Dosarul care l-a scos, practic, de pe scena politică pe co-preşedintele Partidului Naţional Liberal, Vasile Blaga, vizează, potrivit DNA, bani negri, pentru fostul Partid Democrat Liberal, din afacerile cu statul pe care o societate privată le-a primit în timpul guvernării Boc. “Jurnalul Naţional” a descoperit, însă, că legăturile dintre familia cumpărătorului influenţei lui Vasile Blaga şi instituţiile statului de pe vremea acelei guvernări sunt mult mai strânse. Cumnata afaceristului acuzat că i-a plătit fostului secretar general al PDL, prin interpuşi, 700.000 de euro a ocupat, până în 2014, funcţia de expert parlamentar în cadrul Autorităţii Electorale Permanente, instituţie extrem de apropiată de fostul partid de guvernământ şi de regimul Băsescu. De altfel, societatea din domeniul IT condusă de afaceristul Horaţiu Bruno Berdilă, SC Romsys SRL, a derulat, din 2008, până anul trecut, contracte cu instituţii ale statului ce depăşesc o sută de milioane de euro.
Firma acuzată că a virat bani negri fostului Partid Democrat Liberal, pe vremea când funcţia de secretar general era deţinută de Vasile Blaga, se află, astăzi, în insolvenţă, deşi valoarea contractelor cu statul încheiate, în ultimii ani, de către această firmă se ridică la ordinul sutelor de milioane de lei.
Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, până în anul 2014, asociat unic al SC Romsys SRL, firma din dosarul instrumentat de DNA Ploieşti, era societatea SC New Frontier SRL, deţinută, la acel moment, de către compania austriacă New Frontier Solutions GmBh, cu 95,8% din capitalul social, urmată de afaceristul Horaţiu Bruno Berdilă, cu 2,6%. Restul părţilor sociale, cuprinse între 0,15 şi 0,25%, erau deţinute de Corina Dănescu, George Vasilăţeanu, Radu Cristian Voicu, Emanuel Oană, Răzvan Olteanu şi Iulian Dan Zamfir. Compania New Frontier SRL era administrată, tot la acel moment, de către austriacul Georg Schoder, de francezul Vincent Frank Sabot, de austriacul Dejan Popovic (născut în Bosnia), de sârbul Branislav Vujovoc şi de către compania Business Consulting Contractor SRL. New Frontier a preluat acţionariatul SC Romsys SRL în anul 2007.
În data de 20 octombrie 2014, Romsys SRL a decis să-şi absoarbă, practic, asociatul unic, preluându-i toate activele şi pasivele, potrivit unei încheieri publicate în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, din octombrie 2014. În aceeaşi zi, Adunarea Generală a Asociaţilor SC New Frontier SRL a validat, la rândul ei, fuziunea prin absorbţie cu Romsys SRL.
Firma şpăgară, administrată de compania soţului unui funcţionar AEP
Aşa cum am arătat mai sus, unul dintre administratorii SC New Frontier SRL, fost asociat unic al SC Romsys SRL, se numeşte SC Business Consulting Contractor SRL. Potrivit unei notificări, din data de 15 noiembrie 2011, de la Registrul Comerţului, societatea era deţinută, la acel moment, de către acelaşi Horaţiu Bruno Berdilă, împreună cu fratele său, Raoul Ovidiu Berdilă. Atunci, cei doi acţionari au decis înfiinţarea unui punct de lucru al companiei în comuna Corbeanca, judeţul Ilfov. După declanşarea primelor cercetări într-un dosar penal ce viza activitatea Romsys şi a lui Horaţiu Bruno Berdilă, în februarie 2015, de către IGPR şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti, fraţii Berdilă decid, pe 11 februarie 2015, să majoreze capitalul social al SC Business Consulting Contractor SRL, prin primirea în societate a unui nou asociat, în persoana medicului Andreea Raluca Alniti. Dacă, până atunci, Horaţiu Bruno Berdilă deţinuse 95% din capitalul social, în timp ce fratele său, Raoul Ovidiu, avea 5% din acţiuni după majorarea capitalului social, Andrea Raluca Alniti a ajuns să deţină 97,96% din firmă.
Ulteror, în 15 aprilie 2016, fraţii Berdilă şi Raluca Andreea Alniti au decis dizolvarea şi lichidarea societăţii care a administrat Romsys.
Un amănunt extrem de interesant reiese din această informaţie referitoare la familia Berdilă. Raoul Ovidiu Berdilă este căsătorit cu Andreea Berdilă, care a deţinut, din luna august a anului 2008 şi până în aprilie 2014, funcţia de expert parlamentar în cadrul Autorităţii Electorale Permanente, instituţie apropiată de fostul Partid Democrat Liberal şi de Traian Băsescu.
Potrivit declaraţiilor de avere depuse de cumnata cumpărătorului influenţei lui Vasile Blaga, aceasta declara, în anul 2008, că nu deţine, împreună cu familia, nici terenuri, nici imobile, autoturisme sau sume de bani în conturi bancare. A precizat doar datorii la bănci, în cuantum de 12.000 de euro. Acelaşi lucru este menţionat şi în declaraţia de avere depusă în mai 2009, pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.
Zeci de miloane de lei din contracte, la PDL. 700.000 de euro, direct la Blaga
Lucrurile au început să se schimbe odată cu publicarea declaraţiei de avere din data de 1 iunie 2011, când Andreea Berdilă menţionează că a moştenit 1.196 metri pătraţi de teren intravilan în Bacău şi că, împreună cu soţul, a cumpărat un apartament, în Bucureşti, în suprafaţă de 179 metri pătraţi.
Tot atunci, familia Berdilă a achiziţionat şi un autoturism Range Rover. Andreea Berdilă mai menţionează, în acest document, că a obţinut suma de 160.000 de euro, ca urmare a vânzării unei case de locuit, tranzacţie ce ar fi avut loc în luna februarie a anului 2011. Imobilul, însă, nu a fost menţionat în niciuna dintre declaraţiile de avere depuse anterior.
În 14 iunie 2013, declaraţia de avere se modifică, în sensul că apare un cont deschis la Alpha Bank, în cuantum de 12.000 de euro, dar şi datorii la bănci în valoare de 180.000 de euro. Ultima declaraţie de avere depusă de Andreea Berdilă în calitate de expert parlamentar în cadrul Autorităţii Electorale Permanente datează din 23 aprilie 2014. Aici, apar acelaşi teren, acelaşi apartament, însă maşina, Range Rover, dispare, apărând un Volskwagen, fabricaţie 2008. Andreea Berdilă stipulează faptul că deţine 50% din societatea SC Learning Kids SRL, de unde a şi încasat un salariu de 16.836 de lei.
În urmă cu două zile, DNA Ploieşti a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui Horaţiu Bruno Berdilă, pentru cumpărare de influenţă. De asemenea, Gheorghe Ştefan, zis “Pinalti”, a fost pus sub acuzare în acelaşi dosar, pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani sau alte foloase necuvenite. Tot atunci, co-preşedintele PNL, Vasile Blaga, a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă.
Procurorii spun, în actul acuzării, că, în anul 2009, la nivelul PDL a existat o înţelegere între persoane cu funcţii de conducere din partid şi secretarul general Vasile Blaga, pentru obținerea de bani pentru partid. O astfel de înțelegere viza numirea, cu ajutorul miniştrilor desemnaţi politic, a unor persoane agreate la conducerea unor companii din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se dea preferenţial contracte. În schimb, firmele câştigătoare trebuiau să cotizeze cu procente din afacere către PDL. Gheorghe Ştefan, care era vicepreşedinte al PDL, a determinat numirea unei anume persoane la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei, persoană care a fost de acord să contribuie, indirect, la finanţarea partidului cu bani, în maniera descrisă mai sus. Astfel, între 2011 şi 2012, Pinalti l-a informat pe Blaga despre demersurile făcute, în sensul că au fost încheiate de acea scompanie naţională contracte, prin lucitaţii trucate, cu compania Romsys, condusă de Horaţiu Bruno Berdilă. Ulterior, acesta a transferat la partid o anumită sumă de bani, reprezentând “comision” din valoarea contractelor. Suma totală care ar fi ajuns la partid se ridică, potrivit procurorilor, la 25 de milioane de lei.
În ceea ce-l priveşte pe Vasile Blaga, anchetatorii susţin că acesta a primit, în aceeaşi perioadă, în trei rânduri, suma de 700.000 de euro, ştiind că aceştia provin din înţelegerea avută anterior.
Doar din 16 contracte, Romsys a încasat peste 50 de milioane de euro
“Jurnalul Naţional” a identificat sute de contracte încheiate de către compania Romsys SRL cu instituţii ale statului, a căror valoare depăşeşte, începând cu anul 2008, suma de 100 de milioane de euro. Am centralizat doar câteva dintre aceste contracte, încheiate cu mai multe companii sau societăţi naţionale guvernamentale sau din domeniul energiei, precum şi unele contracte încheiate cu instituţiile de forţă ale statului. Doar valoarea a 16 astfel de contracte se ridică la suma de 221.647.091 de lei, cu TVA, adică peste 51,6 milioane de euro.
Astfel, E-on Gaz Distribuţie SA a atribuit SC Romsys SRL, în 27 mai 2009, un contract în valoare de 1.400.239,7 lei, cu TVA, pentru servicii de mentenanţă şi optimizare. În 21 decembrie 2009, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a încheiat cu aceeaşi firmă un contract în valoare de 61.569.184,6 lei, cu TVA, pentru realizarea şi implementarea proiectului “servicii on-line de e-guvernare”. Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a atribuit companiei lui Berdilă, în data de 12 mai 2010, un contract în valoare de 208.250 de lei, cu TVA, pentru servicii de mentenanţă. Transgaz SA a atribuit SC Romsys SRl, în data de 26 iulie 2010, un contract în valoare de 616.094 de lei, cu TVA, pentru mentenanţă informatică.
Ministerul Apărării, prin UM 02550 Bucureşti, a atribuit companiei respective, în data de 17 septembrie 2009, un contract în valoare de 20.678.741,1 lei, cu TVA, pentru furnizarea unui sistem de securitate şi protectţie. Enel Energie a încheiat cu aceeaşi firmă, în aceeaşi zi, un contract de 1.479/572.3 lei, cu TVA, penru dezvoltarea funcţionalităţilor aferente unui call center. Agenţia Naţională a Medicamentului a derulat cu Romsys un contract, semnat în 24 iunie 2010. în valoare de 1.420.172 lei, cu TVA, pentru furnizarea unui sistem informatic.
Iar lucrurile nu se opresc aici. Avem, în aceeaşi perioadă, până la sfârşitul anului 2015, încheiate contracte cu Apa Nova (1.330.254.6 lei, cu TVA), Hidroelectrica (9.333.507,3 lei, cu TVA), Electrica SA (12.501.126,9 lei, cu TVA). Inspectoratul General al Poliţiei a derulat cel puţin un contract cu Romsys, parafat în 29 aprilie 2011, când a achiziţionat un sistem naţional de raportare a incidentelor, în valoare de 7.886.260,3 lei, cu TVA. Ministerul de Interne a parafat cu aceeaşi firmă două contracte. Primul, în valoare de 10.230.000 de lei, semnat în 14 decembrie 2012, iar al doilea, în valoare de 51.938.914,1 lei, cu TVA, în 22 iunie 2015. Ministerul Justiţiei a achiziţionat, de asemenea, de la Romsys, în 2 aprilie 2014, servicii de implementare a Portalului N-Lex, în valoare de 19.288.200 de lei, cu TVA. Ministerul Sănătăţii a achiziţionat de la aceeaşi companie, în data de 12 august 2014, servicii de dezvoltare şi implementare a unui sistem informatic, în valoare de 10.668.374,1 lei, cu TVA. Nu în cele din urmă, SRI, prin UM 0296, a achiziţionat de la Romsys, în data de 10 septembrie 2015, în valoare de 5.555.200 de lei, cu TVA.
Berdilă, la al doilea dosar penal
Firma Romsys, condusă mai mulţi ani de Horaţiu Bruno Berdilă, a fost vizată, în februarie 2015, de percheziţii ale Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE) din Poliţia Română, într-un dosar al Parchetului Tribunalului Bucureşti. Poliţiştii au făcut atunci verificări privind unele dintre cele mai importante firme care au contracte cu statul: Erbaşu, Strabag, UTI şi Total Network Solution. Anchetatorii au estimat atunci un prejudiciu de 30 de milioane de euro din evaziune fiscală şi spălarea banilor, după ce mai multe firme de tip “fantomă” au emis facturi care atestau achiziţii fictive.
Horaţiu Berdilă este inculpat în dosarul de evaziune fiscală, alături de mai multe persoane, fiind pus sub acuzare în baza probelor administrate de procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti. El a şi fost atunci arestat preventiv, pentru 30 de zile, iar în prezent este cercetat în stare de libertate, potrivit unor surse judiciare.
DNA verifică doar o parte din banii pentru PDL, scurşi ca şi comision din contractele cu statul ale Romsys. Din 2008, până în 2015, valoarea acestor contracte se ridică la sute de milioane de lei. Unele dintre acestea au fost atribuite de MAI, IGPR, MApN sau SRI, inclusiv de către Ministerul Justiţiei.
Unul dintre administratorii grupului Romsys a fost societatea Business Consulting Contractor, care îl are, printre acţionari, şi pe fratele lui Horaţiu Bruno Berdilă, Raoul Ovidiu. Soţia acestuia a deţinut, până în 2014, funcţia de expert parlamentar la Autoritatea Electorală Permanentă.