x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Ex-procurorul Eva a făcut cerere de spălare totală

Ex-procurorul Eva a făcut cerere de spălare totală

de Ion Alexandru    |    22 Aug 2023   •   08:40
Ex-procurorul Eva a făcut cerere de spălare totală

Deși a scăpat destul de ușor, cu o condamnare doar cu suspendare pentru mită și operațiuni incompatibile cu funcția de procuror, confiscarea unor tablouri și o amendă penală pentru fals, celebrul Emilian Eva, ex-anchetator DNA, nu este mulțumit cu această sentință definitivă.

La începutul acestei luni, Eva a formulat un recurs în casație, mai ales că sentința de condamnare a condus și la emiterea unui decret prezidențial de încetare a calității de magistrat. Recursul în casație se judecă la Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde, deja, unul dintre judecătorii trași la sorți să-l soluționeze a formulat și obținut o cerere de abținere, deoarece același judecător a participat și la judecarea apelului în dosarul lui Emilian Eva.

 

În data de 3 august 2023, la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat un recurs în casație formulat de fostul procuror DNA Emilian Eva, împotriva unei sentințe penale definitive pronunțate de Completul de 5 judecători, la finalul lunii mai a anului curent, sentință prin care Eva a primit o condamnare de 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, în celebrul dosar al tablourilor.

Recursul în casație a fost alocat, spre soluționare, Completului de 5 judecători în materie penală, făcând obiectul dosarului 2066/1/2023. Primul termen de judecată a avut deja loc, la data de 7 august, când instanța a admis declarația de abținere formulată în dosar de judecătoarea Oana Burnel. Aceasta din urmă a făcut parte și din echipa de judecători a Completului de 5 judecători care, la data de 31 mai 2023, a soluționat definitiv apelul din dosarul 2506/1/2018, prin care Emilian Eva a fost condamnat definitiv.

Soluția privind admiterea cererii de abținere formulate de judecătoarea Oana Burnel este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

 

Procesul a durat 7 ani și 8 luni

 

Reamintim că, în 29 septembrie 2015, procurorul ex-DNA Emilian Eva, la acel moment procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, a fost trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție, într-un dosar penal vizând infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de Corupție. 

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a finalizat judecarea fondului acestui proces la data de 17 octombrie 2017, când magistrații au decis, prin hotărârea 569/2017, să-l condamne de procurorul Emilian Eva la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită, la 9 luni de închisoare pentru operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, precum și la plata unei amenzi penale în cuantum de 12.000 de lei pentru fals în declarații.

Instanța a dispus contopirea acestor pedepse și aplicarea unui spor de pedeapsă, urmând ca Emilian Eva să execute 2 ani și 11 luni de închisoare, dar cu suspendare, sub supraveghere, și să plătească amenda penală de 12.000 de lei.

 

Sentința definitivă, pronunțată în 31 mai 2023

 

Emilian Eva nu a fost deloc mulțumit cu acest deznodământ și a formulat apel împotriva acestei hotărâri judecătorești. Și Parchetul a formulat cale de atac, drept pentru care, pe rolul Completului de 5 judecători de la ÎCCJ s-a înregistrat, la data de 28 septembrie, 2018, un nou dosar, având numărul 2506/1/2018, care s-a finalizat în data de 31 mai 2023, prin emiterea sentinței definitive 50/2023.

Atunci, judecătorii din apel au admis apelul DNA și, rejudecâmd, au desființat în parte hotărârea apelată, însă numai cu privire la dispoziția de restituire de către inculpatul Emilian Eva a tablourilor lăsate în custodie la Muzeul Național de Artă al României. Instanța a dispus confiscarea de la fostul procuror a acestor tablouri lăsate în custodie, cu excepția celor la care s-a dispus restituirea către fiica acestuia, Bianca Mădălina Eva, și către mai multe persoane – Iuliana Eva, Adrian Rublinschi, Giani Ganschi și celebrul medic Dan Nicolae Tesloianu -, precum și cu excepția celor care au fost ridicate de la Lucian Eva, fratele lui Emilian Eva, în cursul urmăririi penale. 

În rest, instanța de apel a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii de la fond și a respins ca nefondat apelul inițiat de Emilian Eva. A existat și o opinie separată, în sensul admiterii apelului fostului procuror, însă numai în ceea ce privea imposibilitatea folosirii în procesul penal a interceptărilor convorbirilor telefonice obținute în baza mandatelor de supraveghere tehnică emise de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul 13/2015.

 

CSM a propus eliminarea lui Eva din magistratură. Decretul prezidențial, emis în 13 iulie

 

În ședința din 8 iunie 2023, Secția pentru Procurori de la Consiliul Superior al Magistraturii a luat în discuție Nota privind eliberarea din funcție a lui Emilian Eva, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, la acel moment suspendat din funcție, ca urmare a condamnării definitive. Conform Hotărârii 810/2023, Secția pentru Procurori de la CSM a luat act de hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2017, rămasă definitivă prin sentința penală definitivă pronunțată de Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție din 31 mai 2023 și a constatat că, începând cu data de 13 iulie 2015, Emilian Eva era suspendat din funcția de procuror.

În documentul citat se arată că, potrivit articolului 95 alineat 1, litera „f” din Legea 303/2004,  text în vigoare la momentul trimiterii în judecată a acestui dosar, procurorul sau judecătorul este eliberat din funcție în cazul condamnării și amânării aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă. Aceleași prevederi au rămas în vigoare și după modificarea legilor justiției, la finalul anului trecut, iar, având în vedere că Emilian Eva a fost condamnat definitiv de către ÎCCJ, CSM a dispus înaintarea către președintele României a propunerii privind eliberarea acestuia din funcția de procuror. Hotărârea a fost luată prin vot secret, cu unanimitatea voturilor Secției pentru Procurori.

La data de 13 iulie 2023, președintele României, Klaus Iohannis, a emis Decretul prezidențial 1016/2023, prin care a dispus că „Domnul Eva Emilian, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în prezent suspendat din funcție, se eliberează din funcție, ca urmare a condamnării definitive”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Emilian Eva dosar tablouri