În zorii zilei de 4 august 2010, un "Bărbat" îl sună pe Sorin Blejnar din partea lui Marius Ştefan, pentru a-i preda un plic din partea lui Marius Ştefan. Singurul lucru pe care-l ştia aghiotantul lui Marius Ştefan era faptul că în plic se aflau nişte documente. Numai că, în realitate, se pare că se afla cu totul şi cu totul altceva. Oare ce conţinea plicul primit de Sorin Blejnar?
Sorin Blejnar: Da.
Bărbat: Alo, bună dimineaţa! Fiţi amabil, vă sun din partea domnului Marius Ştefan.
Sorin Blejnar: Cine-i domnul Marius Ştefan?
Bărbat: Mi-a lăsat numărul dumneavoastră de telefon!
Sorin Blejnar: Da’ pe cine căutaţi?
Bărbat: Domnul Blejnar?
Sorin Blejnar: Da, da’ cine-i domnul Marius Ştefan?
Bărbat: Nu ştiţi? O să vorbesc cu dânsu’, să-l pun pe dânsu’ să vă sune dacă...
Sorin Blejnar: Spuneţi cine este!
Bărbat: … să vă predau ceva!
Sorin Blejnar: Nu cunosc! Nu cunosc nici un domn Marius Ştefan, nici nu ştiu ce vreţi să-mi predaţi!
Bărbat: Bun, rămâne să vă contacteze altcineva atunci, probabil chiar dânsul, şi apoi revin eu cu un telefon.
Sorin Blejnar: Bine, la revedere!
Bărbat: Bine, la...
După 3 minute
Bărbat: Ce faci, domn ministru?
Sorin Blejnar: Bună dimineaţa! Aţi pus pe cineva să mă sune?
Bărbat: Da, domnu’ ministru! Îmi pare foarte rău, că trebuia să ne întâlnim. Ştiu că sunteţi foarte ocupat.
Sorin Blejnar: L-am pasat, că mă...
Bărbat: Ştiu, nu, nu, că exact când m-aţi sunat dumneavoastră m-a sunat el! Ştiţi? Că, domne, cred că am greşit, zic nici un fel de problemă, închide, că-l sun eu pe domnul ministru! Domn ministru, problema e că eu sunt plecat în concediu.
Sorin Blejnar: Nu, trimiteţi-l la mine! Da’ n-am ştiut, am vrut să verific.
Bărbat: Nu, e clar! Eu vă mulţumesc că aţi făcut lucrul ăsta. Deci unde să vină la dumneavoastră?
Sorin Blejnar: La mine la birou, la Ministerul Finanţelor, la etajul unu, intrarea principală.
Bărbat: Aşa. Domnu’ ministru, ce rugăminte am, el nu ştie ce e, e un plic, sunt nişte documente, atâta ştie.
Sorin Blejnar: Am înţeles.
Bărbat: Vă lasă documentele acolo, şi când mă întorc eu din concediu, cu bunăvoinţa dumneavoastră, ne întâlnim, da?
Sorin Blejnar: Bine, bine.
Bărbat: Bine.
Sorin Blejnar: Aştept să mă sune! Sau să vină direct …
Bărbat: La dumneavoastră şi vă sună de acolo.
Sorin Blejnar: Da, da, da.