Cum a ajuns un fost procuror comunist şeful judecătorilor din România

Judecătoarea Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a avut un traseu profesional extrem de asemănător cu cel al preşedintelui Traian Băsescu. Amândoi au dus-o bine şi înainte de 1989, dar mai ales după. Trecutul comunist nu a fost pentru cei doi un balast, din contră: le-a permis o evoluţie profesională demnă de invidiat. Această asemănare – pe care o vom detalia mai jos ­ nu este însă singurul criteriu care o califică pe Livia Stanciu pentru categoria “Cei care îl au pe naşu’ în suflet”. Presa a relatat despre tot felul de situaţii care conduc la concluzia că sfera de cunoştinţe, simpatii şi interese a celor doi demnitari se suprapune într-o anumită măsură. Astfel, ziuanews.ro a scris despre o relaţie între Livia Stanciu şi soţia unui important membru PDL: “Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi preşedintele completului de cinci judecători, judecătoarea Livia Stanciu, are o prietenie strânsă, de zeci de ani, cu Domnica Toader, avocat în Galaţi, nimeni alta decât soţia liderului PDL Mircea Toader, tăticul politic al lui Mihail Boldea, deputatul arestat pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Relaţia de familie dintre cei trei este cunoscută şi în lumea juridică, dar şi în cea politică. Mircea Toader, lider al PDL-iştilor în Camera Deputaţilor, este de mulţi ani un apropiat al preşedintelui Traian Băsescu şi a fost un “soldat” ascultător în PDL. De altfel, din momentul venirii sale la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 2004, Livia Stanciu, fost procuror în perioada de dinainte de 1989, a fost puternic susţinută de preşedintele Traian Băsescu, care a respins candidatura judecătoarei Lidia Bărbulescu pentru preşedinţia instanţei supreme, până când mai marii Justiţiei au înţeles să o propună pe Livia Stanciu”. Aceeaşi sursă relatează şi despre relaţia dintre Livia Stanciu şi fostul şef al DNA, Daniel Morar: “Între şeful DNA, Daniel Morar, şi Stanciu s-a născut o relaţie de colaborare mai mult decât strânsă, cei doi având întâlniri, inclusiv cu judecătorii ÎCCJ care judecau dosarul Năstase, în biroul preşedintelui instanţei supreme. Stanciu a făcut, special pentru a putea decide condamnarea lui Năstase, un lucru fără precedent în istoria juridică a României: a strâns toţi judecătorii Secţiei Penale într-o şedinţă şi a decis că în perioada cât dosarele au stat la Curtea Constituţională, termenul de prescripţie specială nu curge, deşi această regulă contravine Codului Penal. Rezultatul şedinţei ţinute de Stanciu a fost un proces-verbal! Nu o hotărâre, nu o decizie, nici măcar nu a fost o decizie în Recurs în Interesul Legii. Iar această măsură a fost luată strict pentru a nu constata că a intervenit prescripţia în ceea ce priveşte acuzaţiile aduse lui Adrian Năstase în dosarul «Trofeul Calităţii»“. 

În caz că nu vă mai amintiţi cum a fost numită Livia Stanciu la şefia Înaltei Curţi, vă reamintim că, într-o emisiune difuzată TVR, preşedintele pe atunci suspendat, Traian Băsescu, a dezvăluit că, în 2010, înainte de numirea judecătoarei Livia Stanciu în funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi a judecătoarei Aida Popa, ca vicepreşedinte al instanţei supreme, a chemat la cafea, la Cotroceni, doi judecători în care avea încredere şi pe care i-a consultat cu privire la numirea noii conduceri a ÎCCJ. Livia Stanciu a avut noroc pentru că preşedintele Băsescu a ales să se consulte cu cineva în care avea încredere, adică cu un prieten. Un alt noroc al judecătoarei a fost şi faptul că Legea lustraţiei nu s-a aplicat, căci în această situaţie ar fi fost obligată să îşi dea demisia din funcţie, ca urmare a faptului că a fost procuror în timpul regimului comunist.

Despre acest episod din viata actualei şefe de la Înalta Curte a relatat, pe larg, judecătoarea Daniela Panioglu de la Curtea de Apel Bucureşti, într-un eseu publicat pe site-ul juridice.ro, eseu care i-a atras şi cercetarea disciplinară: “În anul 1980, când lagărul comunist devenea tot mai cumplit, actualul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era numit procuror în oraşul în care m-am născut. Oraşul avea industrie metalurgică şi şantier naval, prin urmare colcăia de securişti, de la micii turnători până la cei mai abili şi privilegiaţi torţionari… Toţi aceşti tovarăşi, uzurpatori ai Lui Hristos şi ai Legii Lui, au păzit, cu străşnicie, temniţa comunistă. Şi tovarăşa procuror a plutit deasupra noastră, omniprezentă şi păzitoare, timp de 14 ani, până în anul 1994, când s-a metamorfozat în judecător”.