x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete FERMA PREŞEDINTELUI. Clanul Fuia – aripa chimică a PDL – argat de lux pe terenul clanului Băsescu de la Nana

FERMA PREŞEDINTELUI. Clanul Fuia – aripa chimică a PDL – argat de lux pe terenul clanului Băsescu de la Nana

de Dan Constantin    |    Vali Blanaru    |    20 Noi 2013   •   20:31
FERMA PREŞEDINTELUI. Clanul Fuia – aripa chimică a PDL – argat de lux pe terenul clanului Băsescu de la Nana
Sursa foto: Administraţia Prezidenţială

Păienjenişul de relaţii, interese, obligaţii şi complicităţi creat în jurul fermei preşedintelui aduce în prim-plan noi figuri. Astăzi prezentăm “angajaţii” care vor lucra terenul agricol cumpărat de Ioana Băsescu la Nana. Oamenii locului ştiu tot ce mişcă în mica localitate care şi-a câştigat în ultimele săptămâni o notorietate nesperată. Într-un popas de doar câteva minute aflăm de la un sătean că “domn’ Băsescu a şi angajat oamenii care să-i lucreze pământul”. Badea Ion (ne-a rugat să îl numim aşa “că ăştia sunt oamenii dracului dacă te iei de ei”) ne spune că arenda e luată de “caporalul lui Fuia din Fundulea”.

Cu acest “cap de investigaţie” începem să vedem cine e “caporalul”. Ştim că în Fundulea, Stelian Fuia este mai mult decât un baron. Baronul are nobleţe. Fuia este un stăpân absolut care a luat tot ce se putea de la celebra staţiune de cercetări pe care a condus-o o vreme. S-a înstăpânit “pe active”, şi-a pus oamenii lui în posturile cheie atunci când a fost la guvernare. Ministru al agriculturii şi acum şef al organizaţiei PDL Călăraşi, îl “serveşte” pe Băsescu Traian cu un “caporal”: Daniel Obadă. Firma lui Obadă va ara, va însămânţa şi recolta ferma preşedintelui.

Când intri să vezi efectivele “armatei” lui Fuia, începe o foşgăială a marilor şi micilor agricultori care roiesc în cercuri concentrice, plecând din Fundulea şi risipindu-se prin tot Bărăganul, până spre Călăraşi.
Pe linie politică, Fuia este şeful doamnei Elena Mădălina Obadă, fost viceprimar în Fundulea, şi acum mai mare peste femeile pedeliste din judeţ. Pe linie administrativă i-a fost şef soţului doamnei Obadă, pe care l-a instalat director la Direcţia Agricolă a judeţului Călăraşi. Familia Obadă are însă o subordonare şi mai solidă faţă de Fuia, pe linia afacerilor.
Firma celor doi – Prosol 2006 – este distribuitor de produse chimice pentru Procera Agrochemicals, controlată de clanul Fuia prin soră şi cumnat.
Fostul ministru şi candidat fără noroc la alegerile parlamentare din 2012 dirijează afacerile prin “Fuia Management”, alături de soţia lui pricepută, Ina Maria.

La “Zielele Procera”, cu Fuia
Stelian pe post de maestru de ceremonii, Băsescu Traian a ţinut celebrul discurs din 21 august prin care cerea imperativ credite pentru românii care vor să cumpere teren agricol. În orele petrecute la Fundulea, preşedintele, care fremăta de nerăbdare să ajungă fermier, i-a cunoscut pe cei din preajma lui Fuia, supranumiţi “aripa chimică a PDL” după profilul activităţii firmei de bază care asigură chimizarea pe mari suprafeţe ale ţării.

Clanul Fuia
Sunt înregimentaţi în politică şi afaceri pe lângă soţii Obadă, cu seniorul Virgil, tatăl lui Daniel, şi alţi specialişti: Munteanu, funcţionarul lui Fuia, a condus APIA Călăraşi, Ovidiu Bene dirija agenţia de Cadastru a judeţului, Alexandrina State, sora lui Fuia, stăpâneşte Procera Biofuels, iar cumnatul State manageriază firma etalon – Procera Agrochemicals.
Când a dat câteva telefoane consilierul de stat de la Cotroceni, Adrian Rădulescu, să-i găsească terenul dorit de Băsescu, i-a fost foarte simplu să intre în contact cu aripa chimică a partidului. Tot Rădulescu mărturisea că i-a recomandat Ioanei Băsescu omul potrivit pentru “consultanţă”.
Termenul înseamnă de fapt – arendaşul. Şi aşa ajungem la persoana caporalului spre care ne trimitea Badea Ion, bătrânul şugubăţ dar prudent din Nana.
Să-i urăm lui Daniel Obadă munci cu spor pentru prosperitatea familiei Băsescu Traian. Dacă nu a ajuns senator în 2012, cum şi-a dorit, mai bine argat cu ştaif la Ferma preşedintelui!

Credit doar cu telefonul?
O serie de noi elemente ies la lumină în privinţa creditului record luat de fiica cea mare a preşedintelui. Ioana Băsescu şi-a negociat împrumutul agricol contractat la CEC Bank cu prim-vicepreşedintele instituţiei, Andrei Stamatian, şi cu unul dintre cei trei vicepreşedinţi, Gheorghe Carabasan, oameni numiţi de PDL în instituţie când portofoliul de ministru al Finanţelor era deţinut de Gheorghe Ialomiţianu.
Surse guvernamentale au declarat pentru Sursa Zilei că şeful CEC Bank, Radu Gheţea, cunoştea situaţia dar nu a fost în ţară pe perioada negocierilor. Astfel, Gheţea nu a negociat niciodată direct cu Ioana Băsescu.
Andrei Liviu Stamatian a fost numit prim-vicepreşedinte al CEC Bank de către democrat-liberalul Gheorghe Ialomiţianu, cu acordul lui Gheţea, acesta având o puternică susţinere PDL în condiţiile în care tatăl său, Florin Stamatian, era la acea vreme prefect al judeţului Cluj. La rândul său, Gheorghe Carabasan a fost numit la CEC Bank tot de către PDL. BNR a respins, în mai 2011, nominalizarea lui Andrei Stamatian, fiul prefectului de Cluj, în funcţia de prim-vicepreşedinte cu atribuţii pe financiar. Carabasan, un veteran al sistemului bancar, a fost adus la CEC de Gheţea. În urma reacţiei negative a BNR, Ialomiţianu şi Gheţea au decis să păstreze nominalizarea lui Stamatian, dar să-i schimbe atribuţiile din financiar, pe retail.

Notarul Ioanei Băsescu, verificat
Biroul notarial unde a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul achiziţionat de Ioana Băsescu a fost verificat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR). “S-a verificat legalitatea actelor autentificate de Biroul Notarial Aequitas care a realizat contractul de cumpărare a terenului pentru Ioana Băsescu”, a spus directorul de comunicare al UNNPR Alin Briceag, precizând că acest control a fost dispus în 14 noiembrie. Biroul notarial este deţinut de Steluţa Zorilă şi soţul ei. Rezultatele controlului vor fi făcute publice joi.

Scandal politic pe Comisia Călăraşi
Deşi Ferma preşedintelui şi modul în care Ioana Băsescu a intrat în posesia terenului ridică din ce în ce mai multe întrebări, înfiinţarea unei comisii parlamentare mixte care ar fi trebuit să ancheteze “cazul Călăraşi” a devenit incertă. Premierul Victor Ponta a anunţat marţi, în urma unor discuţii purtate în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD), cu miniştrii liberali Daniel Chiţoiu, Mariana Câmpeanu şi Radu Stroe, că va fi înfiinţată o comisie de anchetă privind “cazul Călăraşi”. Decizia ar fi fost luată deoarece comisia din Senat are ca scop doar analizarea activităţii CEC Bank. Liderul deputaţilor liberali, George Scutaru, a declarat că nici el, nici Puiu Haşotti, liderul senatorilor liberali, nu au fost contactaţi pe tema înfiinţării comisiei de anchetă anunţate de către premier. Scutaru a mai precizat că nici liderul PNL, Crin Antonescu, nu a avut o discuţie pe această temă cu premierul Victor Ponta. Crin Antonescu a declarat că nici el, nici liderii grupurilor parlamentare liberale nu au avut încă o discuţie cu premierul Victor Ponta despre constituirea unei comisii de anchetă pe “cazul Călăraşi”, subiectul putând fi discutat în prima reuniune USL. Miercuri după-amiază, Victor Ponta s-a întâlnit cu Crin Antonescu la sediul USL, niciunul dintre cei doi nu a făcut, deocamdată, vreun comentariu.

×