
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a fost citată atât la Penitenciarul Târgșor, cât și la adresa de domiciliu, din localitatea Corbeanca, pentru a se prezenta, la mijlocul lunii mai a acestui an, la Tribunalul București. Aici va avea loc un nou termen în procesul de insolvență al SC Agro Green Nana SRL, compania pe care Elena Udrea a fondat-o în anul 2013 și cu ajutorul căreia a lucrat, în arendă, terenurile agricole aferente moșiei familiei Băsescu din localitatea Nana, județul Călărași. Lichidatorul judiciar susține, într-un raport înaintat judecătorului sindic, că nu i-au fost puse la dispoziție documentele cerute și acuză administratorul statutar al firmei fostului ministru că a folosit bunurile și creditul companiei în interes personal.
Tribunalul București, prin Secția a VII-a Civilă, a emis, în data de 19 martie 2025, o citație, în dosarul de insolvență nr. 12514/3/2023/a1, pentru data de 16 mai 2025, la ora 9.00. Citația a fost emisă atât pe numele reclamantului Cabinet Individual de Insolvență Raicu Ilie, din Pitești, cât și pe numele fostului ministru al Turismului, din regimul lui Traian Băsescu, Elena Gabriela Udrea, în prezent încarcerată în Penitenciarul Târgșoru Nou.
Elena Udrea a fost citată atât la sediul unității de detenție din Prahova, cât și la domiciliul său din comuna Corbeanca, județul Ilfov, unde locuiește, oficial, împreună cu actualul său partener de viață, afaceristul Adrian Alexandrov.
Conform citației emise de Tribunalul București pe numele Elenei Udrea, există transpusă o mențiune, potrivit căreia deținuta are obligația să depună întâmpinare, în termen de 15 zile de la primirea comunicării, „sub sancțiunea decăderii din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel”.
Cele două entități, atât Cabinetul Individual de Insolvență Raicu Ilie, cât și Elena Gabriela Udrea, sunt chemate în instanță, în calitate de părți, în cauza de insolvență privind societatea debitoare SC Agro Green Nana SRL, celebra companie a Elenei Udrea care a lucrat în arendă terenurile agricole deținute de familia Băsescu pe raza localității Nana, județul Călărași.
Ce riscă dacă nu se prezintă
Ultimul termen de judecată din procesul de insolvență al SC Agro Green Nana SRL a avut loc în luna noiembrie a anului trecut. Firma Elenei Udrea a fost înființată în data de 8 octombrie 2014, având ca obiect principal de activitate cultivarea cerealelor, a plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase. Elena Udrea este unicul asociat al acestei companii, în timp ce administratorul este o colaboratoare a acesteia, pe nume Anca Triff.

Conform raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, întocmit de lichidatorul judiciar Ilie Raicu, „asociatul și administratorul statutar nu au răspuns notificării de deschidere a procedurii insolvenței și nu au dat curs obligației ca, în termen de zece zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei documentele prevăzute de articolul 67 alineatul 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență”.
Lichidatorul judiciar arată, de asemenea, că aceeași situație este valabilă și pentru convocarea Adunării Generale a Asociaților societății debitoare pentru desemnarea administratorului special.
Misterul activelor circulante din 2018
Mai departe, potrivit Ministerului Finanțelor Publice, SC Agro Green Nana SRL a devenit inactivă fiscal începând cu data de 3 februarie 2017. Iar potrivit bilanțurilor contabile, în 2014 și 2015, compania a înregistrat o cifră de afaceri totală de 1.312.729 de lei.
Între 2013 și 2018, firma Elenei Udrea a înregistrat venituri de minus 1.093.476 de lei, iar de la 900.000 de lei, activele imobilizate totale au ajuns la 8.538 de lei.
„Nu putem explica ce s-a întâmplat cu activele circulante existente în bilanțul depus pe anul 2018, în valoare totală de 357.578 de lei”, arată lichidatorul judiciar. „Se poate presupune că administratorii statutari au folosit bunurile persoanei juridice în interes propriu sau în cel al unei alte persoane, precum și că au efectuat activități de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice”, mai arată lichidatorul.
Conform aceluiași raport, înaintat Tribunalului București, „din analiza cheltuielilor și informațiilor prezentate (…), considerăm că administratorului statutar al societății debitoare, în persoana doamnei Anca Triff, i se pot imputa fapte din care să reiasă folosirea bunurilor sau creditelor SC Agro Green Nana SRL în folosul propriu sau al unei alte persoane, acte de comerț făcute în interes personal sub acoperirea persoanei juridice și că a ținut o contabilitate fictivă sau neconformă cu legea”.
Motivul pentru care a înființat firma
Din aceste motive, lichidatorul judiciar al firmei Elenei Udrea a solicitat judecătorului sindic derularea în continuare a procedurii insolvenței societății SC Agro Green Nana SRL, precum și tragerea la răspundere materială și financiară a administratorului statutar, Anca Triff.
Amintim că, după divorțul de Dorin Cocoș, Elena Udrea și-a înființat mai multe societăți în domeniul agricol, printre care și SC Agro Green Nana SRL, inspirată fiind de numele localității călărășene unde Ioana Băsescu a cumpărat, cu credit de la CEC, 291 de hectare de teren arabil.
Firma Elenei Udrea a fost desemnată arendașul acestor terenuri. Societatea a preluat în arendă cele 291 de hectare de teren achiziţionate, prin mijloace ce sunt şi astăzi investigate de Parchetul General, printr-un credit, de către fata cea mare a lui Băsescu, Ioana, în localitatea Nana, judeţul Călăraşi. După reţinerile operate de Direcţia Naţională Anticorupţie, în 2014, în dosarul „Gala Bute”, Traian Băsescu a renunţat la contractul de arendă cu firma Elenei Udrea.
Încă un an până când poate cere eliberarea condiționată
Și, pentru că tot a venit vorba despre dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea se află, în acest moment, încarcerată în Penitenciarul Târgșoru Nou, unde a fost introdusă încă din data de 11 iulie 2022, pentru a ispăși o pedeapsă de 6 ani de închisoare, pronunțată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Elena Udrea a încercat de mai multe ori să desființeze această sentință, prin introducerea unor căi extraordinare de atac, toate fiind respinse de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit articolului 100 din Codul penal, Elena Udrea mai are de așteptat un an până când se va putea libera condiționat. Legea indicată anterior prevede că liberarea condiționată poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește zece ani.
În cazul Elenei Udrea, două treimi înseamnă patru ani de închisoare din cei șase primiți, termen care urmează să se împlinească în 11 iunie 2026. Din acest termen, ar putea fi scăzute perioadele în care Elena Udrea a fost arestată preventiv, atât în arestul central a Poliției Capitalei sau chiar la Penitenciarul Târgșor, anterior condamnării definitive, sau chiar perioada în care a stat încarcerată în Costa Rica sau în Bulgaria. Ceea ce ar putea reduce termenul pentru declanșarea procedurilor de liberare condiționată la luna aprilie a anului viitor.