horia Georgescu, 9,3 milioane în cazul ginerelui lui Traian Băsescu.

În cele şase dosare, aceleaşi nume se combină în diferite variante. Gheorghe Stelian e asociat cu Valentin Vişoiu (pentru care aflăm acum de la DNA că lucra ginerică Pricop), Gheorghe Gabriel (omul lui Videanu de la Equity Invest), Adrian Andrici (finanţatorul Kamikaze, pro Băsescu). În alt dosar, Pricop şi asociatul său Banu împart banii cu Vişoiu şi asociatul său Barbu Florin Şerban Şi cu acelaşi Gabriel Gheorghe. În altul e asociatul lui Andrici, Mihai Rotaru. În altul nevasta lui Rotaru, Irina Nisiparu.

Găştii acesteia bine interconectate i se adaugă un personaj cu faţă onorabilă: preşedintele până mai ieri al Depozitarului Central, Cristian Agalopol. Omul potrivit în locul potrivit, de unde poţi vedea cine are acţiuni la Fondul Proprietatea (în care s-au convertit despăgubirile ANRP), cine cumpără sau cine vinde.

Cercul Videanu-Negoiţă
În 2010, Cristian Agalopol primeşte primele despăgubiri de la ANRP. Cumpărase alături de Gabriel Gheorghe (acelaşi din gaşca descrisă mai sus) drepturile litigioase pentru un imobil cu mai multe apartamente din Cluj. O lună mai târziu, în ianuarie 2011, încă un dosar soluţionat. Aceeaşi asociere cu Gabriel Gheorghe.

În vremea aceea, dl Agalopol era căsătorit cu Ileana Agalopol, fost director al firmei lui Videanu, ulterior numită de PD în conducerea CNVM, alături de nevasta lui Liviu Negoiă (finul de cununie al lui Videanu). Cele două şi-au deschis între timp şi o afacere împreună, o clinică medicală. La ieşirea doamnei Agalopol din firma lui Videanu a intrat Gabriel Gheorghe, finul familiei Agalopol.

Lumea mică de încuscriri se scurtcircuitează aparent prin două divorţuri: Carmen şi Liviu Negoiţă, apoi Cristian şi Ileana Agalopol. Ultimul divorţ succede apariţiei în presa de cancan a unor fotografii cu dl Agalopol ieşind dintr-un hotel bucureştean alături de preşedintele ANRP Crinuţa Dumitrean, fix în perioada în care instituţia condusă de doamna Dumitrean îi acorda despăgubiri domnului Agalopol.

Spălarea banilor
Astăzi, banii din despăgubiri sunt investiţi ,,cinstit” de echipa Dumitrean-Agalopol într-o proprietate pe care cei doi au achiziţionat-o în nordul Capitalei, în cartierul Băneasa, cu 245.000 euro. Modestă, în comparaţie cu milioanele de euro învărtite de doamna Dumitrean (aproape două milioane de euro spune doar Cocoş că i-a dat şpagă): 700 de mp şi o casă dărâmată deja de dl Agalopol prin autorizaţia luată de la Primăria Sectorului 1 în septembrie 2014, semn că se pregăteşte de o construcţie nouă. Să nu uităm însă că doamna Dumitrean a acumulat între timp o avere împresionantă la umbra protectorului său Ioan Oltean care i-a fost şi mandatar în unele tranzacţii: 42.927 mp în localitatea ilfoveană Dascălu, 27.447 mp în Afumaţi, 5000 mp în Tunari, tot Ilfov, 1000 mp intravilan în Voluntari. Un Audi A4 şi un BMW au apărut în declaraţia de avere pentru a asigura transportul doamnei între vastele proprietăţi. Între timp, ea a devenit unul dintre puţinii politicieni pentru care instanţa a dispus confiscarea averii nejustificate (prin decizia din 2012 a Curţii de Apel Bucureşti).

×